În urmă cu ceva timp am reprodus în traducere un articol al economistului Thomas Sowell, care prezenta o faţetă a mănunchiului de cauze aflate la originea crizei economice globale din prezent. Acum este rîndul unei alte analize revelatoare.

Hernando De Soto este un economist sud-american originar din Peru, a cărui specialitate este lămurirea unei întrebări des puse în ţările afectate de subdezvoltare cronică, în care totuşi funcţionează un sistem economic de sorginte capitalistă: de ce nu funcţionează capitalismul la randament optim, adică nu generează bogăţie şi o creştere generală constantă a nivelului de trai în afara zonei geografic-culturale a Occidentului (incluzînd aici Japonia, Israel, sud-estul Asiei şi Australia / Noua Zeelandă)? Răspunsul lui De Soto constă în diferenţa dintre drepturile de proprietate din acest Occident lărgit şi restul lumii. Mai precis, De Soto consideră că avantajul decisiv al lumii capitaliste înstărite constă într-un sistem complex, transparent, onest şi atotcuprinzător de înregistrare a proprietăţii, astfel încît valoarea reală a bunurilor aflate în proprietatea cetăţenilor, firmelor private sau statului este permanent actualizată, cunoscută şi uşor accesibilă, în acest fel formînd un fundament de încredere colectivă şi un cadru care permite existenţa unor tranzacţii economice cinstite şi realiste. În virtutea acestui depozit de cunoştinţe comune, în permanentă actualizare, oricine poate participa cu şanse egale la activităţile de producţie sau investiţie, întrucît valoarea bunurilor care formează baza tuturor tranzacţiilor financiare, începînd de la cele de credit sau debit personal şi pînă la tranzacţii mult mai complexe, este mereu înregistrată şi la îndemîna oricui. Teza lui De Soto este că în ţările sărace din America de Sud, Africa şi Asia nu există structura legală şi procedurală necesară pentru existenţa unui astfel de sistem transparent şi neutru. Din această cauză, majoritatea populaţiei nu deţine nici măcar acte de proprietate elementare pentru bunurile şi proprietăţile de care se foloseşte; această lipsă, cauzată de un sistem legislativ deficient sau prădat de birocraţii greoaie şi corupte, privează un număr extraordinar de oameni din aceste zone de accesul la capital, adică la investiţii şi reinvestitii graduale prin care să îşi sporească avutul şi implicit avutul naţional. Este un cerc vicios al sărăciei alimentate prin încurajarea de către stat a economei subterane, în capcana căruia a căzut şi România în anii eternei tranziţii din deceniul 9 al secolului trecut.

Cu ocazia crizei economice grave prin care trecem, De Soto descoperă un călcîi al lui Ahile în chiar sistemul financiar al capitalismului matur din Occident.

Posesiile toxice au fost posesii ascunse

Hernando De Soto pentru Wall Street Journal

Administraţia Obama a propus în sfîrşit un plan care să adreseze cauza reală a crizei de credit: acele „investiţii toxice” din posesia băncilor, care au băgat panică în investitori şi debitori, blocînd pieţele de credit mondiale. Însă dacă ministrul finanţelor, Timothy Geithner, speră să prevină o repetare a acestei crize economice globale, planul său de salvare trebuie să recunoască faptul că problema adevărată nu sînt împrumuturile calpe, ci devalorizarea hîrtiei pe care sînt tipărite.

Criza globală din prezent – o pierdere pe hîrtie în ultimele 15 luni a mai mult de 50 trilioane in acţiuni bursiere, ipoteci, venituri şi poliţe de mărfuri – nu poate fi explicată doar prin insolvabilitatea a numai 7% din ipotecile cu dobînzi reduse care au declanşat criza (a căror valoare probabilă nu depăşeşte un trilion de dolari). Dacă nu restaurăm încrederea în hîrtie, următoarea insolvabilitate – a cărţilor de credit sau a împrumuturilor pentru studenţi – va declanşa încă o prăbuşire a valorilor acumulate în hîrtiile finanicare şi va îngenunchia economia mondială.

Dacă ne gîndim puţin, absolut orice posesie de valoare este înregistrată pe hîrtii de proprietate. La începutul acestui deceniu, valoarea totală a hîrtiilor de proprietate reprezentînd bunuri tangibile cum ar fi proprietăţi funciare, clădiri sau patente era de aproximativ 100 trilioane dolari, iar în jur de 170 trilioane reprezentau proprietatea asupra unor bunuri semilichide cum ar fi ipoteci, acţiuni bursiere şi obligaţiuni financiare emise de stat. De atunci însă, oameni de finanţe agresivi au fabricat, conform Băncii de Internaţionale de Depuneri, derivative în valoare de 1 cvatrilion de dolari (1000 de trilioane), cu care au inundat piaţa. Aceste derivative sînt instrumente financiare derivate din valori reale, hîrtii de investiţie cu valoare proprie şi garantate de ipoteci sau împrumuturi, în principiu de fonduri legate de valoarea unor bunuri sau proprietăţi reale.

Aceste derivative sînt la originea crizei de credit. De ce? Spre deosebire de alte hîrtii de proprietate, derivativele nu sînt sub incidenţa legii, nu există obligaţia legală ca acestea să fie înregistrate, valoarea lor urmarită constant şi corelată cu valoarea bunurilor pe care le reprezintă. Nimeni nu ştie exact cîte există, unde şi cine este în final răspunzator de ele. De aceea există o teamă larg răspîndită că debitorii potenţiali şi receptorii de capital care deţin prea multe derivative neperformate nu vor fi în stare să achite împrumuturile pe care le-au făcut. Pe măsură ce încrederea în hîrtiile de proprietate se năruieşte, are loc o reacţie în lanţ care paralizează creditul şi investiţiile, duce la contracţia tranzacţiilor financiare şi la o scădere catastrofală a numărului celor angajaţi şi a valorii proprietăţilor oricui.

De cînd oamenii au început să se îndeletnicească cu comerţul, să împrumute şi investească dincolo de limitele impuse de familie sau de trib, a existat şi dependenţa de confirmări scrise autentificate legal, pentru a declara datele faptice reale în legătură cu lucrurile de valoare. De-a lungul ultimilor 200 de ani, acest proces legal s-a maturizat într-un consens global privind procedurile, standardele şi principiile necesare pentru a documenta datele reale astfel încît oricine să le poată înţelege uşor şi să le acorde încredere.

Rezultatul este un sistem de proprietate formidabil cu reguli şi mecanisme de înregistrare care aşează pe hîrtie datele ce ne permit să deţinem, transferăm şi utilizăm orice se află în posesia noastră, de la acţiuni bursiere la scenarii de film. Singurele hîrtii, reprezentind un bun de proprietate, care nu sînt trecute într-un registru central, standardizate şi uşor de urmărit sînt derivativele.

Proprietatea este mult mai mult decît o masă de norme. Este şi un sistem uriaş de informaţii care procesează date primare pînă la sublimarea lor în date esenţiale care pot fi testate în ce priveşte cantitatea de adevăr pe care o cuprind, astfel nimicind catalizatorii principali ai recesiunilor şi panicii – ambiguitatea şi opacitatea. Pentru a aduce derivativele sub incidenţa legii, guvernele trebuie să asigure că acestea sînt conforme cu şase proceduri vechi ce garantează valoarea şi legitimitatea oricărui fel de hîrtie pretinzind că reprezintă un bun aflat în proprietate:

— Toate documentele şi bunurile şi tranzacţiile pe care le reprezintă sau din care sînt derivate, trebuie să fie înregistrate în registre accesibile publicului. Numai prin înregistrarea şi actualizarea continuă a acestui corp de cunoştinţe putem detecta tipul de instrumente financiare şi contractuale excesiv de creative care ne-au afundat în această recesiune.

— Legea trebuie să ia în considerare „externalităţile” sau efectele colaterale ale tuturor tranzacţiilor financiare, conform principiului erga omnes (în relaţie cu oricine – pentru oricine), care a fost iniţial dezvoltat pentru a proteja publicul de consecinţele negative ale înţelegerilor secrete implicînd aristocraţii cu obligaţii de responsabilitate în faţă nimănui sau cel mult doar faţă de sine.

— Guvernele nu trebuie să uite că producţia este intotdeanuna mai importantă decît finanţele. Aşa cum şi-au dat seama Adam Smith şi Karl Marx, finanţele sprijină crearea de abundenţă, dar în sine nu crează valoare.

— Guvernele pot încuraja procesul prin care bunurile aflate în proprietate să fie folosite drept pirghii de investiţii, credit sau debit, să fie transformate, combinate, recombinate şi reimpachetate sub orice formă şi în orice număr de tranşe, însă cu condiţia ca procesul să îmbunătăţească valoarea bunului original. Aceasta a fost regula din timpuri imemoriale de a recompensa proprietatea.

— Guvernele nu mai pot tolera folosirea unui limbaj opac şi confuz în exprimarea instrumentelor financiare. Claritate şi precizie sînt indispensabile pentru crearea de credit şi capital prin hîrtie. Politicienii occidentali nu trebuie să uite ceea ce marii lor gînditori au spus de-a lungul secolelor: toate obligaţiile şi angajamentele care durează sînt derivate din cuvinte puse pe hîrtie cu mare precizie.

Mai presus de orice, guvernele trebuie să nu se mai agaţe de speranţa că piaţa în existenţă va rezolva în cele din urmă orice problemă care apare. „Să lăsăm piaţa să lucreze” a ajuns să însemne „să lăsăm economia subterană să lucreze”. În realitate, pieţele moderne lucrează optim numai dacă hîrtia este de încredere.

Datoria principală a guvernelor este de a aduce acest întreg mediu toxic sub incidenţa legii, unde va fi supus unor constrîngeri legale. Nici unei activităţi economice bazate pe încrederea publicului nu i se poate permite să opereze în afara principiilor generale ale legilor proprietăţii.

Instituţiile financiare vor trebui să servească societatea şi să raporteze deplin ce posedă şi ce datorează – la fel ca oricine dintre noi – astfel încît să obţinem datele faptice necesare pentru a ieşi din labirintul actual. Aceste instituţii financiare trebuie să înveţe să pună pe hîrtie declaraţii despre realitate, nu declaraţii despre alte declaraţii.