Un partid politic este ca un organism viu, niciodată în afara societății cu care este în osmoză. Dacă un organism poate fi analizat și ierarhizat pe baza ADN-ului său, atunci ar fi cazul să vedem care ar putea fi structura fibrei interioare a ceea ce poartă numele lung de Partid Național Liberal. Așadar, să încercăm decodarea ADN-ului său.

Termenul de ADN provine din genetică și înseamnă Acid Dezoxiribonucleic, o moleculă care înglobează instrucțiunile genetice utilizate în funcționarea și dezvoltarea organismului viu. ADN-ul este format din două molecule unite sub formă unei duble elici, iar PNL-ul nu face excepție de la regula spiralei duble. La acest partid găsim o moleculă care se vede – pentru că așa se dorește – și una care nu se vede, dar ascunde esența partidului. În această privință, PNL-ul nu este singular: toate partidele de pe scenă politică românească prezintă o față publicului și ascund cu multă grijă reversul.

Caracteristicile principale ale PNL sunt uneori enunțuri principiale, alteori sunt moduri de acțiune. Legate între ele, moleculele de AND permit organismului partid politic să existe, să gândească, să aleagă și să evolueze. E cazul să îl analizăm. Fără a pretinde că această analiză este una exhaustivă, iată care sunt elementele de bază ale ADN-ului PNL-ist:

1. PNL ca partid național. Parte vizibilă a descrierii partidului, aflată chiar în denumirea sa, elementul național din PNL înseamnă că acest partid are o puternică legătură cu patria română, cu poporul țării, cu limba, tradițiile și cultura sa. În realitate, la nici un alt partid politic nu a avut loc schimbare mai drastică a înțelesului unui termen definitoriu al expresiei și acțiunii sale politice.

PNL-ul a fost partidul care a încercat o lovitură de forță națiunii când fostul prim-ministru Călian Popescu-Tăriceanu a hotărât împreună cu colegii săi de partid că trebuie să ne retragem forțele armate din Irak numai pentru că așa făceau unele state europene de care liberalii se simțeau apropiați. Abia primiți în NATO, acest abandon laș al câmpului de luptă ne-ar fi trimis foarte jos pe scara onoarei militare și naționale și ar fi afectat direct interesele de securitate ale României, legate de apartenența și cooperarea cu NATO și Statele Unite ale Americii.

Alt element ne-național și anti-național este antieuropenismul. Apărut înainte de a fi înființată Uniunea Social-Liberală, el s-a manifestat cu o deosebită putere din 2012 încoace, de la încercarea eșuată de lovitură de stat. Spre deosebire de tradiția marilor noștri înaintași care au militat în secolul 19 și la începutul secolului 20 pentru o apartenență economică, politică și spirituală la Europa, Partidul Național Liberal are un discurs ostil Uniunii Europene. La originea acestui comportamemt politic se află pasiunea pentru spațiul estic, pentru alianțe noi cu Rusia și China ca o contrapondere la SUA și Europa atlantică.

Călin Popescu Tăriceanu și Crin Antonescu

La PNL a avut loc și mutația național-statal. Cu bazele în epoca când prim-ministru era Călin Popescu-Tăriceanu, această mutație s-a produs tot sub președinția lui Tăriceanu prin mărirea în mod accelerat a numărului de angajați la stat (erau 800.000 în ’90) la peste 1.400.000 de persoane. În plus, PNL-ul și-a plasat mereu oamenii în slujbe în care să controleze acțiunea marilor organisme de reglementare, informare și control din țară (vezi numirea lui Bogdan Olteanu la Banca Națională, a lui Elvis Claudiu Săftoiu la TVR, a lui Andrei Marga la ICR dar și numirea Monei Pivniceru și a lui Tudorel Toader la Curtea Constituțională). Astăzi PNL este un partid al angajaților si al structurilor de stat.

2. PNL ca partid istoric. Când își aduce aminte sau când i-o cere interesul, PNL-ul susține că este un partid care continuă linia istorică a Partidului Național Liberal creat și condus de Brătieni. Nimic mai fals. Vechiul PNL a sucombat sub loviturile comuniștilor pe care i-a ajutat Gheorghe Tătărăscu, colaboraționistul trădător care i-a băgat în pușcarie pe conducătorii istorici ai liberalilor. Arc peste timp, între anii 1998 și 2000, actualul PNL a spălat imaginea PSD de vechea acuzație că ar fi partidul urmaș al PCR și așa s-a născut organismul simbiot PNL-PSD, unificat ulterior în USL, marea uniune a forțelor de stânga.

3. PNL ca partid de dreapta. Aici este marea mistificare și minciună căreia i-au căzut victime numeroși oameni care au crezut și cred în valorile dreptei. Nefiind național pentru că trădează națiunea prin anti-europenismul și anti-atlantismul discursului și gândirii conducătorilor săi, PNL-ul este un partid atras de spiralele revoluționare, un partid al oamenilor cu personalitate multiplă, așa cum își definește crezul alianța ALDE din care face parte.

Refuzând condamnarea oficială a comunismului și promovând lupta contra lui Vladimir Tismăneanu și a vechii conduceri a IICMER ca accesorii în războiul cu Traian Băsescu, PNL-ul s-a poziționat hotărât de partea forțelor care militează pentru uitarea și îngroparea istoriei.

Dreapta nu există fără condamnarea comunismului și a atrocităților comise în numele lui. Dreapta nu e dreapta dacă nu are o credință nealterată în lege și ordine. Suspendările Președintelui României, lipsite de motive juridic temeinice și actele PNL-ului din 2012 constituie o bătaie de joc la adresa dreptului. Mai mult, prin efectele antinaționale produse pe termen scurt și mediu s-a produs un salt în timp către anii ’90, atunci când România era o democrație originală condusă de Ion Iliescu.

4. PNL se definește ca partid al elitelor. Nu o spune în gura mare, nu o trâmbițează nici chiar pe Antena 3 (noua Academie a Stângii), dar PNL-ul își transmite prin varii canale că ar fi – spre deosebire de PDL și PSD -, un partid politic format din crema societății, din noua aristocrație care provine din clasa îmbogățiților, persoane cu statut superior, mental și comportamental. De aici provine țâfna conducătorilor partidului, morga de călcat pe bombeu pe care o afișează orice PNL-ist care vede că este criticat, pentru indiferent ce. De aici provine și cultura apărării în haită care permite oricărui PNL-ist să se sprijine pe ceilalți în momentele de dificultate. Tot de aici provine și disprețul față de justiție. Un super-partid care adună o elită mafiotă care urăște critica – acesta este PNL-ul.

Resortul principal, nefăcut public, al refuzului PNL de unire cu Partidul Democrat l-a constituit tocmai această conștiință a unei grupări a elitei care nu a vrut să se amestece cu „țărănoii” din PD. Dar cum poate să fie PNL un partid al elitei când șeful Crin Antonescu este mai puțin decât un mediocru sau un oarecare în meseria sa? Cum ar putea să fie PNL un partid al elitei și a meritului când promovarea în sânul acestei formațiuni se face prin trădare (a se vedea cazurile Frunzăverde și Stânișoară)? Purtarea de costume Armani nu face dintr-o secătură un om de onoare și nici nu se poate dovedi că demolarea statului de drept este un lucru cu care te poți mândri.

5. PNL ca partid liberal. Aici țin să-i dau dreptate, dar nu în sensul în care și l-ar dori acest partid, ci în conformitate cu sensul nord-american al cuvântului liberal, care înseamnă progresist, stângist, chiar libertin. PNL-ul nu reține nimic din cultură liberalismului clasic. Este un partid liberal strict în sensul contemporan al termenului: un partid stângist, care militează pentru statalism pro-rus în țară și pentru multiculturalism și ecologism pe plan european.

Alte caracteristici ale național-liberalului :

a. Țâfna, deja prezentată ca o caracteristică a efectului tip drog al apartenentei la elita PNL. Cu trăsături paranoice la Crin Antonescu, țâfna îi unește pe toți PNL-iștii. Acești oameni nu cunosc modalitatea respectuoasă și deferentă de a asculta și alte păreri pentru a corectă greșeli reale sau închipuite. Punctul culminant cu accente comice al țâfnei este atins de disputa internă dintre grupul minoritar Călin Popescu-Tăriceanu-Andrei Chiliman și grupul majoritar în fruntea căruia este Crin Antonescu. Ca argument hotărâtor și ca o culme a ridicolului, ambele grupări se acuză de băsism!

b. Isteria. PNL-ul poate fi imaginat fără Neagu Djuvara, dar nu putem vorbi despre PNL fără să avem în vedere discursurile isterice și crizele lui Crin Antonescu, Ioan Ghișe, Norica Nicolai și Gigi Becali. În planul reprezentat de internet – bloguri – rețele de socializare un rol special îl au diversele grupuri liberale, unite între ele prin glume de bodegă, fanatism anti-Băsescu și lipsa oricărui coerențe ideologice. Acestea dau expresia scrisă a celor spuse și mai ales a celor nespuse de șefii PNL.

c. Compromisul. De la compromisul pe care l-a făcut PNL-ul pentru albirea PSD, partidul lui Crin Antonescu a evoluat în mai multe direcții.
– compromisul cu ideologia de stânga, uitând valorile în numele cărora se prezintă în fața electoratului;
– compromisul cu infractorii, PNL-ul fiind partidul care s-a remarcat prin discursul său agresiv împotriva aplicării legii; aici mai putem adăuga refuzul acceptării deciziilor CCR în privință referendumului și lupta lui Crin Antonescu contra posibilei numiri la DNA a Laurei Codruța-Kovesi.
– compromisul cu Felix. Alianța PNL cu Dan Voiculescu înseamnă nu doar decădere morală, ci și o alianță cu vechile structuri informative ale Securității.

d. Trădarea. PNL a trădat PNȚCD, a trădat NATO, a trădat Alianța Dreptate și Adevăr, a trădat dreapta. Ca structură de partid a dat o lovitură crâncenă PDL-ului acționând pe față pentru racolarea membrilor săi. Ca addendum la spusele lui Napoleon „Iubesc trădarea dar îi urăsc pe trădători”, PNL este un partid al trădării format din iubitori de trădare.

Concluzii
Istoria este scrisă de învingători, dar în peisajul politic de la noi nu s-a dus încă o bătălie finală de clarificare a ideologiilor. Prin existența și prin modul său de acțiune, PNL-ul a dovedit că dispariția PNȚCD a lipsit România de actorul politic real de dreapta. Dacă PDL s-a dovedit a fi o structură în care cuvântul hotărâtor l-au avut cei cu orientare pragmatică către stânga, PNL s-a evidențiat numai ca tovarăș de drum al PSD.

Ultimii doi ani au arătat ceva ce ar fi putut fi de neimaginat mai înainte: că poate exista un partid mai la stânga PSD, dar care se prezintă ca partid de dreapta. Acest partid este PNL, partidul anarhiei și al insurecțiilor politice.

Victor Ponta și Crin Antonescu

Societatea românească are nevoie de clarificări. Poate că în acest moment PNL-ul este un organism politic puternic, dar alegerile pe care le-a făcut au distrus toate punțile de legătură cu dreapta politică autentică. A trăda, a trăi în minciună și a compromite sunt marile verbe ale PNL, cele pe care nu le pune pe bannere și nu sunt înscrise în statut.

Fără condamnarea comunismului, fără lege și ordine, fără proprietate privată, fără memorie, tradiții, respect, familie și în lipsa deschiderii către cooperare împotriva PSD, nu poate exista o dreaptă reală, capabilă să ofere românilor o alternative la socialism. Ca partid, cu trecutul și cu structura de conducere pe care o are, PNL-ul nu se califică nici pentru preselecție. În afara țâfnei, isteriei, trădării și compromisului rușinos, ce altceva mai poate oferi PNL?

Locul PNL rămâne pentru totdeauna la remorca PSD, într-un car alegoric în care se agită niște isterici al căror unic scop în viață este distrugerea lui Băsescu, duri cu adversarii stângii, dar secătuiți de vlagă în fața marilor examene ale istoriei.