Elveţia sau ţara cantoanelor. Văcuţe mulţumite ce pasc iarbă necontaminată, iar pentru păstrarea bunei reputaţii, boii şi taurii nu se arată publicului; bănci care prosperă şi pe banii bine ascunşi ai diverşilor deponenţi benevoli, de exemplu zeci de dictatori ca Marcos, Ceauşescu, Sadam, Kim Jong-Il, etc; aceleaşi bănci care au încasat-ascuns-folosit banii evreilor trimişi în lagărele de exterminare naziste, bani de care uitaseră aproape 50 de ani; industrie farmaceutică de excepţie, totul curat, impecabil şi la timp; ceasuri de lux; locul unde s-a născut Crucea Roşie; locul unde trăieşte Tarik Ramadan, cel mai cunoscut filozof musulman din Europa; sorry, la capitolul filozofie, de la Rousseau la Tarik Ramadan, cred că panta muntelui a fost cam abruptă. Şi cabane, chalet-uri, Davos-ul pentru copertele revistelor glossy.

Este o nedreptate ce se face Elveţiei când nu i se recunoaşte o mare calitate, aceea de a produce procurori locali, naţionali, europeni şi mondiali. Exemple: Carla del Ponte şi Dick Marty. Pe acesta din urmă îl neglijăm pe moment, nu pentru că ar fi minţit mai puţin, ci doar pentru că nu a produs atâta suferinţa şi nedreptate ca eminenta sa conaţională.

Carla del Ponte a scris o carte ce apare astăzi la Editura Feltrinelli din Italia, carte ce se cheamă La caccia, io e criminali di guerra (Vânătoarea, eu şi criminalii de război). Da, Vânătoarea, dar vânătoare doar pentru unii. Fostul Procuror General al Elveţiei, Carla del Ponte a fost numită în 1999 de Consiliul de Securitate al Naţiunilor Unite în postul de Procuror Şef al Tribunalului Internaţional pentru crime de război din Iugoslavia şi Ruanda. Din 2003 până în 2007 a fost Procuror doar pentru fosta Iugoslavie. Acum ocupă postul de ambasador al ţării sale în Argentina, un respiro în aşteptarea unei noi conflagraţii.

Ce spune Carla del Ponte în cartea sa despre ce s-a întâmplat în Kosovo şi în Albania după ocuparea provinciei sârbe de către trupele NATO în 1999? Spune un lucru foarte interesant, anume că miliţiile musulman-kosovare Uck au răpit peste 300 de sârbi din provincie pe care i-au dus în Albania de nord, la Kukes şi Tropoje. Sârbii erau tineri şi cu o sănătate bună, lucru verificat atent de medici albanezi, erau hrăniţi abundent şi nu erau maltrataţi. Din această zonă, sârbii au fost transferaţi la Burrel, tot în Albania. La o distanţă de 20 de kilometri de această localitate, o “casă galbenă” găzduia sala de operaţii unde nefericiţilor de sârbi le-au fost extrase organele de vii. De aici organele erau trimise la aeroport la Tirana de unde au fost transportate în diverse părţi ale lumii, cu documente false pentru pacienţi care plătiseră sume imense în avans. Unora dintre victime le-au fost extirpate mai întâi câte un rinichi, apoi cei operaţi erau trimişi la refacere în închisoare până când era găsit un alt client pentru cel de-al doilea rinichi sau pentru un alt organ vital. La sfârşit, moartea, stingerea.

Deşi a avut nenumărate mărturii – chiar unii ziarişti au încercat să îi aducă probe, a avut informatori şi din Uck – Carla del Ponte nu a urmărit nici o pistă, scriind în carte că era imposibil sa se găsească documente. Gropile comune ale sârbilor măcelăriţi în Albania sunt acoperite de pământ şi de mister. La fel şi în Kosovo, cu excepţia unei gropi găsite de investigatori ONU la Volujak, unde între cele peste douăzeci de schelete se află şi unul de adolescent. Toate acestea provin din 1998, când în provincie gherilele musulmane Uck trecuseră la un război total. În zona Volujak au acţionat marii comandanţi Uck Ramush Haradinaj şi Hashim Thaci. În iulie 1998 civilii sârbi erau aruncaţi în prăpastie de teroriştii albanezi. Dacă Haradinaj este la Haga în aşteptarea sentinţei pentru crime de război, pentru Thaci, poreclit “Şarpele”, s-a găsit nimerit să fie promovat pe postul de prim-ministru al auto-proclamatului Kosovo independent. A fost “albit” de prietenia care îl leagă de Margaret Albright, fostul Secretar de Stat al Administraţiei Clinton.

Carla del Ponte a auzit, dat nu a găsit. I s-a spus, dat nu i s-a demonstrat. Nu a găsit pentru că nu a căutat sau a căutat doar unde ştia că este politically correct să caute. Deci, doar la Belgrad. Acolo a căutat criminali de război. De genocid a vorbit doar în relaţie cu Milosevici. Din 1999 până în 2007 nu a auzit de cei peste 1300 de sârbi dispăruţi. Acum ne spune unde sunt o parte, cei 300 operaţi de noii Mengele musulmani din Albania şi Kosovo. O parte din fetele sârbe răpite au ajuns “sclave sexuale” în bordeluri din Albania înainte de a fi ucise. Bărbaţii sârbi răpiţi au fost folosiţi ca sclavi la munca din mine rudimentare albaneze până când se hotăra moartea lor. Carla del Ponte vorbeşte abia acum când nu mai are o poziţie oficială în justiţie. Când îl acuza pe Milosevici săptămână de săptămână, ocupând spaţii lărgi în media, nimeni n-a auzit-o vorbind de crimele albanezilor, de răpirile şi de masacrele înfăptuite de aceştia. Milosevici a murit convenabil cu 50 de ore înainte de a se pronunţa tribunalul de la Haga, dar el, Slobo’, fusese deja respins şi condamnat de poporul sârb.

Pe vremea când a trâmbiţat descoperirea a ceea ce ştia toată lumea, anume că Mafia îşi ţine o parte din bani în băncile elveţiene, şefii mafioţi au poreclit-o “La Puttana”. Oare cum ar trebui numită când ne vorbeşte despre crime pe care nu le-a cercetat doamna fost procuror simplu, fost Procuror General al Elveţiei, fost Procuror Şef al Naţiunilor Unite?

Unii confundă neutralitatea cu imparţialitatea. Elveţia ceasurilor precise nu este şi Elveţia procurorilor corecţi, după cum ne arată exemplul Carlei del Ponte. Dacă aceasta ar fi pus pe tapet crimele comise de Uck cu sprijinul logistic al armatei şi poliţiei albaneze pe teritoriul Albaniei, această ţară n-ar putea aspira la intrarea în NATO. Daca ar fi fost un om drept, Carla del Ponte ar fi vorbit înainte de proclamarea independenţei de către Kosovo, provincia rebelă unde s-a înfăptuit ultima curaţenie etnică din Europa, iar Hashim Thaci ar sta în spatele gratiilor nu pe un fotoliu de prim-ministru.