Rusia a plătit milioane de dolari pentru a o inluența pe Hillary Clinton, declară un informator FBI în fața Congresului american

3

Moscova a trimis milioane de dolari în SUA, în beneficiul Fundației Clinton, inițiativa caritabilă a fostului președinte Bill Clinton, în timp ce soția sa, Hillary Clinton, lucra pentru restabilirea relațiilor cu Rusia, a afirmat un informator al FBI implicat într-o tranzacție cu uraniu a administrației Obama.

Într-o declarație scrisă adresată către trei comisii din cadrul Congresului, informatorul Douglas Campbell a declarat că directorii executivi ai industriei nucleare din Rusia i-au spus că Moscova a angajat firma americană de lobby APCO Worldwide pentru a o influența pe Hillary Clinton, la acea vreme ministru de externe în administrația Obama, a anunțat miercuri publicația The Hill.

Campbell a declarat că oficialii ruși pe probleme nucleare se așteptau ca APCO să perceapă din partea Moscovei o sumă anuală în valoare de 3 milioane dolari pentru servicii de lobby, pe care să îi vireze către Clinton Global Initiative, o organizație din cadrul Fundației Clinton. Contractul detalia patru plăți de 750.000 dolari pe parcursul unui an.

„APCO urma să ofere asistență gratuită pentru Clinton Global Initiative, ca parte a efortului lor de a crea un mediu favorabil pentru a se asigura că administrația Obama va lua decizii pozitive în cadrul dosarului nuclear, de la acordul Uraniu Unu până la acordul SUA-Rusia privind cooperarea nucleară civilă”, a declarat Campbell.

Așa-numita tranzacție Uraniu Unu din 2010 a înmânat Rusiei controlul asupra 20% din rezerva de uraniu a SUA. Hillary Clinton a făcut parte din Comitetul pentru Investiții Străine din Statele Unite (CFIUS), care a aprobat în unanimitate vânzarea parțială a companiei miniere canadiene Uraniu Unu către gigantul nuclear Rosatom.

Agenții FBI și informatorul confidențial au făcut înregistrări secrete, au strâns documente și au interceptat e-mailuri care datează din 2009, care arată că oficialii ruși au compromis, prin mită și alte plăți ilegale, o firmă americană de transport de uraniu. Cu toate acestea, Departamentul de Justiție nu a formulat acuzații până în 2014.

Într-o declarație pentru publicația The Hill, APCO a spus că activitățile sale prestate pentru Clinton Global Initiative și Tenex, o unitate a firmei rusești Rosatom, au fost „total separate și neconectate în vreun fel” și că „orice afirmație de altă natură este falsă și nefondată”.

Nick Merrill, purtător de cuvânt al lui Hillary Clinton, a spus că declarația lui Campbell este folosită ca o modalitate de a distrage atenția de la investigația lui Robert Mueller privind o eventuală înțelegere între campania președintelui Donald Trump și ruși, cu ocazia alegerilor din 2016.

Democrații pun la îndoială credibilitatea lui Campbell, poziționându-se pentru o bătălie cu Republicanii asupra mărturiei sale.

Republicanii doresc să folosească mărturia lui Campbell pentru a extinde altă investigație în derulare, referitoare la alegerile din 2016 și Trump, pentru a cerceta corupția de proveniență rusească din timpul administrației Obama.

Ei observă că FBI-ul a considerat munca sub acoperire a lui Campbell suficient de importantă pentru a-l recompensa cu un cec de 50.000 de dolari în 2016.

Campbell i-a acuzat pe oficialii administrației Obama că au luat decizii care au fost în beneficiul industriei nucleare ruse, despre care a afirmat că urmărește să monopolizeze piața uraniului global, pentru a-l ajuta pe președintele Vladimir Putin să obțină un avantaj geopolitic față de Statele Unite.

Statele Unite importă peste 90% din uraniul pe care îl utilizează în reactoarele sale nucleare, potrivit cifrelor guvernului SUA din 2016.

Campbell a declarat în scris că directorii ruși pe probleme nucleare s-au lăudat în timpul întâlnirilor alimentate de vodcă și monitorizate de FBI, exprimându-și încrederea că „la cât de slab este guvernul american în afacerile sale cu uraniu, Rusia va obține avantajul strategic pe care îl caută pe piața uraniului american.”

De asemenea, el afirmă că i-a întrebat pe colaboratorii săi de la FBI de ce SUA nu este mai agresivă în acest domeniu.

SURSA   Newsweek   The Hill

Print Friendly, PDF & Email

3 COMENTARII

  1. Lipseste din acest articol un lucru esential.Legatura cu rusii in aceasta afacere sordida tipica ultracoruptului Democrat Party a fost realizata de …Robert Mueller numit sef al FBI de socialistul Barack Hussein Obama si cel care investigheaza legaturile cu Rusia ale Presedintelui Donald J. Trump.Mueller este in plus considerat un viitor candidat democrat la Presidentia USA. Cita ipocrizie si duplicitate.In timp ce Hillary Clinton si Mueler erau inalti functionari ai Statului american si tratau afaceri oneroase Trump ca om de afaceri sau cei din anturajul sau , in perioada cind acestia nu aveau nici o legatura cu politica au fost in Rusaia sau au tratat cu rusii in calitatea lor de oameni de afaceri si repet nu de reprezentanti ai Statului.

  2. Elementar,dragul meu Watson,elementar.Se știa de faza asta încă dinainte de alegeri decănd cu Asange.Trebuiau dați de pământ câțiva șefi fezi și fo trei din cia, trădători pe față dintre care unu s-mâna trecută(vezi breibart).Hillary avea și o amantă iraniancă măritată cu un poponaut de vază și doi pakistanezi😅pe post de mânuitori i.t..Afacerea e mult mai complicată, cu donații grase băgate de pe fundație direct în bjzunarul din spate clingonian, adică mită și o porcărie în care americani au murit în libia printre care și ambasadorul usa acolo sub directul patronaj al sus numitei.Donald de-abia a început să tragă de sfoară.O să fie urââât!Pentru demoncrați that is.

  3. Excelent articol.
    Coruptia si tradarea oficialilor obamisti si clintonisti este de prea mult timp ignorata.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here