În sfârșit. Acum pot să ies din dulap, cum s-ar zice. Nu mai am inhibiții și pentru aceasta sunt infinit recunoscător campaniei activiștilor și studenților de la prestigioasa universitate din Cambridge, curajului și abnegației lor neprecupețite.
În alte vremuri feminismul se ocupa de lucruri serioase. Avea și alt nume. Mișcarea Sufragetelor a militat timp de decenii pentru lărgirea francizei democratice britanice, prin acordarea dreptului de vot femeilor. Millicent Fawcett (1847 – 1929) a condus cea mai mare organizație sufragistă, iar rolul ei a fost decisiv în victoria din 1918, când parlamentul britanic a aprobat legea care conferea drept de vot deplin femeilor de peste 30 ani (legea din 1928 consfințește deplina egalitate cu bărbații, prin eliminarea decalajului de vârstă în defavoarea femeilor).
Acest drept câștigat demult în Occident nu este nici pe departe ceva firesc în alte părți ale lumii. Alegerile generale din Pakistan, ținute în luna mai a acestui an, au ilustrat cât se poate de clar acest fapt. Cu toate că femeile din Pakistan beneficiază în mod formal de drept la vot, opoziția în societate (cu sprijin masiv din partea clericilor islamici) este puternică. Cu ocazia acestor alegeri au circulat numeroase apeluri către bărbați, îndemnându-i ca în ziua votării să le încuie în casă pe soții, mame și fiice. Participarea femeilor la procesul democratic a fost descrisă drept „neislamică”. Însă tinere femei ca Malala Yousafzai (o fată de 15 ani care în octombrie anul trecut a fost grav rănită în urma unei tentative de asasinat a Talibanului) s-au organizat și au obținut sprijin din partea organizațiilor internaționale de monitorizare a alegerilor. Au fost trimiși observatori speciali în circumscripțiile de votare, iar membri voluntari s-au deplasat în zone rurale, pentru a descuraja și documenta intimidarea și hărțuiala femeilor în ziua de vot.
Feminismul se poate ocupa de lucruri serioase. Frivolitatea decrepită de a etala părul de sub braț ca o „declarație de independență” față de un patriarhat fictiv echivalează cu narcisism și nesimțire crasă la suferințele reale ale femeilor din lume.
1 Comment
adib
5 June 2013Inteleg ca unele femei nu vor sa se epileze sub brat……Nu am nimic impotriva.
Dar atunci sa poarte maneca (scurta) ! Bunicile noastre probabil asa faceau.