FUNDATIA IOAN BARBUS

CELE MAI CITITE

Dacă Noica ar fi avut blog

C. Noica - Conferinte RadiofoniceAm recitit azi cîteva eseuri ale lui Constantin Noica din perioada interbelică şi dintr-un capriciu am început cu ultimul. Eseul cu pricina are venerabila vîrstă de 65 de ani iar fenomenul descris s-a amplificat între timp, ba mai mult, diagnosticul filozofic şi tratamentul preventiv prescris de Noica pentru inflaţia şi dependenţa de informaţie şi-au păstrat prospeţimea şi valabilitatea. Bine, ştiam aceste lucruri, nu eram la prima lectură. De data asta însă, tonul conversaţional, simplu şi direct al acestor bucăţi scurte de gîndire vie aplicată unor aspecte culturale sau de viaţă curentă familiare omului obişnuit, de pregătire medie, m-a intrigat mai mult ca alte dăţi. Am uitat să menţionez, cartea cuprinde textele unor conferinţe radiofonice pe care Noica le-a citit între 1936-1943 în cadrul emisiunii „Universitatea Radio”. Senzaţia unei prezenţe imediate a autorului şi de comunicare individuală, specifică emisiunilor radiofonice, răzbate clar din aceste lucrări şi dintr-o dată mi s-a părut firesc să-mi imaginez că dacă Noica ar fi trăit azi şi ar fi avut un blog, probabil că astfel ar fi arătat postarile lui.

Probabil ar fi scris rar la acel blog, să zicem 21 de postări. Acesta ar fi fost cu siguranţă ultimul, o încurajare pentru oricine de a se forma trăind, nu consumînd informaţii. Nu de alta, dar sutele de ziare şi buletine de ştiri TV spun cam acelaşi lucru.

Formă, formare, informare

25 noiembrie 1943

Nimeni nu ştie destul astăzi. Toţi vrem să fim informaţi. Cu privire la ce? Nu ştim exact. Dar am voi să ştim, să aflăm, să putem spune – într-o lume în care în fiecare clipă avem impresia că se întîm­plă ceva, fără ca noi să fim la curent. Există, în vre­muri de mare densitate, cum sînt cele de azi, o supremă valoare, din care omul îşi face hrana zilni­ca: informaţia. Să ştii ceva, chiar inexact, dar să ştii. E aproape ca un narcotic.
Despre „informaţia” aceasta, atît de uşuratică în ea însăşi, dar care exercită o tiranie atît de mare asupra omului contemporan, aş vrea să vă spun că are o ascendenţă nobilă, poartă un nume mare. Ca orice lucru cu vechime, a degenerat. Nici nu ne dăm seama cîte forme de viaţă, cîte noţiuni, cîte cuvinte sînt degenerate, decăzute, automatizate. Se spune că viaţa e îmbogăţire. Dar în unele privinţe ea e dim­potrivă: pierdere, împuţinare, sărăcie. Golim lucru­rile de sens, ca să ne mişcăm mai uşor printre ele. Călcăm peste morminte, ca în adevărate cimitire. Dar lucrurile acestea moarte învie din cînd în cînd, iar atunci ne îngrozeşte tot ce am lăsat să moară, pentru a fi noi liberi să trăim.

Un scriitor român, Mircea Eliade, arăta de curînd într-o carte intitulată Comentarii la legenda Meşterului Manole cum supravieţuiesc în conştiinţa omului contemporan o serie de mituri originare care şi-au pierdut aproape cu totul sensul. De pildă, în toate timpurile oamenii au visat şi căutat o „insulă a fericitilor”, un fel de paradis pămîntesc, unde omul să fie eliberat de tot ce-i pare mizerie în viaţa sa obişnuită. A renunţat azi la gîndul acesta? Nu; dar l-a degradat. Omul modern face, sau făcea, croa­ziere, caută vacanţe ideale, visează un refugiu feri­cit, fără să mai ştie că dorinţele sale ţin de un vis clar, bine organizat’, cu un sens’religios’, anume de acea „insulă a fericitilor”, după care au pornit atîţia navi­gatori, sporind cunoştintele omenirii dar fără să sporească fericirea proprie.

Aşa se degradează şi cuvintele. E în ele, la in­ceput, o bogăţie, o plinătate, care le face revelatoare pentru viaţa noastră sufletească. Pe urmă numai bu­zele le rostesc. Inima nu le mai prinde. V-aţi glndit vreodată ce frumos cuvînt e acesta curent, banal şi aplicabil la aproape orice situaţie nouă numit infor­matie? El închide în el ideea de formă. Şi dintr-o data simţi că prinde gravitate. Nu orice lucru poate informa. Te informează ceea ce are o formă, ceea ce îţi poate trece forma lui şi poate stărui în tine prin forma sa proprie. A informa însemna altădată a da formă, a modela, a întruchipa. Astăzi nu mai e nimic din acestea.
Dar mă gîndesc că un cuvînt atît de golit de sens, cum e astăzi cel de informaţie, s-ar putea răzbuna pe noi pentru felul cum îl întrebuinţăm. Nu v-a fost niciodată frică? Folosim cuvintele acestea ca un material exploziv cu care sîntem deprinşi să um­blam. Dar, ca şi un exploziv, care devine primejdios prin descompunere, un cuvînt se poate redescom­pune într-o bună zi, îşi poate regăsi sensurile lui originare, iar atunci tihna în care trăiam se curmă. Vă denunţ această primejdie: folosirea prea deasă, prea curentă, a acţiunii de informaţie. Şi daţi-mi voie să v-o redescompun, spre a va arăta toate pri­mejdiile care zac în ea.

Informaţie, informare, conţine aşadar noţiunea de formă. Ce sens are forma, cărui lucru se opunea ? Materiei. Formă şi materie, acestea sînt noţiunile cu care ne jucăm fără să ştim. A informa însemna, în latineşte, a da formă unui conţinut. Există o materie care poate lua mai multe forme, aproape orice for­mă; există o materie nedeterminată. Forma în schimb e ceva determinat, iar ea vine să determine materia, să-i dea un contur, s-o scoată din anonimat. Dai formă, informezi o materie oarecare, şi ai făcut să existe ceva. În clteva cuvinte, v-am expus, fără s-o ştiţi poate, celebra teorie filozofică a lui Aristotel. Sensul adînc al lui informare se leagă, în conştiinţa europeană, de perspectiva filozofică a lui Aristotel.
Dar numele nu trebuie să ne sperie. Uitaţi clt de limpede e teoria aceasta, atît de pretenţioasă în apa­renţă cînd o aşezi sub numele lui Aristotel. Ce spune el? Că există forme, care sînt ceva anumit, şi materie, care nu e nimic anumit, dar poate fi ceva, poate fi actualizată, ea nefiind decît virtuală. Forma e cea care actualizează materia. Nu se întîmplă aşa în faptele cele mai cunoscute ale vieţii. Teoria lui Aristotel poate fi plastic înfăţişată prin căsnicie. Da, căsnicia e infor­mare, e un fel de a da formă unei materii. Ce e bar­batul? Ceva anumit în societate. Şi femeia? E – nu poate încăpea supărare aici – materie. Gîndiţi-vă că o femeie poate lua, are virtualitatea de a lua mai multe înfăţişări: dacă se mărită cu un ofiţer, va trăi viaţa de ofiţereasă; dacă se mărită cu un preot, va fi preoteasă, nu? Bărbatul e ceva anumit, are o ca­riera, un rost, o încadrare în societate. Femeia o va avea pe a lui. Aceeaşi femeie – ca la Aristotel aceeaşi materie – poate lua forme diferite. Iar destinul ei este de a se defini prin şi înăuntrul formei de viată pe care i-o dă soţul. E crud, dar aşa este. Trăim inaun­trul formelor, iar unii le au pe cont propriu, alţii şi le însuşesc. Femeia simte mai bine decît oricine cîtă dreptate are Aristotel!

Vă dau un caz, o scenă întîmplată în tren, şi pe care vreau să vi-o descriu ca o perfectă ilustrare a aristotelismului. Ascultam involuntar, zilele trecute, mărturisirea pe care o făcea în tren o fată unei doamne cu care intrase în vorbă. (La noi sînt mulţi oameni cărora le place să facă mărturisiri, să spună totul primului venit, întocmai ca în romanele lui Dosto­ievski.) Fata se măritase de cîteva luni. Avusese par­tide bune, pretindea ea, iar părinţii voiseră s-o mărite cu un ofiţer. Ei îi plăcuse însă un subofiţer. Acum ducea, de cîteva luni, viaţa de subofiţereasa. Erau unele lucruri care nu-i prea plăceau, mai ales că se gîndea că va da ochii într-o zi cu prietenele ei, măritate ceva mai bine. Dar, spunea ea, în fond îşi iubea bărbatul, şi asta ajungea. Ştii că e şi niţel poet? stăruia ea. Şi simţeam cît vrea să se convingă singură că nu greşise. Dar o vedeai că suferă, că abia acum descoperă ceea ce părinţii ei ştiau de la in­ceput, fără să fi citit, desigur, pe Aristotel, anume că fiecare om, fiecare bărbat, poartă cu el o formă, un tip social, pe care-l trece soţiei, încadrînd-o şi pe ea, informînd-o, în sensul acesta original. Fata credea că nu contează decît individul. Viaţa îi arăta acum că dincolo de indivizi sînt forme, şi contează puţin şi ele.

lată deci sensul adînc pe care-l avea termenul de informare în limba latină. Cum, de la acest sens adînc, de „a da formă”, a putut termenul să devină ce înseamnă azi: a da de ştire, a vesti ceva ? E intere­santa şi viaţa cuvintelor. Uneori e numai pitorească: de pildă cuvîntul „formă” a dat în limba franceză, între altele, fromage, care mai înainte se spunea for­mage. Neaşteptat, nu? Cine s-ar fi gîndit că brinze­turile franceze sînt înrudite cu formele. Dar dacă aici etimologia cuvintului e doar pitorească, la „in­formatia” noastră de azi, ea e revelatoare. lstoria cîte unui cuvînt, ca şi istoria cîte unei familii, poate fi o adevărată pagină de istorie. De la informare, a da formă – care putea însemna în latineşte şi: a inchi­pui o formă, a plăsmui – s-a ajuns la ideea de mo­delare, de modelare a sufletelor, de educare. A da o formă avea şi sensul acesta frumos: de a instrui. Aşa îl găseşte limba franceză din Evul Mediu, cînd ter­menul latin de informare devine nu cel de informer, ci enformer, însemnînd tot ce înseamnă în latineşte, inclusiv „a instrui „. Numai că „a instrui” pierde din ce în ce, în franceză, sensul exclusiv de a educa, putînd însemna şi „etre instruit sur telle ou telle chose„, a afla, a fi informat, exact în sensul nostru de astăzi. De alt­fel, termenul latin de informare devine termenul de azi de a informa, pe care noi l-am luat din franceză, dar şi termenul de informatio, care însemna proiect, proiect de formă, plan, schiţă, devine căutare, inquisitio, adică proiect pe care-l cauţi. Iar de la căutare la aflare, la informaţie în sensul nos­tru de azi, nu e decît un pas. Toată această transfor­mare a verbului cu sens plin, de informare, a da forme, într-un verb cu sens vag, a da de ştire, e de fapt inclusă în forma reflexivă a verbului latin, în se informare, a se informa pe sine. Căci se informare nu mai putea însemna a-şi da forme singur, ci chiar în latineşte era inquirere, a căuta, a încerca să se la­mureasca. Iar acum, deţinem cele două extreme ale termenului acesta; căci de unde la început era activ şi însemna a da ceva, azi a devenit pasiv, însemnînd a primi ceva. Se informare = a căuta. Azi, informare = a primi. Cuvîntul s-a degradat de două ori: şi-a pier­dut plinătatea de la început; şi a renunţat şi la pu­terea de acţiune din trecut. Azi ne informăm, adică deschidem ziarul, deschidem radioul şi căpătăm o veste. Nici măcar nu mai căutăm: vine vestea, vine informaţia peste noi. E destul să apăsam pe un buton.

Veţi spune că nu e nimic: e destinul cuvintelor să se tocească şi banalizeze. Numai că – şi aceasta vroiam să vă arăt – cuvîntul se răzbună. L-ai lăsat să-şi degradeze sensul, dar el ştie clteodata să şi-l regăsească singur şi să ţi-l impună. Credeţi că ter­menul nostru de informaţie nu mai cuprinde nicio­data sensul de formă? Credeţi că ne informăm unii pe alţii fără să ne dăm formă unii altora, fără să plătim, fără să suferim? Aţi fost trişti în cîte o zi şi nu va dădeaţi seama de ce. Iar deodată va amintiţi: v-a dat cineva o informaţie, o simplă informaţie, iar o dată cu ea v-a trecut o formă, de tristeţe, de neli­niste. Îmi spunea cineva care a fost recent într-o ţară neutră ce sentiment de nesiguranţă îi dădeau in­formatiile acelea, de cele mai multe ori fantastice, din ziarele de acolo, libere să scrie şi să imagineze orice. Omul nu mai ştia cum să se întoarcă mai re­pede în ţară, spre a scăpa de vălul acela de informaţii, care-i dădeau fiecare o formă de nesiguranţă, un dezechilibru interior, o deformaţie. Căci acesta e destinul informaţiei noastre de azi: pentru că nu mai are caracterul plin de a trece cuiva o formă, de a informa, ea se răzbună, deformîndu-ne. Ideea de formă a supravieţuit, dar fiindcă n-o acceptăm cum este, nu ne lasă nici ea cum sîntem; ne deformează.

Dar, ieşind din actualitate, să vă dau un exem­plu încă mai lămuritor asupra felului în care supra­vieţuieşte forma în termenul nostru de informaţie. Închipuiţi-vă un om bun între oameni răi. Nu v-a surprins niciodată să vedeţi că oamenii buni nu se „informează” asupra răului altora? Cei răi între ei se vorbesc de rău, se arată cu degetul, îşi demască viciile; dar cel bun trece neştiutor printre toate. Nu sînt chiar aşa de răi oamenii, spune el. Dar nu vezi, îi spune celălalt; uite ce păcate au, cîte nelegiuiri fac! ­Nu, omul bun nu vede. Şi credeţi că o face din neputinţa de a discerne, din orbire? O face mai ales dintr-un instinct de apărare. Omul bun simte că dacă te informezi despre rău iei forma răului, iar forma aceea trece în tine. Omul bun ştie că lucrurile nu trebuiesc numite pe numele lor, căci dacă le scoţi din anonimat, ele încep să te invadeze, să te apese, să te tiranizeze.

Şi de ce vă spun toate acestea? Poate spre a vă sugera ceva, spre a vă propune ceva: nu vă infor­mati prea mult. Nu vă informaţi prea mult nici asu­pra actualităţii imediate, cum nu trebuie s-o faceţi excesiv şi în toate direcţiile nici asupra culturii. Şi într-un caz şi în altul riscaţi să primiţi mai multe forme decît încap într-o viaţă sufletească bine echili­brată. Fiindcă forma stăruie chiar în termenul nos­tru degradat, de azi, de „informaţie”. Trăim printre forme-forme de cultură sau forme de actualitate-şi ne trecem unii altora forme, ne informăm, ne formăm neîncetat. Toată viaţa noastră e un schimb, un împrumut, o întrepătrundere de forme. Pe unele ni le putem însuşi, pe altele nu. Unele ne formează cu adevărat, altele ne deformează.

Nu vă lăsaţi schimonosiţi! asta aş voi să vă spun.
Nimic nu e mai frumos în viaţă decît să dai şi să pri­mesti, ca un izvor. Dar nu uitaţi că echilibrul vieţii noastre se creează dînd totul şi neprimind decît ceva.

Puteți sprijini activitatea noastră cu o donație unică sau una recurentă prin Patreon.

Emil Borcean

Emil Borcean

2 Comments

  1. Francesco
    19 May 2008

    Sensul latin al verbului informare, a da forma. Nu stiam de existenta formei vechi a cuvantului frantuzesc formage, italienii ii spun formaggio, deci au pastrat cuvantul antic inrudit.

    In legatura cu discutia barbat – „ceva anumit in societate”, femeie – materia care poate lua diverse forme iar destinul ei este de a se defini prin şi înăuntrul formei de viată pe care i-o dă soţul, este cred deja depasita de evolutia vietii moderne. Nu in toate societatile desigur.

    Sfatul lui Cioran este exceptional, „nu va informati prea mult” trebuie luat in sensul nu de a ne lasa prada superficialitatii, ci de a ne feri de „fantanile” de informatie gen canale de stiri 24/24; repetitia, exagerarea, tendentiozitatea, motivarea unui anume gen de informare deja modificata, filtrata, careia i s-a dat forma dorita de cei din spatele cortinei. Cazurile BBC sau Al-Jazeera sunt edificatoare.

  2. John Galt
    19 May 2008

    Nimic nu e mai frumos în viaţă decît să dai şi să pri­mesti, ca un izvor. Dar nu uitaţi că echilibrul vieţii noastre se creează dînd totul şi neprimind decît ceva.

    Cred ca Noica ar fi avut un cont si pe FOREX, nu doar blog.

    ????

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *