Franța se scufundă treptat în haos

8

La început de secol XX imperiul otoman era descris în mod curent drept „bolnavul Europei”. O sută de ani mai tărziu această distincție împodobește reverul președintelui francez. Emmanuel Macron prezidează, jupiterian, peste disoluția unei țări europene odată mărețe.

Un pasaj din articolul prezentat în traducere mai jos degajă un sentiment pregnant de déjà vu.

Principala preocupare a lui Macron și a guvernului francez nu este riscul de revolte, nemulțumirea publicului, dispariția creștinismului, situația economică dezastruoasă, sau islamizarea și consecințele acesteia. Principala preocupare o constituie schimbările climatice.

Aici putem discerne varianta contemporană a reacției reginei Maria Antoaneta care, la auzul știrii că populația înfometată din Franța nu mai avea nici pâine, ar fi exclamat: „Atunci dați-le cozonac!”. Știm ce a urmat.

Nu putem ști calea pe care o va urma Franța în prezent, dar câteva similitudini cu perioada secolului XVIII par greu de evitat.

Acela a fost secolul în care aristocrația franceză a dus la perfecțiune arta pomădatului. A fost evul rococo, în care armonia și geometria meditativă ale barocului s-au prefăcut într-un formalism luxuriant al vanității. A fost perioada în care societatea franceză s-a scindat iremediabil între clasa aroganților somptuoși, a săracilor disprețuiți, înfometați, iar apoi însetați de sânge, și a demagogilor revoluționari.

Rândurile ce urmează conturează traiectoria oarecum similară a dezagregării din prezent.

E.B

Champs-Élysées, Paris, 14 iulie. Este ziua Bastiliei. Președintele Emmanuel Macron coboară pe bulevard într-o mașină oficială pentru a saluta mulțimea, cu puțin înainte de începerea paradei militare. Mii de oameni s-au adunat de-a lungul bulevardului strigând „Macron demisia”, huiduind și proferând insulte la adresa coloanei oficiale.

La sfârșitul paradei câteva zeci de persoane dau drumul la baloane galbene pe cer și distribuie pliante pe care scrie „Vestele galbene nu au murit”. Poliția îi dispersează rapid și ferm. Momente mai târziu sosesc sute de anarhiști „Antifa” care aruncă barierele de securitate pe carosabil pentru a ridica baricade, apoi stârnesc focuri și sparg vitrinele mai multor magazine. Poliția stăpânește cu dificultate situația, dar la înserat restabilește calmul.

Câteva ore mai târziu, mii de tineri arabi din suburbii se adună lângă Arcul de Triumf. Au ajuns aparent pentru a „sărbători”, în felul lor, victoria unei echipe de fotbal algeriene. Și mai multe vitrine sunt distruse, numeroase magazine jefuite. Steagurile algeriene sunt peste tot. Sloganurile scandate: „Trăiască Algeria”, „Franța este a noastră”, „Moarte Franței”. Plăcuțele inscripționate cu nume de străzi sunt înlocuite cu embleme care poartă numele lui Abd El Kader, liderul religios și militar care a luptat împotriva armatei franceze la momentul colonizării Algeriei, în secolul XIX. Poliția se limitează la zăgăzuirea violenței, în speranța că nu se va răspândi.

Trei lideri ai mișcării „vestelor galbene” ies dintr-o secție de poliție la miez de noapte și declară unui reporter TV că fuseseră arestați dimineața și închiși pentru restul zilei. Avocatul lor spune că ei nu au fost acuzați de nicio încălcare a legii, ci au fost arestați „preventiv”. El subliniază faptul că o lege adoptată în februarie 2019 permite poliției franceze să aresteze orice persoană suspectată de a merge la o demonstrație de protest; nu este necesară autorizația unui judecător și nu este posibilă nicio cale de atac ulterioară în instanță.

Vineri, 19 iulie, echipa națională de fotbal algeriană câștigă din nou. Și mai mulți tineri arabi se adună lângă Arcul de Triumf, pentru a „sărbători” din nou. Pagubele sunt mai mari decât în urmă cu opt ​​zile. Și mai mulți polițiști se strâng la fața locului, dar nu fac aproape nimic.

Pe 12 iulie, cu două zile înainte de Ziua Bastiliei, câteva sute de migranți ilegali africani intră în Panteon, monumentul care adăpostește mormintele eroilor de mare importanță în istoria Franței. Acolo migranții anunță nașterea „mișcării vestelor negre”. Ei cer „normalizarea” tuturor imigranților ilegali de pe teritoriul francez și locuințe gratuite pentru fiecare dintre aceștia. Apare poliția, dar refuză să intervină. Majoritatea manifestanților pleacă pașnic. Câțiva, care insultă poliția, sunt arestați.

Franța este în prezent o țară în derivă. Tulburările și fărădelegile se răspândesc. Dezordinea a devenit parte din viața de zi cu zi. Sondajele arată că o mare majoritate îl respinge pe președintele Macron. Această majoritate îl detestă pentru aroganța sa și nu se arată înclinată să-i ierte greșelile. Nu îl suferă datorită disprețului său pentru cei nevoiași, datorită felului în care a zdrobit mișcarea „vestelor galbene” și pentru că nu a acordat nici măcar cea mai mică atenție chiar și cererilor mărunte ale protestatarilor, cum ar fi dreptul de a organiza referendumuri cetățenești după modelul celor din Elveția. Macron nu mai poate ieși nicăieri în public fără a risca să fie întâmpinat de furia celor nemulțumiți.

„Vestele galbene” par să fi renunțat la demonstrații: prea mulți au fost răniți sau schilodiți. Însă nemulțumirea lor nu a dispărut, se pare că așteaptă un motiv pentru a exploda din nou.

Poliția franceză este feroce atunci când se ocupă de protestatari pașnici, dar abia reușește să țină în frâu violența unor grupuri precum „Antifa”. De accea, la sfârșitul fiecărei demonstrații recente apare și „Antifa”. Poliția franceză este deosebit de prudentă atunci când are de-a face cu tineri arabi și cu migranți ilegali. Poliția a primit ordine în acest sens. Ea știe că tinerii arabi și migranții ilegali pot genera revolte pe scară largă. În urmă cu trei luni, la Grenoble, poliția a urmărit câțiva tineri arabi pe o motocicletă furată. În timp ce-și luau tălpășița, aceștia au suferit un accident. Au urmat cinci zile de debandadă totală.

Președintele Macron se poartă ca un lider autoritar atunci când se confruntă cu cei sărmani și nemulțumiți. El nu spune că îi pare rău de cei care au pierdut un ochi, o mână, sau care au suferit leziuni cerebrale ireversibile din cauza brutalității extreme a poliției. În schimb a cerut parlamentului francez să adopte o lege care abolește aproape complet dreptul la protest pașnic, prezumția de nevinovăție și care permite arestarea oricui, oriunde, chiar și fără motiv întemeiat. Legea a fost adoptată.

Parlamentul francez a adoptat în iunie o altă lege, pedepsind cu severitate pe oricine care enunță, verbal sau în scris, orice ar putea fi interpretat drept un „discurs al urii”. Legea este atât de vagă încât Jonathan Turley, un specialist juridic american, s-a simțit obligat să reacționeze. „Franța a devenit acum una dintre cele mai mari amenințări internaționale la adresa libertății de exprimare”, a scris el.

Macron nu pare deloc autoritar față de anarhiștii violenți, dar atunci când se confruntă cu tineri arabi și cu migranți ilegali el este cu adevărat neputincios.

El cunoaște declarația fostului ministru de interne, Gérard Collomb, cu ocazia demisiei sale din guvern, din ​​noiembrie 2018:

„Comunitățile din Franța sunt angrenate din ce în ce mai mult într-un conflict, tot mai violent, de tipul ‘care pe care’… astăzi încă trăim cot la cot, dar mi-e teamă că mâine ne vom confrunta față în față.”

De asemenea Macron știe ce a declarat fostul președinte François Hollande, la ieșirea din funcție: „Franța este în pragul descompunerii”.

Macron știe că descompunerea Franței se petrece acum. Cei mai mulți arabi și africani trăiesc în enclave „no-go”, separați de restul populației și unde acceptă din ce în ce mai puțin prezența altora. Ei nu se definesc drept francezi, decât atunci când spun că Franța le va aparține. Majoritatea sunt animați de o respingere profundă a Franței și a civilizației occidentale. Un număr tot mai mare plasează religia islamică deasupra cetățeniei, iar mulți sunt radicalizați și gata de luptă.

Macron pare că nu vrea să lupte. În schimb, el a ales să calmeze situația prin împăciuitorism. Macron urmărește cu obstinație să instituționalizeze islamul în Franța. În urmă cu trei luni a fost creată Asociația Musulmană pentru Islamul Francez (AMIF). O ramură se va ocupa de extinderea culturală a islamului și se va ocupa de „lupta împotriva rasismului antimusulman”. O altă ramură va fi responsabilă de programele care îi formează pe imami și construiesc moschei. În această toamnă va fi instituit un „Consiliu al Imamilor din Franța”. Principalii lideri AMIF sunt (sau au fost, până de curând) membri ai Frăției Musulmane, o mișcare desemnată ca organizație teroristă în Egipt, Bahrain, Siria, Rusia, Arabia Saudită și Emiratele Arabe Unite – dar nu și în Franța.

Macron cunoaște datele demografice. Acestea arată că populația musulmană din Franța va crește semnificativ în următorii ani. (Economistul Charles Gave a scris recent că Franța va avea o majoritate musulmană până în 2057). Macron înțelege că în curând va deveni imposibil ca un candidat să fie ales președinte fără să se bazeze pe votul musulman și de aceea acționează în consecință.

Macron înțelege, se pare, că nemulțumirea care a dat naștere mișcării „vestelor galbene” încă există. El pare să creadă că represiunea polițienească este suficientă pentru a preveni alte răscoale și nu face nimic pentru a remedia cauzele nemulțumirilor.

Mișcarea „vestelor galbene” s-a născut dintr-o revoltă împotriva impozitelor exorbitant de mari pe combustibil și a unor măsuri guvernamentale dure împotriva
automobilelor și automobiliștilor. Aceste măsuri au inclus limite de viteză reduse – 80 kmh pe majoritatea autostrăzilor – și mai multe radare de detectare a vitezei, o creștere accentuată a amenzilor, precum și controale anuale complexe și costisitoare ale autovehiculelor. Impozitele franceze pe combustibil au crescut recent din nou și sunt acum cele mai mari din Europa (70% din prețul plătit la pompă). Alte măsuri în vigoare împotriva utilizării automobilelor sunt deosebit de dureroase pentru cei cu venituri mici. Aceștia fuseseră deja alungați din suburbii de către noii veniți intoleranți și acum trebuie să trăiască – și să șofeze – și mai departe de locul de muncă.

Macron nu a luat nicio măsură pentru a remedia situația economică dezastruoasă din Franța. Când a fost ales impozitele, taxele și obligațiile sociale reprezentau aproape 50% din PIB. La acel moment cheltuielile guvernamentale reprezentau 57% din PIB (cel mai mare procentaj dintre țările dezvoltate). Ponderea datoriei naționale raportată la PIB era de aproape 100%.

Impozitele, taxele, obligațiile sociale și cheltuielile guvernamentale rămân în prezent la același nivel ca în momentul inaugurării lui Macron în funcția de președinte. Proporția datorie/PIB este de 100% și în creștere. Economia franceză nu creează locuri de muncă. Sărăcia rămâne extrem de ridicată: 14% din populație câștigă sub 855 de euro lunar.

Macron nu acordă atenție dezastrului cultural care a cuprins întreaga țară. Sistemul educațional se prăbușește. Un număr din ce în ce mai mare de elevi absolvă liceul neștiind cum să scrie o propoziție fără erori care să o facă neinteligibilă. Creștinismul dispare. Majoritatea francezilor care nu sunt musulmani nu se mai definesc drept creștini. Incendiul care a devastat catedrala Notre Dame din Paris a fost declarat oficial un „accident”, dar aceasta a fost doar una dintre numeroasele clădiri religioase creștine din țară care au fost distruse recent. Bisericile sunt vandalizate săptămânal – spre indiferența generală a publicului. 22 de biserici au ars în doar prima jumătate a anului 2019.

Principala preocupare a lui Macron și a guvernului francez nu este riscul de revolte, nemulțumirea publicului, dispariția creștinismului, situația economică dezastruoasă, sau islamizarea și consecințele acesteia. Principala preocupare o constituie schimbările climatice. Deși cantitatea emisiilor de dioxid de carbon din Franța este infinitesimală (mai puțin de 1% din totalul global), combaterea „schimbărilor climatice provocate de om” a devenit prioritatea absolută a lui Macron.

Greta Thunberg, o fată suedeză în vârstă de 16 ani devenită guru al „luptei pentru climă” în Europa, a fost recent invitată în plenul Adunării Naționale a Franței de către membrii parlamentului care îl susțin pe Macron. Ea a rostit un discurs, promițând că „distrugerea ireversibilă” a planetei va începe foarte curând. Ea a adăugat că liderii politici „nu sunt suficient de maturi” și au nevoie de lecții de la copii. Deputații care îl susțin pe Macron au aplaudat călduros. I-a fost decernat un Premiu al Libertății, recent creat, care va fi oferit în fiecare an persoanelor „care luptă pentru valorile celor care au debarcat în Normandia, în 1944, pentru a elibera Europa”. Este probabil rezonabil să presupunem că niciunul dintre cei care au debarcat în Normandia în 1944 nu și-au închipuit că luptă pentru salvarea climei. Astfel de detalii sunt însă insignifiante pentru Macron și parlamentarii care îl susțin.

Macron și guvernul francez par, de asemenea, dezinteresați de faptul că evreii – motivați de amplificarea antisemitismului și îngrijorați în mod vădit de deciziile judecătorești infuzate cu un spirit de supunere față de islamul violent – continuă să părăsească Franța.

Kobili Traore, bărbatul care a ucis-o pe Sarah Halimi în 2017 în timp ce psalmodia sure din Coran și striga că evreii sunt șeitan (termen arab pentru „Satana”), nu a fost găsit vinovat. Se pare că Traore fumase canabis înainte de omucidere și de aceea judecătorii au decis că el nu poate fi responsabil pentru faptele sale. Traore va fi eliberat în curând din închisoare; ce se întâmplă dacă va fuma din nou canabis?

La câteva săptămâni după uciderea doamnei Halimi, trei membri ai unei familii evreiești au fost asaltați, torturați și ținuți ostatici în casa lor de către un grup de cinci bărbați, care au spus că „evreii au bani” și „evreii trebuie să plătească”. Bărbații au fost arestați; toți erau musulmani. Judecătorul care i-a inculpat a promulgat că acțiunile lor nu au fost „antisemite”.

Pe 25 iulie 2019, când echipa de fotbal israeliană Maccabi Haifa juca la Strasbourg, guvernul francez a limitat numărul de suporteri israelieni pe stadion la 600, niciunul mai mult. O mie cumpăraseră bilete de avion pentru a veni în Franța la meci. Guvernul francez a interzis și fluturarea steagurilor israeliene pe stadion, sau oriunde în oraș. Cu toate acestea ministerul de interne francez a permis demonstrații anti-israeliene în fața stadionului, în numele „dreptului la liberă exprimare”, cu tot cu steagurile și pancartele palestiniene afișând sloganul „Moarte Israelului”. Cu o zi înaintea meciului, la un restaurant din apropierea stadionului, unii israelieni au fost atacați violent. „Demonstrațiile împotriva Israelului sunt aprobate în numele libertății de exprimare, dar autoritățile interzic suporterilor echipei Maccabi Haifa să fluture drapelul israelian, așa ceva este inacceptabil”, a declarat Aliza Ben Nun, ambasadorul Israelului în Franța.

A doua zi un avion plin de evrei francezi plecați din Franța a ajuns în Israel. Numărul acestora se va mări. Plecarea evreilor în Israel atrage sacrificii: unii agenți imobiliari francezi profită de dorința multor familii evreiești de a părăsi țara, astfel încât ei cumpără și revând proprietățile deținute de evrei la un preț mult mai scăzut decât valoarea lor de piață.

Macron va rămâne președinte până în mai 2022. Mai mulți lideri ai partidelor de centru-stânga (precum Partidul Socialist) și de centru-dreapta (Republicanii) s-au alăturat Republicii în Mișcare, partidul creat de Macron în urmă cu doi ani. Partidul Socialist și Republicanii s-au prăbușit electoral după victoria lui Macron. Principalul adversar al lui Macron din 2022 va fi probabil același ca în 2017: Marine Le Pen, lider al mișcării populiste Adunarea Națională.

Deși Macron este foarte nepopular și foarte detestat, el se va folosi probabil de aceleași sloganuri ca în 2017: anume că el reprezintă ultimul bastion al speranței împotriva „haosului” și „fascismului”. Are șanse mari de a fi ales din nou. Oricine citește programul politic al Adunării Naționale poate observa că Le Pen nu este o fascistă. De asemenea, oricine privește situația din Franța are motive să se întrebe dacă Franța nu a început deja să se afunde în haos.

Situația tristă care domnește în Franța nu este atât de diferită de cea din multe alte țări europene. În urmă cu câteva săptămâni cardinalul african Robert Sarah a publicat o carte, intitulată Le soir approche et déjà le jour baisse („Este seară şi ziua e de acum pe sfârşite!”). „La originea prăbușirii Occidentului”, scrie el, „există o criză culturală și de identitate. Occidentul nu mai știe ce este, pentru că nu știe și nu vrea să știe ce l-a format, ce l-a constituit, ce a fost și ce este. (…) Această asfixiere de sine duce în mod firesc la o decadență care deschide calea către noi civilizații barbare „.

Exact acest lucru se întâmplă în Franța – și în Europa.

Dr. Guy Millière

PRELUAT DIN   Gatestone Institute

Print Friendly, PDF & Email
DISTRIBUIȚI
Articolul precedentNoua Dreaptă bate noua Stângă peste tot
Articolul următorDespre noul flux redacțional al ziarului New York Times
Emil Borcean
În 1985 am absolvit facultatea de geologie din București. După trei ani de stagiatură la mina de cărbune din Anina, în Banat, am renunțat la geologie și am învățat să fiu programator software. Am plecat din România în 1990, toamna. Am trăit patru ani în Anglia, 19 ani în Canada și aproape doi ani în Germania. M-am întors nu demult în țară. În 2007 am creat blogul Patrupedbun.net, care în 2010 a fuzionat cu blogul Dreapta.net. Din această fuziune s-a născut ILD.

8 COMENTARII

  1. Foarte bun articol . Este scris de un adevarat ziarist profesionist . O traducere ff buna .
    Din pacate in Romania adevarati ziaristi ….. nu se mai observa .
    Cu presa se ocupa niste vinzatori de ziare care scriu ce le dicteaza interesele
    patronului . Cica astia sint ziaristi . Mai vedem niste fufe obraznice lihnite de
    foame care sar in capul indivizilor cercetati , sau al politicienilor mafioti ,
    cautind sa-si justifice banutii primiti . Vai de presa romaneasca .
    Ziarele online sint pline de reclame ce doresc excrocarea cititorilor .
    Te trimit sa cumperi prafuri „miraculoase” care vindeca orice , ca
    pe cancer .
    De aceea apreciez enorm de mult felul profesional in care a fost alcatuit
    acest articol plin de informatii NEstiute de majoritatea populatiei romane .
    Ma consider un privilegiat ca am intilnit aceasta informare de nota 10 la patrat .
    Mii de multumiri .

  2. De mulți ani, cam de când e numai stânga la putere în Franța, se tot scriu asemenea articole !
    Artiștii, oamenii de cultură, au sesizat pericolul de decenii … vedeți numeroși plasticieni, umoriști, scriitorul Michel Houellebecq – romanul „Soumission”, – foarte bine scris, dar probabil că mulți intello francezi nu mai citesc romane…

    DACĂ la conducerea țării respective se vor perinda tot personaje ca ultimii 4 președinți + guvernele penibile de stânga, scenariul dlui Millierre este perfect plauzibil. DOAR DREAPTA creștin-democrată (deocamdată foarte slabă numeric în Franța) poate schimba cursul, cu o politică abilă și măsuri rapide-naționaliste-dure !!

    Singurii moștenitori de imperii din vest-Europa care au ținut un echilibru în „importul” de colorați din colonii sunt portughezii ! Restul suferă de boala insidioasă a metropolelor ahtiate după câștig ușor, care importă la pachet și viitoarea răsturnare demografică… De aceea, pe termen lung, politica de interferență subterană, „hibridă”, a rușilor în occident va da roade cu vârf și îndesat !! (He, he, he – dar pentru ei oricum va fi prea târziu – le vor ieși pe nas interferențele în „vecinătatea islamistă prea apropiată”….)

    Bieții spanioli – degeaba au luptat eroic în evul mediu contra invaziei islamice din sud… Acum le va veni din nord (din dulcea Franță) și va fi definitiv !!

  3. Contra invaziei arabe au luptat vizigotii din regatul cu capitala la Toledo. Ramasitele crestine „retrograde” si „recalcitrante de profesie” s-au regrupat cu timpul in Regatul Asturiilor, de unde a pornit recucerirea, normala zic eu daca ne gandim ca cucerirea avea creierul pe undeva prin Arabia – asta pentru ca unii istorici resping ideea de spaniol, considerand-o fascista/fascizanta.
    Spaniolii au macelarit imperiile decadente din Lumea Noua, nu cred ca niste bande de africani si arabi vor avea mai mult success. La urma urmei spaniolii sunt si acasa. Apoi mai este Portugalia, o pozitie cheie. Britii din Gibraltar au degetul pe tragaci. Franta ? Nu neaparat imprevizibila. Mai rapida decat convertirea „in masa” la aberatiile „califalizante”, este convertirea la civilizatie. Tot tampitul isi da seama ca fara banii de ajutor social mori de foame daca esti imigrant, mai ales ilegal. Climatul de „sfarsit de lume” este savant intretinut de bandele de la kremlin, beijing, tehran, pyongyang, la havana, caracas si alte mari centre culturale – nu-i exclus sa fie nici bucurestii pe lista, se cunoaste doar admiratia profesata de bucurestii vechi si noi pentru toti casapii orientului.
    Franta si Spania vor fi vesnice prin insasi natura lor.
    De Romania, ma indoiesc.

  4. Multumim Emil Borcean ! Lucruri / situatii pe care banatenii stabiliti in Franta mi le-au comunicat de ani buni, devin tot mai greu de indreptat.

  5. Stai stai stai…deci LePen nu este o fascista care primeste bani de la Moscova? Cred ca asta e primul articol de pe inliniedreapta care face fatis propaganda ruseasca. Nici nu e surprinzator, trendul e vizibil si mai bine de aici din State unde republicanii sunt radicalizati tot mai mult(la fel ca si social democratii de altfel). E pacat ca in liniedreapta sau Mihail Neamtu etc adopta tot mai mult acelasi trend de rahat. De la Putin la Dragnea si de la Orban la Bannon, Soros e de vina se stie! Cum sa distrugi stanga cu asemenea aberatii? Nici nu e de mirare ca stanga castiga teren peste tot.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here