de Rodica Grindea

În ultimele săptămâni, dramaticele dezvoltări al conflictului israelian-palestinian au fost în atenția mai multor publicații online în limba română, și chiar în presa scrisă din România. Și aceasta, în condițiile în care recentele alegeri parlamentare din România băteau la ușă! În mai mult de un comentariu, am întâlnit o afirmație care mi-a reținut atenția: un evreu israelian nu se încumetă să ajungă în Gaza (mica „republică” neoficială având un guvern alcătuit din „demnitari” aparținând organizației teroriste Hamas), știind foarte bine că șansele de a mai reveni de acolo în viață sunt practic nule, în timp ce gazaiții – ce-i drept cu autorizații speciale – intră și „hălăduiesc” prin Israel. Se pare că, autorii acestei afirmații au uitat să menționeze, totuși, un grup de evrei care nu numai că se duc acolo fără să-i întrebe nimeni cât e ceasul, dar au și fost primiți cu multă deferență, ca niște oaspeți dezirabili și… onorabili, la recentele dublei sărbătoriri, a împlinirii unui sfert de secol de la înființarea organizației teroriste, dar și a mult cântatei „victorii” la ONU, asupra „dușmanului sionist”. Cine au fost „eroii neamului” nostru, care se bucură de atâta „cinstire” în rândurile acestui guvern și-al supușilor săi deopotrivă? Am constatat cu surpriză – teribil de neplăcută – că, în timp ce presa scrisă și electronică israeliană făcea din această distinsă participare a conaționalilor noștri una din acele știri cu spațiu – ori timp – extrem de redus de difuzare, emisiunile de știri ale canalele de televiziune ale statelor membre în UE le-au acordat un loc mult mai… (dez)onorabil!

Pentru a înțelege mai bine cine sunt „eroii”, ar fi de-ajuns să ne amintim… unde i-am mai văzut: prin anul 2002, rabinul Moshe Hirsh, fost membru de cabinet al „raisului”, numit în 1995 „ministru în chestiuni evreiești”, îl vizita la Ramallah, în „mukata”, pe Yasser Arafat, declarând că acesta i-ar fi „cel mai bun prieten”, „fratele său”. În 2004, cuviosul rabin a plecat cu o delegație la Paris, unde era internat Arafat, să se roage la căpătâiul muribundului și după moartea acestuia, același rabin Hirsh îl numea în discursul său funebru „un mare conducător, care a făcut întotdeauna deosebirea între evrei și sioniști”. Iar în 2006, dacă avea cineva nevoie de el, putea să-l caute – și să-l găsească – la Teheran, la Congresul pentru negarea Holocaustului”, organizat de președintele Iranului, MahmudAhmadinejad.

Cine era rabinul Moshe Hirsh? Unul din promotorii grupării religioase sectare, Neturei Karta, pentru care Statul Israel este „o nesocotire a legilor Torei”, legea supremă a religiei iudaice, prin încălcarea dictatului Divin privitor la pedepsele și exilul fiilor lui Israel, căutând un remediu material contra unei condiționări spirituale. Ei consideră că statul evreiesc din antichitate a fost dezmembrat de voința divină, și numai Messia l-ar putea restabili, deci Statul Israel ar fi o încălcare a voinței lui Dumnezeu. Membrii mișcării Neturei Karta, trebuie să menționăm de la început, tocmai fiindcă neagă legitimitatea Statului Israel, nu dețin cetățenia israeliană, pe care o refuză cu obstinație și nu beneficiază, din acest motiv de drepturile cetățenești ale acestui stat, considerându-se, prin aceasta, perfect îndrituiți la deligitimarea acestuia în lume. Rădăcinile acestei mișcări ar trebui urmărite în anul 1912, când s-a fondat în Polonia, ca rod al eforturilor conjugate ale conducătorilor rabinici din Rusia și Germania, din Polonia și din Lituania, mișcarea Agudat Israel (Uniunea Israelului). Inițial gruparea, ai cărei lideri și discipoli au fost trimiși să trăiască în Țara Sfântă, iar în epoca Palestinei sub mandat britanic, „Palestine Order in Council”, care ținea loc de constituție în Palestina mandatară, a recunoscut în anul 1922 Knesset Israel (Adunarea Israelului), cu guvernul său, „Consiliul național”, (Havaad Haleumi), parte integrantă din Organizația Sionistă Mondială, Agudat Israel a obținut dreptul de a nu-și trimite reprezenanți în Knesset. Knesset Israel includea și Comunitatea Ultraortodoxă (Vaad Haharedi), dar Agudat Israel a preferat să-și constituie propriul rabinat, condus de rabinul Sonnenfeld. Grupul celor mai tineri și mai extremiști au constituit un soi de „dizidență” în cadrul lui Agudat Israel până în 1938, considerând-o „prea sionistă”.

În același an, s-a separat de aceasta, înființând Neturei Karta. Printre fondatori, se aflau rabinul Aharon Katzenebogen socrul rabinului Moshe Hirsh, și rabinul Amram Blau, conducător al comunității ungare, născut și educat în cartierul ierusalmitean Mea Shearim. În 1946, după decesul rabinului Blau, sciziunea dintre Agudat Israel și Neturei Karta a fost definitivă. Membrii Neturei Karta au păstrat, de-a lungul deceniilor, relații cu Agudat Israel, devenit între timp partid politic al Statului Israel, dar consideră acest partid „nedemn de a-i conduce pe fiii lui Israel”.

După principiul pe care Neturei Karta își întemeiază așadar ideologia, tentația sionistă ar determina prelungirea exilului poporului evreu, în loc să-i pună capăt.

Ajungem astfel la o delimitare a lumii religioase actuale a Statului Israel: stratul religios tradiționalist, alcătuit din cetățeni evrei parțial practicanți ai religiei, alcătuind o mare parte a populației religioase, încadrați în societatea modernă israeliană, lumea religioasă ortodoxă, caracterizată printr-o riguroasă practicare a religiei, dar cu imersiune în societatea modernă, și lumea ultraortodoxă, alcătuită din așa-numiții „haredi”, ceea ce în limba ebraică s-ar traduce „îngroziți să nu încalce nici una din cele 613 comandamente divine”. Aceștia se conduc după două principii fundamentale: „Daat Hatora” („ce spune Tora”), care guvernează întreaga viață a respectivei comunități, și „Emunat Hahamim” (credința înțelepților), reprezentată de partidul Agudat Israel, reunind comunitatea evreiască ashkenază, provenită, după cum am văzut, din țările Europei Centrale și Răsăritene. Agudat Israel, împreună cu un partid de dată mai recentă, „Deghel Hatora”, au format în prezent cartelul electoral „Yahadut Hatora”.

În anul 1984, a luat ființă partidul Shas (Sefaradim Shomrei Tora), alcătuit din evrei ultraortodocși de origine sefardă (orientală). În epoca actuală, Shas-ul atrage un puternic electorat, nu numai din rândul evreilor „haredi”. Încă din anul 1977, „Yahadut Hatora” a devenit un puternic pivot politic, cu o mare putere de influență în eșichierul politic israelian, pe care numai Shas-ul o poate depăși.

După cum subliniam anterior, gruparea antisionistă Neturei Karta păstrează relații cu partidele politice ultraortodoxe, astfel încât vădita „pactizare” cu organizațiile palestiniene al căror scop este distrugerea totală a Statului Israel nu poate fi contracarată de măsuri de natură să o frâneze. Cu prilejul diferitelor „vizite” în Gaza, sau în recent declaratul stat (?) observator la ONU, de sub guvernarea lui Mahmud Abbas, acești „Păzitori ai Cetății” (traducerea denumirii Neturei Karta), declară că statul palestinian (recunoscut doar de ei, deocamdată), ar avea dreptul la despăgubiri monetare pentru daunele și pierderile impuse de Statul Israel, iar refugiații palestininei au dreptul legitim de a reveni în „patria lor istorică” , și aceasta cât mai repede posibil.

Dacă luăm în considerație faptul că această grupare are filiale în state ale UE precum Olanda (la Amsterdam), sau în Austria (la Viena), ca și în Statele Unite, la New York (în vestitul Brooklin, având ca „bastioane” curțile rabinice din Belz și din Szatmary), am putea considera că își aduc ceea ce spaniolii numesc, pentru o contribuție modestă „grăuntele lor de nisip” (în fapt, „dunele lor de nisip) la atmosfera de o vădită ostilitate față de Statul Istael, fiind nu lipsiți de răspundere în a stârni „vântul prielnic” unei organizații teroriste precum Hamas-ul, cu scopul urmărit cu tenacitatea fanatică specifică fundamentalismului islamic, distrugerea totală a Statului Israel.