FUNDATIA IOAN BARBUS

CELE MAI CITITE

Ciumați și pesediști la curți constituționale

Văd mare durere legată de politrucii de la Curtea Constituțională, că-s vreo cinci pesediști din nouă judecători ai Curții și fac blestemății. Și că și pe la Curtea de Apel, asemenea, sunt judecători de partid. Chiar și la Înalta Curte, că nu degeaba tot trage Dragnea loz după loz, doar de-o nimeri la ăia de partid.

Păi da, așa-i.

Numai că aceiași publiciști români care se plâng, pe bună dreptate, de ăștia cinci politruci pesediști ai Curții Constituționale, îi țin de „ciumați” pe conservatorii polonezi că-s „iliberali” pentru că au încercat să reformeze un Tribunal Constituțional în care „liberalii” lui Donald Tusk numiseră 14 dintre cei 15 membri! Și o justiție în care șeful secției penale de la Curtea Supremă era un judecător numit de Jaruzelski și care condamnase la pușcărie oameni care participaseră la protestele Solidarității în anii ’80.

Drept e că „liberalii” polonezi ai lui Tusk i-au depășit și în proceduri pe pesediștii lui Dragnea, nu doar la număr. Au numit judecători în avans, înainte de expirarea mandatelor, prin modificarea  legii Tribunalului Constitutional pe ultima sută de metri a guvernării „liberale”, în ultimele zile de mandat ale președintelui Komorowski (care pierduse alegerile în fața lui Duda) și cot la cot, în Parlament, la facerea legii, cu judecători ai Tribunalului Constituțional care participau la formularea de amendamente.

Ăsta da tupeu! Adevărul e că acum nu vi i-ați putea închipui (încă) pe Pivniceru sau Marian Enache în Parlament, în comisiile juridice, cot la cot cu Șerban Nicolae sau Nicolicea lucrând la modificarea legii de organizare a Curții Constituționale. În Polonia s-a putut. La vedere. Că-s „liberali”, nu „iliberali”.

Așa că „liberalii” polonezi au introdus o prevedere specială prin care în anul 2015 și numai în anul 2015 (când urmau alegerile și se prognoza revenirea PiS la putere) se puteau numi în avans judecători la Tribunalul Constituțional polonez. Cum mandatele judecătorilor expirau după alegeri, în 2015 „liberalii” lui Tusk și Komorowski au zis să-i numească ei, cât mai sunt la putere, pe înlocuitorii judecătorilor ale căror mandate expirau după alegeri. Așa au ajuns să aibă 14 din 15 judecători la Curtea Constituțională. Toți „liberali”.

Dar ăia, „liberali”, numiți cu batjocorirea legii nu erau nicidecum politruci ca pesediștii noștri care-s „iliberali”. Erau îngeri picați din cer, ștampilați Michnik, Walesa, Jaruzelski și Kiszczak. Și ăștia răi, conservatori, le-au stricat jocurile. Ai naibii „ciumați”, cum strică ei armonia.

Puteți sprijini activitatea noastră cu o donație unică sau una recurentă prin Patreon.

Gelu Trandafir

Gelu Trandafir

Gelu Trandafir a studiat jurnalismul în Franţa. A fost producător de emisiuni pentru ProTV, realizator şi editor pentru BBC World Service, editorialist la România liberă şi redactor-şef adjunct la Evenimentul Zilei şi Cotidianul. A făcut parte din Delegaţia Permanentă a PNŢCD la începutul anilor '90 şi este membru fondator al Fundaţiei Ioan Bărbuş. A fost membru CNA între 2006 și 2012.

1 Comment

  1. Dorin
    5 December 2018

    Din fericire, timpul lucrează pentru puterea conservatoare-luminată din Polonia !!
    Se va dovedi tot mereu câtă înțelepciune politică are actuala forță de conducere a acestei țări și câte avantaje economice, culturale și morale aduce CREȘTIN-DEMOCRAȚIA poloneză !!
    Pentru că e vorba cu adevărat de CREȘTIN-DEMOCRAȚIE, și nu de tot felul de liberalisme, cum vrea să ni le servească propaganda de extremă-stânga, plătită și cauționată de moscova (chiar dacă vine de la bruxelles !!).

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *