FUNDATIA IOAN BARBUS

Mâna lungă a lui Erdogan în Germania

După 36 de ani trăiți în Germania, ziaristului Adil Yigit, de origine turcă, i se respinge cererea de prelungire a dreptului de ședere. Prin adresa biroului pentru migrație din Hamburg, i se cere să părăsească țara până pe 22 ianuarie 2019. Decizia este justificată de lipsa unui loc de muncă și de faptul că nu mai locuiește cu copiii săi. Ziaristul are însă toate motivele să creadă că soarta sa s-a negociat la nivelul cel mai înalt.

La sfârșitul lui septembrie, la conferința de presă comună Merkel – Erdgoan, Yigit a apărut cu un tricou inscripționat cu „Libertate pentru ziariștii turci”. Forțele de ordine l-au dus afară din sală, iar Erdogan a râs. Pe 2 octombrie, satrapul turc era încă marcat de moment și spunea în fața parlamenetarilor partidului său, AKP: „Membrii Fetö (mișcarea lui Fetullah Gülen, pe care Erdogan îl consideră vinovat de toate relele) și PKK (partidul kurd) au făcut totul pentru a-mi sabota această vizită. Un nesimțit, o haimana a vrut să strice conferința de presă pe care o aveam cu cancelarul Merkel. Poliția germană l-a împachetat și l-a evacuat. Nu mai trebuie spus interesele cui servește acest om”

Yigit deține un site critic cu regimul lui Erdogan și este comentator colaborator la cotidianul TAZ.

După tentativa de puci din 2016, regimul Erdogan a lăsat fără job, a întemnițat și torturat zeci de mii de profesori, magistrați, jurnaliști și activiști critici la adresa sa sau pur și simplu bănuiți că ar fi simpatizanți ai lui Gülen.

De văzut în primul rând reacția jurnaliștilor germani, care din 2015 au susținut aproape într-un glas imigrația ilegală. Acum este vorba despre expulzarea unui om care a stat 36 de ani în țară – practic tot ce înseamnă viața lui este acolo – și care n-a fost în niciun fel pericol social. Și unde să plece o persoană indezirabilă pentru Erdogan, pentru că în principiu orice țară care o va primi, poate în afară de SUA, va avea probleme diplomatice serioase cu Ankara?

SURSA FAZ

Puteți sprijini activitatea noastră cu o donație unică sau una recurentă prin Patreon.

Dorelian Bellu

Dorelian Bellu

6 comentarii

  1. lola
    30 octombrie 2018

    madam merdel a demisionat de bună voie și silită de împrejurări din fruntea (pe care stătea ca un coș) parteiului zis și uniunea(cu cel Negru) demoncrat creștină(asta s-o spuneți lui mutu’).Acu’ mutti șade ca rața pe butoi numărând invadatorii ummahului din doi în noojdoi fără să aibă bunul simț (care nu crește în activiștii roșii nicăieri în lume) să se dea jos din scaunul kantzelăresc unde stă în fruntea germaniei ca un furuncul supurat.Ce să zic, la mulți ani la balamă.Să ai pretenția că există libertate sau, și mai rău, securitate personală în germania de azi înseamnă că ești dus cu pluta.De asta tot zic că europa de azi nu este prea dezirabilă sau frecventabilă.Adică europa de azi , România de alaltăieri.

  2. dan
    30 octombrie 2018
  3. lola
    30 octombrie 2018

    Mulțumesc de confirmare, Dan

  4. dan
    30 octombrie 2018

    In timpul acesta in Italia:

    https://www.breitbart.com/europe/2018/10/31/third-child-policy-italy-proposes-giving-free-land-large-families-revitalise-rural-areas/

    Evident Romania, si nu ma refer doar la guvern, ci la mentalitatea profesorilor universitari, angajatori, etc. nu doar ca nu ofera nimic romanilor, dar ii jupoaie de vii daca vor sa investeasca in propria tara. Iar Romania are probleme imense pe demografie, alaturi de toate altele problemele posibile. Evident, majoritatea romanilor vor sta pe facebook si se vor plange ca iese PSD-ul..

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ce ai mai putea citi
ro_RORomanian