Reproduc mai jos cîteva fragmente din apelul pe pe situl de promovare al documentarului, ExperimentulPiteşti.org:
[toc auto=off]
.
Stimaţi oameni buni,
Secolul XX a doborât de câteva ori recordul mondial în criminalitate şi oroare: 10 milioane de oameni ucişi în primul război mondial, 55 de milioane în al doilea război mondial, 10 milioane de oameni ucişi în numele nazismului şi peste 100 de milioane ucişi în numele comunismului. Trebuie să facem imposibilă repetarea unor asemenea catastrofe. Crimele nazismului au fost condamnate just şi exemplar. Crimele comunismului (care continuă să existe, spre ruşinea omenirii) trebuie condamnate la fel. Acest lucru este posibil numai prin cunoaşterea întregului adevăr. Incredibil, dar nu se ştie aproape nimic despre cea mai diabolică crimă a comunismului: genocidul sufletelor care a avut ca scop generarea „omului nou”.
Acest genocid, în forma lui extremă, a început în România în 1949, la penitenciarul politic din Piteşti, sub forma unui experiment nici măcar închipuit vreodată: „reeducarea” deţinuţilor prin torturarea continuă, fizică şi sufletească, chiar de către colegii de detenţie. „Reeducaţii” erau obligaţi să se autodenunţe, să se nege pe sine, să-şi denunţe şi să-şi renege familia, prietenii şi iubita, adică să-i „demaşte” dezicându-se de ei, de tot ce aveau mai sfânt, batjocorind credinţa în Dumnezeu şi Sfintele Taine. „Reeducatorii” îi obligau să participe la veritabile ritualuri satanice antireligioase. În final, „reeducaţii” erau obligaţi să devină „reeducatorii” altora, adică torţionari. Cei care refuzau, erau obligaţi să se „reeduce” din nou, până acceptau rolul de „reeducator”; dacă continuau să refuze, riscau să fie ucişi. Mulţi au încercat să se sinucidă pentru a scăpa de infern, dar foarte puţini au reuşit. Subliniem că nu există cuvinte pentru a descrie cu adevărat tot ceea ce au îndurat aceşti tineri anticomunişti (in jur de 2000), majoritatea fiind studenţi în momentul arestării.
Finalmente însă, genocidul sufletelor nu a fost posibil tocmai pentru că sufletul este nemuritor. Aceasta a fost speranţa celor condamnaţi la moartea sufletească. Numai credinţa în Dumnezeu i-a salvat.
„Experimentul Piteşti” este aproape necunoscut chiar şi în România. Alexandr Soljeniţîn, laureat al Premiul Nobel pentru literatură, a considerat experimentul ca „cea mai teribilă barbarie a lumii contemporane”. Istoricul François Furet, membru al Academiei Franceze, îl descrie ca „una dintre cele mai cumplite experienţe de dezumanizare pe care le-a cunoscut epoca noastră”.
Pentru ca această invenţie satanică să fie cunoscută, am hotărât să realizez un film documentar de lung-metraj care va beneficia în special de mărturiile ultimilor supravieţuitori şi de reconstituiri făcute sub îndrumarea directă a acestora. Am făcut un proiect în acest sens şi am sperat că statul român îl va sprijini. Dar proiectul a fost respins de două ori la rând de cei care vor să îngroape adevărul.
Sunt decis să-mi duc la bun sfârşit proiectul. Am început filmările din resurse proprii, filmând interviuri-mărturii cu câţiva supravieţuitori. Am selectat pentru dvs. scurte fragmente din filmările cu aceştia. Materialul brut cu aceste mărturii de istorie orală reprezintă un excepţional document istoric (estimăm că mărturiile vor totaliza circa 150 de ore).
Supravieţuitorii au peste 80 de ani iar starea sănătăţii lor e marcată de dezastrul prin care au trecut. Trebuie să filmăm cât mai curând posibil ceilalţi supravieţuitorii (încă circa 30).
[…]
Vă rog să sprijiniţi împlinirea acest proiect care va contribui la irepetabilitatea infernului comunist. Eventualul sprijin al dvs. va fi menţionat în cadrul genericului filmului şi al coperţii viitorului DVD. Fundaţia VideoMedia, care produce filmul, va publica periodic orice formă de sprijin, eventuale donaţii şi modul de folosire a acestora.
[…]
Bucureşti, 31 Martie 2008
Din partea creatorului sitului proiectului, Dan Călinescu:
Domnul Sorin Ilieşiu vrea să facă un film despre „Experimentul Piteşti”, pentru care nu a putut obţine finanţarea în România, unde se pare ca există grupuri de interese speciale care nu vor ca acest documentar să fie produs.
Datorită vârstei înaintate a puţinilor supravieţuitori ai „reeducării”, amânarea filmărilor înseamnă practic imposibiliatea realizării acestui proiect.
Pentru producerea filmului documentar de lung-metraj „Genocidul sufletelor. Experimentul Pitesti – reeducarea prin tortură”, Domnul Ilieşiu a estimat un buget de 384.350 RON, respective 103.775 €, la cursul de 1 € = 3,703 RON. Acest buget include şi versiunea titrată în limba engleză.
Sunt convins însa că filmul, care are un mesaj universal, ar trebui titrat în mai multe limbi importante, astfel încât impactul lui să fie universal şi pentru ca experienţa românească să împiedice repetarea ororilor de la Piteşti, unde, la câţiva ani dupa Holocaustul nazist, comuniştii – fraţii spirituali ai nazismului – au organizat un Genocid al sufletelor.
Apelez la generozitatea tuturor românilor şi româncelor, pentru a dona 458.150 lei (noi) necesari realizării filmului.
Acest film şi altele similare trebuie făcute, pentru a opri marşul destructiv al celor intresaţi în distrugerea memoriei noastre colective, în minimalizarea catastrofei adusă de comunism României şi in păstrarea marxismului şi comunismului ca modele viabile de organizare a societăţii.
Orice donaţie este binevenită, va fi primită cu gratitudine şi va contribui la eliminarea torturii din arsenalul violenţei umane.
Transmiteţi, vă rog, acest apel prietenilor Dumneavostră.
Vă mulţumesc din tot sufletul.
Dan Călinescu
—————————————————————————————-
Bugetul pentru realizarea filmul documentar „GENOCIDUL SUFLETELOR. Experimentul Piteşti – reeducarea prin tortură” este de 458.150 RON din care, până acum, am obţinut 44.090 RON. Mai sunt necesari 414.060 RON.
Click pe imaginea de mai jos pentru a afla cum puteţi face o donaţie: