Acest strigăt de luptă lansat în numărul 27 (181) al revistei Cultura din 10 iulie 2008, vine pe fondul dezvoltării fără precedent a surselor alternative de informaţie, a blogosferei şi a forumurilor de discuţie pe internet. Valentin Protopopescu, autorul articolului “Cate ceva despre patriotismul internaut”, este unul din aspiranţii cu şanse mari la ocuparea unui post de comandă în cultură în momentul când se vor linişti apele răscolite de evenimentele din decembrie 1989.

Doctor în filozofie al Universităţii Bucureşti cu o teză despre Emil Cioran – un mare exilat ce a refuzat să scrie în româneşte – Valentin Protopopescu şi-a desăvârşit studiile de master la Paris sub îndrumarea lui Philippe Roger, unul din produsele remarcabile ale şcolii superioare marxiste din Franţa ce poartă numele de Ecole Normale Superieure. Lucrarea de masterat de la Paris a lui Protopopescu s-a ocupat de Antonin Artaud, cel care a inventat conceptul de “theatre de la cruaute” – teatrul cruzimii.

Diatriba lui Protopopescu împotriva celor emigraţi nu cade pe un pământ gol. Precursorii galici cei mai cunoscuţi ai gândirii anti-emigraţi au fost iacobinii Revoluţiei franceze, cei care au făcut să funcţioneze invenţia unui alt doctor, dar nu în filozofie ca Valentin Protopopescu, vorbesc despre doctorul Joseph Ignace Guillotin, creatorul instrumentului numit – ca omagiu – ghilotină. Ca să-şi justifice crimele, iacobinii au decretat că emigraţii erau duşmani ai statului, deci că măsură de apărare trebuiau ucişi fără milă cei care şi-au căutat scăparea peste hotare. În ceea ce priveşte România, a existat o perioadă după ‘89 în care funcţiona un reflex de respingere în masă a celor care trăiseră în străinătate. Sloganul “Noi muncim, nu gândim!” era expresia unor extremişti care îi acuzau pe “străinaşi” că “nu mâncaseră salam cu soia” şi de aceea, nu puteau să emită păreri sau să vină cu iniţiative.

Doctorul în filozofie Protopopescu a sintetizat imboldul către emigrare a unei persoane în felul următor: “un rău major s-a insinuat în existenţa acelui ins, că raporturile sale cu societatea şi comunitatea cărora le aparţine s-au deteriorat ireversibil”. Mai apăsat în ceea ce numeşte “judecată globală”, Protopopescu afirmă:

“dupa cum îi cunosc pe români, cred că ei îşi părăsesc ţara abia atunci când cuţitul a juns demult la os, când gradul de disperare a fost depăşit până dincolo de limită suportabilităţii rezonabile sau legitime…”

Logica unei idei de acest fel îl conduce pe Protopopescu să considere că există două feluri de români emigraţi, cei buni sunt cei care adoptă valorile ţării de adopţie uitând sau chiar refuzând să mă vorbească limba română, iar cei răi ar fi cei care continuă să îşi dea cu părerea despre ţara lor de baştină. Iată ce spune autorul articolului din revista Cultura:

“Romanaşii noştri de dincolo urmăresc posturile tv din Mioritia, ascultă on-line posturile bastinaşe de radio, citesc presa naţională pe net, ştiu absolut tot ce se poate şti despre fosta lor ţară. Sunt foarte critici, se pricep cam la toate, ei au înţeles cum stau lucrurile şi, de la înălţimea experienţei lor prezente, îşi îngăduie tot felul de judecăţi şi aprecieri clar infailibile. Dacă te pune dracul să ripostezi în presa din România unora din aceste luări de poziţie şi dânşii află, ce mai, ţi-ai dat foc la căruţă! Declanşează un adevărat tir de artilerie împotrivă ticălosului care n-are ce face şi porcaieste onor diaspora românească!”

Păi ce facem aici stimate doctor Protopopescu? Cerem ca viaţa culturală să fie înconjurată de un zid de nepătruns? În era Internetului şi după intrarea în UE nu ar fi cazul ca să ne descoperim şi această unitate, o unitate a spaţiului cultural românesc ce nu ţine seamă de zăgazurile (regretate de mulţi se pare) frontierelor? Ideile au viaţa lor, asta ar trebui să ştie autorul a patru cărţi, nu se pot ţine sub un capac. Poate că ar trebui să consideraţi că este un bine că mulţi vorbitori de limbă română se interesează de tot ceea ce se întâmplă în ţara. Este o manifestare a acelui spirit civic ce se învaţă în anumite spaţii socio-culturale vestice, spirit civic de care am avea mare nevoie.

Am să redau în continuare un pasaj din articolul în discuţie pe care îl consider monstruos ca idee şi atitudine:

“Ce nu înţeleg eu: de unde au atâta disponibilitate de timp şi de energie pentru aceşti emigranţi doldora de opinii şi de adevăruri?! Când mai au răgaz să fie la curent cu tot ce mişcă în Românica, de unde află resurse afective ca să fie atât de patrioţi încât să ia partea unei realităţi din care au fugit ca iepurii altădată?! Au plecat, foarte bine, tot respectul şi toată invidia, dar de unde extremismul unui patriotism abstract şi total fals?! Sigur că de la calitatea intelectuală şi morală a acestor autodesţăraţi nu este cazul să aşteptăm prea multe, căci de când Internetul oferă posibilitatea oricui de a avea site şi blog, este evident că toţi frustraţii, semianalfabetizaţii şi scriitorii rataţi se înghesuie să emită texte pseudo-publicistice. Astfel, în orice emigrant român zace un Patapievici mic, complexat şi nedescoperit, adică un filozof messianic şi un panacea al chestiunilor româneşti – aş îndrăzni să afirm.

Singură chestiune despre care posed o anumită certitudine este gradul de deranj psihic al acestor patrioţi de la distanţă. Căci trebuie să fii lovit bine la tărtăcuţă ca în loc să-ţi vezi de ale tale, probleme punctuale şi dificile, de supravieţuire, tu, emigrant român, lupţi eroic pe Internet că să-ţi faci cunoscute ideile căcăcioase despre mai ştiu ce articol de jurnal, carte de eseuri metafizice sau emisiune tv!”

“Grad de deranj psihic, idei căcăcioase”… Acesta a fost modul de exprimare a unui doctor în filozofie, cadru didactic în învăţământul superior românesc, publicist, comentator la Radio România Cultural, colaborator al multor reviste culturale şi autor, cum am mai spus, a patru lucrări publicate în ţară, etc.

Valentin Protopopescu nu vede avantajele sau poate că se teme de legăturile invizibile care se realizează între oameni cu ajutorul Internetului. Cultura beneficiază de o expunere superioară şi cu ajutorul judecăţii a mii de anonimi ce îşi pot exprima opiniile fără să se teamă de inchizitori de genul d-lui Protopopescu, pentru care numai românii din ţară, neexpusi influenţelor nefaste ale societăţii occidentale, au voie – când li se permite – să se exprime.

Ce să-i faci doctore Protopopescu? Internetului nu-i poţi pune căluş, iar faptul ca îi faci nebuni pe cei care refuză să nu se gândească la problemele noastre descalifică un titlu, reduce respectul doar la aspectele formale ale comportării celor umili şi supuşi, aşa cum v-ar place să fie toţi ceilalţi.

Print Friendly, PDF & Email

16 COMENTARII

  1. asta e inceputul contaminarii universitatilor romanesti cu profesori marxisti care vor pregati generatiile viitoare. probabil in 5 -10 ani i se va retrage emisiunea lui Patapievici de pe TV-Cultural dupa ce vor fi descoperit brusc ca au tolerat atita timp un nazist.

  2. Articolul citat mi se pare atât de şocant încât nici n-aş şti de unde să încep să-l analizez. Remarcaţi şi ideea, de altfel frecvent întâlnită pe la noi, conform căreia uşurinţa de a publica pe care ţi-o oferă blogosfera e o problemă, deoarece răpeşte din atenţia ce li se cuvine „adevăraţilor” producători de maculatură.

    Jenant pentru publicaţia care a acceptat un astfel de text!

  3. Tiberiu, omul a muncit o viata ca sa fie ‘telectual cu patalama. Si acum se trezeste ca nu mai detine monopol pe publicarea de idei cacacioase. Iti dai seama prin ce criza trece Proto.

  4. Francesco:

    Nu vreau sa comentez articolul celui numit ironic dar potrivit spiritului caragelian, Protopopescu, mai inainte de a intreba citeva lucruri care apartin de substanta problemei:

    1. Ce intelegi prin „marele exilat Cioran”? Care e diferenta intre un „mic exilat” si un „mare exilat”? Care e diferenta intre Cioran si Soljenitzin, care a trait in spiritul rus si ortodox in mijlocul Vermontului, in „exil”? Care e diferenta intre Thomas Mann si Cioran, intre Goma si Cioran? Intre Kundera si Cioran?

    2. Si mai important, care e diferenta intre un „exilat”, mare sau mic, sau un refugiat care nu se mai poate intoarce in tara, sau un imigrant care isi asuma destinul si pur si simplu, isi ia bocceau in spinare si lasa in spate vechea tara, din orice motive? Cioran a plecat din tara prin 1941 si nu s-a mai intors, ca si Eliade, si nu a mai scris in romaneste dupa stabilirea in Vest. A ales ce-a ales. Ce-l indreptateste la titlul, oricum bombastic, de „mare exilat”? De ce nu „expatriat”, ca in lumea anglo-saxona, ca James Joyce si multi, multi altii?
    Cioran ura Romania, pe drept sau pe nedrept. La batrinete s-a trezit, din motive pe care le putem discuta la infinit.

    Ce ma tulbura e mitologizarea asa-zisului „exil” romanesc din anii 40, care era, de fapt, o expatriere, sau un azil, si implicita degradare a fenomenului de (e)migrare, dintr-un spatiu in altul, vechi de cind exista omul; nici un emigrant nu are a se justifica in fata nimanui, in special a lui Protopopescu, care e clar motivat de invidii si resentimente.

  5. deci blogul meu e majoritar populat cu cacaciosi? ca dintre cei 4 activi 3 sunt „diasporici”, ca sa nu zic direct disforici. Si cind ma gindesc ca mai si criticam emisiuni tv si carti metafizice… fir-ar sa fie, bine ca exista nea vali asta si alde tuca, ca altfel muream naibii proasta. Lumina tot de la est vine, se pare.

  6. Panseluta>
    Mi-ar fi placut sa pot raspunde la toate intrebarile. Am sa ma refer doar la Emil Cioran, pentru ca in jurul lui se tes celelalte intrebari. Pentru celelalte am sa ma straduiesc sa imi clarific gandurile, dar nu astazi. Pentru asta imi cer scuze anticipat.

    Cioran a avut parte de cateva “sfasieri” interioare ce l-au marcat pentru totdeauna pana la prima deplasare la Paris, aceea din anul 1937 (daca nu gresesc). Plecarea din Rasinariul natal catre Sibiu, a considerat-o ca o mare nenorocire, iar la 10 ani nenorocirile sunt catastrofe cosmice. Un alt moment de cotitura in viata lui Cioran s-a petrecut la Sibiu, cand a renuntat la exercitiile la vioara. Care a fost motivul, nu-l stiu. Dar pentru un tanar cu aspiratii cosmice, la mijloc trebuie sa fi fost ceva teribil. Dupa marturia fratelui sau, din ziua cand a zis ca nu mai exerseaza, nici ca a mai atins vioara.

    Dupa perioada petrecuta in Germania devenita nazista, cand Cioran a aderat la ideologia dreptei legionare, iata ca s-a ivit posibilitatea ca sa plece. Din “micul Paris” – orasul Bucuresti – unde era un nume elogiat dupa publicarea primelor sale 4 carti, Emil Cioran se indreapta catre Paris, de unde va reveni in tara doar in 1940, pentru 2 luni. Ceva s-a intamplat cu Cioran in acea perioada, ceva ce l-a determinat sa se auto-exileze. Se stie ca nu a fost niciodata un membru inregistrat al Garzii de Fier, spre deosebire de prietenul sau Eliade. A fost un prieten apropiat a lui Tristan Tzara, poet nascut in Romania, dar de origine evreiasca, pana in 1944 cand nazistii l-au deportat si ucis. Anul 1940 era un an al triumfului national-socialismului in Germania si anul de maxima stralucire in Europa a Germaniei naziste. Putea sa ramana in tara, sau putea sa mearga in Germania, limba germana neavand secrete pentru Cioran.

    De ce a ales Parisul ca resedinta perpetua? De ce nu a mai iesit din Cartierul Latin? Iata doua din intrebarile la care raspunsul meu este ca a trait intr-un autoexil pe care si la impus ca penitenta, abandon, cine stie de ce. Apoi, adoptarea limbii franceze ca limba pentru lucrarile ulterioare celor din tara (in 1949, la 12 ani de la ultima opera “romaneasca” i-a aparut prima lucrare in franceza) ar putea avea o explicatie intr-o auto-pedepsire.

    Da, poate fi considerat si ca expat, multi au fost asa. Cazul lui Brancusi, de exemplu.

  7. Francesco:

    Multam de raspuns.
    Cioran e un caz interesant de revolta impotriva identitatilor care ne sunt date de soarta in general, si celor din Romania in special (Rasinari, familie, interdictii si privatiuni de tot felul, Romania fata de Europa, culturi „mici” fata de culturi „mari”, etc.)
    In final, Cioran si-a realizat rebeliunea fata de determinarile geografice, culturale si familiale.
    A devenit faimos intr-o cultura si limba ne-romaneasca. Nu a avut ce regreta, in final, daca a fost onest fata de sine. A pierit pe limba lui noua, splendida, si greu cistigata.
    E si motivul pentru care multi intelectuali romani care sunt ambarasati de a fi romani l-au imbratisat fara spirit critic si discernamint.

    Pe mine ma doare–si ma preocupa–mult mai mult soarta emigrantilor plecati in bejenie dupa esecul manifest al „Revolutiei” din ’89. Au sperat mult dar s-au trezit tot cu un Iliescu si Vadim si „baronii” si Securistii.

    Cu exceptia celor ca Monica Lovinescu, care au suferit imens din cauza statutului de „plecati”, si a celor ca Goma, restul e apa de ploaie fata de tragedia generatiei post-Mineriada, care au ajuns prin Australia si Canada si State si cine mai stie unde.
    Pentru mine, ei sunt adevaratii „mari exilati.”

  8. Sunt plecat de 12 ani in SUA si in acesti 12 ani cred ca am revizitat Romania de 7 ori daca bine-mi aduc aminte, deci in medie cam odata la 2 ani. Ma rezerv de la a-mi da prea mult cu parerea aici de la distanta apropos de realitatile romanesti, dar cand sunt proaspat intors dintr-o vizita, imi permit. Era o vorba: distanta iti permite perspectiva si claritate.
    Sunt de acord ca exista o gramada de romani peste hotare care nu au altceva mai bun de facut decat sa-si dea cu parerea si sa critice online, dar asta nu inseamna ca toate vocile din alta parte sunt la fel.

  9. Panseluta>
    Ai dreptate si ar merita ca sa discutam mai mult subiectul romanilor plecati dupa 89 din motive politice.
    Fishbone>
    Corect, distanta iti permite perspectiva si claritate, reduce mult reactia emotionala. Dar datul cu parerea nu este un rau in sine, iar critica – atunci cand este obiectiva – trebuie sa fie primita de oriunde. De multe ori cei de „acasa” nu critica pentru ca ori s-au obisnuit cu o situatie data, ori poate de lehamite, „ca tot n-o sa se schimbe ceva”.

  10. fishbone:
    Poti sa scrii cu mai mult detaliu? Adica, ce ai cistigat cu distanta de spatiu si de timp? Ce ai descoperit despre Romania in „naveta” asta (pentru care te invidiez; nu mi-am permis, in mult mai multi ani plecati decit tine, decit vreo jumatate de duzina de vizite)?
    Icterul negru impotriva emigrantilor de care sufera Protopopescu e foarte comun in blogurile de calitate indoielnica din Romania, in special cele din marile cotidiene, care sunt interesate in a pune paie pe focul vrajbei cu articole provocatoare dar fara substanta. Vrajba nu e creata artificial de presa noua. E si mai veche decit „Voi n-ati mincat salam cu soia”.
    E o vorba de o invidie de care romanul sufera, morbid, fata de cel care incearca sa „scape” de conditia lui bicisnica, prin efort si inventivitate si sacrificiu. In schimb, romanul il admira pe descurcaretul care vietuieste in aceeasi supa de familie cu nunti si nasii si cumetrii si botezuri, pentru care romanul nostru a cheltuit milioane dupa ce a reusit sa fraiereasca sistemul si sa ajunga „mare” ca sa „rupa gura satului” cu o „masina cu fite”.

    In toti anii mei aici n-am vazut la nici o natie din cele care au constituit America moderna o ura fata de imigranti/emigranti ca cea din Romania. Zero.

    In blogurile mai „ginditoare”, am simtit, intotdeauna, un spirit fratern al romanilor de pretutindeni, fie ca era vorba de efortul unui jurnalist roman intr-un simplu maraton–ca in blogul lui Emilian Isaila–sau o discutie despre locul Romaniei in noua configuratie internationala, ca in blogul lui Traian Ungureanu.

  11. Adaug ceva la raspunsul meu lui Fishbone de ieri.

    „Simpatia” asta intre romanii de pe blogosfera, oriunde ar fi ei vietuitori, e chiar noua, merge impotriva vechii vrajbe cultivate de comunisti („emigranti=tradatori de tara”), si mi se pare ca se datoreaza, in mare parte, mediului nou, al blogurilor–repet, bloguri adevarate, nu comentarii viscerale la un articol sau al altul.

    Adica e exact pe invers de ce crede dl Protopopescu.

    Adica, Tudorel care trudeste la Galati, sa zicem, intelege ca eu, Panseluta, trudesc si eu in SUA, nu traiesc intr-un palat, nu am un mertzan, si nici nu mi l-as dori, si-mi mai si pasa de ce se intimpla la Galati, unde cine stie ce baron local a reusit sa-i prosteasca din nou pe alegatori.

    Da’ la unii ca dl Protopopescu tot isi mai scoate capul vechea pizma, ca daca ai „plecat”, sa-ti tii gura inchisa, ce treaba mai ai tu cu „nevoile” noastre si „tarisoara” noastra, pe care n-o vindem la nimeni, mai ales cind n-ai patalamale (sau nu ti le afisezi)?

    Aici e un alt buboi purulent care-l siciie pe dl Protopopescu: au inceput sa se exprime si sa aiba idei indraznete si bine articulate si cei care n-au investitura de „intelectuali’ de catre elitele romanesti obisnuite sa traiasca din impartirea onorurilor. Unii sunt adolescenti care gindesc independent, altii sunt pensionari care citesc si inteleg si nu mai vor sa fie parte a masei neginditoare de manevra a lui Geoana si Iliescu; si multi altii in-between.
    E asa de transparent ca dl Protopopescu isi apara casta din care crede ca face parte ca aproape nu mai are rost sa-i discuti argumentele.

    Plus ca aici, la mine, mai toti „marii intelectuali” au bloguri. A tine un blog, pe linga indatoririle academice si de serviciu, cere timp si efort si un fel special de concentrare si analiza rapida. Mai e si un laborator de idei in care ai avantajul raspunsului rapid: ai scris o prostie sau o idee insuficient digerata, esti amendat prompt. Ti se cere sa fii deschis amendamentelor si punerilor la punct, adica sa nu fi egolatru.

    Nu idealizez web-ul si blogosfera. Au pacatele lor. In suma, insa, mi se par un cistig urias al educatiei, comunicarii si democratiei.
    Unii n-o fac pentru simplul motiv ca-ti ia din timpul pe care trebuie sa-l petreci in biblioteca. Web-ul n-a devenit, inca, biblioteca universala.

  12. Of, iar mi s-au incurcat paragrafele: A se citi „Unii n-o fac…” dupa „sa nu fi egolatru”.

  13. Nu vreau sa intru in prea multe detalii aici, ca e „doar” un blog si nu tocmai forum. Pot insa spune ca distanta departe de pamantul natal cu siguranta iti pune lucrurile in perspectiva si capeti o anume claritate apropos de mentalitatile omului, bune sau rele. Punand societatea romaneasca in contrast cu o alta pe care o intelegi imediat incepi sa ajungi la niste concluzii.

    Pe mine de unul ma amuza romanii din Romania care ma acuza ca „gandesti ca americanii”. Pai cum altfel sa gandesc, ca doar traiesc in societatea lor? Automat te aliniez la o anumita filosofie de viata si comportament. Romanii care gandesc romaneste in SUA sau orice alta tara straina, au cu totii un punct comun: au esuat. Nu poti gandi ca la tine acasa in Romania intr-o societate net diferita.

    Daca imi adresati exemple concrete am sa incerc sa dau si raspunsuri ceva mai concrete, oricum sunt convins ca am scris mult dar n-am spus nimic de fapt.

  14. Iata ca recitind am si descoperit cel putin o intrebare concreta. Ce am descoperit despre Romania la distanta? Ca oamenii sunt letargici si pasivi si nu vor sa-si schimbe soarta. Prefera sa se planga decat sa faca. Dar cred ca chestiile astea sunt atat de banale si lesne de vazut incat nu e nevoie sa pleci ca sa le observi. Romanul nu intelege ca e un adevarat ansamblu de elemente care face o societate si rupe din context particularitati care apoi normal ca nu i se par ca se potrivesc la raport de Romania. Si se-apuca si critica si ajunge la concluzia „nu e bine asa” si tot la vorba lui ajunge, in final neschimbandu-se nimic cu tara.

    Romania nu poate face progrese la nivel de tara pana nu face progrese la nivel de individ.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here