Saudiţii au eliberat certificatul de halal approved pentru zicala orice marinar are cîte o nevastă în fiecare port. Fiind vorba despre o ţară de basm, certificarea înseamnă o adaptare în canonul miraculos al celor o mie şi una de nopţi. Hassan Alomair, responsabil cu dezvoltarea turismului din Arabia Saudita, a propus o soluţie ingenioasă pentru revitalizarea vieţii de familie şi încasărilor liniei aeriene naţionale pe cursele interne. Proprietarii unui set de neveste între 2 şi 4 sînt chemaţi să îşi disperseze haremul în oaze separate şi să le viziteze prin rotaţie. Rotaţia cumpătată a hormonilor învîrte moara economiei sharia — Saudis Continue Steaming Toward the 7th Century. În urmă cu o jumătate de an, crema învăţaţilor şi clericilor musulmani a dat publicităţii un remarcabil apel de toleranţă şi reconciliere, intitulat O lume comună între noi şi voi. Apelul a fost larg circulat în presa scrisă sau online şi a fost primit cu entuziasm de numeroase instituţii religioase şi figuri grele din ierarhia a diverse denominaţii creştine. Singura excepţie o constituie un teolog australian care, afectat de galinacea orbensis — acea condiţie oftalmologică manifestată prin deprivarea de nuanţe şi receptivitate doar la negru pe alb — a publicat o analiză a edictelor religioase emise de Institutul Regal de Gîndire Islamică Aal al-Bayt din Aman, Iordania. Respectivele fatwa sintetizează cît se poate de clar gîndirea islamică în ce priveşte apostazia.
- His marriage is annulled by virtue of his apostasy.
- He cannot inherit the wealth of any of his relatives — whether they are Muslims or not — because the apostate is legally regarded as dead.
- None of his actions after apostasy has any legal validity (as the apostate is a legal non-person).
- An apostate cannot be remarried, whether to a Muslim or a non-Muslim.
- He cannot be a guardian for anyone else, so he loses custody of his children, and an apostate father has no say over his daughters’ marriages.
- An apostate must not be prayed for by Muslims after his death and must not be buried in a Muslim cemetery.
- If a male apostate comes back to Islam and wishes to resume his marriage, he must remarry his wife with a new ceremony and provide a new dowry for her.
- The apostate’s wealth and possessions are to be entailed upon an heir. If the apostate repents and returns to Islam, he receives his wealth back. If he dies while still an apostate, his wealth is inherited by his Muslim heir, but only the amount which he had at the time of his apostasy. Any wealth which accrued after he had left Islam is considered fay (and thus the collective property of the Muslim community).
Surpriza nu vine de aici. Institutul gînditor în frunte cu muftiul care a formulat aceste edicte sînt iniţiatorii emoţionantului apel proclamînd iubirea frăţească dintre lupi şi miei — What the Islamic Scholars Forgot to Tell the Pope.
Departamentul turc pe probleme religioase a însărcinat un grup de profesori şi teologi de la universitatea din Ankara să reinterpreteze un text sacru islamic, zicerile profetului Mohamed — hadiths. Această colecţie vastă, care cuprinde mii de comentarii atribuite fondatorului islamului, este a doua scriptură ca importanţă după Coran şi sursa care stă la baza jurisprudenţei islamice. Nu ştiu dacă s-a sesizat cineva, dar noţiunea reinterpretării unui text oficial închis reinterpretării din secolul 15 este cu totul haram pentru ortodoxia musulmană şi revoluţionară în implicaţii. Cu atît mai mult cu cît detaliile care au devenit publice indică o posibilă reformare a islamului, similară cu Reforma creştină iniţiată de Martin Luther — Turkey in radical revision of Islamic texts.
Laboratorul din Oxford specializat în datare bazată pe măsurarea carbonului a concluzionat în urmă cu 20 de ani că cea mai renumită relicvă creştină, vălul lui Iisus din Torino, e o făcătură din Evul Mediu. Acum, directorul laboratorului admite că măsuratorile de acum două decenii ar putea să fi fost viciate de contaminarea cu impurităţi a eşantionului analizat — Fresh tests on Shroud of Turin.
Buletinul meteo. Incălzirea globală continuă neabătut — Eskimos Sue Over Global Warming — chiar dacă zăpada de pe muntele Kilimanjaro nu dă nici un semn de topire — de fapt dă semne clare de nesimţire ignorînd autoritatea celui mai mare goracol în viaţă Yet another inconvenient story ignored by the MSM — şi unii deviaţionişti, cum ar fi soarele, sabotează programul mondial de întoarcere la sînul stîng al naturii — Forget global warming: Welcome to the new Ice Age.
Cultură. Crema siameză a gînditorilor din Aman lustruieşte bocancii (prolet)culţilor din Coreea de Nord — Orchestrated in Pyongyang. Turneul de peste mări şi ţări al Filarmonicii din New York, desfăşurat sub deviza noi nu dialogam decît cu tirani sensibili, va continua în Waziristan cu un spectacol de gală pentru crema Talibanului.
Cel mai frumos strigăt şoptit al săptămînii — Frângerea leagănului…
În rest, jazz cu Billie Holiday, Madeleine Peyroux şi Brian Ferry. Big Rude Jake e un canadian a cărui carieră muzicală s-a stins de ani buni. La începutul anilor ’90 a fost cel mai original muzician din Toronto. An untamed cat swinging fearless in clubs who had long lost any sense of swagger and tenderness. That was his gift to this great city.
Aşadar.
On a day like this, in the market quarter / And alleys lined with patch-work posted bills / Coats of paint like petals peel / And colors glow from within themselves / Seringeti pink and Prussian blue / Rembrandt reds and amber honey Gold / Garden greens and deadly shark-skin greys / As the mob thickens, the mystery unfolds / I take to shade, and I play the shadows / I watch my back and I play it cool / And I stand on guard and I stop to wonder / As one day whithers and a new day blooms / On a day like this, in the gridlock traffic / In the grinding gears and the razor wire / The thousand faces and island music / The charge electric in the air and sky / Fresh killed flesh and rhine-stone studded ironies / Are crucified on every porch and post / Vestal whores on second storey balcony / Cuttlefish and diesel go dancing up your nose / And the city steams and rides a / steelyard fulcrum / And it teeters and sways in the sundown light / I hold my breath and I hang in the balance / Of a city that reels between despair and delight / I am not your judge, I am not your champion / I won’t straight the road for some new messiah / I am a boulevard dog in the concrete corridor / I’m compelled by a mystery, I am the Blue Pariah
[xspf]_start(‘jazz’)[/xspf]
7 Comments
emma
1 March 2008köstlich ! chiar mi-am turtit nasicul de monitor pentru a ajunge cat mai aproape…spre a distinge aromele. garcon-ul , este un tip minunat. o clasa net superiaora pana in ultimul detaliu. un multumesc… este doar pur simbolic.
emma
1 March 2008p.s. articolele voastre sunt intotdeauna bine prezentate (documentate ), argumentate, incat … nu iti ramane nimic de comentat.
mi se pare mie sau cineva pe aici este polit-jurnalist?
o sambata frumoasa!
Grădinariu
1 March 2008Articolul vostru îmi aduce aminte de o replică din jocul Medieval 2 Total War: „The apostate must die!”
Interesantă treaba cu influenţa vânturilor asupra calotei glaciare. ???? Dacă previziunile lui Oleg Sorokhtin & Kenneth Tapping sunt corecte şi temperatura globală o să scadă brusc, mă întreb ce feţe or să facă vestiţii meteorologi cu încălzirea globală.
Francesco
1 March 2008May I join you?
La un croissant si o cafea, sa ascutam As time goes by…
emil
1 March 2008Foarte faina melodie. As fi pus originalul, dar nu il am. Nu-i bai, versiunea lui Brian Ferry e si ea buna.
Emma, nu ne injura ???? aici nu e nimeni polit-jurnalist.
Gradinariu, check this out.
„… vestiţii meteorologi ”
Peste 500 de statii climaterice americane (acelea unde se fac masuratori de temperatura si alti parametri) au fost inspectate si doar 13% (acelea notate cu „1” si „2”) satisfac standardele de masurare meteo.
Over 500 USHCN Climate Stations Now Surveyed
Si asta. Precis ai auzit de „consensul stiintific” al oamenilor de stiinta. Adica marea majoritate sint de acord cu teoria incalzirii globale datorata activitatii umane. Oops.
U.S. Senate Report: Over 400 Prominent Scientists Disputed Man-Made Global Warming Claims in 2007
Au incercat si altii sa transforme natura.
Great Stalin Plan for the Transformation of Nature
Imperialistu'
1 March 2008Emil, stai nitel, ce inseamna polit-jurnalist? Eu cred ca e de bine :).
Francesco > Ca intotdeauna. ????
emma
1 March 2008emil , nu injur ! sunt cumintica si ma port conform etichetei .
imperialistu : este de bine – nu am la indemana figurinele.