Ministerul danez al culturii cere televiziunii și radioului de stat să evidențieze rădăcinile creștine ale țării

2

Este binecunoscut faptul că BBC – corporația britanică de stat pentru informarea publicului larg – promovează fără încetare linia ideologică „progresistă”, reducând în mod drastic referințele la cultura tradițională din Marea Britanie. Însă această tendință, specifică tuturor canalelor guvernamentale de informare din Europa occidentală, poate fi reversată; danezii au demonstrat că acest lucru este posibil.

Ministerul danez al culturii a transmis recent radioului danez contractul oficial guvernamental pentru 2018-2023, în care se anunță unele reduceri bugetare destul de semnificative, care au dus la pierderea a aproximativ 400 locuri de muncă. Dar acesta nu este cel mai important aspect al contractului.

Radiodifuziunea daneză a primit un nou set de linii directoare. Acesteia i se cere să suțină moștenirea culturală nativă a Danemarcei în programele radio pe care le va realiza de acum înainte, și să sublinieze rolul fundamental al creștinismului în societatea daneză. Radioul danez are sarcina de a clarifica faptul că societatea daneză se bazează pe principiile democrației, care își au rădăcinile în creștinism.

Contractul emis pe 18 septembrie de Ministerul Culturii din Danemarca include propuneri precum:

Radioul danez „trebuie să își consolideze oferta privind valorile culturale, democratice și istorice din societatea daneză, inclusiv o diseminare clară a culturii daneze și a patrimoniului cultural danez. Trebuie să fie clar, în programele și platformele difuzate de Dansk Radio, că societatea noastră se bazează pe guvernare din partea cetățenilor, înrădăcinată în creștinism.”

Dansk Radio trebuie să ofere tuturor cetățenilor acces liber la un conținut divers și versatil, care să sprijine imparțial capacitatea cetățenilor de a lua măsuri prin intermediul guvernului poporului danez, și care să întărească limba și cultura daneză”.

Acest contract a renunțat, de asemenea, la accentul pus în acordul precedent asupra „integrării” multiculturale, o decizie care i-a înfuriat pe reprezentanții Stângii, cum ar fi Partidul Popular Socialist.

Această schimbare este remarcabilă, mai ales dacă luăm în considerare faptul că multe țări nordice au adoptat cu tărie secularismul radical, globalismul și feminismul ca noua lor religie de stat. Schimbarea din Danemarca denotă un reflux treptat al stângii progresiste în toate țările nordice, așa cum se poate vedea în Suedia după rezultatul obținut de partidul Democrații Suedezi la ultimele alegeri parlamentare, precum și în întreaga Europă.

Chiar și partidele tradiționale de stânga din Danemarca se îndreaptă spre dreapta când vine vorba de imigrație. Social-Democrații de centru-stânga, cel mai mare partid din Danemarca, au anunțat deja că nu vor forma o coaliție cu niciunul dintre părtidele aflate la stânga lor, cu care s-au aliat în mod tradițional de-a lungul timpului. Social-Democrații și-au schimbat poziția cu privire la imigrație și acum susțin controlul strict al frontierei și al imigrației.

Responsabilă pentru această schimbare a accentului, de la „integrare” la „moștenirea creștină”, a fost formațiunea conservatoare Partidul Danez al Poporului (Dansk Folkeparti, DF), al doilea cel mai popular partid din țară. Dansk Folkeparti a avut un succes remarcabil în modelarea politicilor publice.

Purtătorul lor de cuvânt, Mortin Marinus, a declarat publicației daneze Politiken: „Formularea din prezent este mai strictă față de cea anterioară, care doar cerea radiodifuziunii daneze să recunoască moștenirea culturală creștină. Noi am fost de opinie că acea formulare era prea slabă. De aceea am insistat asupra specificării din prezent, care arată clar că Dansk Radio trebuie să prezinte patrimoniul cultural creștin într-o măsură mai mare…“

Noul contract guvernamental este extrem de explicit cu privire la prioritățile sale mai conservatoare, declarând fără echivoc că „Dansk Radio trebuie să pună un accent deosebit pe rolul său de inițiator și mediator al artei și culturii daneze și al patrimoniului cultural danez, inclusiv al patrimoniului creștin”.

Exprimarea „kristne kulturarv”, tradusă ca „moștenire creștină”, ​​este repetată de cinci ori în contract, alături de inițiative civice cum ar fi păstrarea culturii și educația publicului.

Danezii consideră că o recuperare a moștenirii creștine este necesară pentru apărarea împotriva progresivismului distructiv și a islamizării societății, care erodează caracterul distinctiv danez. Această preocupare se reflectă în numeroase părți din Europa, un continent considerat odată ca fiind ireversibil de-creștinat. Cetățenii recunosc treptat necesitatea creștinismului, în lupta de a menține unitatea și stabilitatea națională.

Danezii recunosc că simpla închidere a frontierelor și stoparea imigrației nu este suficientă. Ei înțeleg că, pentru o protecție eficientă împotriva multiculturalismului și a schimbărilor demografice, este necesar să-și recapete cultura și tradițiile, adică ceea ce le conferă identitatea daneză.

Copiii din ghetourile musulmane sunt învățați în școli despre valorile daneze, inclusiv despre tradițiile creștine, cum ar fi Crăciunul și Paștele. Dacă părinții își exclud copiii din această inițiativă educațională, ei pierd o serie de beneficii financiare din partea statului.

Stânga progresistă este în mod firesc opusă acestor măsuri, susținând că are loc o încălcare a libertății religioase. Ei nu înțeleg faptul că este imposibil de separat religia de cultură, iar dacă se dorește cu adevărat integrarea copiilor musulmani în cultura daneză, atunci aceștia trebuie să înțeleagă ce anume a format-o.

Religia, de orice fel, nu este doar o convingere personală și privată, ea are o semnificație culturală imensă. Cultura provine, inevitabil, dintr-un ideal suprem, care dă sensul fundamental al existenței umane; fără acest ideal nu există coerență, iar cultura încetează să existe. În Europa, baza culturală fundamentală este creștinismul.

Musulmanii se pot închina după cum doresc în Danemarca și își pot practica tradițiile așa cum doresc, cu câteva excepții, cum ar fi mutilarea genitală feminină. Cu toate acestea, ei trebuie să facă acest lucru ca cetățeni danezi. Pentru a fi cetățeni danezi, ei trebuie să înțeleagă și să respecte elementele identificatoare care determină cultura daneză. Pentru a face acest lucru, ei trebuie să înțeleagă și să aprecieze, fără a accepta neapărat la nivel personal, faptul că aceste elemente identificatoare sunt de natură creștină.

În centrul acestei situații este creștinismul. Acest lucru se întâmplă și în alte părți din Europa, în special în țările foste sovietice. Oamenii își dau seama că globalizarea multiculturală are efectul deliberat de a șterge națiunile. Lupta împotriva acestui fenoment începe nu numai prin mijloace politice, ci și prin recuperarea culturii.

SURSA   Mercator

Print Friendly, PDF & Email
DISTRIBUIȚI
Articolul precedentPoliția olandeză împiedică un atentat jihadist major
Articolul următorErdogan în Germania: Trebuie să creștem, să ne trimitem mai des copiii la moschee
Emil Borcean
În 1985 am absolvit facultatea de geologie din București. După trei ani de stagiatură la mina de cărbune din Anina, în Banat, am renunțat la geologie și am învățat să fiu programator software. Am plecat din România în 1990, toamna. Am trăit patru ani în Anglia, 19 ani în Canada și aproape doi ani în Germania. M-am întors nu demult în țară. În 2007 am creat blogul Patrupedbun.net, care în 2010 a fuzionat cu blogul Dreapta.net. Din această fuziune s-a născut ILD.

2 COMENTARII

  1. Biserica Danemarcei cere revenirea la valori creștine după ce a ajun aici:
    Eugen Tănăsescu Cum au intrat căsătoriile gay în Biserica din Danemarca? 18 iunie 2014,
    „Concediaţi preoţii care discriminează!”. Aceasta este fraza care surprinde cel mai bine nocivitatea relaţiei mult prea strânse între Biserică şi Stat. Efectul toxic s-a văzut în 2012: Statul danez a obligat Biserica Naţională să oficieze căsătorii între persoane de acelaşi sex. Dar nu avem de-a face cu un act de brutalitate, cum v-aţi putea închipui la prima vedere. Dimpotrivă. Fraza de mai sus a fost rostită, în 2007, de către Ministrul Ocupării Forţei de Muncă de atunci, Claus Hjort Frederiksen. Ea a sintetizat cel mai bine efectul toxic al transformării preoţilor în simpli funcţionari de stat, atunci când relaţiile dintre Biserică şi Stat devin mult prea strânse. O demonstraţie a nocivităţii conceptului „Biserică de Stat” s-a produs în 2012: Parlamentul danez a aprobat o lege prin care Biserica daneză de Stat (Biserica Evanghelică Luterană) este obligată să oficieze căsătorii între persoane de acelaşi sex. Dar decizia nu denotă un act brutal din partea Statului, ci este evoluţia unei relaţii istorice, în care Biserica a fost, încet, încet, înghiţită de Stat, în parte şi datorită secularizării ei interne. În 1536, Luteranismul devine Biserică de Stat în Danemarca. În 1848, ea devine „Biserică a poporului” (Biserică Naţională). Astfel, monarhul şi Parlamentul devin autoritatea conducătoare în Biserică. În 1916 se creează Ministerul Afacerilor Eclesiale, care are în responsabilitate administrarea Bisericii Naţionale. În chestiuni de doctrină, episcopul are ultimul cuvânt de spus, Danemarca având 12 episcopi. La 1 ianuarie 2014, 78,4% dintre danezi erau credincioşi ai Bisericii Naţionale (cifra a scăzut de la 91,6% în 1984). Aceştia plătesc o „taxă pe credinţă” către bugetul naţional, de unde banii merg mai departe către Biserică. În plus, Biserica asigură şi serviciul de „evidenţa populaţiei” în privinţa numelui şi a schimbărilor de nume, a naşterilor şi a deceselor precum şi a statutului marital. Aşa se explică faptul că decizia recentă a Parlamentului arată mai mult o reglementare administrativă internă a Statului danez, care consideră Biserica parte a aparatului administrativ de Stat. În chestiunea căsătoriilor între persoane de acelaşi sex, istoria arată o secularizare internă a Bisericii. În 8 februarie 1973 un preot danez (Harald Søbye) a oficiat slujba de căsătorie a unui cuplu de bărbaţi, la provocarea taboidului Ekstra Bladet, care, în goană după audienţă, a titrat „Prima căsătorie gay din lume”. Apoi, în 25 februarie 1973 a făcut acelaşi lucru pentru un cuplu de lesbiene, dar de data aceasta într-un studio de televiziune. Autorităţile au investigat situaţia şi au declarat că ceea ce a făcut preotul nu este ilegal, în virtutea statutului său clerical. Aşa că, în următorii 15 ani, clericul danez a mai oficiat 210 slujbe de căsătorie (sau simple binecuvântări) pentru cupluri de acelaşi sex. În 1989, Danemarca a fost prima ţară din lume care a legalizat parteneriatele civile între persoane de acelaşi sex. Imediat s-a pus problema dacă Biserica, în calitate de „serviciu al stării civile”, îşi poate acorda sau nu binecuvântarea. După 10 ani de discuţii, în 1997, episcopii danezi au declarat că o căsătorie se poate oficia doar între un bărbat şi o femeie dar acest fapt nu poate fi afectat de realitatea socială conform căreia anumite persoane aleg să trăiască în comuniune responsabilă şi aprobată de societate, cu persoane de acelaşi sex. Prin urmare, Biserica daneză a decis să acorde doar o binecuvântare acestor cupluri, menţinând opoziţia faţă de instituirea unei slujbe oficiale în acest sens. În 2004, primul ministru Anders Fogh Rasmunssen a declarat că ar fi de acord ca Biserica să oficieze slujbe de căsătorie pentru homosexuali, dar a menţionat că vorbeşte în calitate de persoană fizică, nu de prim-ministru. Sondajele au arătat însă că, dacă în 2004, 60% dintre clericii danezi erau împotriva oficierii unei slujbe oficiale pentru persoanele de acelaşi sex, în 2011, surprinzător, 62% dintre clerici susţineau căsătoriile homosexuale şi în Biserică. Probabil era un efect al faptului că, în acelaşi an, 75,8% din populaţia daneză susţinea căsătoriile homosexuale în Biserică. Dar şi al deciziilor Bisericilor Naţionale din Norvegia (2008) şi Suedia (2009) de a permite oficierea căsătoriilor religioase între persoanele de acelaşi sex. Prin urmare, inevitabilul s-a produs: în 15 iunie 2012, Biserica Naţională daneză a luat decizia de a oficia slujba căsătoriei religioase şi persoanelor homosexuale, 11 episcopi fiind pentru şi doar unul împotrivă. Se lasă libertatea fiecărui cleric de a decide dacă va oficia sau nu această ceremonie religioasă, în schimb obligă pe episcopi să găsească un înlocuitor în cazul unui refuz, astfel încât cuplul să nu rămână fără ceremonial religios. A doua zi după această decizie, pe 16 iunie, un cleric danez a oficiat prima ceremonie de acest fel. Internetul găzduieşte cadre video de la eveniment. La data adoptării legii, Ministerul Afacerilor Eclesiale era integrat în cadrul Ministerului Egalităţii de Gen, al Bisericii şi al Cooperării Nordice, ministru fiind Manu Sareen, un originar din India binecunoscut danezilor pentru promovarea drepturilor minorităţilor gay. Iată deci, istoria unei ştiri, care a părut multora ca o siluire a Bisericii daneze. Dintr-un anume punct de vedere, n-aş putea-o numi decât „auto-siluire”, căci, aşa cum am aflat, nimic nu s-a făcut fără ştirea sau fără voia clericilor luterani danezi. Este rezultatul logic al unei relaţii mult prea toxice, după mine, între Stat şi Biserică. Se pare că episcopii danezi s-au comportat mai mult ca nişte politicieni, mergând după preferinţele schimbătoare ale publicului şi ale politicienilor şi uitând să propovăduiască în mod constant valorile propriei teologii. Nu cred că e bine să îţi încalci principii teologice pentru nişte beneficii lumeşti, căci asta s-ar putea numi apostazie. Prin părţile noastre însă n-am de ce să-mi fac griji. Chiar dacă unii clerici ai BOR (majoritară ceva mai multişor decât Biserica daneză) îşi închipuie că simfonia bizantină poate avea numai beneficii şi visează că ei sunt intangibili, deasupra legilor civile (o neinspirată denaturare a raportului dintre creştinism şi legile statului), sunt convins că Ortodoxia românească nu va ajunge vreodată Biserică de Stat. Un motiv simplu ar fi acela că politicienii noştri sunt inabili în a se „înfrăţi” atât de strâns cu clericii. Dar mai sunt şi altele, desigur. De pildă, nu-mi pot închipui Sinodul BOR luând decizii după modelul politic al episcopilor danezi, norvegieni sau suedezi, chiar dacă presupunem, prin absurd, că majoritatea cetăţenilor şi politicienilor ar susţine căsătoriile gay; similar, nici pe Remus Cernea ajungând Ministrul Egalităţii de Gen şi al Cultelor sau măcar Secretar de Stat pentru Culte.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here