FUNDATIA IOAN BARBUS

Naftogaz Ucraina: R. Moldova refuză să sprijine planul de reducere a dependenței Europei de Rusia

R. Moldova refuză să sprijine planul ucrainean de blocare a tranzitului gazului rusesc, a declarat joi purtătoarea de cuvânt a Naftogaz Ucraina, Alena Osmolovskaia, citată de politnavigator.net.

“Ceea ce se întâmplă acum seamănă cu un sabotaj conștient prin care se creează imaginea unei “Moldove înghețate”  ce va fi difuzată în țările europene pe canalele Russia Today, ceea ce va permite rușilor să obțină un instrument suplimentar de presiune, atât asupra europenilor, cât și asupra părții ucrainene”, a spus Osmolovskaia, în traducerea Marcelei Țușcă

Purtătoarea de cuvânt a Naftogaz Ucraina a mai adăugat că Ucraina pregătește rezerve de 20 de miliarde de metri cub de gaz. Deja rezervele de gaz al Ucrainei depășesc cu 50% necesarul pentru iarnă al țării, scrie PolitNavigator.

Naftogaz a propus R. Moldova să cumpere gaz din aceste rezerve, pentru a scurtcircuita tranzitul rusesc spre Europa.

Pe 6 septembrie, prim-ministra Maia Sandu a declarat că există riscul ca de la 1 ianuarie 2020 Republica Moldova să rămână fără gazul rusesc, dacă Ucraina va interzice tranzitarea acestuia pe teritoriul său, scrie radiochisinau.md. Maia Sandu a spus că este o situație serioasă, dar Guvernul se pregătește pentru această situație și are soluții tehnice.

„Avem soluțiile cum să asigurăm țara cu gaze naturale. Una dintre ele este să depozităm gaze naturale în Ucraina, să le cumpărăm mai devreme, la un preț mai mic pentru că în iarnă va fi mai mare, a afirmat Maia Sandu.

De asemenea, Radio Chișinău amintește că ministrul Afacerilor Externe și Integrării Europene, Nicu Popescu, a declarat pe 13 septembrie că există riscul ca în iarna acestui an Republica Moldova să nu mai poată beneficia de import de gaze din Federaţia Rusă aşa cum a fost anterior, însă autorităţile spun că au şi planul B.

“Există posibilitatea de a procura gaze prin intermediul altor gazoducte. Aceasta presupune achiziţionarea şi stocarea gazului în rezervoarele din Ucraina sau procurarea gazului din Bulgaria şi România prin intermediul regiunilor din sudul ţării. Pot spune că sunt soluţii care ne vor asigura că R. Moldova nu depinde de negocierile pe care le poartă Ucraina cu Federaţia Rusă”, a spus Nicu Popescu.

Pe de altă parte, poziția Federației Ruse în negocierile trilaterale privind gazele cu Ucraina și UE este acum mult mai slabă decât în urmă cu câțiva ani, a declarat reprezentantul special al SUA în Ucraina, Kurt Volker, în cadrul unei conferințe de presă în marja Forumului anual de strategie europeană de la Yalta (DA), potrivit Unian, citat de paginaderusia.ro.

„Ucraina nu mai cumpără gaze direct de la Federația Rusă, ci folosiește piața spot. De aceea, poziția ucraineană în aceste negocieri este mult mai puternică decât acum câțiva ani”, a spus Volker.

„Desigur, Federația Rusă va continua să amenințe Ucraina și UE, intimidând cu o suspendare completă a tranzitului după expirarea contractului de anul viitor. Cu toate acestea, amenințările rusești cântăresc din ce în ce mai puțin”, adaugă trimisul special al SUA.

Negocierile trilaterale privind livrari de gaze între Comisia Europeană, Ucraina și Rusia vor avea loc săptămâna viitoare la Bruxelles, notează paginaderusie.ro

Contractele cu Gazprom ale Ucrainei și R. Moldova expiră la sfârșitul acestui an, în același timp în care conducta TurkStream urmează fie lansată și să aducă gazul rusesc în Balcani prin Turcia, ocolind Ucraina și Moldova, scrie Balkan Insight.

Ucraina se așteaptă ca Rusia să oprească complet tranzitul de gaze prin Ucraina anul viitor, când Nord Stream 2, care conetează direct între Rusia și Germania, va deveni operațional.

De mai bine de trei ani, Ucraina nu mai importă gaz de la Gazprom, conform site-ului Ukrtransgaz. Toată cantitatea necesară de gaze este importată de Ucraina din țările UE datorită capacității ridicate a sistemului ucrainean de transport al gazelor. Furnizorii moldoveni, folosind acest sistem, vor permite Moldovei să importe independent gaz din UE, notează Ukrtransgaz.

De notat că, pe 11 septembrie, ministrul de externe al R. Moldova, Nicu Popescu, a făcut o vizită la Moscova cu scopul “intensificării relaţiilor comercial-economice bilaterale” cu Rusia și a “normalizării relațiilor” dintre cele două state.

SURSE   Politnavigator.netBalkan Insightuta.uaRadio Chișinău, Pagina de Rusia

Costin Andrieş

Costin Andrieş

Autor, co-fondator și redactor-șef ILD https://twitter.com/CostinAndriess

Un comentariu

  1. dorin
    21 septembrie 2019

    In zona asta toata lumea are cate un plan B… Dar sa faci planuri avantajoase cu omologul lavrov este cea mai periculoasa figura posibila, ca sa nu mai vorbim despre activitatea frenetica a cartitzelor kgbiste !

    Recent s-a strecurat o stire ( sistem de referendum stil kgb) cum ca rusii vor retrage armamentul din Transnistria. Daca se va chiar intampla, inseamna ca baietii au deja pregatit planul C de federalizare a rep Moldova !

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Campania pentru “alegerile” la președinția Rusiei programate pentru 15-17 Martie se înfierbântă. Nu încape îndoială că Vladimir Vladimirovici va fi “reales la al N-șpelea congres”, dar întrebările pasionante care rămân sunt: 1) Câți contracandidați vor fi lăsați în cursa electorală măcar așa, de ochii lumii? 2) Cine va mai fi aruncat din tren înainte de …

Putin-stalin-1000x600-11

Comunitatea ucraineană din București invită publicul și presa să participe la un marș care marchează doi ani de la invazia Rusiei din Ucraina – „un moment greu, 24 februarie 2024, comemorarea unei zile negre din istoria noastră și din istoria Europei, momentul declanșării invaziei pe scară largă de către Federația Rusă și generarea celei mai …

protest ucraina arcul de triumf
Ce ai mai putea citi
ro_RORomanian