FUNDATIA IOAN BARBUS

Arestarea unui irakian care a ucis pentru ISIS și a pătruns în SUA ca refugiat în perioada Obama

Miercuri a fost arestat un cetățean irakian care a luptat pentru statul islamic și a pretins că este un refugiat, pentru a intra în Statele Unite în timpul celui de-al doilea mandat al fostului președinte Barack Obama. Au început procedurile legale de deportare, pentru a fi pus sub acuzare în țara sa pentru uciderea unui ofițer de poliție.

Agenții FBI din Grupul reunit de combatere a terorismului l-au arestat pe Omar Abdulsattar Ameen într-un bloc de apartamente din Sacramento, California, în baza unui mandat de arestare emis de o instanță judecătorească irakiană în luna mai. Potrivit unui comunicat al Departamentului de Justiție, FBI-ul îl investighează pe Ameen din 2016.

„Acesta este doar un exemplu care arată că îmbunătățirea standardelor noastre de securitate a sporit direct capacitatea de a proteja națiunea noastră de grupurile teroriste din străinătate”, a declarat Tyler Q. Houlton, secretarul de presă al Departamentului pentru Securitate Internă.

Ameen, în vârstă de 45 de ani, s-a prezentat în curte miercuri și va reveni luni.

Ameen a părăsit Irakul în 2012, de unde a fugit în Turcia. De acolo el a solicitat să intre în S.U.A. ca refugiat. A fost aprobat în iunie 2014.

Departamentul de Justiție a declarat că el s-a întors în Irak în aceeași lună și apoi a ucis un ofițer de poliție în localitatea Rawah. El s-a aflat într-unul dintre cele patru vehicule ISIS care au mers până la casa ofițerului și au deschis focul. Ameen a fost identificat mai târziu de autoritățile irakiene ca fiind cel care l-a împușcat în piept pe ofițerul Ihsan Abdulhafiz Jasim, astfel ucigându-l. Grupul terorist a preluat ulterior responsabilitatea pentru această crimă.

Potrivit documentelor din instanța de judecată, Ameen a transportat luptători ISIS, a strâns bani pentru organizație, a jefuit camioane de aprovizionare, a răpit șoferi pentru Al-Qaeda și a plantat bombe.

În noiembrie 2014 el a intrat în S.U.A. ca refugiat.

Odată ajuns în țară, a cerut cartea verde (permisul de ședere permanentă, n.trad.) și nu a dezvăluit că a fost membru în două grupări teroriste.

Sub președintele Trump, Departamentul de Stat a introdus mai multe cerințe și a sporit controalele de fond pentru refugiați și alți solicitanți de imigrare din anumite țări.

„La scurt timp după numirea ei, secretarul Nielsen a cerut îmbunătățiri suplimentare pentru a elimina lacunele de securitate identificate și pentru a-i împiedica pe teroriști și infractori să exploateze sistemul nostru umanitar”, a spus Houlton. „Examinarea și verificarea mai riguroasă a programului de refugiați au început deja să sporească siguranța americanilor”.

Ameen ar putea primi pedeapsa capitală pentru acuzația de „ucidere organizată în cadrul unui grup armat” și va fi extrădat, ca parte a unui tratat pe care SUA îl are cu Irakul.

SURSA   Washington Examiner

Puteți sprijini activitatea noastră cu o donație unică sau una recurentă prin Patreon.

Emil Borcean

Emil Borcean

2 comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ce ai mai putea citi
ro_RORomanian