Există două soiuri de oameni: unul este reprezentat de un tînăr nesăbuit de 18 ani care cheltuie toţi banii primiţi de la părinţii săi pe haine şi gadget-uri de firmă, petreceri, vacante, etc; ba chiar intră şi în datorii pentru că toate acestea costă întotdeauna cu ceva mai mult decît suma de care dispune el; în cealaltă parte avem o bătrînică de 98 de ani care economiseşte fiecare bănuţ; mănîncă doar coji de pîine, nu are telefon sau televizor, nu aprinde nici măcar becul seara. Mai există şi o a treia categorie de oameni care au vîrste mai apropiate sau mai îndepărtate de una sau alta dintre aceste două extreme.
Dr Pepper spune
pentru mine consumerismul inseamna progres.
datorita lui avem masini din ce in ce mai performante, computere din ce in ce mai performate, plasma sau lcd, superviteza la internet, sateliti, cuptoare cu microunde, telefonie mobila, varietate de produse alimentare samd.
vanzarile mari aduc castiguri mari care sunt reinvestite in tehnologie pentru a tine pasul cu competitia.
Aici avem cîteva probleme.
Consumerismul
Consumerismul nu este o teorie economică în care să crezi sau nu, este un tip de comportament al omului care se manifestă mai pregnant în prezenţa abundenţei.
Abundenţa modernă este în general atribuită industrializării combinate cu piaţa liberă. Grecii de acum două mii de ani ar fi găsit foarte haioase toate gadget-urile moderne, s-ar fi împrumutat şi le-ar fi cumpărat; din păcate, industrializarea, producţia în serie care a permis scaderea preţurilor, au apărut mult mai tîrziu. Iar ritmul de inovaţie al omului (şi nu lipsa cererii) ne-a permis doar în ultimii ani să producem astfel de trăznăi.
Această abundenţă a încurajat un comportament al omului pe care îl numim acum consumerism. Majoritatea oamenilor au constatat că le rămîn suficienţi bani astfel încît să îsi cumpere şi lucruri care nu ţin de stricta necesitate. Acesta nu este un comportament modern, femeile din toate timpurile au apreciat rochiile frumoase; diferenţa este doar cantitativă, astăzi putem spune ca producţia de serie a permis pe de o parte democratizarea consumerismului, iar pe de alta, transformarea treptată a majorităţii produselor în produse „de consum” (astăzi nu mai ştim ce este vital şi ce nu de pe un raft, iar unii dintre noi considerăm google ca fiind vital).
Consumul şi încurajarea sa
Pe de altă parte, legat de consum de data aceasta, românii, după 50 de ani de comunism şi vreo 15 de tranziţie, au avut acces la credite mai ieftine şi la bani trimişi din Spania sau Irlanda. Au cumpărat maşini, aragaze, telefoane, frigidere, televizoare, cîte şi mai cîte; consumul a crescut exponenţial în ultimii ani, PIB-ul duduia. În tot acest timp se mai auzeau din cînd în cînd avertizări că deficitul de cont curent este prea mare; adică, banii cheltuiţi ieşeau din ţară şi se duceau înspre producătorii bunurilor pe care le consumau românii; iar adaosul care rămînea la managementul Ultrapro, Flanco & co se ducea şi acesta în bună măsură pe diferite servicii mai mult sau mai puţin turistice în Grecia, Thailanda sau Dubai. Consumul mai mare nu a adus o dezvoltare fantastică în România, consumul în sine nu este un glonţ de argint.
Cu ocazia crizei a devenit obligatorie menţionarea D-lui Keynes în acest soi de discuţii. Dl Keynes este de părere că în caz de criză trebuie încurajat consumul pentru repornirea creşterii economice. Pentru asta e nevoie de bani. Cine dă aceşti bani? Orice liberal ştie răspunsul la această întrebare: Statul. De unde? Din împrumuturi pe care le vor plăti alte generaţii care, la rîndul lor, în caz de default, reiau pasul 1.
Ce nu se spune? Un mic amănunt: Dl Keynes vorbea incurajare, adică de deficite de 1-3% din PIB; la deficite mari, în schimb, reducerea cheltuielilor statului este o masură cu un potenţial mult mai bun de încurajare; chiar şi cînd sînt însoţite de creşteri de taxe, pentru că omul de business are astfel perspectiva unui stat stabil, cu dobînzi rezonabile şi cu risc mai mic de intrare în incapacitate de plată, situaţie în care consecinţele sînt sigur mai grave şi, mai ales, imprevizibile. Şi asta are mai mare importanţă pentru el decît menţinerea profiturilor din zilele bune de altă dată. După o oprire precipitată la un semafor, este bine să treceţi prima dată din viteza a cincea în viteza întîi şi abia apoi să încurajaţi maşina uşor din acceleraţie.
Argumente economice în sprijinul ultimelor afirmaţii găsiţi aici: https://www.policyexchange.org.uk/publications/publication.cgi?id=190
21 Comments
euNuke
19 July 2010Este extrem de facil să împarţi societatea după unicul criteriu aparent al apetenţei pentru acumulare şi acest obicei prost categorisirii cu conţinut culpabil îl întîlnim prea frecvent la neomarxişti şi liberali europeni ca să nu îl demontăm cu minuţie.
Cele 2 categorii, înstăritul risipitor şi pauperul chivernisit, aşezate in acelaşi text cu pretenţii de cercetare sociologică, nu au nimic ştiinţific, metodic in decelarea şi coroborarea lor cu teoria economică, nu explică nimic şi nu oferă nici o soluţie la contrastele materiale ale capitalismului, ci doar se crează impresia falsă că junele cheltuitor ar putea avea o oarecare legătură, poate chiar cauzală, cu bătrînica chinuită de griji, ca atare un asemenea discurs este din start unul politic, de stînga, ce recurge la gîdilarea resentimentelor şi compasiunii auditoriului.
Consumerismul este privit de asemenea politicişti cu veleităţi de teoreticieni ca fiind apanajul unei clasei înstărite, deţinătoare de capital, şi cu această premisă intrăm deja in dialectica marxistă. Sofismul are ca premisă diferenţele intrinseci şi de ordin etic ce ar putea defini o clasă sau alta, diferenţe speculate, neîntemeiate pe observarea naturii umane…asta pentru că in realitatea pămînteană o bătrînică pusă in context, adică in posesia unui capital, ar deveni brusc la fel de consumistă ca şi tînărul dandy tehnologizat, numai că in loc de gadgeturi ar achiziţiona probabil indulgenţe, animale de casă şi mileuri. De altfel unul din motivele pentru care bătrînica de 95 de ani a ajuns atît de săracă încît să fie utilizată ca ipoteză de luminaţii marxişti este tocmai spiritul exagerat de economisire, cu alte cuvinte zgîrcenia, tendinţa de a utiliza bunurile cu mult peste durata lor normală de viaţă, ataşamentul morbid dezvoltat faţă de obiecte…ca atare greutatea de a se dezlipi de material şi de a participa activ la circuitul comercial al bunurilor. Aceste babe jerpelite nu merită compasiunea nimănui, cu atît mai puţin aducerea lor la masa dezbaterilor in sprijinul teoretizărilor anticonsumiste ele nu sînt de niciun soi, ci doar nişte biete fiinţe tarate şi dărîmate de propria avariţie.
Consumerismul nu este acelaşi lucru cu risipa, sau pofta nestăvilită de cheltuială, de acumulare, de a intra in pas cu lumea; consumerismul este dorinţa de a scăpa de lichidităţi in condiţiile in care banul este simţit ca un bun foarte volatil, este nevoia rar conştientizată de a transforma banii in bunuri mai mult sau mai puţin utile şi se manifestă în grade diferite de la o populaţie la alta, după cîteva decenii de mizerie era firesc ca in Romania să explodeze creditul de mic consum, dar obiectul tranzacţiilor încheiate de romani nu a fost întotdeauna ceva palpabil, să nu uităm că mulţi din bătrînii de astăzi s-au inghesuit să cumpere promisiuni, de ajutor social, de sănătate perpetuă, de pensii grase, de rente viagere, de la stat, de la caritas sau fni, alţii indulgenţe de la biserici, creştine sau paracreştine, sfeştanii aberante, procesiuni opulente pentru morţii noştri conduşi pe ultimul drum; toate aceste cheltuieli s-au cam dus pe apa sîmbetei, o parte din ban a fost recirculat, e adevărat, dar investiţiile au întîrziat să apară pentru că oamenii erau in continuare obsedaţi de bani şi nu de bunui, abia cînd s-a dezlănţuit in rîndul tinerilor consumerismul a mai pornit oleacă economia dat fiind faptul că acest consum mărunt a eliberat comerţul de sub chingile statului postcomunist.
Introducerea criteriului utilităţii in consumerism apare ca urmare a senzaţiei de haos provocată de îmbulzirea la cornul abundenţei, dar utilitatea şi valoarea criteriului utilităţii este strict personală, ca parte din procesul de cristalizare a discernămîntului de tip comercial, orice tentativă de a extinde valenţele private ale necesităţii către un segment major al populaţiei este un ridicol abuz de seriozitate aplicată, o emfază deplasată in care opinentul omite să precizeze ce anume îndrituieşte un individ să decidă asupra comportamentului social şi comercial al altor indivizi şi asupra criteriilor utilizate in selectarea ofertelor de bunuri prezente pe o piaţă presupus liberă.
murfi
19 July 2010aia se voia o povestioara cu tilc, da se pare ca nu mi-a iesit ????
voiam sa scot in evidenta tocmai falsul din impartirea oamenilor in consumeristi si anti-consumeristi; trebuia sa reiasa ca majoritatea oamenilor se plaseaza de fapt in mod natural pe diferite trepte de moderatie intre economisire, consum vital si consum de dragul consumerismului
dr pepper
19 July 2010Esti tu chiar asa de sigur?
Tu chiar crezi ca, spre exemplu, procesoarele si viteza internetului se dezvoltau chiar daca lumea nu era interesata in ele?
hmmm
dr pepper
19 July 2010hai sa luam alt exemplu:
GM’s Volt Electric Said Still in Plans After Obama Orders Cuts
Daca Chevy Volt va fi prea scump si nu il va cumpara nimeni, productia acestuia va fi oprita, logic, nu?
In schimb daca lumea va fi interesata de acest concept, GM va putea reinvesti profitul in modele mult mai performante si, evident mai ieftine.
Nu ti’a trecut niciodata prin minte de ce blocul sovietic era la zeci de ani ( daca nu sute) in urma fata de occident?
murfi
19 July 2010dr pepper
nici nu-mi trece prin cap asa ceva; ce spun e doar ca cererea despre care vorbesti este limitata printre altele de posibilitatile noastre intelectuale;
cererea de ozn-uri inter-galactice este foarte mare in ultimele zeci de ani, insa capacitatea noastra de inovatie pare sa ne tina usor inapoi; si asta nu doar pentru ca e prea scump
dr pepper
19 July 2010cred ca ti’as putea da exemple pana dimineata:
Tesla Motors sells cars in five new countries
… deocamdata, numai oamenii bogati isi pot permite acest produs ( automobilul Tesla) nefiind utila unei familii normale unde soferul sa poate face cumparaturile sau sa isi duca copii la scoala.
Tesla planuieste sa construiasca automobile mult mai accesibile ca pret construind modelul sedan S ce va costa in jur de $50,000 si are ca tinta soferul tipic. Daca aceasta masina va avea succes si se va vinde bine, Tesla va trebui sa reconsiderea politica de marketing si de mentenanta.
dr pepper
19 July 2010murfi, nu este limitata deloc, de ce crezi ca a aparut turismul cosmic?
se platesc bani buni pentru a face o calatorie in cosmos.
daca nu ar fi cererea, aceste calatorii nu ar avea loc.
murfi
19 July 2010dr pepper
nu e nevoie de alte exemple pentru ca in acest punct sintem de fapt de acord
repet: eu, ca de altfel oricare altul cred, sint consumerist; si asta pentru ca am toate calitatile si defectele pe care le are oricare altul; consumerismul nu este un termen economic sau o teorie, ci o manifestare a unei calitati umane (ca si mindria, vanitatea sau lacomia); daca stabilim asta, o sa spun ca apar consumerismul pentru ca face parte din felul meu de a cauta fericirea ????
doar cererea si consumul sint termeni economici; scopul postarii era mai mult clarificarea termenilor ca sa nu ne contrazicem in gol
euNuke
19 July 2010murfi, cred că am ajuns la un numitor comun şi par lămuriţi şi termenii discuţiei. caz in care nu am de ce continua cu obiecţiile mele. ca atare sper ca intervenţa mea iniţială să fie privită cu îngăduinţă, iar stilul ei maliţios, aluziv să fie trecut cu vederea.
dr pepper
19 July 2010http://www.telegraph.co.uk/mot…..China.html
sa sugrumi consumerismul este ca si cum ai sugruma imaginatia.
dr pepper
19 July 2010americanii s’au hotarat sa il execute pe john galt – se pare ca acesta s’a mutat in china.
dr pepper
19 July 2010apropos, masina guvernamentala electrica subvebtionata de guvern va intra pe piata la pretul subventionat de $41,000.
cu alte cuvinte – daca imperialistul isi va cumpara maine chevy volt – eu, vlad, costin, eunuke, panseluta – vom plati diferenta.
aceeasi masina pe combustie interna si mult mai spatioasa ( datorita lipsei bateriilor) costa nesubventionata $17,000!
dr pepper
19 July 2010a nu se intelege ca diferenta reprezinta valoarea dintre $17,000 ai $41,000.
no,no,no – se pare ca subventia reprezinta diferenta pretului de productie de $81,000 si pretul de piata de $41,000
dr pepper
19 July 2010un comentariu despre zah uan care mi’a placut extraordinar, il citez din memorie:
]se pare ca parintii lui obama nu l’au invatat sa vanda limonada…
euNuke
19 July 2010peppere, america a preluat modelul ieuropean: acum se sugrumă consumerismul din faşă:
http://www.oregonlive.com/port…..uns_i.html
sănătatea publică înainte de toate! şi comerţul privat e cu voie cumpărată de la stat!, astea-s sloganurile guvernărilor moderne.
Imperialistu'
19 July 2010Daca nici asta nu este o rautate gratuita, nu stiu ce sa mai zic. Te plictisesti?
dr pepper
19 July 2010rectific,
cu alte cuvinte daca eu imi cumpar maine chevy volt, restul de bipezi vor trebui sa plateasca jumatate de masina.
si asta dupa ce cu totii am platit proiectul.
cu generozitate, prin ingaduinta maretilor conducatori.
da, eunuke, au luat’o pur si simplu razna.
americanii aveau o chestie foarte misto, de mici invatau care sunt costurile de productie ( cumparau lamai, zahar si pahare de plastic) si cum sa vanda sa scoata profit.
ps, articolul este super si dovedeste cum spiritul de intreprinzator este sugrumat din fasa :).
intocmai ca in povestea lui ayn rand.
dr pepper
19 July 2010ps.
probabil ca micuta intreprinzatoare isi va deschide stand in china data viitoare :).
si un contra-argument:
dr pepper
19 July 2010???? plecand de la punctul de vedere liberal ( noroc ca fost guvernul acolo si a oprit toata tarasenia ca cine stie ce boli ne pasteau), PJM are un articol sarcastic vis-a-vis de modul de gandire liberalo-socialist ( care cel putin pentru mine este foarte stupid: cu alte cuvinte, statul fereste cetatenii de boli prin taxare – stupid).
If Life Hands You Lemons, Don’t Make Lemonade without a Permit
Infricosator, asa’i? Proasta aia mica putea sa omoare jumatate din populatia statului Oregon. Din fericire statul a fost acolo sa protejeze cetatenii. Si apoi pe langa problema sanitara, mai exista si impactul economic. Adica, a indraznit sa vanda limonada cu $0.50 fara sa fie inscrisa in sindicat si sa evite toate taxele si impozitele ce deriva din aceasta? Practic a furat bani din visteria guvernului si a statului Oregon. Si asta in timp ce presedintele Obama lucreaza cu multa grija si atentie sa refaca economia, aceasta mica capitalistaa putreda lucreaza impotriva lui.
Cu siguranta este o mica rasista.
iar cateva articole mai sus: The GM Volt: Fascism Strikes the Auto Industry
daca as fi un pic conspirationist, as spune ca pajama media se inspira de pe patruped ????
ramanujan
19 July 2010Hmm… Fetita asta incepe sa devina un fel de simbol politic. Bine ca acum nu sunt alegeri pentru ca sigur ajungea in centrul dezbaterilor. Ma intreb daca nu cumva Lemonade Julie este fiica lui Joe the Plummer.
First was Joe the Plummer, then Lemonade Julie. What next? Pepper the Doctor?
dr pepper
19 July 2010There you go again ????
Carevasazica, ramnujan nu isi citeste propriile articole pentru ca nu le intelege dar iata! E plin de sarcasm englezesc.
Care, spre surpinderea mea chiar i’a reusit ( te’a ajutat cineva?).
and by the way – is what’s next or who’s up?
but i don’t think you gonna get it.
either way.