S-a scurs aproape un deceniu de teroare exacerbată in massmedia occidentală, timp in care am fost practic pironiţi într-o realitate cruntă, sîngeroasă cu fiecare ştire, reportaj, documentar despre acel fenomen cunoscut sub numele odios de jihad, in consecinţă nu trebuie să ne mire starea de spirit a europenilor ce pendulează între disperare şi furie atunci cînd subiectul este repus pe tapet. Sîntem prinşi într-o angoasă molipsitoare ce spulberă orice adiere de luciditate şi înlătură orice poftă de incursiune cerebrală in vintrele islamului, lăcaş pestilenţial perceput tot mai pregnant ca un soi de iad contemporan.

Şi atunci cum am putea să ne împotrivim răului ce-şi întinde negurile peste minţile noastre dacă nici măcar nu mai ştim cum arată in concreteţea sa imediată, nudă, brută, neînflorită, nealterată de arabescurile funebre împletite de cioclii presei internaţionale, necenzurată de struţii politicii apusene? Cum ar putea un om obişnuit, dotat cu psihic normal, cu o rezistenţă medie la ştirile despre apocalipsa zilnică, să fie convins să arunce o privire de profunzime asupra pericolului reprezentat de proliferarea unei demenţe colective cu pretenţii de religie globală?

Nu cred că mesajul ce defineşte primejdia şi lansează un avertisment mai poate atinge conştiinţa omului recent in condiţiile in care acesta blochează instinctiv orice ştire despre islam. E nevoie de un paliativ pentru a readuce omul in ipostaza de fiinţă capabilă de discernămînt şi decizie de ordin etic. Tentative au fost in laboratoarele culturale ale occidentului, pentru că numai dinspre aceste medii poate sosi gestul salutar, şi am putut observa cu toţii, pe viu, reacţia publicului vizat, a fost extraordinar cum cîteva mîzgăleli mai mult sau mai puţin umoristice au aruncat in aer 1 miliard de drept-credincioşi neobişnuiţi ca cineva să-i folosească drept obiect de amuzament şi subiect pentru [micro]opere de artă. Efectul emoţional al publicării unei singure caricaturi a depăşit in anvergură spaimele provocate europenilor de 1000 de asasinate rituale.

Acum, din Anglia, se iveşte o nouă satiră, cea cinematografică, şi, in sfîrşit, tabuurile ce învăluiesc islamul vor începe să se năruie sub hohotele noastre. Comediantul britanic Christopher Morris, cunoscut pentru seriile de sale de televiziune, a aruncat pe piaţă epopeea unor aprigi luptători, evocînd suferinţele şi frămîntările tinerilor jihadişti ce sălăşluiesc in Regat deghizaţi in cetăţeni obişnuiţi; cu această producţie sîntem poftiţi intr-o excursie hilară prin sufrageriile şi mansardele teroriştilor şi urmărim glorioasele fapte de arme ale soldaţilor lui Allah dintr-o perspectivă casnică, colocvială.