Am urmărit cu atenţie discursul preşedintelui despre actul terorist ce a provocat moartea celor 298 de pasageri ai zborului MH 17. Ca român m-a bucurat faptul că Traian Băsescu s-a înscris, alături de reprezentanţii Marii Britanii, Olandei, Poloniei, Lituaniei, Canadei, Australiei şi Statelor Unite, în rândul puţinilor oameni de stat care au avut curajul să spună adevărul.

Prea puţini politicieni au fost dispuşi în aceste zile să spună adevărul despre responsabilitatea Rusiei în acest caz.

Şi mai puţini au fost cei care au admis că şi Vestul se face vinovat pentru că nu a impus, la timp, sancţiuni mult mai dure Kremlinului. Admit totodată că discursul preşedintelui Băsescu a însemnat pentru mine şi o satisfacţie personală, pentru că acesta a spus în linii mari ceea ce am arătat vineri dimineaţă, la B1 TV.

Traian Băsescu a spus câteva dintre adevărurile fundamentale ce trebuie spuse în acest context. Nu cred că are rost să insistăm asupra responsabilităţii Rusiei. Este evident că aşa-zişii pro-ruşi sunt de fapt ruşi, conduşi de ofiţeri ruşi ce luptă cu armament rusesc. Chiar sistemul Buk a fost oferit cu generozitate de armata rusă cu doar câteva zile înaintea atentatului, pentru a fi recuperat imediat ce avionul a fost doborât. Crimele şi actele teroriste din estul Ucrainei nu sunt decât un nou episod din planul Kremlinului de a controla Ucraina. După ce a anexat ilegal Crimea, Rusia avea nevoie să creeze o nouă regiune separatistă, după modelul Transnistria, Abhazia sau Nagorno Karabakh. Prin intermediul acesteia, Putin vrea să blocheze drumul Ucrainei către structurile euro-atlantice.

Un alt adevăr ce trebuia spus este acela că Occidentul poartă vina de a nu fi reacţionat în trecutul recent mult mai dur şi mai ferm în faţa acţiunilor imperialiste ale Rusiei. ”Sancţiunile trebuiau introduse de multă vreme, aspre, economice, care să descurajeze lejeritatea cu care Rusia alimentează conflictul generat de terorişti în estul Ucrainei”.

E tot mai clar că dacă Occidentul ar fi reacţionat ferm după summitul de la Vilnius din toamnă, când zeci de oameni au fost împuşcaţi pe străzile Kievului, sau dacă s-ar fi trezit măcar în ceasul al doisprezecelea, când Rusia a anexat ilegal Crimea, astăzi nu am mai fi avut aceste grupări teroriste în estul Ucrainei. Occidentul este interesat să fie pace la frontiera sa estică, însă nu a ştiut niciodată cum să o obţină, lăsându-l pe Putin să destabilizeze întreaga regiune.

Şi totuşi, cauza primă care ne-a adus aici nu ţine de ignoranţă sau de un calcul greşit. Cauzele sunt mult mai complexe şi ele ţin de modul cum gândesc actualii lideri occidentali. Principala problemă este că aceştia şi-au pierdut încrederea în valorile care stau la baza civilizaţiei iudeo-creştine, sau, pe scurt, civilizaţia occidentală. Discursul corect politic şi marxismul cultural, iluziile şi realitatea paralelă ce derivă de aici, au luat locul adevărului. Cultura libertăţii a fost înlocuită cu un amestec de gândire orwelliană şi de socialism ştiinţific. Occidentul s-a luptat atât de mult să nege concepţia creştină asupra vieţii şi promisiunea Paradisului ce derivă din ea, încât a ajuns să uite de cealaltă realitate, a Răului absolut. Acesta din urmă este întruchipat astăzi de legiunile de terorişti islamişti ce au împânzit planeta şi de hoardele de terorişti criminali coordonaţi de la Kremlin de Vladimir Putin.

Occidentul nu va ajunge să înţeleagă răul întruchipat de un personaj precum Vladimir Putin până nu se va întoarce la valorile clasice care au modelat cea mai sigură, cea mai prosperă şi cea mai liberă regiune de pe planetă.

Răul absolut a avut timp şi linişte să se dezvolte în voie, la umbra marilor iluzii ale micilor lideri ai lumii libere. Însuşi Barack Obama, copilul bine-crescut al stângii americane, afirma recent că încălzirea globală reprezintă cea mai mare ameninţare la adresa planetei. Astfel de declaraţii nu sunt întâmplătoare ci se datorează deceniilor ce au urmat ultimului război mondial, perioadă în care occidentalii s-au hrănit din „înţelepciunea” marxismului cultural şi a corectitudinii politice. Acestea sunt valorile care au modelat actuala generaţie de non-lideri occidentali. Generaţia celor care au văzut Răul şi l-au înfrânt, a ieşit din scenă. Diferenţa dintre lideri precum Ronald Reagan sau Margareth Thatcher şi personaje precum Obama, Merkel sau Hollande e uriaşă. Aceştia din urmă sunt incapabili nu doar să lupte cu Răul, ci chiar să-l numească.

Traian Băsescu a mai arătat că o mare parte a liderilor europeni greşesc când pun pe primul plan interesele economice, chiar înaintea securităţii propriilor cetăţeni. Această ierarhizare (economia pe primul plan) se datorează tot pierderii legăturilor cu trecutul şi cu valorile clasice europene. Astfel se explică de ce ţări precum Germania, Italia sau Ungaria au trădat constant politica de securitate comună în domeniul energiei, sau că Franţa nu pare dispusă nici măcar acum să rezilieze contractul prin care s-a angajat să vândă Rusiei două nave militare Mistral. Preşedintele Lituaniei a numit acest lucru „mistralizarea politicii europene”.

În acest context, Traian Băsescu a enunţat un principiu fundamental: nimic nu este mai de preţ decât viaţa şi demnitatea umană.

”Orice politician european va vorbi de valori şi aş vrea să ştiu care e cea mai mare valoare a UE. Nu cumva e cetăţeanul european? Siguranţa cetăţeanului european? Sigur că avem şi valori economice, că prosperitatea europenilor se asigura din relaţii comerciale, dar s-a ajuns la un punct în care am avut de optat între siguranţă cetăţenilor şi interesele economice. Este timpul că Europa să pună pe primul plan situaţia cetăţenilor ei, siguranţă cetăţenilor”, a explicat preşedintele.

Cu siguranţă că părinţii fondatori ai civilizaţiei europene ar fi şocaţi de faptul că dezbaterea a ajuns în acest punct. Cum oare le-am putea explica că UE a reacţionat moale când tancurile ruseşti au ocupat Crimea sau când terorişti ruşi au doborât un avion civil, dar că în schimb liderii europeni se dau peste cap să critice Rusia pentru că această ţară nu este de acord cu căsătoriile gay?

O altă problemă a clasei politice occidentale despre care se vorbeşte extrem de puţin este trădarea, uneori dovedită, alteori doar bănuită. Faptele arată că astăzi avem un fost cancelar german în solda Gazpromului şi că serviciile secrete occidentale descoperă parcă din ce în ce mai des cârtiţe ruseşti în legislativele naţionale sau în serviciile secrete din state NATO sau UE. Acest lucru arată clar că ofensiva rusească spre vest nu este doar militară şi energetică. Oamenii infiltraţi de  Moscova, alături de idioţii utili deformează realitatea şi prezintă Rusia ca pe o super-putere militară şi economică. I-am văzut, în ultimele luni, şi în România, cum imaginează o Rusie puternică ce beneficiază de drepturi dincolo de legislaţia internaţională.

În realitate, din punct de vedere economic, Rusia este pe marginea prăpastiei. Se bazează prea mult pe exportul de hidrocarburi. Nici viitorul nu sună prea bine, din cauza alcoolismului, a speranţei scăzute de viaţă şi a natalităţii îngrijorătoare. Rusia, orice ar face Putin, pe termen mediu şi lung e kaput.

Din punct de vedere militar, Rusia este cu cel puţin două generaţii în spatele Occidentului. Majoritatea trupelor de elită au fost folosite în Crimea. Sunt excelent pregătite şi echipate, dar cam ălea sunt. Conform think-tank-urilor militare şi a informaţiilor ce parvin trunchiat din presa rusă, majoritatea militarilor ruşi sunt prost pregătiţi şi fără echipamente performante. Ceea ce reuşesc însă ruşii este să dea senzaţia că sunt oricând gata să moară pentru ţară. În occident, acelaşi marxism cultural ne învaţă de câteva decenii că patriotismul e ceva rău, că iubirea de ţară e ceva desuet, o reminiscenţă periculoasă a secolului al XIX-lea, şi că de fapt suntem cetăţeni europeni, dacă nu chiar planetari, ce trăim într-o lume perfectă, din care răul a fost eradicat. Realitatea e însă alta, iar zecile de mii de victime ale atentatelor teroriste islamiste sau morţii lui Putin stau mărturie că basmul construit în vest e doar o închipuire.

Marea înfrângere morală suferită de Occident are mai degrabă o cauză internă. Deceniile de marxism cultural au distrus nu doar spiritul critic ci au denaturat şi voinţa cetăţenilor occidentali de a-şi apără viaţa, libertatea şi demnitatea, despre care vorbea Ronald Reagan în celebrul discurs, A time for choosing.

”You and I have the courage to say to our enemies, ”There is a price we will not pay.” ”There is a point beyond which they must not advance.” And this—this is the meaning in the phrase of Barry Goldwater’s ”peace through strength.” Winston Churchill said,”The destiny of man is not measured by material computations. When great forces are on the move in the world, we learn we’re spirits—not animals.”And he said,”There’s something going on in time and space, and beyond time and space, which, whether we like it or not, spells duty.” You and I have a rendezvous with destiny. We’ll preserve for our children this, the last best hope of man on earth, or we’ll sentence them to take the last step into a thousand years of darkness.”

Acum, mai mult ca niciodată, Occidentul trebuie să fie capabil să spună duşmanilor libertăţii că există limite peste care nu se trece. Cel mai probabil nu va exista un raport care să arate cu degetul către Rusia. Putin şi-a retras deja sistemul cu care a fost doborât avionul, iar la locul tragediei s-au falsificat probe, după cum deja acuză liderii occidentali. Tragedia vine însă din faptul că liderii occidentali nu dau oricum impresia că ar avea voinţa şi curajul de a impune Rusiei sancţiunile pe care le merită. Chiar şi aşa, orice lider sau cetăţean occidental responsabil trebuie să se întrebe cât mai suntem dispuşi să închidem ochii la barbaria acestor fascişti care îngrozesc lumea civilizată. Şi, în timp ce ne gândim la asta, să privim şi către câmpiile ucrainene, unde se descopun în tăcere, buzunăriţi şi batjocoriţi, cei ce au fost pasagerii zborului MH17.

Articol publicat și în Evenimentul Zilei