“O contribuție mică pentru salvarea plantei, e totuși o contribuție”, se mândreste Emir Kir, secretar de stat, supranumit “ministrul pubelelor”. Capitalei Europei îi stau la inimă gunoaiele. De la 1 ianuarie, Regiunea Bruxelles a pus amendă grea pentru nefericiții care rătăcesc un pet de plastic, o cutie de bere, o hârtie sau vreo sticlă alaturi de resturile de mâncare.

25 de agenți ai municipalității au de-acum dreptul să-ți cotrobăie în sacul de gunoi. Agentul face investigații, te identifică și-ți dă amendă. Te identifică dacă ai avut neinspirația să-ți arunci la gunoi plicurile de la scrisori… sau vreo factură cu datele tale de identificare. Ceaușescu nu a avut ideea asta sau nu a mers atât de departe; ar fi gelos, cu siguranță.

Pare de râs, dar nimeni nu mai râde. Proprietarul se uita cruciș la tine dacă îndrăznești tu, cel care-și plătește chiria, să iei peste picior ukaz-ul municipalității sau să protestezi invocând dreptul la viață privată.

Belgia este asezata, cu o oarecare aproximatie, pe teritorul Flandrei medievale. Desi nu s-a nascut în aceste locuri, capitalismul a înflorit aici si a dat roade spectaculoase. Venirea negustorilor venetieni prin secolul al XII-lea a însemnat dinamizarea breslelor de tesatori, crearea bancilor si stabilirea de fluxuri de productie si de vânzare pentru marfuri. Într-un cuvânt, prosperitate.

Evident, venetienii nu puteau sa faca aceasta daca nu ar fi gasit aici destula liberate individuala si organizare care sa permita înflorirea economica. Orasele Anvers, Bruges si Gent erau centre comerciale foarte importante si bogate. În repetate rânduri, burghezii din aceste orase i-au exasperat pe Contele Flandrei si, dupa caz, pe regele Burgundiei, facându-i gelosi pe avutiile lor si refuzând sa plateasca taxele.

Asta nu înseamna ca flamanzii erau pur si simplu niste zgârciti. Ei erau (si sunt) foarte calculati, nu numai cu banii. Abatiile, beguinajele si casele pentru saraci (Godhuizen) existau peste tot, pentru preamarirea lui Dumnezeu, usurarea suferintei bolnavilor, ajutorarea si instruirea saracilor.

Traditia de libertate si prosperitate, îmbinate cu instruire si spiritualitate a continuat si dupa evul mediu. Revolutia Franceza a supravietuit o vreme cu ce a pradat din Flandra.

Dupa crearea Belgiei (1830), acest spirit s-a mentinut. În ciuda intoxicarii vietii intelectuale cu ideile revolutionare si a nenorocirilor celor doua razboaie mondiale, begienii au ramas pana spre sfârsitul secolului XX credinciosi, buni meseriasi, înstariti si constienti de drepturile si valoarea lor.

Bienvenue au coeur de l’Europe!

Asa sunt întâmpinati de obicei vizitatorii Bruxelles-ului si, în mod obligatoriu, cei vin la institutiile europene. Desi în mod evident la marginea de Vest a continentului, belgienii sustin ca Bruxelles-ul e inima Europei chiar si din punct de vedere georgrafic. Nu conteaza, oricum la Bruxelles ne bat inimile si ceasurile, de acolo ne vine lumina si legislatia.

Azi e bine la Bruxelles. Bine cu B mare. Iata argumentele: strazile sunt curate, nimeni nu se cearta, magazinele sunt pline, cei care s-au mutat aici o duc bine, indiferent daca sunt eurocrati sau emigranti. Asa este. Indiferent cât este de intelectual si spiritualizat observatorul, acest Bine exista, se vede, nu poate fi negat. Binele este material si se leaga negresit de nivelul de trai din acest moment.

Vreun cusurgiu izolat poate încerca, fara nici un succes, completarea imaginii cu alte informatii, de exemplu cu numarul mare de sinucideri; la metrou se anunta destul de des întârzieri datorita unui „accident de personne” si toata lumea stie despre ce e vorba. Se discuta legiferarea eutanasiei si pentru copii („ei, da, dar nu sunt multe cazuri”, mi-a raspuns o profesoara). Pentru al nu stiu câtelea an consecutiv cel mai frecvent nume de dat baietilor nascuti la Bruxelles este Mohamed. Desi aceste lucruri sunt importante, nu mai impresioneaza pe nimeni.

Evident, daca numarul de sinucideri nu are importanta, a trecut neobservata decizia recenta legata de obligatia trierii gunoaielor. Deseurile de plastic trebuie puse în pungi albastre, cele de hârtie în pungi galbene, cele vegetale în pungi verzi si cele menajere in pungi albe.

“Ei si, ce îti face daca încurci pungile?”, îndrazneste a întreba orice om de bun simt. Îti face. Masura este însotita de penalitati, inclusiv amenda de la 65 la 625 euro. Exista o brigada de agenti, înarmata cu mânusi, care scormoneste în gunoaie ca maidanezii. “Ils ont le droit de mettre la main dans la vie des gens” (vezi foto), scriu jurnalistii locali fara vreo urma de revolta. Cum? Simplu. Daca gasesc deseuri sortate gresit pot sa identifice autorul ilegalitatii dupa adresele de pe plicurile scrisorilor, sau pot sa caute în dulapuri ca sa vada daca suspectul mai are produse identice cu cele care se afla la originea fraudei. Pentru ca lumea sa sorteze corect gunoaiele, e voie sa se treaca peste libertatea individuala.

Wellcome to the real world!

Bruxelles-ul nu era un oras important înainte de a deveni capitala Pietei Comune. Aparitia unui numar mare de straini într-o perioada relativ scurta a perturbat linistea burgheza a locuitorilor sai. Au protestat putin când s-a darâmat un întreg cartier de case vechi si frumoase ca sa se construiasca colosii urâti de otel si sticla care adapostesc institutiile europene. Totusi, orasul a avut foarte multe de câstigat de pe urma acestora asa ca s-a trecut peste inconveniente.

Belgienii nu au simtul umorului, ca sa ia peste picior orice decizie a autoritatilor, indiferent de valoarea ei. Nu mai cred în valori transcendente, nu sunt preocupati de adevar, de libertate si de sacrificiile de care e nevoie ca ele sa existe. Nu mai au simt critic.

Dupa ani de zile de aplicare a unor legi îndreptate numai catre protectie si securitate, belgienii au aversiune pentru riscuri, ca si cum ar putea fi evitate. Nu mai protesteaza când succesul la sortarea gunoaielor devine mai important decât respectul pentru demnitatea pesoanelor.

Big Brother ne cauta în gunoaie, ne amendeaza daca nu le sortam cum trebuie, si noi îl iubim. Intentia e buna. Nu se mai pârleste planeta. Valorile depind de context.

Reglementarea deseurilor la Bruxelles e numai un exemplu. Fenomenul e european, nu local. Asa se gândeste în UE, cu riscul slabirii economiei. Chiar si presedintele UE, un politician belgian cu o moralitate destul de elastica, Herman Van Rompuy, este de parere ca „perspectiva economica a UE este nesigura pe termen lung, întrucât aversiunea crescuta fata de risc ameninta sa reduca investitiile”.

Acum aproape trei sute de ani Franklin spunea ca „orice societate care ar da putina libertate pe putina siguranta, nu ar merita nici una si le-ar pierde pe amândoua”. Proiectul societatii sigure, obladuite de un Big Brother (fie el persoana, institutie sau sistem de legi), nu s-a verificat niciodata. Cuvintele lui Frankin se verifica mereu. Dupa cum se verifica si faptul ca imperiile nu cad datorita agresivitatii dusmanilor, ci datorita propriei lâncezeli morale, chiar si într-o societate care are în urma secole de întelepciune, harnicie si bogatie.