Declarația liderului majorității republicane din Camera Reprezentanților a SUA, Kevin McCarthy, în cinstea Centenarului Marii Uniri

0

Data de 1 Decembrie 2018 marchează Centenarul Marii Uniri a României. În această zi, în urmă cu 100 de ani, membrii Adunării Naționale s-au reunit și au votat în unanimitate unirea teritoriilor pe care le reprezentau.

În același an, în timp ce Primul Război Mondial continua să facă ravagii, șeful Statului Major al Armatei SUA, generalul Hugh L. Scott, primul american de rang înalt care a vizitat România, s-a adresat Parlamentului României. Generalul Scott a dat asigurări parlamentarilor că Statele Unite vor lupta alături de ei și de ceilalți parteneri aliați până când victoria va fi asigurată.

Astăzi România reprezintă o țară care a contribuit cu loialitate la pacea europeană și a împărtășit responsabilitatea securității transatlantice colective. Romania contribuie semnificativ la operațiunile NATO în Afganistan, Irak și la capacitatea de apărare a Alianței împotriva amenințărilor balistice. 

Noi, americanii, suntem mândri să recunoaștem contribuția multor generații de români-americani la istoria și dezvoltarea Statelor Unite, și să le onorăm bogata moștenire culturală ca parte integrantă din însăși structura societății americane.

SURSA MAE

Print Friendly, PDF & Email

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here