witold-pilecki-1
“Tatăl meu a fost cercetaş încă din copilărie. A rămas credincios până la sfârşitul vieţii jurământului pe care l-a facut ca tânăr băiat cu mâna pe drapelul cercetăşesc”, spune fiica eroului Witold Pilecki.

Acum exact 70 de ani, în noaptea de 26-27 aprilie 1943, Witold Pilecki  evada de la Auschwitz. Era ofiţer polonez al armatei clandestine şi se lăsase arestat pentru a se infiltra în lagăr. Timp de doi ani şi jumătate reuşise să trimită în exterior primele informaţii care atunci păreau exagerate despre amploarea crimelor naziste. Este  „o moară uriaşă care macină oameni transformându-i în cenuşă“, scria Pilecki încă din 1941.

După evadarea din 1943 a redactat un Raport amănunţit pentru Înaltul Comandament al Armatei Naţionale. A cerut să-i fie permisă o acţiune militară de eliberare a lagarului, acţiune care se baza şi pe reţeaua pe care reuşise să o creeze în interior. Nu a primit permisiunea, conducerea armatei clandestine din Cracovia chiar s-a temut sa nu fie o provocare. Părea nebunesc, dar acum ne dăm seama că doar o acţiune de o îndrăzneală nebunească putea opri pentru câtva timp „uriaşa moară care măcina oameni transformându-i în cenuşă”.

Witold Pilecki a participat apoi la Insurecţia de la Varşovia, baricada lui fiind printre cele care au rezistat până la capăt. A luptat apoi contra sovieticilor si a sfârşit ucis de un pluton de execuţie comunist. Un destin cu totul excepţional, forjat în copilărie şi tinereţe, în cercetăşie şi în primele lupte pe care le-a dat alături de fraţii cercetaşi contra bolşevicilor în primul război mondial.

În 1940, căpitanul de cavalerie Witold Pilecki cerea conducerii Armatei Secrete Poloneze (una dintre primele formaţiuni clandestine de rezistenţă anti-germană ce fusese înfiinţată în Polonia şi Europa) permisiunea de a se infiltra în lagărul de la Auschwitz.

S-a infiltrat şi a trimis Rezistenţei şi lumii primele informaţii despre grozăviile din lagăr. A evadat, a participat la Insurecţia Varşoviei, a luptat apoi contra sovieticilor, fiind executat în cele din urmă de comunişti.

Witold Pilecki vorbind tinerilor polonezi din Lida, la sfârşitul anilor '30
Witold Pilecki vorbind tinerilor polonezi din Lida, la sfârşitul anilor ’30

Foarte puţini îşi puteau asuma atunci o misiune atât de îndrăzneaţă ca aceea a infiltrării în lagărul de la Auschwitz.

În copilărie, Witold Pilecki făcuse cercetăşie şi “a rămas credincios până la sfârşitul vieţii jurământului pe care l-a făcut ca tânăr băiat cu mâna pe drapelul cercetăşesc”, după cum spunea fiica sa.

Pe când era cu familia la Vilnius (astăzi capitala Lituaniei), Witold Pilecki a aderat la una din branşele Asociaţiei Cercetaşilor Polonezi  (ZHP – Związek Harcerstwa Polskiego), organizaţie clandestină înfiinţată între 1910-1918, în vremuri tulburi pentru Polonia, în care ţara era împarţită.

În 1918, pe când avea 17 ani, Witold Pilecki a participat alături de alţi tineri, foşti cercetaşi, la luptele duse de voluntari pentru apărarea oraşului Vilnius asaltat de bolşevici. În 1920, Witold Pilecki lupta sub comanda renumitului căpitan de cavalerie Dąmbrowski, în războiul cu sovieticii.

Fotografia lui Witold Pilecki la Auschwitz

Infiltrarea

În septembrie 1940, conducerea Rezistenţei i-a permis lui Pilecki să se lase arestat sub numele altui membru al Rezistenţei – Tomasz Serafiński – şi trimis la Auschwitz. Înăuntrul lagărului, a creat o structură de rezistenţă si informaţii numită Organizaţia Militară Secretă. Principalele obiective erau transmiterea de informaţii în afară şi organizarea unei răzmeriţe.

Witold Pilecki în fata tribunalului comunist care l-a condamnat la moarte

Informaţiile despre Auschwitz transmise în premieră de Witold Pilecki descriau lucruri mult mai grave decât îşi imaginase Rezistenţa. Era un lagăr de exterminare pe care Pilecki – detinutul 4859 – l-a numit încă din 1941 „o moară uriaşă care macină oameni transformându-i în cenuşă“. O perioadă, armata clandestină a crezut că Witold Pilecki exagerează în descrierea situaţiei din lagar, atât erau de şocante veştile transmise.

În primăvara lui 1943, Witold Pilecki a evadat din lagar, a întocmit un raport detaliat despre atrocităţile de la Auschwitz, Raportul Pilecki, pentru Înaltul Comandament al Armatei Naţionale, cerând autorizaţia de a întreprinde o acţiune militară de eliberare a lagarului. Comandamentul de la Cracovia s-a temut însă de o provocare. Acest Raport despre ceea ce se petrecea cu adevărat la Auschwitz a ajuns imediat la guvernul polonez aflat în exil la Londra şi de aici la serviciile secrete britanice care, din păcate, nu l-au considerat credibil.

Sfârşitul

Witold Pilecki a participat apoi la luptele eroice ale tragicei Insurecţii din Varşovia, căpătându-şi renumele de „cel mai viteaz dintre viteji”. A scăpat cu viaţă din luptele cu nemţii, dar şi-a găsit sfârşitul în faţa comuniştilor.

Căpitanul de cavalerie fidel guvernului din exil construise o reţea de spionare a ocupanţilor sovietici. A fost arestat de comunişti în 1947, în acţiunea acestora de eliminare a foştilor membri ai Armatei Naţionale. Fiica lui spune că „a fost schingiuit îngrozitor“. Witold Pilecki a fost executat în mai 1948 şi îngropat în ascuns de autoritatile comuniste.

“Trimis de Dumnezeu pentru o misiune tragică”

Zofia Pilecka, fiica lui Witold Pilecki, vorbeste unui journalist polonez despre valorile au fortificat curajul si nobletea tatalui ei.

Căpitanul de cavalerie Pilecki a fost împuşcat la 25 mai 1948 în închisoarea Rakowiecka. Ce eforturi aţi depus, de-a lungul tuturor acestor ani, pentru a afla informaţii mai amănunţite despre împrejurările morţii lui?

La un moment dat, când s-a produs aşa-numitul dezgheţ, şi mi s-a dat posibilitatea să ajung la dosarul urmărire al procuraturii militare. Din protocolul de executare a sentinţei, am aflat că tatăl meu a fost executat la ora 21.30. Până s-a ajuns la aceasta, el a fost torturat. Ancheta a fost monstruoasă. Până la proces, încă mai arăta cum mai arăta. Dar, după condamnarea la moarte, a început perioada cea mai tragică. A fost schingiuit îngrozitor, avea fracturate amândouă claviculele. În ultimele clipe ale vieţii, i-a spus mamei: “Eu nu mai pot să trăiesc. Auschwitz a fost un fleac pe lângă ceea ce am trăit aici.”(…) 

Lagărul de concentrare şi rapoartele de la Auschwitz, lupta în Insurecţia Varşoviei, chinurile îngrozitoare din închisoarea stalinistă. Cum aţi defini misiunea tatălui dumneavoastra, pe care a plătit-o cu viaţa?

Tatăl meu a fost un om trimis de Dumnezeu să îndeplinească o misiune tragică. În timpul scurtei sale vieţi (când a murit, avea 47 de ani) a străbătut un drum al Crucii. Altcineva nu ar fi fost în stare să facă ceea ce a făcut căpitanul Pilecki. Este imposibil. În cei doi ani şi jumătate, cât a stat în iadul de la Auschwitz, a pus la cale o asociaţie secretă a Organizaţiei Militare, care avea drept scop transmiterea de informaţii despre ceea ce se petrecea în lagăr.

Apoi, acea incredibilă evadare din lagăr. Şi respectul său pentru fiecare om, pentru fiecare viaţă, astfel încât, Doamne fereşte, să nu organizeze evadarea atunci când pentru un singur prizonier care alegea să evadeze mulţi alţii îşi pierdeau viaţa. A aşteptat, asadar, şi a fugit atunci când Crucea Roşie a început să se intereseze de lagărele de concentrare germane. Apoi a venit în capitală, unde a participat la Insurecţia Varşoviei. Reduta sa a luptat chiar până la sfârşitul insurecţiei. Dupa ce a fost capturat, împreună cu alţi prizonieri, a fost dus în lagărul de la Lamsdorf, iar apoi la Murnau. În decembrie 1945 a revenit la Varşovia, pentru a continua lupta subterană cu celălalt ocupant. Ultima oprire pe drumul  Crucii a fost pentru el închisoarea Rakowiecka. 

Simţiţi prezenţa tatălui în viaţa dumneavoastra. Asta vă ajută să luptaţi pentru păstrarea memoriei lui?

Sunt mereu în legătură cu tatăl meu. Pentru a explica aceasta, trebuie să mă întorc la copilăria mea. Eram pentru el “generałką”. El îmi spunea aşa pentru că eram o fetiţă foarte curajoasă, şi nu îmi era frică de cai, de aceea adesea mă punea în şa, pe o iapă frumoasă, la moşia noastră din Sukurcze.  În timpul celor  şase ani, cât am fost cu el, m-a învăţat tot ce trebuia: să iubesc natura, să mă descurc în situaţii dificile. Mai ales atunci când s-a întors de la Auschwitz , insista cât de important este să te întăreşti spiritual şi fizic. Punea mare accent pe sport: trebuia să ştiu să înot foarte bine, să joc volei, să alerg. Cele mai importante erau acele activităţi care măresc rezistenţa în situaţii extrem de grele. Tatăl meu se bucura foarte mult când vedea ce progrese fac. El m-a învăţat şi conspiraţie. În timpul ocupaţiei germane, mergeam cu tramvaiul prin  Varşovia. Când coboram şi mergeam pe jos pe stradă, eu mergeam cu câţiva paşi înaintea tatălui meu, astfel încât, dacă vedeam vreun pericol, cum ar fi o patrulă germană, să-l avertizez. (…)

Tatăl meu a fost cercetaş încă din copilărie. A rămas credincios până la sfârşitul vieţii jurământului pe care l-a facut ca tânăr băiat cu mâna pe drapelul cercetăşesc. Nu a fost un om politic, ci doar un foarte bun soldat polonez, aş spune chiar – un cavaler. Am auzit odată o vorbă frumoasă: “cavalerul  îşi are taina lui – el moare, dar nu piere niciodată.”

„Cel mai viteaz dintre viteji””

Istoricul Norman Davies, în cartea sa „”Varşovia – Insurecţia din 1944″”, menţionează momentul arestării şi execuţiei lui Pilecki de către comunişti, amintind şi renumele pe care-l avea căpitanul de cavalerie- „cel mai viteaz dintre viteji” – şi numele sub care a acţionat acesta – „Roman” – contra comuniştilor  şi „Seraphim” – contra fasciştilor:

. <em>Witold Pilecki si Jan Włodarkiewicz ("Damian" sau "Darwicz"), comandantul Armatei Secrete Poloneze. "Darwicz" (la dreapta) a condus primul serviciu secret al unei organizaţii de rezistenţă în Europa ocupată de nazişti. Pilecki si "Darwicz" au fondat în noiembrie 1939 una dintre primele organizaţii de rezistenţă din Europa - "Armata Secretă Poloneză".

Witold Pilecki si Jan Włodarkiewicz („Damian” sau „Darwicz”), comandantul Armatei Secrete Poloneze. „Darwicz” (la dreapta) a condus „Wachlarz” – primul serviciu secret al unei organizaţii de rezistenţă din Europa ocupată de nazişti. Pilecki si „Darwicz” au fondat în noiembrie 1939 una dintre primele unităţi de luptă clandestină anti-nazistă din Polonia şi Europa – „Armata Secretă Poloneză”

Regimul [comunist] a mai dat o lovitură puternică în martie 1948 când l-a prins pe căpitanul Roman, fost insurgent şi militar al armatei lui Anders, care fusese declarat pe bună dreptate „cel mai viteaz dintre viteji”. Fără îndoială, căpitanul Roman strângea informaţii pentru Guvernul din exil şi se întorsese în Polonia ştiind cu certitudine că, dacă va fi prins, va fi tratat ca un trădător şi ca un spion. A fost judecat şi executat în închisoarea Mokotov.

„Ca agent plătit al Serviciului de Informaţii al generalului Anders”, curtea a declarat că „a organizat o reţea de spionaj pe teritoriul polonez, strângând informaţii şi trimiţându-le în străinătate”, prin aceasta „trădând secrete de stat”. Relatarea nu avea nimic special. Mult mai remarcabile fuseseră aventurile precedente ale lui Seraphim.

Roman, cunoscut şi drept Seraphim, pe numele lui adevărat Witold Pilecki, era un polonez din Est, născut pe malul lacului Lagoda şi educat în Lituania. Ofiţer de cavalerie înaintea războiului, a activat în conspiraţia Rezistenţei, în Varşovia, din 1939 încolo.

În timpul Insurecţiei a comandat compania din Valiant II, care, aproape de una singură, a blocat traficul germanilor pe bulevardul de la est la vest în primele două săptămâni din august, în zona care a devenit cunoscută drept Reduta lui Pilecki.

Însă locul în istorie i-a fost asigurat mai devreme, în septembrie 1940, când a reuşit să se facă arestat de Gestapo pentru a vedea el însuşi interiorul lagărului de la Auschwitz. Numărul pe care l-a primit în lagăr a fost 4859. După ce a înfiinţat prima celulă a rezistenţei din lagăr, a reuşit să evadeze în aprilie 1943 şi a scris primul raport documentat despre condiţiile de viaţă de acolo.

Faptele pe care le-a săvârşit cu eroism împotriva fasciştilor nu au câştigat mila sau simpatia comuniştilor. Mormântul nu-i este cunoscut.

Norman Davies, „Varşovia – Insurecţia din 1944”, traducere publicată la editura RAO

Raportul

Pilecki despre Auschwitz: “Moara uriasa care transforma oameni în cenusa”

Inca din 1941, Witold Pilecki spune ca lagarul e “o moară uriasa, care transfoma oamenii vii în cenusa.”

“Primii prizonieri bolsevici au fost livrati aici, închisi într-o camera – câteva sute de persoane, atât de înghesuiti încât nimeni nu se putea aseza. Camera era închisa (nu erau camere de gazare atunci).

Seara, a venit un grup de militari germani, au intrat în camera si, cu masti de gaze pe fata, au golit câteva bidoane cu gaz observând efectul acestuia. Colegii flegeri [detinutii de la infirmerie], care au mutat cadavrele, au spus a fost o imagine macabra chiar si pentru ei. Nici nu putusera sa se prabuseasca în clipa mortii. Inghesuiti unul în altul, aveau mâinile asa de încâlcite încât era dificil sa desprinzi corpurile. Acesta a fost primul test cu gaz aici (acid prusic).

Imediat, 19 mi-a dat aceasta informatie. Era foarte tulburat. Ascutimea mintii i-a permis sa prevada ca acest prim test va fi urmat de altele.Imediat, 19 mi-a dat aceasta informatie. Era foarte tulburat. Ascutimea mintii i-a permis sa prevada ca acest prim test va fi urmat de altele, aplicate probabil prizonierilor. La acea data parea improbabil. “

Pilecki relateaza ce s-a petrecut o luna mai târziu si descrie o “priveliste care m-a îngrozit”: la 200 de pasi era un grup de prizonieri condusi de soldati germani:

“Coloanele erau formate din oameni complet despuiati. Am numarat opt sute, dar capatul coloanei intra deja pe poarta unei cladiri (…). Cladirea în care intrau era crematoriul. Ei erau bolsevici – prizonieri de razboi. Mai târziu am aflat ca erau peste o mie.”

Se spunea ca urmeaza sa primesca lenjerie de corp, dar persista o întrebare: de ce fusese ales pentru aceasta crematoriul “unde colegii nostri lucrau în trei schimburi, 24/24, si tot nu reuseau sa faca fata in operatiunea de incinerare a cadavrelor colegilor prizonieri. A reiesit ca fusesera adusi aici doar pentru câstiga timp. Au fost închisi. De deasupra, a fost aruncata o canistra (sau doua) de gaz, iar corpurile tremurânde era aruncate pe un gratar. Asta doar pentru ca nu aveau timp sa pregateasca camere la Oświęcim pentru prizonierii de razboi bolsevici. Erau arsi. Era ordin sa fie rezolvati  cat mai rapid posibil. Erau intr-o graba teribila sa ridice un gard în interiorul lagarului, care era aglomerat, alocând noua corpuri de cladire pentru un lagar al prizonierilorde razboi bolsevici. A fost pregatita si o administratie – masinarie de rezolvat. S-a dat veste în celelalte corpuri de cladiri ca cei care stiau ruseste puteau primi pozitia de sefi de camera în lagarul prizonierilor de razboi. Ca organizatie, ne-am asumat o atitudine dispretuitoare fata de acest plan si fata de cei care isi ofereau serviciile pentru uciderea prizonierilor de razboi, întelegând ca autoritatile doreasc sa savârseasca aceasta nemernicie cu mâini poloneze. “

1942 este numit de Witold Pilecki anul “cel mai monstuos”. E nevoit sa scrie de cele mai multe ori “telegrafic”. El arata ca:

“S-a produs brusc o schimbare substantiala a atitudinii fata de evrei. Spre surprinderea tuturor, restul evreilor au fost scosi de la  SK [„Straf-Kompanie” – disciplinar] si împreuna cu evreii care soseau – “zuzangii” [noii-veniti] au fost cazati în conditii bune sa lucreze sub acoperis, la cartofi si legume. Au fost chiar pusi în apropierea noastra. Nu banuiau ca e un plan monstruos, ascuns. Ideea era ca în scrisorile catre familii sa scrie ca lucrau în ateliere si ca le era foarte bine. (…) Dupa câteva luni de scris despre conditiile bune, evreii erau scosi brusc si exterminati. Intre timp, transporturile soseau, mii de oameni în fiecare zi, de evrei din toata Europa.”

O însemnare telegrafica:

“In Brzezinka [Birkenau ], camere de gazare sunt realizate în foarte mare graba.”

Apoi, mai pe larg:

Pentru ca vechiul crematoriu nu reusea sa faca fata (“hornul ridicat în 1940 s-a fisurat si sfarâmat din cauza vaporilor neconteniti pe care îi emanau cadavrele”,  consemna Pilecki), “doua noi crematorii cu combustie electrica au fost ridicate în graba la Birkenau.

Specificatiile tehnice au fost facute de biroul de constructii. Potrivit celor spuse de un coleg din acel birou, fiecare crematoriu are opt platforme, pe fiecare platforma putând fi puse doua cadavre. Trei minute combustie electrica.

Planurile au fost trimise la Berlin. Dupa aprobare, s-au întors cu ordinul de a termina lucrarea, initial pâna de 1 februarie, apoi data limita a fost prelungita pâna în 1 martie, iar în martie erau deja gata. Atunci fabrica a început sa lucreze la capacitate maxima.

A venit un ordin de a sterge toate urmele crimelor anterioare. Asa ca au început sa exhumeze cadavrele bagate în gropi comune, erau zeci de mii de cadavre. (…) Noi transporturi erau gazate într-un ritm de peste 1000 de victime zilnic. Cadavrele erau arse în noile crematorii.  Erau folosite macarale pentru exhumarea cadavrelor, îsi înfigeau clestii de fier în trupurile descompuse.”

“Cine intra direct în clestii mortii si de ce?”, continua Raportul lui Witold Pilecki.

“Evreii veneau din Boemia, Franta, Olanda si alte tari ale Europei. De ce au plecat? (…) Din ce mi-au spus poate fi trasa concluzia ca veneau din pricina anunturilor facute în orase si state aflate sub ocupatie ca numai evreii care vor lucra pentru cel de-Al Treilea Reich vor supravietui. Erau încurajati de scrisorile trimise de evrei din Oświęcim si probabil din alte lagare, cum ca munceau în conditii bune.”

Pilecki descrie ce se întâmpla la sosire: “Erau mânati precum o turma de animale la abator”.

“Barbatii si baietii de peste 13 ani formau un grup, femeile cu copiii – altul. Sub pretextul unei îmbaieri necesare, li se ordona sa se dezbrace în grupuri separate, pentru a pastra aparentele rusinarii. Ambele grupuri îsi puneau hainele în cosuri uriase, chipurile pentru a le duce la dezinfectie. Atunci îngrijorarea devenea mai vizibila – sa nu-si piarda hainele, sa nu-si încurce lenjereia intima.

Apoi, cu sutele, femeile cu copiii separat si barbatii separat, intrau în niste cladiri despre care se presupunea ca sunt bai si de fapt erau camere de gazare!). Aveau ferestre, false, doar dinspre afara, înauntru era doar zid. Dupa ferecarea usii, o crima în masa se desfasura înauntru.”

O alta însemnare telegrafica:

“Intre zece si douazeci de mii de tigani au fost transportati la Birkenau. (…) Barbatii au fost separati si terminati în stil Auschwitz.”

Spre finalul Raportului:

“Am dat colegilor aceste zeci de pagini în care am descris scenele din Oświęcim. Mi-au spus ca ma repet uneori. E posibil – probabil din lipsa timpului de a reciti, dar si pentru ca aceasta uriasa moara care transforma oamenii în cenusa, sau, folosind o alta imagine, acest concasor care sfarâma în bucati transporturi întregi de persoane, se rotea jurul unuia si aceluiasi ax – exterminarea.”

Acest text a fost publicat în variante editate în Revista 22 şi pe blogul cercetăşesc totdeaunagata.wordpress.com.

Print Friendly, PDF & Email
Cititi si

4 COMENTARII

  1. Un portret ce impresioneaza; portretul unui erou intr-adevar demn de istorisirile medievale, un erou a carei memorie trebuie pastrata si cinstita.
    Uimitor – a scapat din iadul de la Auschwitz, pentru ca sa moara, in chinuri inimaginabile, intr-o inchisoare comunista!

  2. Am ami citi despre Witold Pilecki, si mereu si de fiecare data ma minunez de un asemenea eroism, complet iesit din comun. Contra legii firii, a naturii umane si spiritului de conservare. E ceva rarissimo, si ramii traznit. Nu exista cuvinte care sa poata elogia omul acesta pe masura faptelor lui!

    Acest articol e cel mai complet intinit pina acum.

  3. a scapat de dracu’ si a dat de ta’su! cumplit destin! epitaf: garda moare dar nu se preda !

  4. Da, Slavă Lui DUMNEZEU PT.SLUJITORII LUI DIN TOATE TIMPURILE, UN BĂRBAT ADEVĂRAT ŞI TATĂ DE EXCEPŢIE.
    DAR CU CE SUNT ĂŞTIA AI NOŞTRII AZI MAI PRESUS CÂND DEZINFORMEAZA PE CEI „aparent” trimişi sa salveze şi ei nu contenesc sa îşi ameninţe inamicii… ???

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here