FUNDATIA IOAN BARBUS

Creșterea vârstei de pensionare provoacă proteste în Rusia, popularitatea lui Putin în scădere

„Reforma pensiilor este genocid!”
„Ne privați de pensia noastră – vă lipsiți de autoritatea voastră!”
„Nu vrem să murim muncind!”

Acestea au fost doar câteva dintre sloganurile strigate de protestatarii ruși în timpul mitingurilor de masă de săptămâna trecută, care au avut loc ca răspuns la o nouă reformă ce va duce la creșterea vârstei de pensionare în Rusia. De la Moscova la Sankt Petersburg și din Siberia până în orientul îndepărtat al țării, mitingurile de protest au fost un fenomen la nivel național.

Pentru Vladimir Putin, situația din prezent reprezintă un rar pas greșit. Președintele intransigent și-a creat pe parcursul anilor imaginea de apărător al națiunii, pe deplin sincronizat cu preocupările oamenilor de rând.

Rapoartele mass-media nu minimalizează gravitatea situației. Ziarul Moskovsky Komsomolets a descris protestele drept „cea mai periculoasă și mai riscantă reformă a dominației lui Putin din ultimii 20 de ani”.

O coaliție neobișnuită de forțe politice a ieșit pe străzi împotriva acestei reforme: comuniști, libertarieni, sindicate și susținători ai liderului principal al opoziției, Alexei Navalny.

„Creșterea vârstei de pensionare reprezintă o adevărată crimă și face parte din jaful
cu care ne-am obișnuit împotriva a zeci de milioane de oameni, sub pretextul unei ‘reforme mature’”, a scris Navalny pe conturile sale sociale. „Aceasta este declarația noastră oficială pentru guvern: nu veți impune această reformă!” a tunat și fulgerat șeful partidului comunist, Ghenadie Zyuganov, cu ocazia unui discurs ținut în cadrul mitingului de protest din Moscova. „Țara a spus: Nu!”

Peste trei milioane de cetățeni ruși au semnat deja o petiție online împotriva reformei sistemului de pensii, care începând cu anul 2019 va majora treptat vârsta de pensionare, de la 60 la 65 de ani pentru bărbați și de la 55 la 63 de ani pentru femei.

Deces înaintea pensiei?

Indignarea protestatarilor este ușor de înțeles. Ca urmare a reformei, spun numeroși critici, mulți ruși nu vor mai apuca să-și revendice pensiile: speranța medie de viață în Rusia este de 66 ani pentru bărbați și 77 ani pentru femei, conform datelor Organizației Mondiale a Sănătății.

Pentru unii va fi și mai rău. În regiunea estică Chukotka, speranța de viață a bărbaților nu depășește, în medie, peste 60 de ani. Potrivit unui raport al OCDE din 2017, Rusia se situează în urma celor mai dezvoltate țări în ceea ce privește speranța de viață, în principal datorită tranziției îndelungate și traumatice cu care se confruntă economia țării în urma prăbușirii Uniunii Sovietice.

Alte țări post-sovietice, cum ar fi Uzbekistan, Georgia, Ucraina și Azerbaidjan, împărtășesc și ele cifre demografice sumbre.

Potrivit aceluiași raport al OCDE, decalajul dintre bărbați și femei este foarte mare datorită comportamentului riscant al primilor, mai ales datorită consumului de alcool și fumatului. Ziarul Vedomosti a subliniat faptul că numai 60% dintre bărbații care împlinesc 20 de ani în acest an vor trăi suficient de mult pentru a atinge noua vârstă de pensionare.

Criticii subliniază de asemenea faptul că, deoarece mulți pensionari din Rusia continuă să lucreze după pensionare, pentru a supraviețui, reforma îi va lipsi de o sursă vitală de venituri. Alții spun că persoanele aproape de pensionare nu vor putea găsi noi locuri de muncă.

Efectul sancțiunilor

Cu toate acestea, premierul Dmitri Medvedev a declarat în mod clar că reforma este necesară pentru a salva sistemul de pensii al Rusiei, care se bazează pe subvențiile bugetului de stat pentru a rămâne pe linia de plutire. În ciuda îndemnurilor de a rezista în fața sancțiunilor, a economiei rusești în creștere, a aventurilor militare aparent de succes și a sentimentului de satisfacție după cupa mondială de fotbal, prețurile scăzute ale petrolului și sancțiunile occidentale continuă să erodeze finanțele Moscovei.

În consecință, povara pensiilor devine nesustenabilă. Acestea sunt legile implacabile ale economiei. Miezul problemei, totuși, este demografic: populația aptă de muncă din Rusia se micșorează constant.

Conform cercetărilor publicate anul trecut, în cazul în care vârsta de pensionare rămâne neschimbată, Rusia va pierde până în 2030 aproximativ cinci milioane și jumătate de cetățeni apți de muncă, comparativ cu 2015. Acest lucru ar duce pur și simplu la prăbușirea sistemului de pensii.

Ca argument suplimentar, promotorii reformei subliniază faptul că vârsta actuală de pensionare a fost stabilită în anii 1930, în timp ce speranța de viață și condițiile de muncă s-au îmbunătățit foarte mult de atunci.

De fapt, așa cum a declarat ministrul sănătății Olga Tacheva, speranța de viață în Rusia este de așteptat să ajungă la 75,8 și respectiv 83,7 ani pentru bărbați, respectiv femei, până în 2030. „Reforma sistemului de pensii este matură”, a declarat președintele camerei de contabilitate Aleksey Kudrin . „Este în interesul cetățenilor ruși, deoarece va permite o creștere a pensiilor”.

Manevră cu risc ridicat pentru Moscova

Indiferent dacă este esențială sau nu, reforma este colosal de nepopulară – aproximativ 90% dintre ruși se opun. Bineînțeles, acest lucru are un impact profund asupra indicelui de aprobare al partidului Rusia Unită.

Forța politică majoritară din parlamentul rus și singura care aprobă reforma, Rusia Unită a pierdut 16% din aprobarea populară de la începutul anului, ajungând la cel mai scăzut nivel din 2011.

Moscova s-a așteptat la un val de furie populară și de aceea a anunțat reforma cu o zi înainte de începerea cupei mondiale de fotbal. Pentru o lună, protestele au fost interzise în orașele care găzduiau turneul, iar atenția națională a fost distrasă de cel mai mare eveniment sportiv din istoria Rusiei.

Dar când festivitățile au încetat, cetățenii ruși s-au dezmeticit în mahmureala acută cauzată de noua reformă a sistemului de pensii. „În timp ce eram plini de bucurie datorită realizărilor fotbalului nostru, guvernul a decis să înscrie un gol împotriva întregii țări”, a spus șeful comuniștilor Zyuganov.

Va reuși Putin să scape cu bine? Cu furia populară îndreptată împotriva guvernului, agenții Kremlinului l-au distanțat pe președinte de reforma nepopulară după tactica obișnuită a „bunului țar și boierii răi”, creând impresia că responsabilitatea se află doar la Medvedev și cabinetul său.

„Când sunt întrebat care dintre variantele [ale planului de reformă] îmi place, am răspuns atunci și răspund acum: nici una”, a declarat Putin în iulie. „Nu-mi place nici unua dintre ele și vă asigur că există puțini oameni din guvern, dacă există, cărora le place”.

Cu toate acestea, Putin nu se poate absolvi în întregime de răspundere: la urma urmei președintele deține puterea de veto asupra legilor aprobate de parlament.

Ca rezultat, popularitatea lui Putin a fost deja afectată de reformă, scăzând brusc de la 80% în mai, la 64% la sfârșitul lunii iulie, potrivit agenției de stat VTsIOM de sondare a opiniei publice. Acest lucru este problematic pentru Putin, dacă luam în considerare faptul că o mare parte a încrederii populare depinde de reputația sa de „protector al poporului rus” împotriva amenințărilor externe și ca garant al stabilității naționale, în special după haosul anilor lui Elțin.

Mai ales pensionarii și acei cetățeni care se bazează pe subvenții de stat pentru a supraviețui prețuiesc această viziune paternalistică a președintelui. Acum, fără dușmani externi reali sau imaginari de vină pentru această reformă foarte necesară, dar cu potențial destabilizator, imaginea lui Putin ca figură de tată grijuliu ar putea începe să se prăbușească.

SURSA   Asia Times

Emil Borcean

Emil Borcean

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Campania pentru “alegerile” la președinția Rusiei programate pentru 15-17 Martie se înfierbântă. Nu încape îndoială că Vladimir Vladimirovici va fi “reales la al N-șpelea congres”, dar întrebările pasionante care rămân sunt: 1) Câți contracandidați vor fi lăsați în cursa electorală măcar așa, de ochii lumii? 2) Cine va mai fi aruncat din tren înainte de …

Putin-stalin-1000x600-11

Comunitatea ucraineană din București invită publicul și presa să participe la un marș care marchează doi ani de la invazia Rusiei din Ucraina – „un moment greu, 24 februarie 2024, comemorarea unei zile negre din istoria noastră și din istoria Europei, momentul declanșării invaziei pe scară largă de către Federația Rusă și generarea celei mai …

protest ucraina arcul de triumf
Ce ai mai putea citi
ro_RORomanian