În 20 iulie 2016, Curtea Constituţională a României va ţine o audienţă publică în două dosare care au drept miză definiția căsătoriei.

Primul dosar priveşte Referendumul pentru constituţionalizarea definiţiei căsătoriei, aşa cum este aceasta redactată în prezent în articolul 271 din Codul civil:

Căsătoria se încheie între bărbat şi femeie prin consimţământul personal şi liber al acestora.

Al doilea, priveşte excepţia de neconstituţionalitate a articolului 277 §§ 2 şi 4 din Codul civil care interzice recunoaşterea pe teritoriul României a căsătoriei dintre persoanele de acelaşi sex încheiate în străinatate:

Căsătoriile dintre persoane de acelaşi sex încheiate sau contractate în străinătate fie de cetăţeni români, fie de cetăţeni străini nu sunt recunoscute în România.
[art.271, Codul civil]

Care este miza acestei audienţe, ce urmăreşte fiecare dintre aceste două acţiuni şi cât de conforme sunt acestea cu standardele europene în materie de drepturile omului ?

Miza litigiilor este în mod clar definţia căsătoriei.

Dacă Referendumul urmareşte constituţionalizarea definiţiei căsătoriei în vederea protecţiei familiei şi a copiilor, excepţia de neconstituţionalitate tinde la redefinirea căsătoriei, având ca obiectiv ascuns golirea de sens a căsătoriei şi finalmente abolirea acesteia şi slăbirea familiei.

Referendumul

Protecţia familiei întemeiată pe căsătoria dintre un bărbat şi o femeie

Referendumul privind constituţionalizarea definiţiei căsătoriei, aşa cum este aceasta consacrată în articolul 271 din Codul civil, are drept scop protecţia familiei întemeiată pe căsătoria dintre un bărbat şi o femeie.

Orice copil vine pe lume prin unirea dintre un bărbat şi o femeie.

Prima necesitate a unui copil, pentru ca acesta să se dezvolte pe deplin, este educaţia. Pentru că educaţia unui copil este o lucrare de lungă durată, vastă şi complexă, aceasta necesită uniunea stabilă a părinţilor săi, a mamei şi a tatălui său. Educaţia unui copil nu constă doar în simpla transmitere a unor informaţii şi cunostinţe. Aceasta implică şi calităţile psihologice diferite şi complementare ale cele două sexe. Unui copil crescut de două femei îi va lipsi întotdeauna ceva din forţa, vigoarea şi virilitatea specifice unui bărbat. De asemenea, unui copil crescut de doi bărbaţi îi va lipsi întotdeauna ceva din fineţea, delicateţea şi sensibilitatea proprie unei femei. Dacă pentru plante sau animale acest aspect este indiferent, pentru un copil acest lucru este indispensabil. [ 1] [Jean Daujat, « Cours de morale et sociologie» (2^ème année), la Centre d’études religieuses, Paris, înregistrare audio]

Această uniune stabilă a părinţilor în vederea educării copiilor lor se numeşte familie.

Familia este prima formă de societate de care are nevoie în mod fundamental orice persoană umană. Alte comunitaţi intermediare existente în societate nu pot exista dacă nu sunt familii care să aducă pe lume copii şi care să îi acompanieze spre dezvoltarea lor integrală prin educaţie.

Aşadar, stabilitatea familiei este fundamentală. De aceea, stabilitatea este garantată printr-un angajament public şi solemn al soţilor încă de la începutul uniunii lor, acest lucru ţinându-i responsabili ulterior. Acest angajament se numeste căsătorie, iar caracterul său public implică sancţiunea în caz de nerespectare a angajamentului luat.

De aceea căsătoria este uniunea exclusivă şi pe viaţă dintre un bărbat şi o femeie în scopul întemeierii unei familii şi a acompanierii copiilor lor spre dezvoltarea lor umană integrală.

Astfel, de esenţa căsătoriei sunt uniunea pe viaţă, diferenţa sexuală a soţilor, deschiderea către o nouă viaţă şi îndatorirea părinţilor de a-şi educa copiii.

Toate aceste caracteristici au fost recunoscute şi protejate de state şi de comunitatea internaţională prin drepturile omului, mai precis prin:

• dreptul unui bărbat şi al unei femei de a se căsători şi de a întemeia o familie,
• dreptul la viaţă al fiinţei umane şi
• dreptul părinţilor de a-şi educa copiii conform convingerilor lor religioase şi filozofice.

Acestea sunt drepturi naturale care depind aşadar de natura fiinţei umane.

Conformitatea Referendumului cu standardele europene

Referendumul cerut de 3 milioane de cetățeni ai României este conform cu standardele europene privind drepturile omului, mai precis cu Convenţia Europeană a drepturilor omului (Convenţia), asa cum este aceasta interpretată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO).

Despre căsătorie

Articolul 12 din Convenţie garantează şi protejează dreptul la căsătorie şi la întemeierea unei familii aşa cum acesta este definit în legislaţia națională:

Începând cu vârsta legală [nubilă], bărbatul şi femeia au dreptul de a se căsători şi de a întemeia o familie conform legislaţiei naţionale ce reglementează exercitarea acestui drept.

Curtea Europeană a Drepturilor Omului afirmă şi ea foarte clar că:

• „Dreptul de a se căsători, garantat de articolul 12, se referă la căsătoria tradiţională între două persoane de sex biologic diferit” [2] [Sheffield si Horsham c. Marea Britanie, n^os 22985/93 si 23390/94, [GC], hotărârea din 30 iulie 1998, § 66] şi că
• și că formularea „bărbatul şi femeia” a fost voită astfel de către redactorii Convenţei [3] [Schalk si Kopf c. Austria, n^o 30141/04, hotărârea din 24 iunie 2010, § 55]. 
• Totodată, Curtea indică și care este scopul căsătoriei : « scopul urmărit de [articolul 12]  constă esentialmente în protejarea căsătoriei ca fundament al familiei » [4] [Sheffield si Horsham c. Marea Britanie, n^os 22985/93 si 23390/94, [GC], hotărârea din 30 iulie 1998, § 66].

66. The Court recalls that the right to marry guaranteed by Article 12 refers to the traditional marriage between persons of opposite biological sex. This appears also from the wording of the Article which makes it clear that Article 12 is mainly concerned to protect marriage as the basis of the family. Furthermore, Article 12 lays down that the exercise of this right shall be subject to the national laws of the Contracting States. The limitations thereby introduced must not restrict or reduce the right in such a way or to such an extent that the very essence of the right is impaired. However, the legal impediment in the United Kingdom on the marriage of persons who are not of the opposite biological sex cannot be said to have an effect of this kind (see the above-mentioned Rees judgment, p. 19, §§ 49 and 50). [Sheffield si Horsham c. Marea Britanie]

54. Curtea reamintește că conform articolului 12 „bărbatul și femeia” au dreptul de a se căsători. Conform versiunii engleze, „men and women (…) have the right to marry”. Versiunea franceză este formulată astfel: „l’homme et la femme ont le droit de se marier”. De asemenea, articolul 12 prevede dreptul de a întemeia o familie.
55. Reclamanții susțin că această formulare nu presupune neapărat că un bărbat poate să e căsătorească cu o femeie și vice versa. Curtea observă că, privită separat, formularea articolului 12 ar putea fi interpretată ca neexcluzând căsătoria între doi bărbați sau două femei. Totuși, toate celelalte dispoziții materiale ale Convenției garantează drepturi și obligații „fiecărei persoane” sau statuează că „nimeni” nu poate fi obiectul anumitor feluri de tratament interzis. Prin urmare, formularea articolului 12 a fost intenționată. Mai mult decât atât, urmează a se ține cont de contextul istoric în care a fost adoptată Convenția. În anii 1950 căsătoria era cu siguranță percepută în sensul tradițional ca fiind o uniune între parteneri de sex diferit. [Schalk si Kopf c. Austria]

Deoarece căsătoria garantează reînnoirea generaţiilor, lizibilitatea filiaţiei, securitatea adulţilor şi a copiilor, CEDO a statuat că aceasta „nu este considerată de către Convenţie drept o simplă expresie a unei intenţii, a conştiinţei sau a religiei, ci şi ca o instituţie socială.” [5] [Jolie c. Belgia, n^o 11418/85, decizia Comisiei din 14 mai 1986].

Astfel, căsătoria nu este un simplu acord de vointă, o recunoaştere a unui sentiment de iubire între soţi. Ea este o instituţie socială care serveşte unui interes public [6] [F. c. Elveția, n° 11329/85, hotărârea din 18 decembrie 1987, § 36]:

The Court recognises that the stability of marriage is a legitimate aim which is in the public interest.
[F. c. Elveția]

Despre căsătoria între persoane de acelaşi sex

În absolut toate cauzele pe care CEDO le-a judecat pe această temă [7] [Schalk si Kopf c. Austria, Hämäläinen c. Finlanda, Oliari și alții c. Italia, Chapin și Chapentier c. Franța], Curtea a statuat că, în absenţa unui consens european în materie, fiind vorba despre chestiuni sensibile şi de ordin moral, şi chiar dacă unele state membre au redefinit căsătoria în sensul includerii cuplurilor de acelaşi sex, Convenţia europeană a drepturilor omului nu impune statelor membre obligaţia legalizării căsătoriei între persoanele de acelaşi sex.

Curtea a mai precizat că autorizarea sau interzicerea căsătoriei homosexuale este guvernată de legile naţionale ale statelor contractante [8] [Schalk si Kopf c. Austria, n^o 30141/04, hotărârea din 24 iunie 2010, § 61].

61. Prin urmare, ținând cont de articolul 9 al Cartei, Curtea nu va mai considera că dreptul la căsătorie consacrat în articolul 12 trebuie în toate cazurile să fie limitat la căsătoria între persoane de sex opus. În consecință, nu se poate afirma că Articolul 12 nu este aplicabil în speță. Totuși, în starea actuală a lucrurilor, problema referitoare la autorizarea căsătoriilor între parteneri de același sex rămâne a fi reglementată prin legi naționale de Statele Contractante.
[Schalk si Kopf c. Austria]

Astfel, CEDO nu poate obliga în mod direct statele membre să redefineasca căsătoria, astfel încât aceasta să includă şi cuplurile de acelaşi sex.

Curtea a mai indicat că decizia statului de a menţine intactă instituţia tradiţională a căsătoriei, rezervând-o, fără excepţie, doar cuplurilor de sex diferit, este legitimă [9] [Hämäläinen c. Finlanda, n° 37359/09, hotărârea din 16 iulie 2014, 81].

Comitetul de Miniștri şi Comisia de la Veneţia au apreciat că interdicţia căsătoriei între personele de acelaşi sex, precum şi definirea constitutională a căsătoriei ca fiind uniunea dintre un bărbat şi o femeie, adoptate de Croaţia, de Fosta Republică Iugoslavă a Macedoniei şi de Ungaria sunt conforme cu standardele europene.

Despre  familie şi „viaţa familială”

Familia este protejată de articolele 8 şi 12 din Convenţie. Articolul 12 protejează familia întemeiată pe căsătorie. Articolul 8 protejează familia de jure sau de facto deja existentă, fie ea restransă (tată, mamă şi copii) sau extinsă (prin existenţa legăturilor de sânge sau a legăturilor strânse, dar care au întotdeauna ca referinţă familia restrânsă).

ARTICOLUL 12 Dreptul la căsătorie
Începând cu vârsta stabilită prin lege, bărbatul şi femeia au dreptul de a se căsători şi de a întemeia o familie conform legislaţiei naţionale ce reglementează exercitarea acestui drept.

ARTICOLUL 8 Dreptul la respectarea vieţii private şi de familie
1. Orice persoană are dreptul la respectarea vieţii sale private şi de familie, a domiciliului său şi a corespondenţei sale.
2. Nu este admis amestecul unei autorităţi publice în exercitarea acestui drept decât în măsura în care acesta este prevăzut de lege şi constituie, într-o societate democratică, o măsură necesară pentru securitatea naţională, siguranţa publică, bunăstarea economică a ţării, apărarea ordinii şi prevenirea faptelor penale, protecţia sănătăţii, a moralei, a drepturilor şi a libertăţilor altora.

Despre parteneriatele civile între persoane de acelaşi sex

Domeniul dreptului familiei fiind „strâns legat de tradiţiile culturale şi istorice ale fiecărei societăţi şi de concepţiile sale profunde” [10] [F. c. Elveția, n° 11329/85, hotărârea din 18 decembrie 1987, § 33], niciun text european sau internațional nu obligă statele să creeze un statut particular pentru cei care coabitează, fie ei de sex diferit sau de acelaşi sex.

However, the fact that, at the end of a gradual evolution, a country finds itself in an isolated position as regards one aspect of its legislation does not necessarily imply that that aspect offends the Convention, particularly in a field – matrimony – which is so closely bound up with the cultural and historical traditions of each society and its deep-rooted ideas about the family unit.
[F. c. Elveția]

In 2011, CEDO a inclus în noţiunea de „viaţă familială” cuplurile de acelaşi sex care coabitează de facto în mod stabil [11] [Schalk si Kopf c. Austria, n° 30141/04, hotărârea din 24 iunie 2010, § 94].

Deşi a procedat la această redefinire şi a echivalat cuplurile de acelaşi sex cu cele de sex diferit, Curtea a statuat că, în pofida emergenţei unui consens european referitor la recunoașterea cuplurilor de același sex, Convenţia nu garantează un drept fundamental la recunoaşterea parteneriatului civil sau a căsătoriei între persoanele de acelaşi sex [12] [Schalk si Kopf c. Austria, n° 30141/04, hotărârea din 24 iunie 2010, § 105]. 

Astfel, în absenţa unui consens european în materie, nu există un drept al omului per se la recunoaşterea juridică a cuplurilor de acelaşi sex, ci doar o obligaţie a statelor decurgând din Convenţie de a institui un astfel de statut
– în măsura în care acestea recunosc un astfel de statut cuplurilor de sex diferit [13] [Vallianatos şi alţii c. Grecia, n^o 29381/09 şi 32684/09, hotărârea din 7 noiembrie 2013, § 92]
– sau în măsura în care înaltele lor curţi recunosc un astfel de drept acestor cupluri [14] [Oliari şi alţii c. Italia , no 18766/11 şi 36030/11, hotărârea din 21 iulie 2015, § 185], în conformitate cu posibilitatea pe care articolul 53 din Convenţie le-o permite statelor membre de a oferi un standard mai ridicat de protecţie decât cel impus actualmente de Convenție.

Despre reîntregirea familială în cazul cuplurilor de acelaşi sex

În februarie 2016, CEDO a inclus în noţiunea de „viaţă familială” și cuplurile de acelaşi sex care nu coabitează şi în care unul dintre parteneri solicită un permis de ședere pe motive de reîntregire familială [15] [Pajic c. Croația, n° 68453/13, hotărârea din 23 februarie 2016, § 67].

Considerând discriminatorie excluderea tacită a cuplurilor de acelaşi sex din noţiunea de „membru al familiei”, Curtea crează o obligaţie în sarcina Croaţiei de a include partenerul unui cuplu de acelaşi sex în noţiunea de „membru al familiei” şi de a-i permite să solicite permisul de şedere, în măsura în care partenerul unui cuplu de sex diferit necăsătorit se bucură de acestă posibilitate [16] [Pajic c. Croația, n° 68453/13, hotărârea din 23 februarie 2016, § 85].

Printr-o hotărâre nedefinitivă contra Italiei din 30 iunie 2016, Curtea a considerat discriminatorie aplicarea aceluiaşi tratament cuplurilor de acelaşi sex ca şi cuplurilor de sex diferit necăsătorite.  Pentru a putea beneficia de statutul de „membru al familiei”, în vederea obţinerii permisului de ședere, cuplurile de acelaşi sex, spre deosebire de cele de sex diferit, nu au posibilitatea de a se căsători sau de a încheia un parteneriat civil. Astfel, aceste cupluri trebuiau tratate diferit. [17] [Taddeucci si McCall c. Italia, n° 51362/09, hotărârea din 30 iunie 2016, § 98].

Aceasta hotărâre obligă practic Italia să considere echivalente cuplurile de acelaşi sex cu cuplurile de sex diferit căsătorite.

Or, acest lucru contrazice:

– jurisprudenţa constantă a CEDO conform căreia situaţia cuplurilor căsătorite nu este comparabilă cu situaţia cuplurilor necăsătorite [18] [X. și alții c. Austria, n° 19010/07, GC, hotărârea din 19 februarie 2013, §§ 105-110 ; Şerife Yigit c. Turcia, n° 3976/05, GC, hotărârea din 2 noiembrie 2010, § 72; Korosidou c. Grecia, n° 9957/08, hotărârea din 10 februarie 2011]:

72. With regard to Article 12 of the Convention, the Court has already ruled that marriage is widely accepted as conferring a particular status and particular rights on those who enter it (see Burden, cited above, § 63, and Shackell v. the United Kingdom (dec.), no. 45851/99, 27 April 2000). The protection of marriage constitutes, in principle, an important and legitimate reason which may justify a difference in treatment between married and unmarried couples (see Quintana Zapata v. Spain, Commission decision of 4 March 1998, Decisions and Reports (DR) 92, p. 139). Marriage is characterised by a corpus of rights and obligations that differentiate it markedly from the situation of a man and woman who cohabit (see Nylund v. Finland (dec.), no. 27110/95, ECHR 1999‑VI, andLindsay v. the United Kingdom (dec.), no. 11089/84, 11 November 1986). Thus, States have a certain margin of appreciation to treat differently married and unmarried couples, particularly in matters falling within the realm of social and fiscal policy such as taxation, pensions and social security (see, mutatis mutandis, Burden, cited above, § 65). [Şerife Yigit c. Turcia]

– și contrazice și jurisprudența CEDO conform căreia situaţia cuplurilor de acelaşi sex necăsătorite este comparabilă cu situaţia cuplurilor de sex diferit necăsătorite [19] [X. și alții c. Austria, n° 19010/07, GC, hotărârea din 19 februarie 2013, §§ 111-112 ; Vallianatos şi alţii c. Grecia, n^o 29381/09 şi 32684/09, hotărârea din 7 noiembrie 2013, §72].

Cel puțin datorită introducerii incoerenţei în jurisprudenţa Curții, Italia va solicita în mod cert trimiterea acestei cauze la Marea Cameră pentru rejudecare.

Despre principiul interzicerii discriminării

Nediscriminarea şi justiţia sunt adesea confundate cu egalitatea. Or, nu orice egalitate este justă sau nediscriminatorie [20] [Thlimmenos c. Grecia, n° 34369/97, hotărârea din 6 aprilie 2000, §§ 41-48]. Dacă suntem toţi egali în demnitate, în realitate noi nu ne găsim în aceeaşi situaţie din punct de vedere obiectiv. Egalitatea ontologică nu implică egalitatea de exerciţiu a tuturor drepturilor, aceasta din urmă depinzând de situaţia obiectivă în care se află fiecare. Ar fi injust să fie tratate în acelaşi fel situaţii care sunt în mod obiectiv diferite, căci nu toate situaţiile au aceeaşi valoare socială. Adevărata nediscriminare este egalitatea progresivă, adică aceea care dă fiecaruia ceea ce i se cuvine, în funcţie de situaţia obiectivă în care se află şi de participarea sa la binele comun al societăţii.

Articolul 14 din Convenţie nu garantează un drept general la egalitate, ci un drept la nediscriminare în exerciţiul drepturilor garantate de către aceasta.

ARTICOLUL 14 Interzicerea discriminării
Exercitarea drepturilor şi libertăţilor recunoscute de prezenta Convenţie trebuie să fie asigurată fără nicio deosebire bazată, în special, pe sex, rasă, culoare, limbă, religie, opinii politice sau orice alte opinii, origine naţională sau socială, apartenenţă la o minoritate naţională, avere, naştere sau orice altă situaţie.

Curtea a stabilit în jurisprudenţa sa că „a discrimina înseamnă a trata diferit, fără vreo justificare obiectivă şi raţională, persoane care se găsesc în mod obieciv în aceeaşi situaţie sau în situaţii similare” [21] [Gas și Dubois c. Franța, n° 25951/07, hotărârea din 15 martie 2012, § 58].

58. The Court has established in its case-law that in order for an issue to arise under Article 14 there must be a difference in the treatment of persons in relevantly similar situations. Such a difference in treatment is discriminatory if it has no objective and reasonable justification; in other words, if it does not pursue a legitimate aim or if there is not a reasonable relationship of proportionality between the means employed and the aim sought to be realised. The Contracting State enjoys a margin of appreciation in assessing whether and to what extent differences in otherwise similar situations justify a different treatment (see Burden v. the United Kingdom [GC], no. 13378/05, § 60, ECHR 2008), including a different treatment in law (see Marckx v. Belgium, 13 June 1979, § 38, Series A no. 31).

Prin urmare, din moment ce nu suntem în prezenţa unor situaţii identice sau similare, nu poate fi vorba de discriminare. Însă chiar şi în prezenţa unor situaţii identice sau similare, când există o „justificare obiectivă şi raţională” pentru tratarea în mod diferit a acestor situaţii, nu este o discriminare.

Recomandarea Comitetului de Miniștri al Consiliului Europei CM/Rec(2010)5 referitoare la măsurile vizând combaterea discriminării fondate pe orientarea sexuală sau identitatea de gen nu obligă statele membre să acorde „cuplurilor” de același sex același statut sau aceleași drepturi si obligații ca și cuplurilor de sex diferit.

Ea „recomandă” o anumită conduită din partea statelor, însă numai în măsura în care:

• statele decid să confere drepturi și obligații cuplurilor necăsătorite, documentul „recomandându-le” statelor ca aplicarea respectivei legislații să se facă fără discriminare între cuplurile de același sex sau cuplurile de sex diferit, inclusiv în ceea ce privește pensia de supraviețuitor sau drepturile locative (§ 23) ;
• statele decid să recunoască parteneriatele civile între persoanele de același sex, documentul „recomandând” acestora ca statutul, precum și drepturile și obligațiile conferite să fie echivalente cu cele ale cuplurilor de sex diferit (§ 24) ;
• statele decid să nu recunoască sau să confere drepturi și obligații parteneriatelor civile între persoanele de același sex sau cuplurilor necăsătorite, documentul invitând statele membre să ia în considerare posibilitatea de a furniza cuplurilor de același sex, fără discriminare față de cuplurile de sex diferit, mijloace juridice sau de altă natură menite să răspundă problemelor practice legate de realitatea socială în care acestea trăiesc (§ 25).

Prin urmare, nici Convenţia europeană a drepturilor omului, nici normele Consiliului Europei nu garantează un drept general la egalitate, ci un drept la nediscriminare în exercitarea drepturilor garantate de Convenţie.

Între cuplul format dintr-un bărbat şi o femeie şi un „cuplu” format din persoane de acelaşi sex există o diferenţă obiectivă datorită naturii şi structurii lor relaţionale, precum şi a participării acestora la binele comun al societăţii, din punct de vedere al dreptului familiei. Astfel, trebuie facută distincţia, pe de-o parte, între un cuplu de sex diferit şi un „cuplu” de acelaşi sex, şi, pe de altă parte, între un cuplu de sex diferit infertil/steril şi un cuplu de acelaşi sex, situaţia acestora fiind diferită.

Chiar dacă am presupune că „cuplurile” de acelaşi sex s-ar găsi în aceeaşi situaţie obiectivă din punct de vedere al dreptului familiei ca şi cuplurile de sex diferit, „protecţia familiei în sensul tradiţional constituie în principiu un motiv important şi legitim care ar putea justifica o diferenţă de tratament” [22], după cum arată Decizia CEDO Mata Estevez c. Spania, din 10 mai 2001, şi prin urmare ar fi justificat şi rezonabil din partea statului să nu le acorde acelaşi statut juridic [23].

Excepţia de neconstituţionalitate a articolului 277 §§ 2 şi 4 din Codul civil

Promovarea revendicărilor LGBT – legalizarea indirectă a căsătoriei dintre persoanele de acelaşi sex în România

Excepţia de neconstituţionalitate a interdicţiei recunoaşterii pe teritoriul României a căsătoriei dintre persoanele de acelaşi sex încheiate în strainătate are drept scop legalizarea indirectă a căsătoriei dintre persoanele de acelaşi sex în România şi implicit zădărnicirea Referendumului. Pasajul obligatoriu îl constituie recunoașterea în ordinea juridică a României a căsătoriei dintre persoanele de acelaşi sex încheiate în străinătate.

Practic, cum în prezent legalizarea directă a căsătoriei dintre persoanele de acelaşi sex este imposibil de obţinut, dacă ținem cont numai de imposibilitatea în faţa căreia s-a aflat lobby-ul LGBT de a legaliza parteneriatele civile în 2014 şi în 2015, singura lor şansă ar fi să obţină legalizarea indirectă, în etape, a căsătoriei între persoanele de acelaşi sex.

Astfel, prima etapă ar fi la Curtea Constituţională, invocând discriminarea în exerciţiul dreptului lor la respectul pentru viaţa familială pentru a obţine dreptul la un tratament egal cu cel al cuplurilor căsătorite în România. Tratament egal înseamna drepturi egale. În acest stadiu, dacă Curtea Constituţională le va da câştig de cauză, un cuplu de acelaşi sex căsătorit în străinătate se va bucura în România de efectele acestei căsătorii, însă fără a avea statutul de persoane căsătorite pe teritoriul României.

A doua etapă ar fi recunoaşterea aceluiaşi statut cu cel al cuplurilor căsătorite în România, căci aceleaşi drepturi necesită acelaşi statut. Iar dacă Parlamentul României nu se va sesiza sau nu va voi să legalizeze căsătoriile între persoanele de acelaşi sex (dacă nu va exista vreo propunere legislativă a Parlamentul în urma unei eventuale decizii a CCR sau dacă această propunere va pica la vot), reclamanţii se vor adresa CEDO ca să le facă dreptate şi să oblige Parlamentul României să acţioneze în acest sens, sub supravegherea Comitetului de Miniștri al Consiliului Europei care se va asigura că România va executa hotărârea CEDO pronunţată împotriva sa.

Aşa au procedat, spre exemplu, trei cupluri de homosexuali italieni care doreau să se căsătoreasca sau să încheie un parteneriat civil în Italia, dar care au fost refuzaţi de către autoritaţile italiene. Este vorba de cauza Oliari şi altii c. Italia, prin care Curtea a impus Italiei să instituie parteneriatul civil pentru cuplurile de acelaşi sex, dat fiind faptul că înaltele sale curţi au recunoscut existenţa unui astfel de drept.

Inexistenţa vreunei obligaţii a statelor de a recunoaşte în ordinea lor juridică căsătoria între persoane de acelaşi sex încheiată în străinătate

CEDO nu s-a pronunţat încă asupra acestui subiect. Cauza Orlandi şi alţii c. Italia (no. 26431/2012) referitoare la această chestiune este actualmente pendinte.

Reclamanţii – şase cupluri de homosexuali şi lesbiene din Italia, care au practicat „turismul matrimonial” în străinătate – au căutat să obţină de la autorităţile italiene transcrierea căsătoriei.

Curtea de Casaţie italiană, într-o decizie din 15 martie 2012, la doi ani de la adoptarea hotărârii Schalk şi Kopf c. Austria, a statuat că o căsătorie contractată în străinătate există şi este validă, însă aceasta nu poate fi recunoscută şi înregistrată în Italia, căci nu poate produce efecte în sistemul juridic italian.

Totuşi, Curtea de Casaţie a considerat că în măsura în care cuplurile de acelaşi sex se bucură de „dreptul la viaţa familială” ca orice alt cuplu, acestea au dreptul la acelaşi tratament de care beneficiază cuplurile căsătorite în Italia: „în exercitarea dreptului de a-şi trăi liber statutul lor inviolabil de cuplu, aceştia ar putea introduce acțiuni în fața instanțelor competente pentru a solicita, în anumite situații legate de drepturile lor fundamentale, un tratament uniform cu cel asigurat de lege cuplurilor căsătorite.”

Rămâne de văzut ce va decide CEDO în această cauză. În orice caz, în absenţa unei jurisprudenţe clare şi bine stabilite, nu există vreo obligaţie a statelor membre să recunoască în ordinea lor juridică căsătoria între persoanele de acelaşi sex.

Note:

1. Jean Daujat, « Cours de morale et sociologie» (2^ème année), la Centre d’études religieuses, Paris, inregistrare audio ;
2. Sheffield si Horsham c. Marea Britanie, n^os 22985/93 si 23390/94, [GC], hotărârea din 30 iulie 1998, § 66 ;
3. Schalk si Kopf c. Austria,n^o 30141/04, hotărârea din 24 iunie 2010, § 55 ;
4. Sheffield si Horsham c. Marea Britanie, n^os 22985/93 et 23390/94, [GC], hotărârea din 30 iulie 1998, § 66 ;
5. Jolie c. Belgia, n^o 11418/85, decizia Comisiei din 14 mai 1986;
6. F. c. Elvetia, n° 11329/85, hotărârea din 18 decembrie 1987, § 36 ;
7. Schalk si Kopf c. Austria, Hämäläinen c. Finlanda, Oliari si altii c. Italia, Chapin si Chapentier c. Franta ;
8. Schalk si Kopf c. Austria,n^o 30141/04, hotărârea din 24 iunie 2010, § 61 ;
9. Hämäläinen c. Finlanda, n° 37359/09, hotărârea din 16 iulie 2014, 81 ;
10. F. c. Elvetia, n° 11329/85, hotărârea din 18 decembrie 1987, § 33 ;
11. Schalk si Kopf c. Austria, n° 30141/04, hotărârea din 24 iunie 2010, § 94 ;
12. Schalk si Kopf c. Austria, n° 30141/04, hotărârea din 24 iunie 2010, § 105;
13. Vallianatos şi alţii c. Grecia, n^o 29381/09 şi 32684/09, hotărârea din 7 noiembrie 2013, § 92;
14. Oliari şi alţii c. Italia, n^o 18766/11 şi 36030/11, hotărârea din 21 iulie 2015, § 185;
15. Pajic c. Croatia, n° 68453/13, hotărârea din 23 februarie 2016, § 67;
16. Pajic c. Croatia, n° 68453/13, hotărârea din 23 februarie 2016, § 85;
17. Taddeucci si McCall c. Italia, n° 51362/09, hotărârea din 30 iunie 2016, § 98;
18. X. și alții c. Austria, n° 19010/07, GC, hotărârea din hotararea din19 februarie 2013, §§ 105-110 ; Şerife Yigit c. Turcia, n° 3976/05, GC, hotărârea din 2 noiembrie 2010, § 72; Korosidou c. Grecia, n° 9957/08, hotărârea din 10 februarie 2011;
19. X. si altii c. Austria, n° 19010/07, GC, hotărârea din 19 februarie 2013, §§ 111-112 ; Vallianatos şi alţii c. Grecia, n^o 29381/09 şi 32684/09, hotărârea din 7 noiembrie 2013, §72;
20. Thlimmenos c. Grecia, n° 34369/97, hotărârea din 6 aprilie 2000, §§ 41-48 ;
21. Gas și Dubois c. Franța, n° 25951/07, hotărârea din 15 martie 2012, § 58 ;
22. Mata Estevez c. Spania, no 56501/00, decizia din 10 mai 2001 ;
23. Mutatis mutandis Thlimmenos c. Grecia, n° 34369/97, hotărârea din 6 aprilie 2000, §§ 41-48.