Euro crisis: Britain needs to prepare for an economic dark age next door

• Simon Heffer

(…) Se spune că nu-ţi poţi „devaloriza” calea de scăpare dintr-o problemă economică. De fapt, poţi. Prin forţele pieţei. Este ceea ce această ţară [Marea Britanie] a făcut după ce a fost extrasă din Mecanismul Ratelor de Schimb  în 1992. Moneda noastră, ridicol de supraevaluată, a căzut atunci cu 30%. Atât aprecia restul lumii, pe pieţele externe, că valorează moneda noastră, pe baza performanţei unei economii aflate în dificultate.  Să nu spunem că moneda a fost devalorizată: să spunem în schimb că, permiţându-i-se să  fluctueze şi-a găsit nivelul propriu.  Am început să exportăm mai mult şi am reuşit să reducem nivelul dobânzilor. La patru ani şi jumătate de la Miercurea Neagră, când laburiştii au ajuns la putere, ei au moştenit, în mare parte, o perspectivă sănătoasă.

Vor fi fiind oameni în Dublin care ar voi să aibă această opţiune. Dreptul la devalorizare – sau la o monedă a cărei valoare este judecată de piaţă potrivit politicii şi performanţei economice a Irlandei – a fost sacrificat odată cu decizia de aderare la zona Euro, în 1999. (…)

Preţul rămânerii în zona euro este capitularea finală, şi, probabil, aproape pentru totdeauna, a ceea ce a mai rămas din suveranitatea economică a Irlandei. Banca centrală din Frankfurt, finanţată de cetăţeni germani din ce în ce mai agitaţi, a pus deja, discret, umărul la ajutoarea băncilor irlandeze instabile. Dar acum va trebui, de facto, să colonizeze Irlanda. Oare aşa era prevăzut să culmineze lupta de secole pentru independenţă a Irlandei faţă de britanici? Mă îndoiesc. Dacă Irlanda va fi salvată financiar, fie de Banca Centrală Europeană (BCE), fie de FMI, va trebui să facă ce i se spune. Iar BCE, care e deja cu ochii pe Portugalia şi Spania, şi continuă să se uite la Grecia, şi e îngrijorată de Italia, va începe să se gândească că numai sovietizarea completă – controlul centralizat al economiilor de la Frankfurt, cu niveluri ale cheltuielilor, taxelor sau deficitelor, control făcut de oameni care nu admit vreo opoziţie – poate produce o economie europeană solidă şi coerentă.

Un astfel de proiect nu va face decât să înmulţească tensiunile deja vizibile în sistemul actual. Care este principala temă în dispută în majoritatea alegerilor desfăşurate în cele 16 state ale zonei euro? E economia. Dar ce se întâmplă dacă votul în alegeri nu schimbă nicicum politica economică, pentru că aceasta e deja controlată de oficiali nealeşi în Frankfurt care lucrează în tandem cu oficiali nealeşi din Bruxelles? Dar alegătorii unei ţări ce trece prin mari dificultăţi economice cum pot obţine o corectare a politiciloreconomice pe care le consideră greşite? Dacă nu o pot obţine prin vot, la ce alte metode mai pot apela? Unii dintre voi pot crede că am fost inspirat, sau provocator, sau că doar am exagerat folosind un termen precum „sovietizare”. Dar nu am făcut-o şi sper că de-acum veţi începe să înţelegeţi de ce.

Cea mai bună soluţie pentru Europa ar fi să distrugă visul cu totul: pentru Germania, a cărei putere economică distorsionează valoarea euro, să părăsească zona euro şi să restabilească marca germană. Aceasta ar produce o rapidă căderea a euro, dar ar uşura situaţia economiilor bolnave din zona euro. Germanii nu ar avea nimic de pierdut: de fapt, dimpotrivă, cu o monedă a cărei putere nu va fi diluată de pramatiile încăpăţânate şi risipitoare din Irlanda şi Club Med, cu enorma lor putere economică, germanii vor putea ieşi la cumpărături în lume. Între timp, oricine se poate regrupa. Orice ţară care ar simţi ca un afront această separare (şi bănuiesc că ar putea fi cazul Franţei) ar putea cere în schimb să adere la zona mărcii germane, dacă ar fi suficient de nebună.

Previzibil, Herman Van Rompuy a spus ieri că dacă euro se prăbuşeşte, UE se prăbuşeşte odată cu moneda. Aceasta face parte din tacticilor de terorizare a Irlandei pentru a accepta sovietizarea: echivalează cu a zice: „fă ce ţi se spune”. Fără nicio îndoială , Portugaliei şi Spaniei li se va spune acelaşi lucru şi vor face acelaşi lucru. Cu toate acestea, pentru cât timp vor fi germanii fericiţi să plătească pentru aşa ceva?

Noi [britanicii] ar trebui să căutăm noi pieţe în America şi Asia. Când inevitabilul se va produce în Europa – şi Angela Merkel va realiza sinuciderea politică a cheltuirii banilor câştigaţi din greu de alegătorii ei pe aventurile unor străini risipitori – va fi o scurtă (ori, probabil, nu atât de scurtă) epocă întunecată în zona euro. Am face mai bine să ne gândim de urgenţă să facem comerţ cât mai mult posibil în alte zone.