Joi, 28 noiembrie 2013, la Librăria Humanitas de la Cișmigiu a avut loc dialogul ”Înapoi la argument” in care Horia-Roman Patapievici l-a avut ca invitatpe Gabriel Liiceanu. Tema discuției: “Viața cotidiană a Securității din punctul de vedere al victimei”.
via https://tudorvisanmiu.wordpress.com/:
- La început, domnul Patapievici şi-a exprimat consideraţia referitoare la «Dragul meu turnător»: “Cred că este pentru prima dată când o fostă victimă zugraveşte fără patimă, fără dorinţa de a se răzbuna, angrenajul în care s-a întâmplat să nimerească”.
- Domnul Patapievici a mai observat că, în centrul cărţii (în chiar scrisoarea de la mijloc), se află nu persoana turnătorului, ci figura luminoasă a lui Imre Tóth, “matematician cu preocupări filosofice, evreu”, cum apare în dosarul său de urmărire (pentru aranjarea bursei sale în Germania). Pentru acest lucru, domnul Liiceanu s-a justificat astfel: “Nu vreau să se creadă că în «Jurnalul de la Păltiniş» propun figura luminoasă a lui Noica, iar în cartea asta, pe a lui Imre Tóth. El apare în dosar în prima clipă [….] fiind «sâmburele răului» în mentalitatea ofiţerului de caz. De la începutul cărţii se adună atâta rău, devina atât de urâtă, încât am simţit nevoia de a construi un «punct de lumină», o lume construită din prieteni, un edificiu prin care să se apere de răutatea din jur [….] În acest univers, trebuie să ţâşnească o figură a luminii, iar el este prima astfel de figură din viata mea – un punct de lumină de care poţi să te agăţi”.
- În luările sale de cuvânt, domnul Liiceanu a repetat anumite idei enunţate anterior, într-o emisiune despre cartea sa de la Digi 24 (“Imparţial” din 22 noiembrie). De exemplu: folosindu-se ilustrativ de cazul lui Adolf Eichmann, judecat la Ierusalim în 1960 (cel care făcea “listele cu evreii ce aveau să fie exterminaţi”, infinit mai vinovat decât cei care “învârteau robinetul camerii de gazare”), domnul Liiceanu formulează – pentru sistemele represive – o lege paradoxală: “cu cât cineva (aflat în sistemul represiv – n.m.) este mai departe de victimă, cu atât este mai vinovat”.
- În mod firesc, este apreciată şi de domnul Patapievici partea referitoare la “laicizarea” conştiinţei morale, primite de la Dumnezeu. Prin iluminism, “de la om cu frică de Dumnezeu se trece la a fi om cu adevărat”. Imaginea oferită, a unui Dumnezeu care zice: “v-am învăţat, acum mergeţi singuri”, iar apoi se îndepărtează, este, fireşte, deistă, şi nu are o bază teologică. Domnul Liiceanu mai spune «cred că relaţia dintre maestru şi ucenic poate înlocui cea dintre Dumnezeu şi credincios», care completează, într-un anumit sens, o altă imagine din carte: «Şi, în fond, de ce nu şi-ar fi lăsat Maestrul Divin discipolul să meargă mai departe pe drumul pe care El i-l deschisese?».
[…]
Puteți citi și acest interviu cu Gabriel Liiceanu despre cartea lui, “Dragul meu turnător”.
Puteți sprijini activitatea noastră cu o donație unică sau una recurentă prin Patreon.