În urmă cu o săptămână, prosovieticul Ioan Mircea Pașcu a fost propus pentru postul de Comisar European de Viorica Dăncilă.

România a fost singura țară din fostul bloc comunist care a semnat, la 5 aprilie 1991, un Tratat cu URSS prin care Iliescu interzicea aderarea țării noastre la NATO și CEE (viitoarea UE) pentru o perioadă de 15 ani. Întâlnirea dintre Ion Iliescu şi Mihail Gorbaciov în vederea semnării tratatului „a fost pregătită de o altă întâlnire, din februarie 1991, dintre Ioan Mircea Paşcu, pe atunci consilierul lui Ion Iliescu, ulterior ministru al Apărării şi europarlamentar PSD, şi V. Zagladin, consilierul lui Mihail Gorbaciov”, scria George Dumitru în urmă cu cinci ani pe ILD.

La întâlnirea de la Moscova Zagladin, Ioan Mircea Pașcu le transmitea sovieticilor, în numele lui Iliescu, că se opune unirii României cu R. Moldova şi cerea ajutorul pentru contracararea PNŢCD, partid de opoziție pe care îl descria drept „forță dușmănoasă” și despre care spunea că e agent britanici.

Întâlnirea a fost descrisă de Zagladin într-o notă scrisă pentru Gorbaciov (reproducem nota mai jos). Întrebat de consilierul lui Gorbaciov ce părere are despre evenimentele din Moldova de la acea vreme, Paşcu a spus că își dorește menţinerea URSS și menţinerea R. Moldova în cadrul Uniunii Sovietice, notează GD.

În timp ce Iliescu și Mircea Pașcu căutau strângerea relațiilor dintre România de Uniunea Sovietică, ce avea să se dezintegreze  în mai puțin de un an, celelalte state satelit ale URSS făcuseră o prioritate din apropierea față de Occident.

• Activitatea pro-rusă a lui Ioan Mircea Pașcu a continuat și după acel episod. Astfel, în 2010, împreună cu Adrian Severin, Pașcu se situa de partea Rusiei la Strasbourg în privința scutului american antirachetă. ca europarlamentar PSD. Pașcu și Severin au încercat atunci să ofere Moscovei putere de decizie într-o afacere româno-americana prin intermediul legislativului european. La Strasbourg, PSD s-a pus scut al intereselor Moscovei împotriva scutului american antirachetă și a intereselor României”, scria Cristian Câmpeanu în urmă cu nouă ani.
• Într-un interviu dat pentru Adevarul în 2011, Mircea Pașcu comenta agresivitatea Rusiei față de România: ”Dacă noi ne dăm silinţa să-i enervăm pe ruşi, până la urmă obţinem lucru acesta”, aducând vorba de „unele sunt ofense gratuite aduse ruşilor”.
• Paradoxal, în 2018, fostul arhitect al Tratatului dintre România și URSS modera dezbateri în Parlamentul European dezinformările Rusiei. Este vorba de dezbaterea dezbaterea Russia – the influence of propaganda on EU countries, care a fost condusă Ioan Mircea Pașcu, din postura de vicepreședinte al PE. Detalii, aici: Combaterea dezinformărilor Rusiei: o strategie falimentară pentru UE, o sinecură pentru pro-rușii din România.

Puteți citiu și: Dăncilă îl propune Comisar European pe Mircea Pașcu, un propagandist al comunismului

În urmă cu două zile, propunerea Vioricăi Dăncilă a fost respinsă.

update 11 kiulie: Juncker se întâlnește cu Mircea Pașcu

I just interviewed Ioan Mircea Pașcu, proposed candidate for Commissioner from #Romania. pic.twitter.com/KBEiYiIIcb

— Jean-Claude Juncker (@JunckerEU) 11 iulie 2019

Nota lui V. Zagladin despre convorbirea cu Ioan Mircea Pașcu:

Notă despre convorbirea cu Ioan Mircea Paşcu (consilier prezidenţial, România). Despre convorbirea cu consilierul preşedintelui României.

La 9 februarie m-am întâlnit, la cererea lui, cu consilierul preşedintelui României, Ioan Mircea Paşcu (venit pentru a înmâna mesajul lui I. Iliescu lui M.S. Gorbaciov).

1. În cursul discuţiei, care s-a desfăşurat într-o atmosferă foarte caldă, de încredere, I.M. Paşcu ne-a informat mai întâi de toate despre motivele care l-au determinat pe preşedintele României să trimită mesajul lui M.S. Gorbaciov. După prezentarea mesajului, el a făcut o caracterizare succintă a situaţiei interne din ţara sa, evidenţiind două momente esenţiale.

Pe de o parte, în plan economic, situaţia rămâne extrem de complicată, în special din cauza insuficienţei resurselor energetice. O parte considerabilă a întreprinderilor îşi întrerup activitatea (total sau parţial), ceea ce provoacă încordarea relaţiilor cu clasa muncitoare. Muncitorii înţeleg că guvernul actual, spre deosebire de regimul Ceauşescu, preferă să reducă alimentarea cu energie a întreprinderilor decât să nu încălzească locuinţele, şcolile, grădiniţele, şi acest lucru este întâmpinat cu aprobare. Cu toate acestea, întreruperea producţiei, conjugată cu pierderile salariale etc., nu pot să nu genereze nemulţumiri. Dacă nu se îndreaptă situaţia, măcar parţial, va fi o explozie.

Pe de altă parte, începerea războiului din Golf a slăbit întrucâtva împotrivirea opoziţiei. În fond, s-a ajuns la un fel de armistiţiu. E clar, Frontul (Salvării Naţionale – n.n.) încearcă acum să profite de situaţia creată şi să-şi întărească propriile rânduri. Se pregăteşte congresul Frontului, care va adopta, după exprimarea interlocutorului, „o orientare social-democrată“. Bineînţeles că, dacă acum ar avea loc alegerile, Frontul nu ar mai obţine atâtea voturi ca anul trecut. Dar în ansamblu poziţia lui nu arată rău. El nu va suferi pierderi mari, dacă, bineînţeles, va putea să-şi întărească rândurile. Aceasta depinde însă de îmbunătăţirea situaţiei din economie.

Opoziţia, fireşte, vede tot ce se întâmplă, dar deocamdată nu se hotărăşte să încalce „armistiţiul“, deşi forţele externe, în primul rând englezii, fac presiuni foarte active asupra ei (în special asupra Partidului Ţărănesc), o cheamă să manifeste „mai multă activitate“, să emită cereri noi către conducerea ţării.

Date fiind toate cele spuse, rugămintea de livrare către România în cursul lunii proxime a unei cantităţi suplimentare de gaz este dictată nu doar de raţiuni economice, ci şi politice. Livrarea unei cantităţi suplimentare de gaz ar fi, înainte de toate, un ajutor acordat clasei muncitoare, dar şi conducerii ţării în confruntarea ei cu forţele duşmănoase interne şi externe.
Din partea mea mi-am exprimat convingerea că cererea lui I. Iliescu va fi atent analizată; tot ce se poate va fi făcut, dar ţinând cont de situaţia noastră proprie complicată.

2. Desigur, au fost abordate problemele relaţiilor sovieto-române. I.M. Paşcu a vorbit despre faptul că preşedintele I. Iliescu este în general mulţumit de dezvoltarea lor. Totodată, după părerea lui, posibilităţile de aprofundare a lor nu s-au epuizat nici pe departe, atât în plan politic, cât şi în plan economic.

După părerea lui I.M. Paşcu, în plan politic nu este pusă încă la punct o „interacţiune autentică“ cu Uniunea Sovietică. Vechiul sistem de legături nu mai funcţionează, iar unul nou nu a fost încă stabilit. Potrivit impresiei interlocutorului, ansamblul relaţiilor dintre URSS şi ţările Europei Răsăritene se dezvoltă extensiv şi, în mare parte, fără planificare. Acum nu trebuie întârziată înfiinţarea unei noi structuri de interacţiune, pe cât posibil organică. Este nevoie de aceasta şi din punct de vedere al construcţiei europene, şi din punct de vedere al influenţei asupra evenimentelor interne într-o ţară sau alta.

Antisovieticii acţionează peste tot, ajutaţi de anumite forţe din Vest (deşi, a spus Paşcu, nici pe departe de toate: în decembrie şi în ianuarie li s-au dat sfaturi românilor de la Paris, Roma şi, de asemenea, de la Bonn să nu facă nimic ce ar fi putut să-i dăuneze lui Gorbaciov. Paşcu ştie că sfaturi asemănătoare au primit polonezii şi ungurii). Inerţia conceptuală a părţii sovietice, care se ocupă deocamdată numai de probleme curente, conjuncturale, îi ajută pe adversarii Uniunii Sovietice.

I.M. Paşcu a spus că declaraţia conducerii române privind necesitatea rezolvării rapide a problemei Tratatului de la Varşovia nu trebuie privită nicidecum ca o schimbare a poziţiei, ca o tentativă de a slăbi legăturile cu URSS. Pur şi simplu, a spus el, noi nu am dorit să trecem sub tăcere o problemă care a devenit evidentă. Dar, după spusele lui Paşcu, la Bucureşti se aşteaptă ca lichidarea OTV (Organizaţia Tratatului de la Varşovia – n.n.) să fie însoţită de „noi iniţiative cu caracter strategic“ din parea sovietică.

Răspunzând la întrebarea la ce fel de iniţiative se gândeşte el personal, Paşcu a spus: trebuie, mai întâi, o reînnoire rapidă a sistemului tratatelor dintre URSS şi ţările Europei Răsăritene, aici întârzierea este evidentă; în al doilea rând, sunt necesare unele înţelegeri cu privire la colaborarea neformalizată (în orice caz, în prima perioadă), care atinge probleme general europene şi în special est-europene. Problemele acestea sunt similare pentru toate ţările regiunii, numai că deocamdată fiecare le rezolvă singur. Chiar şi schimbul de experienţă ar oferi multe lucruri utile. Sau, poate, s-ar reuşi stabilirea unor mecanisme temporare de ajutor reciproc pentru rezolvarea problemelor urgente, inclusiv cele economice. Şi, desigur, trebuie luate în calcul şi dificultăţile interne, suficiente în fiecare ţară, inclusiv în România, şi dificultăţile în rezolvarea problemelor naţionale.
Desigur, a încheiat această temă I.M. Paşcu, în ultimă instanţă, rolul decisiv în evoluţia evenimentelor din Europa Răsăriteană şi pe întregul continent îl au procesele care se desfăşoară în Uniunea Sovietică. Din păcate, după greutăţile justificate şi inevitabile chiar şi în URSS, nemaivorbind de ţările din afara graniţelor ei, nu sunt remarcate acele mutaţii adânci care acolo deja s-au produs sau se PRODUC şi care au cu adevărat o însemnătate revoluţionară pentru noi toţi. Este oare posibil ca, dacă M.S. Gorbaciov va veni la şedinţa OTV, să „clarifice situaţia pentru toţi“?

3. Profitând de ocazie, l-am rugat pe I.M. Paşcu să-mi spună care este poziţia conducerii ţării (România – n.n.,) faţă de procesele care se desfăşoară în Moldova.

I.M. Paşcu a spus că în conducere, la preşedintele I. Iliescu s-au discutat de mai multe ori aceste probleme. Părerea generală şi singura: nu trebuie făcut nimic care să complice poziţia conducerii sovietice, personal a lui M.S. Gorbaciov. Desigur, moldovenii sunt fraţii noştri, a spus Paşcu. Dar nimeni nu ne împiedică să dezvoltăm relaţiile frăţeşti, dacă ei vor rămâne în componenţa URSS, de care ei sunt sudaţi de o lungă istorie. „Fraţii nu trebuie să locuiască în mod obligatoriu în acelaşi apartament.“ Salvarea Uniunii RSS, în orice caz: a nu încurca cu nimic menţinerea ei, în asta vedem noi obiectivul nostru.

Apropo, Paşcu a spus că acele dificultăţi care au apărut în Moldova, inclusiv în urma acţiunilor conducerii acestei republici, împiedică în esenţă dezvoltarea unei relaţii normale a României şi cu Moldova, şi cu URSS în general. Aşa încât, de pe aceste poziţii, România nu este interesată nicidecum în adâncirea acestor dificultăţi. Având în vedere acest lucru, a spus interlocutorul, într-un discurs recent, rostit din însărcinarea preşedintelui I. Iliescu la Timişoara, am spus că problema Basarabiei este pentru URSS la fel ca problema Transilvaniei pentru România. Şi, dacă nu dorim să ne facem rău nouă, atunci nu trebuie să creăm probleme Uniunii.

Desigur, nu putem să nu recunoaştem că în România sunt forţe care se străduiesc să aprindă „problema moldovenească“. Dar marea majoritate a acestor forţe se manifestă împotriva Frontului, împotriva actualei conduceri a ţării. „Se distinge“ în acest plan Partidul Ţărănesc, în spatele căruia se află englezii.

Conducerea ţării are în vedere continuarea muncii cu aceste forţe, străduindu-se să nu permită apariţia unor probleme suplimentare pentru Uniune.

Prezent la discuţie, ambasadorul României, V. Şandru, a adăugat că el, din însărcinarea conducerii, s-a întâlnit cu conducătorii Moldovei şi le-a adus la cunoştinţă punctul de vedere al lui I. Iliescu, despre care a vorbit I.M. Paşcu.

4. A fost abordată problema evaluării cursului şi perspectivele războiului din Golf. I.M. Paşcu, referindu-se la discuţiile care au fost organizate la Preşedinţie şi MAE al României, a spus că în momentul de faţă, deocamdată, multe detalii despre perioada post-război încă nu sunt clare, însuşi războiul poate lua întorsături neaşteptate şi ambigui. Un lucru este clar: după război lumea nu va mai fi la fel ca până la 2 august 1990.

Potrivit prognozei specialiştilor români, poziţiile SUA vor fi caracterizate de contradicţii: SUA se vor prezenta ca un stat capabil să-şi impună propria voinţă pe cale militară, dar ele au arătat deja incapacitatea lor de a obţine soluţii favorabile lor cu mijloace politice. Asta e periculos şi pentru SUA fiindcă imaginea de „jandarm“ nu va fi nici pe placul Europei, nici al restului lumii.
Pe urmă, dificultăţi în relaţiile cu Sudul (ţările din Orientul Mijlociu – n.n.) vor întâlni toate ţările care au trimis trupe în Golf. Dimpotrivă, cele care nu au făcut acest lucru şi cele care au ştiut să se abţină de la participarea în operaţiunile militare vor putea să-şi sporească rolul în lume. În primul rând, acestea sunt Germania şi Japonia.

Într-o situaţie originală se află Marea Britanie. Acum ea încearcă să „frâ­neze“ formarea Europei Unite (UE), bazându-se pe parteneriatul cu America. Dar ce-i va oferi ei acest parteneriat în viitor? Nu se va întâmpla oare ca, în Europa, Marea Britanie să fie izolată, iar parteneriatul ei cu SUA să-i aducă mai multe neplăceri decât foloase? Cu atât mai mult cu cât rolul Marii Britanii pentru SUA ca „portavion invincibil“ scade.

Potrivit ipotezei lui I.M. Paşcu, la reuniunea apropiată a Consiliului de Securitate, SUA pot face încercarea de a interpreta extensiv înţelesul mandatului ONU, adică, posibil, vor încerca să obţină acordul asupra continuării operaţiunilor, inclusiv până la lichidarea regimului actual irakian. Este adevărat că e puţin probabil să dea rezultate; despre intenţii de acest gen au informat reprezentanţii români la Washington. Războiul, a spus Paşcu, a depăşit deja cadrul mandatului ONU şi Washingtonul are acum nevoie de un „paravan“.

Un rol deosebit în această situaţie dificilă îl poate juca URSS, singura mare putere care a avut până la sfârşit o poziţie principială. La Bucureşti se speră că, la momentul potrivit (de exemplu, imediat după eliberarea Kuweitului), URSS va prezenta un plan bine gândit de acţiune în viitor, planul de restabilire a păcii şi de creare a unui sistem de securitate în regiune.

(V. Zagladin) Februarie 1991