FUNDATIA IOAN BARBUS

Propagandistul Religiei Păcii

Pe 12 februarie s-a petrecut o crimă în suburbia Orchard Park, oraşul Buffalo, statul New York. Numitul Muzzammil „Mo” Hassan, de 44 de ani, bogat om de afaceri de origine pakistaneză a fost arestat pentru uciderea şi decapitarea soţiei sale de 37 de ani, Aasiya Z. Hassan. Cei doi soţi fondaseră în anul 2004 Bridges TV, canal de televiziune care îşi propusese să combată „stereotipiile” legate de Islam şi de musulmani. Poliţia l-a arestat pe Mo după ce l-a supus unui interogatoriu şi după ce au fost adunate probe pentru proces. Motivul aparent al declansării violenţei lui Mo Hassan se află în începerea acţiunii de divorţ de către Aasiya Hassan, care locuia singură de când ceruse un ordin de protecţie faţă de soţul său. Uciderea şi decapitarea lui Aasiya s-au petrecut la sediul Bridges TV, iar Frank A. Sedita III ,procurorul districtual din Erie County a declarat că „aceasta este cea mai rea formă de violenţă domestică”. Oare aşa este? Crima aceasta trece pragul violenţei domestice deoarece actul decapitării poartă amprenta islamului – este vorba despre „crima de onoare”.

beheaded22

Muzzammil „Mo” Hassan şi Aasyia Z. Hassan

Michele Malkin numeşte fapta lui Muzzammil Hassan „redistribuire a vietii”, un oximoron deoarece viaţa este unică şi nu îi este dat unei fiinţe omeneşti să o redistribuie. Dar Michelle Malkin a făcut doar o figură de stil care dezvăluie ceva din ferocitatea unui om care-şi decapitează sotia pentru onoarea cerută de Islam.

Robert Spencer a analizat problema „crimei de onoare” în anul 2008, un alt material, foarte documentat cu tabele, nume etc se află pe www.meforum.org. Se ştie totul despre crima de onoare, negarea vine numai din partea organizaţiile islamiste sau de la cele care fac oficiul de avocatură pe lângă acestea.

De regulă organizaţiile ce apăra interesele religiei musulmane neagă legătura dintre islam şi crima de onoare (de exemplu ISNA – Islamic Society of North America, filiala a Fratiei Musulmane) şi susţin că este greşit să se facă diferenţa dintre crima domestică şi crima de onoare. Motivele care conduc la crima de onoare din familiile musulmane sunt în general următoarele: adoptarea unui stil de viaţă occidental; refuzul de a-şi acoperi faţa, corpul, părul; refuzul de a accepta să lucreze în familie ca servitoare; căsătoria în afara dorinţei părinţilor; divorţul de un soţ violent etc.

Organizaţia United Nations Population Fund a estimat că aproximativ 5000 de femei sunt omorâte pentru că „şi-au dezonorat familiile”. Musulmanii care comit sau care asistă la executarea crimelor de onoare, le consideră eroice şi văd crima ca împlinirea unei obligaţii religioase.

bridges-tv-door

Intrarea Bridges TV după crimă

Din păcate, numele lui Aasiya Hassan s-a adăugat la lista femeilor ucise în familiile musulmane din America. În şedinţa de vineri 13 martie a tribunalului condus de judecătorul Thomas Franczyk, Muzzammil Hassan a declarat că este nevinovat. El va fi judecat pentru „crima de gradul 2” în condiţiile în care mainstream media refuză publicitatea acestui caz de extremă violenţă musulmană. Propagandistul Religiei Pacii s-a dovedit a fi un asasin ce neagă pentru că îşi apără religia, nu pe el.

Puteți sprijini activitatea noastră cu o donație unică sau una recurentă prin Patreon.

Daniel Francesco

Daniel Francesco

Un comentariu

  1. Imperialistu'
    16 martie 2009

    In conditiile in care statistica islamica din domeniu are aceeasi valoare precum echivalentul ei din Republica Populara Chineza, numarul victimelor este mult mai mare decat cel dat de Natiunile Unite.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ce ai mai putea citi
ro_RORomanian