Summitul EU-Rusia; să vedem cine-l confruntă pe Vladimir.

merkel putinÎntr-un articol ce prefațează întâlnirea UE-Rusia din Ekaterinburg – Urali, Euractiv pune titlul EU leaders to warn Putin against ‘repressive tendencies’.

Un diplomat european i-a brifat pe jurnaliștii care vor acoperi evenimentul:

“We have to be very frank, strong  concerns about certain domestic Russian developments will be raised at the summit, especially the recent series of restrictive legislation, which makes the exercise of democratic rights and freedoms more difficult for Russia’s civil society.”

Sună foarte bine, dar să vedem cine o va face. Poate Merkel. Să sperăm.

Îmi amintesc de o întâlnire similară din 2006, atunci președintele Poloniei Lech Kaczynski a amenințat cu veto și a blocat începerea negocierilor cu Rusia pentru un nou Acord de Partenriat și Cooperare. Summitul din 2006 a fost catalogat de presa occidentală „un fiasco”, la vremea respectivă Kaczynski a fost acuzat de toate relele de pe pământ, cea dintâi fiind „rusofobia”. Și totuși discuțiile erau la doar câteva  săptămâni de la uciderea Annei Politkovskaia. Iar dacă dăm timpul înapoi vom vedea că începerea negocierilor UE cu Rusia pentru un nou Acord ar fi debutat chiar în ziua morții, la Londra, a lui Litvinenko. Ar fi fost într-adevăr un „fiasco”… dar de imagine și onoare al UE.

La vremea respectivă am scris pentru România liberă un text – Încăpățânarea Poloniei a cruțat UE de o nouă umilință – în care am arătat presiunile uriașe puse de partenerii occidentali asupra Poloniei și Președintelui Kaczynski să cedeze pentru a începe o nouă eră în relația UE-Rusia. Au trecut șapte ani de atunci.

Dar să nu disperăm acum, doar să ne reamintim din atmosfera din 2006:

O Europa intoleranta fata de cei care apara in continuare valorile care au format-o era gata sa se predea țarului Putin. Saptamanile care au precedat summitul UE-Rusia au fost stupefiante. Diplomatia si birocratia europeana s-au napustit asupra Poloniei, pe care au acuzat-o ca blocheaza inceperea negocierii unui nou Acord de Parteneriat si Cooperare cu Rusia.

Presiunea formidabila asupra Varsoviei reflecta o perversa dorinta a unei bune parti a establishmentului UE de a ceda in fata diktatului rusesc. Si nu este rodul exclusiv al animozitatii elitei liberale europene fata de conservatorii frati Kaczynski. Caci, in chestiunea relatiei UE-Rusia, cei doi gemeni polonezi, Lech si Jaroslaw, canta chiar partitura Uniunii Europene, partitura „solidaritatii” atat de des si uneori, ipocrit invocata de „greii” Europei: solidaritate a statelor membre cu Varsovia in fata embargoului impus de Moscova asupra carnii din Polonia (desi carnea poloneza este acceptata fara probleme pe piata UE); solidaritate a statelor membre in chesiunea sigurantei energetice a UE.

In problema energetica, Polonia, secondata de Lituania, sustine ceea ce Uniunea Europeana a sustinut pana acum, ca Rusia trebuie sa ratifice Carta Energiei. (…) Moscova a semnat acest Tratat in 1998, dar nu l-a mai ratificat. Dupa venirea lui Putin la putere, petrolul si gazul au devenit cele mai puternice arme ale politicii externe rusesti. Iar Rusia doreste relatii directe, bilaterale, cu statele europene, negandindu-se nicidecum la un tratament egal sau la o negociere cu blocul UE. (…)

Tot „europeneste” vorbesc fratii Kaczynski (dar si noile state membre din Estul Europei) si atunci cand cer Bruxellesului ca mandatul de negociere a noului Acord cu Moscova sa aiba si o parte politica, nu doar componenta economica. Pana acum, oficialii de la Bruxelles au tot spus ca Uniunea Europeana e o „comunitate de valori”, nu doar o simpla piata comuna. Ar fi tocmai timpul sa o demonstreze acum, cand represiunea vocilor critice din Rusia a luat proportii inspaimantatoare dupa uciderea Annei Politkovkaia si a lui Aleksander Litvinenko. (…)

Acum o luna, la Lahti, liderii europeni luau cina cu Vladimir Putin. Rusia blocase Georgia, Anna Politkovskaia fusese ucisa cu doua saptamani inainte. Thomas L. Friedman, editorialist al „New York Times”, remarca un articol care descria intalnirea de la Lahti: „Deunazi, BBC a citat un important cunoscator al UE care vorbea despre liderii Uniunii Europene: Stii ce se petrece cand ajung in aceeasi camera cu Putin? Se prosterneaza cu totii si ii spun „Vladimir, te iubim”.

„Wall Street Journal” facea o avanpremiera a aceleiasi intalniri de acum o luna, din Finlanda: A sosit vremea ca Europa sa confrunte cateva din noile realitati ale politicii globale, iar domnul Putin este un profesor ideal. In ultimele luni, Kremlinul si-a schimbat opinia despre UE, de la o organizatie birocratic irelevanta, catre una care ameninta grav interesele rusesti. Europa, ca ideal si spatiu, s-a dovedit prea atractiva pentru fostii vasali ai Moscovei.

Liderii europeni s-a intalnit ieri din nou cu „profesorul” lor in ale politicii globale, Vladimir Putin. Tot in Finlanda, dar la Helsinki. Presa comenteaza ca summitul ar fi fost „un fiasco”, pentru ca UE nu a reusit sa vorbeasca pe o singura voce, si nu a inceput negocierea unui nou acord cu Rusia. Incapatanarea Poloniei a salvat totusi Uniunea Europeana de la umilinta lansarii cu fast a unor negocieri cu Putin, chiar in ziua in care Litvinenko murea la Londra, acuzandu-l de dincolo de mormant pe Vladimir Putin.

The following two tabs change content below.
Gelu Trandafir
Gelu Trandafir a studiat jurnalismul în Franţa. A fost producător de emisiuni pentru ProTV, realizator şi editor pentru BBC World Service, editorialist la România liberă şi redactor-şef adjunct la Evenimentul Zilei şi Cotidianul. A făcut parte din Delegaţia Permanentă a PNŢCD la începutul anilor '90 şi este membru fondator al Fundaţiei Ioan Bărbuş. A fost membru CNA între 2006 și 2012.

Un gând despre “Summitul EU-Rusia; să vedem cine-l confruntă pe Vladimir.

  1. De obicei, rușii și nemții se înțeleg.
    De ex, nici lui Merkel, nici lui Putin, nu prea le plăcea de Lech Kaczynski, și nu ar regretat prea tare moartea sa tragică.
    Când rușii și nemții se înțeleg, asta cam e spre ghinionul țărilor mai mici (ei, mă rog, nu chiar mici, de ex. Polonia, Ucraina, nu sunt mici, decât față de Rusia și Germania).
    Singura șansă este ca, de exemplu, atunci când într-o țară mică se dă o lovitură de stat ce beneficiază de inspirație rusească (fie și numai prin Vocea Rusiei) evenimentul să se nimerească tocmai când Merkel era nervoasă pe Putin. E posibil ca norocul proverbial al lui Băsescu să îl fi ajutat astfel în 2012.
    Printre alte chestii, pe Angela, feministă emancipată, obișnuită să fie șefă, o jigniseră mitocăniile macho-securistice ale lui Putin. Scena din poză consemnează o astfel de mitocănie, nespus de enervantă pentru Bundeskanzlerin: Putin și-a pus labradorul ăla mare, negru, să-i sniffăie pantalonii Angelei – căreia, se știe, îi e teamă de câini, din copliărie – și se uita zâmbind ca mârlanul, cu mutra aia de gentleman KGB-ist, să vadă spaima pe fața femeii, chestie care îl făcea să se simtă un bărbat puternic.
    Pentru detalii, sugerez acest art. în engleză din der Spiegel.
    Norocul nostru că scena era proaspătă atunci când uslamiștii au încercat să-l suspende pe Băse. Altfel eram ca în Georgia, în cel mai bun caz.
    Doar că, așa cum știm din telenovele, certurile pot fi urmate de o împăcare călduroasă, și nu poți ști niciodată ce te așteaptă într-o relație de tip amor/odio. Nu e sigur dacă Merkel îl va înfrunta pe Putin, sau dacă mai e supărată pe el, și dacă da, cât o s-o mai țină.

Lasă un comentariu

Notify me of followup comments via e-mail. You can also subscribe without commenting.