Filozoful englez Thomas Hobbes spunea că atunci când doi oameni au același scop, aceștia devin dușmani și fiecare caută să-l distrugă pe cealalat; ei nu găsesc o plăcere nici în a se întovărăși, că fiecare așteaptă ca celălalt să-l prețuiască la fel de mult cum se prețuiește el însuși.

Același Hobbes mai zice că în ”stare naturală” (acea stare în care omul trăiește fără a-și reglementa comportamentul în raport cu ceilalți oameni) omul se află într-o ”stare de război”. Cu alte cuvinte, civilizația este înainte de toate o convenție, o renunțare tacită la ”starea de natură” prin reprimarea instinctelor vitrege armoniei sociale și conviețuirii.

La ”starea naturală” apela Hitler când își ținea trupele SS în continuă mișcare și marșuri pentru a le stimula instinctele, pentru nu le da posibilitatea de a se reculege, de a ajunge seara acasă să reflecteze la ce fac, cu alte cuvinte pentru a nu le da posibilitatea să devină umani.

La aceeași ”stare” apelează și liderii grupărilor teroriste când își instruiesc adepții pentru ”războiul sfânt”. Pentru că omul care se naște în secolul XXI, se naște în aceeași ”stare de natură” ca și omul născut la începutul secolului XX. O dramă de amplitudinea Holocaustului vine ca argument, ne arată că educația și civilizația nu sunt native în configurația omului contemporan.

Puterile occidentale ar trebui să ia în serios tipul acesta de îndoctrinare. Ezitarea în fața fundamentalismului islamic poate echivala cu încurajarea indirectă a dezvoltării terorismului și cu pierderea de vieți omenești în atentatele pe care ”le promit” organizațiile teroriste. Era oare momentul ca un stat occidental (Suedia) să recunoască ”legalitatea” Palestinei?

Bineînțeles, islamul e o religie a păcii, dar și comunismul lui Stalin se propunea ca un regim al păcii, egalității și dreptății.

Alain Besancon spunea că ideologia (în totalitarism) desemnează ansamblul ideilor elaborate de clasa dominantă cu scopul de a permite justificarea unor situații sociale și permițând puterii politice să se perpetueze. Nu putem oare distribui această definiție și rolului pe care îl joacă normele Coranului în perpetuarea terorismului?

Bineînțeles, există o comunitate musulmană numeroasă în Europa care este străină de caracterul criminal al acțiunilor Al Qaeda, Stat Islamic sau Hamas; Însă pe fondul ezitărilor statelor occidentale în fața devzoltării fundamentalismului islamic în chiar spațiul occidental, de ce nu ar fi posibil spectrul, ca în timp, fundamentalismul religios să devină ofertant (o alternativă) pentru comunitatea musulmană moderată, activând incidental celule terorise în statele europene? „să ne gândim și la faptul că frica este unul dintre factorii importanti care stau la baza deciziilor pe care omul le ia in viata”.

Mă întreb de ce în Franța sau în alt stat european, nu am văzut nici un protest de amploare al vreunei organizații feministe împotriva rolului pe care islamul îl atribuie femeii.

În versetul 34 dintr-una dintre surele medineze din Coran este specificat faptul că: „Bărbații sunt mai presus decât femeile, fiindcă Dumnezeu le-a dat întâietate asupra lor și fiindcă ei cheltuiesc din averi pentru ele. Femeile cinstite sunt pioase, păstrând în taină ceea ce Dumnezeu păstrează. Dojeniți-le pe cele de a căror ascultare vă este teamă! Părăsiți-le în așternuturi! Loviți-le! Dumnezeu este Înalt, Mare.”

Musulmanul moderat-european dezavuează oare acest tip de principii?

Totodată, având în vedere că singura democrație din Orientul Mijlociu, Israelul, luptă împotriva unei organizații teroriste islamice (Hamas), are Franța (și Europa) de câștigat de pe urma prezenței lui Mahmoud Abbas la marșul solidarității împotriva terorismului de la Paris, și asta în contextul în care tot mai mulți evrei părăsesc Franța? Se mută democrația (așa cum o cunoaștem noi) din Vest (încet, încet), lăsând loc uneia ”originale” și asta cu concursul stângii occidentale?

Domnule Hollande, ”ce-i de făcut?”.

de Ronald N. Popescu