FUNDATIA IOAN BARBUS

România în glaciațiunea USL

Poate că este o toamnă cu zile splendide, lumina multă și feerie de culori, dar senzația de bine va face loc în curând fiorilor reci. Se anunță o iarnă grea și un an 2014 plin de taxe. Ocupat să fie cât mai departe de guvern – la ședințe la care participă doar pentru a face declarații de presă în prim plan -, Victor Ponta a spus că dorește noi taxe și impozite pentru a acoperi găurile unui buget mult prea mic pentru poftele așa de mari ale celor care-i stau în preajmă.

Astfel, venit la putere cu sloganul „Dreptate până la capăt”, sprijinit în parlament de o majoritate superconfortabilă, guvernul de stânga USL a anunțat că intrările sunt mai mici cu câteva miliarde de lei decât fuseseră estimate. Această realitate este cel puțin ciudată în condițiile în care în 2013 nu am avut parte de o criză economică la nivel european sau mondial, nu am fost afectați de vreun cataclism natural și vremea a fost prielnică pentru culturile agricole. Să fi înlocuit USLiștii computerele cu socotitoare defecte de nu și-au dat seama decât în prag de iarnă că nu mai fac față la cheltuieli? O fi vorba de o altă fumigenă pentru a motiva introducerea a noi biruri pe care să le plătească tot cei care le contribuie și până acum, adică firmele și angajații, în special cei din sectorul privat?

Foamea guvernamentală de bani este legată direct de suplimentările de venituri pentru asistații de lux al USL-lui. Mărirea pensiilor normale ale nomenclaturiștilor diplomați comuniști a fost doar ultima găselniță a lui Victor Ponta. De bani a fost nevoie și pentru Dogaru și dogariștii lui. De bani este nevoie pentru plimbările inutile ale primului-ministru. De bani este nevoie pentru excursiile pe care le face ministrul Constantin Niță, al cărui consilier Ioan Mihăilă a fost arestat recent pentru acte de corupție referitoare la un contract de 260 de milioane de euro la Hidroelectrica. De bani este nevoie și pentru celebrul consilier general din Africa de Sud, Andrei Zaharescu. Și așa mai departe, „Dreptate până la capăt”.

Poate că se va face în cazul APIA, care a pierdut 26 de milioane de euro pe care i-a virat în contul off-shore al unei firme bulgărești care mai apoi „a uitat” să trimită produsele alimentare destinate celor mai săraci cetățeni. Poate se va face și în cazul Senatorului Ficăței, mare iubitor de evazioniști. Dreptate până la capăt s-ar putea face și în cazul lui Liviu Dragnea, recent trimis în judecată pentru frauda de la referendumul din 2012. Vă aduceți aminte de referendumul din 2012: este referendumul la care prezența de vot a ajuns și la 300% cu ajutorul morților, a spitalizaților din așezămintele psihiatrice și a turiștilor bine orientați de busola USL.

Necazurile financiare mai vechi sau mai noi sunt manevrate într-o direcție neliniștitoare și de Ministrul Bugetului, Radu Voinea, intrat în Guvern după ce s-a afiliat ideatic la CriticAtac, indignații cu guler alb și carnet roșu. Haiduciile nu se mai fac pe drumurile pline de glod din păduri, ca pe vremuri. Nu, acum am progresat și există legi, dispoziții guvernamentale, taxe și impozite cu ajutorul cărora se poate lua bani de la cei care „au prea mult”. Lui Radu Voinea nu i-a plăcut cota unică, așa cum nu i-a plăcut nici PSD-ului, iar realitatea penuriei financiare este folosită pentru a face presiuni și de a schimba ultima diferență care mai separă PNL-ul de fratele său mai mare din USL.

imagesCAYA096M

Așa se face că mareea socialistă nu se retrage, char dacă este în criză de idei pentru explicarea unei guvernări catastrofale. Nici nu prea are de ales. În alegerile prezidențiale din 2014, USL-ul nu își poate construi strategia doar pe ură. Are nevoie de dozarea unor pomeni electorale care să spoiască în culori mai vesele șandramaua aiurită și coruptă care poartă numele de Guvern al României.

Ministreasa Muncii, Mariana Câmpeanu, a dat măsură liberalismului marca PNL când a spus că nu poate mări diferențiat alocațiile pentru copii din cauza unei hotărâri a Curții Constituționale. Da, ați citit bine, stimați cititori: în concepția unui ministru liberal, alocațiile trebuie să fie acordate în funcție de veniturile și de averea părinților. Binențeles că invers proporțional cu veniturile și averea părinților, în spiritul și litera evangheliilor socialiste care stau astăzi pe post de program economic al PNL.

Dacă vechii comuniștii produceau egalitate doar în lozinci, nepoții lor nu mai vor nici măcar aceasta egalitate simplă. Își doresc diferențiere în raport cu prostimea și egalizarea proștilor cu ajutorul statului. Firește, în ceea ce îi privește, se văd perpetuu în posturile din care decid de la cine să ia și cui să i se dea.

tumblr_m95xuaWAIg1r5zpsao1_500

Nevoia de bani a USL este preludiul unui an electoral unde actorii politici vor candida separat la alegerile pentru Parlamentul European și pentru fotoliul prezidențial. Garnitura de partide pentru ambele confruntări este bine cunoscută. Actorii așteaptă să iasă la rampă zâmbind și oferindu-se să ne salveze din ghearele adversarilor. USL-ul se va sparge pentru alegerile europene și spart va rămâne și în timpul alegerilor pentru președinte.

PP-DD-iștii din Parlamentul României sunt pe cale de extincție prin topirea în mâzga duală PSD-PNL și nu mai contează decât ca fenomen care interesează revistele comice de care erau demni de la bun început. PDL-ul candidează singur, lăsându-și posibilii aliați să își încerce norocul pe o piață aparent înghețată. Adversarii însănătășorii finanțelor țării, dușmanii președintelui Băsescu și ai fostului premier Emil Boc se pregătesc de pe acum să savureze eșecul previzibil și să ceară tuturor să voteze „candidatul dreptei” Cătălin Predoiu.

Înjurați, calomniați, loviți și agresați mediatic, intelectualii publici s-au refugiat în consensul emigrării spirituale. Ei nu mai aparțin polis-ului, doar cercului inițiaților și al celor care le-au fost mereu aproape. Pentru ei s-a dovedit a fi prea mult suportarea bombardamentului cu mizerii la care au fost supuși de adversarii politici. Aici trebuie să recunoaștem că PNL-ul a strălucit la aruncatul de lături. Liberalii s-au implicat alături de PSD într-un dans satanic pe muzica din Faust a lui Charles Gounod și au făcut tot ce le-a stat în puteri pentru a-i sufoca pe cei care au gândit altfel decât cereau interesele USL. O Walpurgisnacht, O Noapte a Valpurgiei repetată la lumina torțelor mediatice USL-iste care durează de aproape 9 ani i-a dovedit pe intelectualii pe care îi apreciază alegătorii dreptei, aceia care cred în lege, în principiile dreptății și în apartenența României la blocul politico-economic occidental. Horia-Roman Patapievici a transmis că ne-a părăsit. Oare ne-a rămas să ne consolam cu Vasile Blaga? Nu se găsește un motiv temeinic care să ne aducă din nou împreună?

patapievici_10517200

Nu este o toamnă frumoasă, nu sunt niște zile splendide. Ziduri de gheață ne înconjoară și ne blochează. Iarna dezolării politice riscă să ne înghită pe toți. Acesta este rodul politicii agresiunii continue la care am fost supuși de USL-iștii din partidele lor și din partidele așa-zis „ale noastre”. Dar trebuie să înțelegem că dacă nu ne vom trezi la timp, ne vom regăsi cu toții în neantul dezangajării, al luptei refuzate și al acomodării cu Răul.

Să nu uităm: avem pentru ce lupta, avem cu cine și nu ne lipsește puterea. Avem legi pe care vrem să le vedem puse în aplicare. Avem granițe pe care vrem să le apărăm și o patrie la care ținem. Avem bulevarde pe care vrem să mergem în siguranță și avem piețe pe care forțele de ordine nu trebuie să le cedeze tuturor exaltaților. Avem o istorie pe care pe care cei de la putere vor să ne facă a o uita. Avem o Curte Constituțională pe care, de bine și de rău, trebuie să o apărăm de tovarășii Victor Ponta și Crin Antonescu. Avem un ICR și un IICMER degradate pe trebuie să le întoarcem pe drumul valorii și adevărului. Avem instituții și oameni devotați meseriei lor. Avem și persoane incoruptibile pe care vrem să le ajutăm. Avem dorința de a-i vedea la răcoare pe pungașii și pe corupții de orice culoare politică. Vrem să creăm, să investim, să muncim și să învățam pentru a ne împlini individual și ca națiune.

Suntem Dreapta și va veni și timpul nostru. Trebuie numai să credem în noi și să dăm exemplu celor care stau pe margine. Nu putem lăsa viitorul pe mâna Stângii.

Puteți sprijini activitatea noastră cu o donație unică sau una recurentă prin Patreon.

 

Puteți sprijini activitatea noastră cu o donație unică sau una recurentă prin Patreon.

Daniel Francesco

Daniel Francesco

12 comentarii

  1. Bogdan Calehari
    4 noiembrie 2013

    Un articol excelent despre “haiducia” socialista si “iarna dezolarii politice” , iarna ce ma tem sa nu se transforme in era glaciara, si asta datorita si contributiei, deloc de neglijat, a “partidelor noastre”, a “uselistilor nostri”, cum atat de bine remarca autorul.
    Daca in Bretania, bretonii socialisti, si nu numai, au iesit in strada ca sa protesteze cu zecile de mii contra unui nou bir (ecotaxa) impus de socialistii pe care si votul lor i-a adus la putere (56% dintre bretoni au votat socialistii), la noi “poporul” hipsteric iese in strada nu contra birurilor impuse de “Ponta si-a lui ceata”, ci contra unei poluari utopice a mediului! Ce fac “partidele noastre” in timpul asta? Unele se reorganizeaza, se intaresc, isi sporesc randurile cu…uselisti “de bine”. Venirea tovarasilor Tusa si Moisescu la PNT, de la USL, pentru a ocupa functiile de vicepres. si prim-vicepres. – asta dupa ce si-au adus un aport ce nu trebuie trecut cu vederea in lupta contra singurului politician de dreapta din tara asta (Basescu) si la venirea la putere a gastii de socialisti de drumul mare, anul trecut – nu poate decat sa ne bucure si sa ne faca sa privim (cum o facem dealtfel de 24 de ani) cu incredere la viitor. Un viitor al saracilor, un viitor socialist, si asta deorece socialismul nu se poate dezice: iubeste atat de mult saracii incat le sporeste neincetat numarul!

  2. Daniel Francesco
    4 noiembrie 2013

    Cred ca trebuie sa vorbim despre USL-istii dintre noi, acei cabotini veseli care trec de la un partid de “dreapta” – PNL, dar nu numai – la alt partid de dreapta. De asemenea trebuie sa vorbim despre acei abonati la functii sau la pozitii de influenta care trec din fruntea PDL la conducerea Miscarii Populare. Unii au participat direct in 2012 la asaltul asupra institutiilor statului, altii au nadusit catarandu-se peste toti ceilalti ca sa ne arate cat sunt ei de viteji la lupta cu morile de vant.

    Insa cand ii iei la bani marunti vezi ca din spatele mastii rasare un mic-mare USl-as, un sprijinitor al statului asistential atotputernic peste vietile si veniturile noastre, un nationalist caldicel care ar face niste concesii cu Putin, un pro-capitalist care uraste corporatiile si iese in piata sa urle contra lor, un religios care apara vehement dreptul la eutanasierea copiilor nenascuti dar care ar lupta pana in panzele albe pentru vietile cainilor comunitari, un om plin de respect fata de traditiile tarii dar care repeta mantra multiculturalista: “toti suntem la fel si trebuie sa avem aceleasi drepturi si dreptatea este de partea minoritatii agresive.”

  3. Bogdan Calehari
    4 noiembrie 2013

    Francesco, vorbesti pe sufletul meu! De fapt aici e marea buba canceroasa, marele pericol – la noi! Nu la adversarul pe care-l cunosti si cu care esti pregatit sa lupti. Acesti lozincarzi de “dreapta”, acesti pigmei ce se catara pe crucile marilor inaintasi pentru a parea mai inalti, acesti demagogi virusati de relativismul moral, cultural si ideologic, acesti adepti ai statului din ce in ce mai obez, din ce in ce mai orb la interesele propriilor cetateni, din ce in ce mai neputincios in a rezista violului birocratic. Da, se ascund in spatele mastilor si a unor sloganuri electorale care suna asemeni unor table izbite de vant. Culmea este ca aceasta deghizare de balci le slujeste atat de bine, incat multi isi inchipuie ca asa trebuie sa arate dreapta.

  4. Ray Inferno
    4 noiembrie 2013

    Economia romaneasca este in moarte clinica. Din pacate, pentru a strica ceva in economie, la fel ca si pentru a repara este nevoie de timp. Stricaciunile se vor vedea pentru “omul sinplu” din primavara anului viitor. Pana atunci poporul este inca sub anestestezia televizorului. In acest moment in Romania firmele mor, se pierd locuri de munca iar investitiile straine directe sunt minimale se nesemnificative (1 mld EUR pentru o tara de dimensiunile Romaniei reprezinta aproape nimic).

    Problema cea mai mare sta insa in faptul ca o populatie saracita si abrutizata nu se omoara cu iubirea de libertate. Prin urmare, este de asteptat ca abuzurile puterii usl-iste la adresa justitiei, statului de drept si a libertatii individuale sa nu starneasca nemultumirea “poporului”. Cred ca cel mai bine a explicat contextul actual al Romaniei, Lucian Croitoru in studiul lui “Jaful vs dreptul de a nu minti”. Noua, tuturor celor care credem in libertate si in economia de piata, nu ne ramane decat sa asteptam sa vedem daca Romania va semana cu Venezuela lui Maduro sau daca chiar avem un destin euro-atlantic. Ca o paranteza, e posbil ca din primavara, Ministerul Marilor Proiecte (invizibile, as adauga eu) sa fie redenumit dupa Ministerul Fericirii Supreme a Poporului, recent creat in Venezuela.

    Si mai avem cateva optiuni la nivel individual: sa contestam, sa trisam sau sa plecam.

  5. pista laszlo
    4 noiembrie 2013

    @ Pentru toata lumea

    Aceasta postare nu are strict legatura cu continutul textului la care se fac comentariile. Din nefericire nu sunteti dreapta, desi e clar ca voi credeti cu tarie acest lucru. Pareti oameni cu carte. Dati-mi un exemplu pe lumea asta de Dreapta insipida, incolora si inodora din punct de vedere al identitatii nationale si atunci o sa va cred ca sunteti de dreapta. Pana atunci, sunteti “dreapta progresista” cum scrie la contributors sau “Noi, conservatorii de la Dilema veche”, cum spune Cristian Ghinea, pe care in mod bizar il desconsiderati, desi, dupa parerea mea, ar trebui sa fie guru-l vostru ideologic.
    Da, stiu ca patriotismul este ceva inventat de Ceausescu, si cine vine cu asemenea gargara bineinteles ca este un securist cu ceafa groasa.
    Fiti voi patrioti ai Poloniei, Israel, Sua si ai Patagoniei. Oricum Romania este nashpa. E clar ca patriotii romani sunt de la Vadim si Funar. Uitati-va in oglinda. Sunteti internationalisti. Adica – oroare – sunteti de stanga. Deosebirea intre voi si stanga e doar de nuanta, ca sunteti cu Doamne-Doamne plus impozite mai mici, chestie de gust. Monitorizati-va propriile articole. Vedeti cate sunt despre Romania si cate despre Patagonia. Trageti concluziile singuri. Ce vana nationala aveti voi, cine sunteti voi, ce romani suntei voi?

    Adio si-un praz verde. Bagati-ma la spam.

  6. emil borcean
    4 noiembrie 2013

    Pista Laszlo. Nu am urmarit prea atent comentariile anterioare care au dus la reactia ta. Dar voi face (in lipsa unui context complet si cu scuzele de rigoare) totusi cateva observatii.

    De acord in privinta Dreptei vaduvita de identitate nationala. E asa cum ai zis (cei trei de I) si de aceea mai degraba racordata la Progresism decat la Conservatorism. Nu pricep insa de ce consideri ca ILD se fereste de patriotism, de asumarea identitatii romanesti. Cred ca publicam numeroase materiale legate de Romania. Publicam si numeroase materiale care nu au legatura directa, sau imediata, cu Romania, dar chiar si unele dintre acestea pot fi extrapolate la contextul romanesc, din punct de vedere doctrinar, al modelor si curentelor de idei, al anumitor mentalitati care pot fi regasite si in Romania, sau al unor implicatii pe plan politic sau cultural. Nu stiu, chiar nu pricep motivul pt care asimilezi ILD cu Stanga transfrontaliera si postnationala.

    In ce-l priveste pe dl Ghinea, iar nu stiu care e cuiul, ca sa zic asa. Il apreciem pt o serie intreaga de pozitii si nu ne identificam cu altele ale domniei sale. Probabil ca acelasi lucru e valabil si pt dansul.

  7. DanCanada
    4 noiembrie 2013

    @emil #6: Eu zic ca e ironic pista asta. Sau poate e un fel de CNA al blogurilor?
    Oricum mi se pare funny sa tragi la rost un site cit de verde-roman e in timp ce semnezi ca pista laszlo.

  8. Ray Inferno
    4 noiembrie 2013

    Voi incerca sa-i raspund lui Pista Laszlo din punctul meu de vedere. Eu ma definesc ca fiind un liberal conservator. Cred ca pot fi foarte usor un adept radical al pietei libere si un crestin ortodox practicant. Nu gasesc nicio incompatibilitate intre cele doua, ba din contra cred ca ele merg foarte bine impreuna. Pe de alta parte, cred ca noi ca natie am vut cateva personalitati istorice si culturale care merita atentie si care pot servi ca sursa de inspiratie pentru noi contemporanii. Nu stiu insa care ar fi acele elemente culturale si istorice autentic romanesti cu care ar trebui sa ma identific si pe care ar trebui sa le apar doar pentru ca sunt romanesti.

    Din punct de vedere al mentalitatii, eu cred ca liberalismul anglo-saxon este greu compatibil cu romanii si asta ma enerveaza foarte tare. Pentru ca din punctul meu de vedere sistemul economiei de piata este singurul sistem potrivit cu natura umana si singurul care are valente universale. Ca este singurul sistem creat de oameni care aduce cele mai multe beneficii tuturor membrilor unei societati, este iarasi in afara de orice dubiu. Romania a fost pana la instaurarea comunismului o tara eminamente agricola. Toate meserile liberale, sau toate meseriile producatoare de valoare adaugata, erau practicate de membrii minoritatilor: sasi, svabi, evrei, maghiari etc. Taranul roman din acea perioada ducea o viata grea dar tihnita si era fericit cu ea. Ulterior comunismul a distrus tot ce avea acest taran mai bun in el. Nici aici nu gasesc o sursa relevanta pe care s-o valorizez in prezent.

    Prin urmare, ma intreb si te intreb: ce as avea eu ca om de dreapta de aparat din punct de vedere national? Recunosc ca sunt in cautarea unor raspunsuri de ceva vreme si inca nu am ajuns la cel care sa reziste testului realitatii.

    Pe de alta parte, cele doua afirmatii de mai sus cum ca sunt un adept radical al pietei libere si un ortodox practicant sunt suficiente pentru reprezentantii stangii progresiste pentru a-mi pune eticheta de legionar sau fascist. Tu vii si ne acuzi pe toti ca suntem un fel de dreapta “surogat” pentru ca ne lipseate dimensiunea national sau chiar ca de fapt suntem tot de stanga si noi. Eu cred ca acuzele care ne sunt aduse si dintr-o parte si din cealalta arata ca de fapt avem o identitate bine conturata care reuseste sa nemultumeasca multe tabere. Asta inseamna ca discursul nostru are cateva obiective clar definite si nu se pierde in tot felul de volute si de paranteze pentru a se explica pe sine.

    Pentru oamenii de pe ILD ar fi in acest moment extrem de dificil sa abordeze un discurs care sa vizeze teme legate de dimensiunea nationala. Pentru ca la fiecare propozitie ar trebui sa scriem cateva pagini in care sa nuantam si sa ne explicam punctul de vedere. Ori timpul nu prea are rabdare cu noi, ca sa citez din memorie un personaj al literaturii romane.

    Cam asa vad eu lucrurile, pe scurt si din tastatura unui smartphone de “dreptaci progresist”.

  9. Mihaela Bărbuş
    4 noiembrie 2013

    Cate bloguri I-au comemorat anul acesta pe Iuliu Maniu si pe Ion MIhalche ca ILD? Cate bloguri au scris ca ILD despre eroii din Afganistan sau despre inchisoarea Ramnicul Sarat? Nu imi dau seama ce cauta Pista Lazslo… Poeziile lui Vadim? Elucubratiile cu religia dacilor?

  10. Bogdan Calehari
    4 noiembrie 2013

    ???? Toate au fost bune si frumoase pe ILD, pentru Pista al nost’, pana a inceput sa faca comenturi cu iz antisemit la articolul “Stalin, Putin si provocarile memoriei”. Atunci, pentru ca Anca si Costin i-au dat raspunsuri care nu i-au fost pe plac, a inceput sa nu-i mai placa aici; a observat brusc ce nu vazuse pana atunci: ca suntem internationalisti, insipizi, incolori si inodori! A se vedea coment. @8 @11 si @12

  11. Anca Cernea
    4 noiembrie 2013

    fragment din platforma ILD – nov 2012 (link accesibil permanent de pe homepage)

    Ca să avem ce alege. O platformă de principii conservatoare

    (…)

    VIII. Patriotism. Suveranitate. Interes naţional

    Trebuie restituit sensul noțiunii de patriotism, noțiune confiscată si pângărită în anii comunismului și, după 1989, de propaganda anti-occidentală postcomunistă.

    Patriotismul nu trebuie abandonat în mâinile demagogilor de sorginte securistă. La rândul ei, stânga liberală occidentală combate toate formele tradiționale de identitate cu care se identifică majoritatea covârșitoare – familia, națiunea, religia. Acestea sunt prezentate drept cauză a tuturor relelor, cum ar fi intoleranța, șovinismul, extremismul, care duc la conflicte, violențe și războaie, propunând în schimb concepte utopice și fără legătură cu realitatea – bunăoară „noul cetățean european”, fără o apartenență națională specifică. Sau, în spiritul revoluției culturale stângiste, promovarea cu orice preț a minorităților sexuale. Altă tactică folosită constă în inventarea unor identități regionale artificiale, vizând fragmentarea statelor naționale.

    Bronislaw Wildstein, jurnalist și intelectual polonez:

    „Națiunea este cea mai largă și mai abstractă comunitate față de care [omul] se poate lega emoțional. Și numai în urma unor astfel de legături apare loialitatea reală, adică simțul obligațiilor. […] respingerea comunităților omenești naturale (între care și a celei naționale) […] produce ființe umane reduse, singuratice, egoiste și nefericite, nelegate de nimeni și lipsite de simțul loialității.”

    Desigur, noțiunea de patriotism poate fi pervertită, ajungând a sluji drept pretext, inclusiv pentru justificarea unor politici criminale. Foarte multe lucruri bune, valoroase, importante, pot fi pervertite, dar aceasta nu înseamnă că ar fi mai bine ca ele să fie abandonate. Patriotismul nu se definește împotriva nimănui. Este conștiința apartenenței la o comunitate de destin, mai mult decât o apartenență strict etnică. Un atașament pozitiv, profund, sincer, față de România ca spațiu, națiune, istorie, cultură, tradiții. Este respectul fată de înaintași, eroi, cărturari, făuritori ai țării, respectul pentru lupta, lucrarea și jertfa lor. Este preocuparea și sentimentul de răspundere pentru binele comun, pentru prezentul și viitorul țării.

    România este moștenirea comună a tuturor cetățenilor ei, inclusiv a celor aparținând minorităților naționale. Este necesară cultivarea patriotismului în rândul tinerelor generații, o mare importanță având politica istorică – învățământul istoriei, monumente, muzeele, sărbătorirea și comemorarea unor evenimente istorice.

    Este îngrijorătoare ușurința și seninătatea cu care intelectualii și politicienii vorbesc astăzi despre lucruri ca „cedarea de suveranitate”. Aceasta denotă o gravă lipsă de seriozitate, în privința unor chestiuni de viață și de moarte – la propriu – deoarece suveranitatea națională a României a costat nenumărate vieți pierdute pe câmpul de luptă, în închisori și lagăre, și sânge vărsat de cei mai buni fii ai acestei națiuni. Construită cu atâtea jertfe, de-a lungul secolelor, poate să fie pierdută doar o dată, printr-un singur act iresponsabil ce se va răsfrânge și asupra generațiilor viitoare.

    Interesul național nu îl poate defini și nu îl va apăra nimeni în locul nostru. Nu îl putem preda instituțiilor suprastatale sau marilor puteri, sperând că acestea ne vor lua în grijă, veghind la siguranța și bunăstarea noastră, cu prețul suveranității noastre – în definitiv, al libertății. Marile puteri își au interesele lor naționale proprii.

    Chiar dacă, în anumite circumstanțe istorico-politice concrete, de pildă, cu ocazia loviturii de stat din vara 2012, UE – de fapt, Germania – ne-a adus un sprijin important pentru păstrarea statului de drept în țara noastră și pentru a ne împiedica să basculăm în sfera de infuență a Rusiei, nu există nicio garanție că aceasta se va întâmpla întotdeauna, indiferent cine va guverna Germania, în ce circumstanțe și cu ce agendă.

    Alianțele la care aderă România în scopul asigurării securității ei și participării la apărarea Civilizației din care face parte – ne referim la Comunitatea Nord-Atlantică – sunt încheiate tocmai pentru promovarea interesului național, nu presupun nicidecum renunțarea la acesta.

    România trebuie să aibă o relaţie privilegiată cu Republica Moldova – cea de a doua ţară din lume locuită în cea mai mare parte de români – pentru a asigura independenţa acesteia faţă de Rusia şi susţinerea integrării ei europene. România trebuie sa se asigure că statele membre ale comunităţii euro-atlantice resping ideea sferelor de influenţă, declaraţiile recente în acest sens făcute de Joe Biden la Bucureşti şi Angela Merkel la Chişinau fiind încurajatoare. Considerăm existenţa a două state româneşti drept o situaţie temporară, dar rămâne la decizia Republicii Moldova ca după instaurarea statului de drept şi consolidarea independenţei să hotărască în cunoştinţă de cauză să întreprindă eventuale demersuri pentru înlaturarea consecinţelor pactului Ribbentrop-Molotov.

    Statul român are datoria să sprijine și să apere identitatea națională a tuturor românilor din afara granițelor.

    (…)

  12. Anca Cernea
    4 noiembrie 2013

    fragmente din prezentarea platformei ILD (link accesibil permanent de pe homepage)

    Ca să avem ce alege. Argumente pentru o platformă conservatoare

    (…)

    Dacă i-ar asculta pe români, politicienii ar afla că ei nu consideră perimată noțiunea de patriotism, că au respect pentru Biserica, școală, armată, că țin la familie, că si-ar dori ca în țară să se respecte cu strictețe legea (dar mai întâi aceasta trebuie aplicată de către autorități), că și-ar dori mai multă decență, mai mult adevăr și dreptate în spațiul public și un nivel de bunăstare comparabil cu cel al țărilor occidentale. De asemenea, românii nu vor întoarcerea spre Rusia din închipuirile lui Marga, aderă la modelul occidental, dar nu sunt nicicum atrași de propuneri ca legalizarea căsătoriei homosexualilor, a eutanasiei etc.

    (…)

    În faţa asaltului ideologic al unei minorităţi leniniste care a ajuns în poziţii cheie în guvernul Ponta, considerăm că liderii opoziţiei trebuie să apere manualele de religie şi prezenţa simbolurilor creştine în spaţiul public.

    (…)

    Orientarea euroatlantică a țării noastre și apartenența ei la Civilizația Occidentală nu sunt sinonime cu abandonarea suveranității naționale în proiectul utopic al Statelor Unite Europene. Europa nu este totuna cu UE. România a intrat în UE ca să-și afirme atașamentul față de valorile europene (cultura europeană bazată pe rădăcinile creștine, statul de drept, libertatea politică și economică). Atunci când instituții ale UE au sprijinit, de exemplu, reforma justiției în România sau au apărat statul de drept amenințat de puciul USL, ele au susținut aceste valori în țara noastră. Pe de altă parte, însă, directivele venite de la birocrații europeni ne impun tot mai mult modelul de asistanat, ingineria socială și ideologia stângistă împotriva religiei și culturii care au creat civilizația europeană, împotriva libertății.

    Considerăm că este necesară o atitudine euro-realistă. Este o greșeală de neiertat ca, sub pretextul unei agende europene, stindardul patriotismului să fie cedat USL-ului. USL este exact contrariul interesului național, „patriotismul” său este o fraudă, politica sa este dezastruoasă pentru România.

    (…)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ce ai mai putea citi
ro_RORomanian