Marsilia, al doilea oraș ca mărime din Franța, a fost ales în 2013, pe merit, capitala culturală a Europei. Selecția nu s-a făcut la întâmplare – după o concurență acerbă, Marsilia a reușit să devanseze centre culturale de tradiție ca Lyon, Toulouse sau Bordeaux.

Orașul de pe malul Mediteranei se află într-un boom cultural fără precedent – potențat și de binecuvântata maree imigrațională – ce îl evidențiază o dată în plus și îi reliefează vibrant personalitatea. Străvechea cultură franceză a știut, cu maturitate, să valorifice la maxim masiva transfuzie de sevă proaspată din corpul unei alte culturi ce șochează global prin originalitatea și vigoarea cu care se manifestă. Vlăstarul reușitului altoi nu poate fi învinuit de elitism, el spulberând – da, ăsta e cuvântul – convenționalismul barierelor sociale, de rasă, de vârsta, de naționalitate sau religie, pentru a se transforma nu numai într-un bun pus la dispoziția tuturor, ci și într-un adevărat liant etnic.

Miracolul cultural marseiez nu putea scăpa privirii vigilente a domnului Manuel Valss, binecunoscutul ministru de interne francez. Spre meritul lui, acesta i-a dat acolada, investind Marsilia, încă de anul trecut, cu titlul de Zonă de Securitate Prioritară (ZSP). Orașul a fost scos astfel din marea categorie a Zonelor Urbane Sensibile – ce numără aproape 900 de nume – pentru a fi trecut în elitistul club al Securității Prioritare. Și ZSP, și ZUS sunt roadele proiectului multicultural edificat cu o lăudabilă tenacitate, străină eu-lui francez, de guvernări succesive, de-a lungul a decenii. Aș spune, spre lauda lui, că gestul făcut de Manuel Valss a devansat profetic onorantul titlu de “capitală europeană a culturii”.

Marsilia merită această onoare și numai dacă luăm în considerare că este principala poartă de intrare în Franța a fluxurilor culturale de pe celălalt mal al Mediteranei. Nu degeaba este supranumită și al 49-lea vilayet al Algeriei – Marsilia fiind azi la fel de franceză pe cât erau și orașele algeriene în perioada colonială.

Cu toate acestea, sunt voci care afirmă că Marsilia ar fi mai degrabă capitala franceză a crimei decât principalul sediu cultural al Europei, dar a folosi cuvântul “crimă” în acest context înseamnă a bagateliza voit “cultura străzii”, a neglija nepermis acest fenomen complex ce-și etalează frust și sincer particularitățile definite de un primitivism fauv și interactiv, ce-i tulbură pe cercetători, cunoscători, analiști și spectatori, deopotrivă.

Efervescența culturală marseieză are azi, ca simbol avangardist, kalashnikovul; lucru care l-a făcut pe Manuel Valss să vestească, încă din toamna anului trecut, o “strategie globală” menită a eradica violența și criminalitatea. Deformație profesională, ca să nu spun gândire de polițist. Altfel, ministrul de interne ar fi remarcat că tinerii “artiști” aflați sub ocrotirea acestor adevărați mecena care sunt caizii drogurilor, folosesc kalashnikovul drept veritabil vector cultural al unui curent expansionist (l-aș numi “cultură cu tendință”) ce i-ar face mândri pe înaintașii lor ce se mulțumeau, în majoritatea cazurilor, să descarce țevile brandului sovietic spre înaltul cerului, spre a-i împărtăsi lui Allah momentele de bucurie.

Ceea ce, să recunoaștem, era o tendință culturală demnă de toată atenția, dar fără o finalitate concretă – un fel de “artă pentru artă”. Nu mai este însă, din fericire, cazul Marsiliei unde, în primele 8 luni ale anului, autoritățile au înregistrat 13 “evenimente culturale” în care kalashnikovul și-a dovedit potențialul de imagine universal, demostrând astfel că ruda Algerului, de pe celălalt mal al Mediteranei, a devenit, în sfârșit, un oraș multicultural. Pentru a marca momentul, guvernul francez a suplimentat efectivele locale cu 24 de anchetatori judiciari și o companie de jandarmi.

Aici aș face o paranteză, ca să lămuresc insistența lui Manuel Valss atunci când vine vorba de Marsilia. Spun unii, și dintre cei ce se pricep, că domnul Valss seamănă mult cu Nicolas Sarkozy. Este, la fel cum a fost și Sarkozy, ministru de interne și aidoma înaintașului său, emană autoritate și are verb. Adică, e de ajuns numai să vorbească și dă certitudinea că a și făptuit déjà! Nici nu mai e nevoie să o facă! N-a cucerit încă Libia sau, mai greu, pe Carla Bruni, asemeni vestitului Sarko, dar multă lume spune că va pacifica Marsilia și o va reda Franței. Ceea ce, ne garantează tot cunoscătorii, ar depăși cu mult izbânzile predecesorului său. Dacă Manuel Valss va reuși acest lucru, cu siguranță că Scipio Africanul, care a cucerit Cartagina, nu se va mai simți atât de singur.

Vorbeam, așadar, despre un “fenomen cultural interactiv” care prin simpla lui prezență impresionează puternic sensibilitățile autohtone, devoalând cu franchețe scleroza unor tradiții seculare a căror “culoare locală” nu mai cadrează cu cerințele noului mileniu.

Din cauza aceasta, francezii – să le spunem “de baștină” – urmăresc fenomenul în intimitate, de pe un teritoriu din ce în ce mai restrâns situat în sudul orașului, pe care nu l-aș numi ghettou. I-aș spune, mai degrabă – și asta pentru că păstrează vechiul parfumul cultural local – “cartierul francez”, un fel de Fanar marseiez, asemănător vestitului cartier stambuliot, în care bizantinii s-au retras după ce cultură turcă a cucerit Constantinopolul.

De altfel, numărul turiștilor ce vizitează zona de sud a Marsiliei este impresionat, ei putând beneficia începând cu acest an, la cerere, și de protecția poliției. Se asigură astfel o trecere lină spre, și o acomodare treptată cu… cutumele culturale actuale. Primii înscriși, era și normal – câțiva soldați ai marinei americane!

Pentru a nu pierde nimic din spectacolul nocturn al străzii, autoritățile locale sunt gata să investească în proiectul propus de domnul Eugène Caselli – candidatul socialist la primăria Marsiliei; proiect ce va permite vestitelor drone să strabată cerul orașului. Va urma, probabil, și o creștere a numărului de turiști ispitiți de această atracție exotică ce aduce atât de aproape de inima Occidentului destinațiile pline de mister ale Orientului îndepărtat: Fallujah, Kabul, Helmand, Waziristan, Sana’a sau Mogadiscio.

Se dovedește astfel că viziunea celor care au considerat o șansă pentru Franța (și implicit pentru Marsilia) melanjul de culturi a fost corectă, mai ales că vestitele drone nu vor purta armament – cel puțin într-o primă etapă – ci doar camere de supraveghere. Și ce poate fi mai “super James Bond” decât să încerci să descoperi trecerea celebrelor “Mata Hari” aeriene așezat într-o frumoasă noapte de vară la una din mesele selectelor terase de pe superba Corniche!

Viitorul orasului se construiește apelându-se la resursele inepuizabile de energie ale prezentului, stergându-se astfel, treptat, memoria încă vie a trecutului. Marsilia se va mândri în doar trei ani cu o moschee uriașă ce va putea adăposti șapte mii de credincioși, piatra de temelie fiind pusă pe 5 iulie anul trecut, cu ocazia aniversării independenței Algeriei. Va fi încă un reper din beton și piatră – cel mai mare dintr-o țară ce se mândrește déjà cu aproape trei mii de astfel de repere – ce va împodobi patrimoniul arhitectonic al orașului. Veritabil Taj Mahal francez, noua moschee va fi dovada că laicitatea republicii franceze, religia și cultura în ascensiune nu se exclud ci, dimpotrivă, se pun în valoare reciproc.

Marsilia, capitala de azi a culturii, un simbol al memoriei viitorului pentru Franța de mâine. Da, cei care sunt optimiști atunci când vine vorba de viitorul orașului au dreptate! Un viitor sub semnul semilunei și al kalashnikovului!