Un exercițiu de imaginație. Închipuiți-vă că sunteți în 1986 sau 1987 – dați timpul înapoi așadar vreo trei decenii – și Ceaușescu moare de moarte bună (ori din vreo greșeală a doctorului Mincu, genialul inventator al „Programului de alimentație rațională a românilor”). Și că auziți cum Papa Ioan Paul II e îndurerat și vă transmite condoleanțe pentru moartea lu Ceaușescu, cum Președintele Reagan vă spune de istoria care va judeca impactul lui Ceaușescu asupra vieții multora – adică asupra vieții voastre – transmițându-vă, și el, condoleanțe și dorind să-și arate solidaritatea cu durerea voastră participând la îngropăciunea lui Ceaușescu, și cum premierul Canadei Brian Mulroney laudă leadership-ul și realizările lui Ceaușescu, dând drept exemplu sistemul sanitar – condițiile din spitalele în care vă tratați -, și vă transmite că vi se alătură și el în doliu și greaua încercare prin care zice el că treceți prin pierderea lui Ceaușescu.

Toate astea le aflați și de la Europa Liberă și de la postul unic de radio care transmite non-stop marșuri funebre și televiziunea de stat care are program de doliu timp de o lună.

Doliul după Ceaușescu e oricum obligatoriu și activiștii de partid veghează la impunerea lui în școli, universități, întreprinderi. Cei care nu-l respectă sunt arestați. Papa Ioan Paul II, Reagan, Mulroney, nu ar fi făcut așa ceva știm bine. Dar ca exercițiu de imaginație… urât coșmar ar fi!

Puneți-vă acum în locul cubanezilor. Nu e așa că vă apucă sila?