FUNDATIA IOAN BARBUS

CELE MAI CITITE

Egipt – mesajul Bisericii Copte Catolice către occident: „condamnăm mass-media care propagă minciuni și falsifică adevărul în scopul de a induce în eroare opinia publică mondială”

Declarație a Patriarhiei Copte Catolice semnată de patriarhul Ibrahim Isaac, Patriarh al copților Catolici și Președinte al Adunării Clerului Catolic din Egipt

Declaratia Bisericii Catolice din Egipt

Biserica catolică din Egipt urmărește cu durere și neliniște, însă întru speranță, suferințele îndurate de țara noastră ca urmare a actelor teroriste josnice care ucid persoanele, ard bisericile, școlile și toate instituțiile Statului. Din adâncul inimii, din dragoste pentru patria noastră și în solidaritate cu toți frații noștri egipteni, creștini și musulmani, ne străduim, în masura posibilităților și mijloacelor noastre, să intrăm în contact cu numeroase organizații prietene din lume, pentru a le lumina cu adevărat asupra situației actuale și dorim să insistăm asupra celor ce urmează:

– Sprijinul nostru ferm, lucid și liber cu privire la toate instituțiile tării și în mod special poliția egipteană și forțele armate care desfășoară întregul lor efort pentru protecția patriei .

– Apreciem comportamentul țărilor care se străduiesc în mod loial să înțeleagă caracterul specific al evenimentelor actuale și refuzăm în mod absolut și categoric orice tentativă de a interveni în afacerile interioare ale Egiptului sau de a influența deciziile lui suverane, oricare ar fi scopul sau pretextul.

– Suntem recunoscători în ce privește mass-media egiptene și străine care comunică știrile și evenimentele cu obiectivitate și integritate și condamnăm mass-media care propagă minciuni și falsifică adevărul în scopul de a induce în eroare opinia publică mondială.

– Suntem recunoscători în ce privește participarea cetățenească a nobililor musulmani care s-au menținut de partea noastră, în cea mai mare masură a posibilităților lor, pentru a apăra bisericile și instituțiile noastre.

– În sfârșit, interpelăm conștiința mondială și toți responsabilii țărilor, rugându-i să înțeleagă autentic și să acorde încrederea lor faptului că ceea ce se întâmplă în prezent în Egipt nu este o lupta politică între facțiuni rivale, ci este vorba despre o luptă a tuturor egiptenilor împotriva terorismului.

– În incheiere, prezentăm condoleanțele noastre tuturor familiilor și apropiaților victimelor, și cerem Domnului Dumnezeu vindecarea tuturor răniților.

Traiască Egiptul liber.

+ Ibrahim Isaac

Patriarhul din Alexandria al Copților Catolici
Presedinte al Adunarii Clerului Catolic din Egipt
Cairo, 18 august 2013

originalul

Citiți și: Papa Tawadros II al creștinilor ortodocși copți: “Deplângem cu fermitate falsurile propagate în media occidentală”

Puteți sprijini activitatea noastră cu o donație unică sau una recurentă prin Patreon.

Ioana H.

Ioana H.

1 Comment

  1. Silvapro
    20 August 2013

    Frumos spus. Si sper sa treaca hopul asta cu bine si sa nu mai aiba parte de dureri si pierderi, in special de vieti umane!

    Ce asemanare cu conditia israeliana in ceea ce priveste falsificarea situatiei: “condamnăm mass-media care propagă minciuni și falsifică adevărul în scopul de a induce în eroare opinia publică mondială”

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *