FUNDATIA IOAN BARBUS

CELE MAI CITITE

Gazeta Wyborcza manipulează

Mare noutate – ar putea protesta cititorii. De aia există, ca să manipuleze, doar nu ca să informeze. Câteodată, totuși, manipulările ating un asemenea nivel, încât pot să surprindă. Deși nu ar trebui.

Acum o săptămână, organul lui Michnik a postat un interviu cu noul președinte al României, Klaus Iohannis. L-a dotat cu această notă:

„Instalat în decembrie 2014, Iohannis curață mizeria lăsată de predecesorul său, Traian Băsescu. Sub conducerea acestuia, țara a fost zguduită de scandaluri de corupție, în care a fost implicată chiar familia șefului statului. Provenit din minoritatea germană, Iohannis este pentru intensificarea cooperării cu SUA […]”

Cititorul o citește ca informație obiectivă, necesară pentru înțelegerea interviului. Doar că realitatea este exact opusă felului în care prezintă lucrurile Wyborcza.

Prioritatea lui Băsescu, deja în prima lui campanie prezidențială a fost lupta împotriva corupției. Corupția, care devenise caracteristica „sistemului Iliescu”, așa cum a fost numit post-comunismul românesc, după patronul său, primul președinte de după căderea lui Ceaușescu, liderul partidul social-democrat PSD (metamorfoza partidului comunist). Rivalul lui Băsescu la alegerile din 2004 a fost primul-ministru de atunci, șeful PSD, Adrian Nastase. Astăzi, acest politician își ispășește deja a doua condamnare pentru corupție.

Băsescu și-a realizat promisiunile electorale. Guvernul care s-a format sub patronajul lui a realizat o reformă profundă a sistemului judiciar. De aceea, în boxa acuzaților ajung noi și noi reprezentanți ai establishmentului post-comunist românesc. Acum câteva luni, a fost condamnat la 10 ani de închisoare pentru corupție cel mai mare mogul media și unul dintre cei mai bogați oameni din țară, un fost colaborator al Securității, Dan Voiculescu.

Principalii adversari ai lui Băsescu și dușmani ai reformei statului au rămas post-comuniștii, care au căutat să demonteze sistemul de justiție, tentativă pe care a reușit să o contracareze cu succes fostul președinte. De vreo doi ani, ei guvernează din nou România și au încercat, cu încălcarea constituției, demiterea președintelui. Retorica din mass media subordonate postcomuniștilor o amintește până la confuzie pe aceea din Polonia. Partenerul lor de coaliție USL era partidul liberal, al cărui membru era actualul președinte Iohannis. Nu trebuie să tragem din asta concluzii exagerate, contracandidatul lui Iohannis a fost actualul prim-ministru PSD, Victor Ponta, iar actualul președinte a declarat că va continua lupta împotriva corupției, adică linia lui Băsescu.

O caracteristică importantă a politicii fostului președinte a fost pro-americanismul, datorită căruia România și nu Polonia a fost echipată cu elemente ale scutului american de apărare antirachetă.

Băsescu a realizat în mare măsură ceea ce combate Wyborcza. A creat un sistem eficient de justiție și a condamnat regimul comunist ca ilegitim și criminal. A fost de dreapta și a luptat în mod constant cu oligarhia post-comunistă, care este aliata Wyborczei. E destul ca să devină obiectul insinuărilor acesteia. Și pentru că polonezii nu știu prea multe despre România, gazeta a arătat de ce e în stare.

Traducere Anca Cernea

Puteți sprijini activitatea noastră cu o donație unică sau una recurentă prin Patreon.

Bronisław Wildstein

Bronisław Wildstein

4 Comments

  1. Serafim
    21 March 2015

    Off topic:
    http://www.criticatac.ro/27496/declaraia-boicotanilor-de-la-conferina-despre-avort-din-cluj/

    Ia uitati fratilor, o data in plus, ce democratie predica oamenii astia. Democratia pumnului in gura. N-am fost prezent de data asta, dar la urmatoarele conferinte din serie sigur voi fi prezent.

  2. Emil Borcean
    21 March 2015

    E vorba despre regula 12 a lui Alinsky, din manualul pentru radicali:

    RULE 12: Pick the target, freeze it, personalize it, and polarize it.

  3. nastratin
    21 March 2015

    @Emil
    Saul ALINSKY a fost satanist si mentorul lui 0-bamba..

  4. Anca Cernea
    21 March 2015

    Wyborcza lui Michnik minte și în poze.

    Priviți imaginea de mai jos, publicată pe portalul gazeta.pl.

    Sunt pozele principalilor trei candidați la alegerile prezidențiale, fiecare cu numărul semnături de sprijin strânse în favoarea respectivei candidaturi.
    Komorowski, candidatul PO (adică USL) e pus primul. Și n-are de ce să fie pus primul, pt că Andrzej Duda, candidatul opoziției conservatoare PiS, a strâns cu un milion mai multe semnături, și îl cheamă și cu D, așadar, nici alfabetic nu se explică ordinea. (Frumoasa din poziția 3 a pozei este Magdalena Ogorek, și candidează din partea lui Putin. )
    Observați și că semnăturile lui Andrzej Duda sunt reprezentate în desen la dimensiuni cel puțin de două ori mai mici decât ale preferaților Wyborczei.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

România a făcut mulți pași în direcția corectă de la revoluția din 1989. Cu toate acestea, revoluția nu a fost niciodată terminată în România. Influența malefică a Rusiei, datorită proximității sale geografice față de România și relația continuă a României cu China comunistă, creează multe probleme care subminează progresele economice și democratice ale României, precum …

adrian zuckerman foto