Paradigma în R. Moldova

Avem:
1) stataliști,
2) unioniști.

Stataliștii sunt de două feluri:
1) socialiști pro-ruși (Dodon)
2) socialiști „pro-europeni” (Maia Sandu)

Unioniștii au probleme de definiție doctrinara, dar pentru ei acest lucru – definiția doctrinară, este, spre regretul meu, secundar, pentru că ei consideră că bătălia în R. Moldova e geopolitică și națională, transversală, nu doctrinară la firul ierbii. Deși părerea mea e că trebuie să dai un răspuns doctrinar socialiștilor de mai sus. Ți-ar largi considerabil argumentele împotriva lor, a incapacității lor cronice de a da soluții pentru R. Moldova.

Această descriere explică destul de limpede aranjamentele politice în R. Moldova, premisa fiind următoarea:

Unioniștii 
1) nu trebuie scăpați la putere,
2) nu trebuie făcute alianțe cu unioniștii,
3) dacă se și fac alianțe cu unioniștii, aceștia trebuie marginalizați și diluați în interiorul acelei alianțe (cum a fost cazul Partidului Liberal în cadrul Alianței pentru Integrare Europeană – AIE).

Există opțiuni politice previzibil ireconciliabile pe două paliere:
1) un palier local, aplicat: socialiști pro-ruși =/= unioniști pro-români
2) un palier universal, total: stataliștii =/= unioniștii

de unde se degajează opoziția pe un palier aparent imprevizibil: 
3) stataliștii „pro-europeni” =/= unioniștii pro-români.

Din cauza presiunilor externe foarte puternice în R. Moldova – din partea Rusiei și a UE, și din cauza cinismului „pro-europenilor” nu se poate formula și pune în practică de principiu nicio alianță între stataliștii „pro-europeni” și unioniștii pro-români.

Pentru că, spre deosebire de orice propun stataliștii pro-ruși sau „pro-europeni”, unionismul este un game-changer local și regional.

Stataliștii socialiști pro-ruși vor să nu se schimbe nimic.
Stataliștii socialiști „pro-europeni” primesc să se schimbe, dar să nu se revizuiască nimic.

Așa ajung stimabilii „pro-europeni” în aliante cu socialiștii pro-rusi în R. Moldova:

pentru că ceea ce îi desparte e mai puțin important decât ceea ce îi leagă: statalismul, conceptul că R. Moldova trebuie, cu orice preț, chiar cu prețul sacrificării cetățenilor săi, să rămână stat independent de România, cu promisiuni ridicole și orizonturi rizibile de integrare euro-atlantică. Rusia își păstrează influența, UE „ne dă” bani de completat bugetul auster și de reeducat populația prin „experți” în spiritul „valorilor europene”.

Statalismul este un concept sovietic la origine, care își propune să justifice existența statului R. Moldova separată de România. Ca să poată controla aceasta narațiune, statalismul a avut nevoie de instrumentele coercitive ale statului sau a unor sisteme foarte puternice: în perioada sovietica – represiune fizică și politică, în perioada post-sovietica – prezența continuă rusească și complicitatea agendelor politice și ideologice occidentale, implementate de beneficiarii locali ai statalismului: clasa politică, ong-uri, saloane civice, experți, bonjuriști.

Adică statalismul moldovenesc se spijina pe etatism și centralism foarte disciplinat ca să combată orice narațiune concurentă, în cazul dat, unionismul.

Succesul unionismului contra statalismului se va măsura în capacitatea celui dintâi de a identifica și demonta agenda actorilor etatiști.

În acest sens, pentru mine unionismul în R.Moldova este o sansă democratică.

Print Friendly, PDF & Email

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here