Cauzele care au produs criza financiară din prezent sînt multiple şi s-au acumulat în timp, asemeni bulgărelui de zăpadă rostogolindu-se la vale. Însă la început există întotdeauna cineva sus care pune în mişcare acest proces, de obicei mînat de intenţii bune şi complet opac la efectele ulterioare. Nu de puţine ori, acest cineva este politician sau birocrat cu putere. Thomas Sowell, economist, lămureşte originea bulgărelui plămădit cu ani în urmă de politicieni inimoşi, pentru care economia arăta ca un ciocan potrivit pentru realizarea unui proiect restant de inginerie socială.

Soluţii false şi probleme reale

Thomas Sowell

Cineva a spus odată despre senatorul Hubert Humphrey, icoană liberală a unei generaţii anterioare, că numărul său de soluţii depăşea numărul de probleme existente.

Senatorul Humphrey nu era unic în acestă privinţă. De fapt, pînă şi criza economică din prezent s-a întrupat datorită politicienilor care furnizează soluţii la probleme inexistente, astfel producînd o problemă a cărei existenţă este cît se poate de reală şi dureroasă.

Ce problemă nu exista? Este vorba despre problema naţională a locuinţelor – a uşurinţei de a procura o locuinţă.

Cruciada politică pentru accesibilitatea locuinţelor s-a înteţit în anii 90 şi a dus la o serie de schimbări în practicile băncilor de a acorda împrumuturi ipotecare. Aceste schimbări au generat un avînt senzaţional urmat de prăbuşirea pieţelor imobiliare, astfel încît în prezent încercăm să ieşim din beleaua care a rezultat.

De obicei, accesibilitatea locuinţelor se măsoară în termeni financiari: cît din venitul mediu personal e necesar pentru a achita chiria lunară pentru un apartament sau rata lunară de ipotecă pentru o casă.

Fără îndoială, au existat cîteva zone unde era nevoie de jumătate din venitul mediu al unei familii pentru a pune un acoperiş deasupra capului. Multe astfel de locuri erau în zona de coastă a Californiei, dar cîteva zone similare au existat şi pe coasta de est sau în alte părţi.

Însă, pentru marea majoritate a ţării, de-a lungul şi de-a latul masei continentale dintre coastele oceanice, preţul locuinţelor nu a reprezentat o porţiune – din venitul mediu al americanului – mai mare decît în deceniul anterior momentului cînd cruciada pentru accesibilitatea locuinţelor a fost demarată în mod serios.

De ce a fost atunci nevoie de o cruciadă a politicienilor de la Washington, pornită de la probleme locale? Probabil că un răspuns adecvat ar fi „a fost o idee bună la momentul respectiv”. Cum altfel să fim receptivi la cît de compasionati şi importanţi sînt oficialii aleşi de noi dacă aceştia nu se menţin ocupaţi încercînd să rezolve o problemă sau alta pentru noi?

În zonele unde a existat această problemă, creşterea abruptă a cheltuielilor legate de locuinţe a fost cît se poate de reală. Cînd trebuie să te descurci cu jumătate din venitul cîştigat, în timp ce cealaltă jumătate se duce pe cazare, această realitate lucrează ca o piatră de moară.

Aproape în mod invariabli, aceste dificultăţi locale serioase au avut originea în cauze locale, de obicei restricţii severe privind construcţia de locuinţe. Aceste restricţii locale au avut o varietate de nume politice atractive, cum ar fi legi ale „spaţiului deschis”, politici de „dezvoltare ingenioasă”, „protecţie ecologică” sau „conservare a terenului cultivabil”.

La fel ca mai toate sloganurile politice îmbietoare, nici unul din aceste obiective înalte nu a fost discutat în termenii acelui cuvînt din patru litere evitat de mediile politice politicoase — cost.

Nimeni nu s-a întrebat cîte sute de mii de dolari vor fi adăugate la costul unei case medii datorită legilor stimulînd „spaţiul deschis”, de exemplu. Cu toate acestea, studii empirice au arătat că restricţiile privind folosirea terenurilor au adăugat cel puţin o sută de mii de dolari la preţul unei case medii, în zeci de locaţii din ţară.

În unele locuri, cum ar fi zona de coastă a Californiei, aceste restricţii au determinat creşterea cu cîteva sute de mii de dolari a preţului unei case medii.

Cu alte cuvinte, acolo unde problema a fost reală, cauza a constat în politicienii locali. Ulterior, politicieni de anvergură naţională au încercat să eleveze aceste probleme locale la rang de problemă naţională, pe care tot ei s-au angajat să o rezolve.

Cum să o rezolve? Forţînd băncile şi alte organizaţii financiare de împrumut să îşi degradeze cerinţele pentru aprobarea împrumuturilor ipotecare, astfel încît mai mulţi oameni să poată cumpăra case. Departamentul de Locuinţe şi Dezvoltare Urbană a impus companiei sponsorizate de stat Fannie Mae o cotă prestabilită de cîte împrumuturi ipotecare trebuie să acorde persoanelor cu venituri mici şi moderate.

Ca toate soluţiile „politice”, soluţia la „problema” accesibilităţii locuinţelor a luat foarte puţin sau deloc în considerare repercusiunile pe scară largă derivate din acest gen de abordare.

Diverşi economişti şi alţii au atras atenţia în repetate rînduri că în urma coboririi standardelor de împrumut devin posibile numeroase ipoteci riscante. Ţinînd cont de relaţiile complexe dintre bănci şi alte instituţii financiare, inclusiv numeroase firme de calibru de pe Wall Street, dacă ipotecile încep să devină insolvabile, atunci se naşte posibilitatea ca toate piesele din dominoul financiar să se prăbuşească.

Aceste avertismente au fost ignorate. Politicienii au fost prea ocupaţi rezolvînd o problema naţională care nu exista. Pe parcurs au creat şi o serie de probleme foarte reale. În prezent oferă şi mai multe soluţii care vor duce fără îndoială la probleme şi mai mari.

În original icon-caret-right False Solutions and Real Problems

Print Friendly, PDF & Email
DISTRIBUIȚI
Articolul precedentRush Limbaugh, inamicul nr. 1
Articolul următorDiscurs de sub burka
Emil Borcean
În 1985 am absolvit facultatea de geologie din București. După trei ani de stagiatură la mina de cărbune din Anina, în Banat, am renunțat la geologie și am învățat să fiu programator software. Am plecat din România în 1990, toamna. Am trăit patru ani în Anglia, 19 ani în Canada și aproape doi ani în Germania. M-am întors nu demult în țară. În 2007 am creat blogul Patrupedbun.net, care în 2010 a fuzionat cu blogul Dreapta.net. Din această fuziune s-a născut ILD.

6 COMENTARII

  1. The Golden State file.

    Statul California avea anii trecuti o economie comparabila cu cea a Indiei, acum este in faliment.
    Un preambul al politicii noii administratii federale.
    Sunt foarte curios ce se va intampla in California in perioada urmatoare.
    Populatia a trimis un mesaj foarte clar ca nu este de acord cu ridicarea taxelor si asa destul de mari. Guvernatorul statului a propus zilele trecute taierea fondurilor pentru welfare intr-o masura pe cat de impopulara pe atat de necesara.
    Si asta pentru ca atat republicanii cat mai ales democratii au cochetat cu acea masa de manevra pentru a culege voturi populare.
    Care masa de manevra a corodat incet dar sigur sistemul si a devenit masa critica pentru economia statului California.
    Statul California a devenit paradisul welfare al Americii – cel mai prietenos stat care a adunat incet dar sigur cu ajutorul elitelor leftiste si a sufletelor „caritabile” hollywoodiene cel mai mare procent al populatiei ce doreste sa traiasca din pomeni sociale.’
    A creat in acest fel un fenomen de migratie welfare-ist.
    Ce alternative are insa acum California?

    1. Reforma economica propusa de guvernator care propune nu reducerea cheltuielilor welfare – ci abolirea lor.
    Analistii presupun ca vor avea loc riot-uri urmate de alta migratie welfare-ista catre statele devenite atractive din acest punct de vedere. Unul dintre ele ar fi New Mexico.

    2. Un bailout care este acum la moda – dar care nu va rezolva criza californiana decat poate pe termen foarte scurt – probabil un an, doi pana se vor acumula iar datorii la buget.

    sunt cat se poate de curios ce se va intampla acolo in perioada urmatoare.

    http://latimesblogs.latimes.com/lanow/2009/05/schwarzenegger-make-massive-cuts-to-welfare-health-care-student-aid-.html

    http://pajamasmedia.com/blog/california-considers-ditching-welfare/

  2. potrivit the Washington Post – a doua varianta a cazut. The Golden State nu va primi bailout de la guvern de teama ca si alte state vor urma aceeasi linie. The Empire state si The land of Lincoln se gasesc in aceeasi situatie.
    Orase suprapopulate unde ajutoarele sociale ocupa locuri de rang inalt.
    Investitorii si afacerile incep sa se mute in alte state daca nu chiar in China – cautand teritorii mai primitoare.
    Politica socialista centralizata de stat insa merge inainte.
    Se bazeaza pe faptul ca cu cat mai multe si mai mari taxe – cu atat mai repede isi va reveni economia.
    Si asta in timp ce Chavez glumeste ca in ritmul asta – el nu prea mai are cum sa tina pasul cu nationalizarile din Statele Unite.

    http://www.washingtonpost.com/wp-dyn/content/article/2009/06/15/AR2009061503249.html

    The Obama administration has turned back pleas for emergency aid from one of the biggest remaining threats to the economy — the state of California.

    California is among several states that have asked for a bailout from the Treasury Department. A few have gotten some traction, notably Michigan, whose economy is among the country’s weakest and is struggling to deal with the fallout from the bankruptcies of General Motors and Chrysler. To stave off mass layoffs, Treasury officials are considering helping the state’s auto suppliers stay afloat and convert their businesses to support other industries.

    California Controller John Chiang, a Democrat, warned last week that the state was „less than 50 days away from a meltdown of state government.”

    California’s budget is also heavily dependent on taxes paid on capital gains and stock options, which have been clobbered during the meltdown of financial markets. State budget analysts made their annual estimate of revenue a month before the crisis spiked in the fall and have been backpedaling ever since.

    To close an annual gap now put at $24 billion, Schwarzenegger and leaders of the legislature’s Democratic majority have put aside talk of tax increases to concentrate on cuts. Most dramatically, Schwarzenegger would eliminate the state’s basic welfare program, which serves 1.3 million.

    „A lot of the burden,” Geithner said, „is going to be on them to lay out a path that gets their deficits down to the point where they’re going to be able to fund themselves comfortably.”

    State officials are „not expecting any help from the federal government,” Dresslar said. „At this point, we’re on our own.”

  3. Empire State:

    700 NYC teachers are paid to do nothing

    NEW YORK – Hundreds of New York City public school teachers accused of offenses ranging from insubordination to sexual misconduct are being paid their full salaries to sit around all day playing Scrabble, surfing the Internet or just staring at the wall, if that’s what they want to do.

    Because their union contract makes it extremely difficult to fire them, the teachers have been banished by the school system to its „rubber rooms” — off-campus office space where they wait months, even years, for their disciplinary hearings.

    The 700 or so teachers can practice yoga, work on their novels, paint portraits of their colleagues — pretty much anything but school work. They have summer vacation just like their classroom colleagues and enjoy weekends and holidays through the school year.

    Because the teachers collect their full salaries of $70,000 or more, the city Department of Education estimates the practice costs the taxpayers $65 million a year. The department blames union rules.

    „It is extremely difficult to fire a tenured teacher because of the protections afforded to them in their contract,” spokeswoman Ann Forte said.


    Sute de profesori din sistemul public de invatamant cu diverse acuzatii asupra lor de la insubordonare pana la comportament impropriu sexual sunt platiti cu salariul intreg sa stea degeaba, sa joace scrabble, sa se dea pe net sau pur si simplu sa fixeze peretii cu privirea.
    Si asta pentru ca () contractele lor sindicale fac extrem de grea concedierea acestora profesorilor le-a fost interzisa intrarea in salile de curs si acum stau in „rubber rooms” (rubber roomn. a space where a worker subject to a disciplinary hearing or other administrative action waits and does no work; generally, a place or personal mind-set of isolation. ) niste birouri special amenajat in afara campusului unde asteapta verdictul luni de zile daca nu chiar ani.
    Cei aproape 700 de profesori pot practica yoga, isi pot scrie memoriile sau desena fetele colegilor.
    Pot face aproape orice – mai putin a preda.
    Beneficiaza de toate drepturile unui profesor cum ar fi w/end-uri, sarbatori legale sau vacanta de vara platita.

    Din cauza ca profesorii primesc salariul integral de $70,000 ( pe an) primaria estimeaza o gaura de 65 milioane anual ( $65,000,000) la bugetul suportat din banii contribuabililor.
    Este extrem de greu sa concediezi un profesor din cauza clauzelor contractuale din contract – a marturisit purtatoarea de cuvant Ann Forte.

    Si iata cum gaura la buget se mareste – si ei vor sa creasca taxele si mai mult in loc de a face reforme si a-si curata propria curte.

  4. Lawmakers: ‘Huge progress’ made in Calif. budget

    socialistii nu vor intelege niciodata ca atata timp cat statul se va ocupa de cetatenii lui peste masura: treburile vor incepe sa mearga prost spre dezastru.
    dar defapt pe ei nu asta ii intereseaza. pe ei ii intereseaza mai mult deturnarea de fonduri. si cu cat sunt mai mari fondurile cu atat se face mai usor deturnarea si mai greu de urmarit.
    de unde mai subventionezi tu scolile si restul de pomeni sociale daca nu mai exista sectorul privat sa produca?
    inamicii lor numarul unu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here