Uniunea Europeană subscrie integral la catehismul ecologist, care propovăduiește astfel: planeta suferă de o febră accelerată nemaiîntâlnită în istorie, dioxidul de carbon cauzează o încălzire catastrofală, de vină pentru emisiile crescânde de dioxid de carbon este activitatea industrială umană, iar singurul remediu constă în reducerea acesteia, adoptarea pe scară largă a surselor de energie așa-zis regenerabile și instituirea de organisme internaționale de experți și birocrați, care să administreze o justiție climatică pentru toată lumea.

Singura realitate certă și observabilă este că, într-adevăr, emisiile de dioxid de carbon au crescut vertiginos în acest secol. China, de exemplu, pune zilnic în funcțiune o termocentrală pe cărbune. Însă, fiind mai timid față de Orient, catehismul ecologist evită să menționeze acest detaliu. Smoala și pucioasa acuzațiilor sunt rezervate de obicei pentru Occident.

Dar, în afară de această observație corectă, restul diagnosticului e complet eronat. Suntem în al 17-lea an consecutiv de neîncălzire globală. Au existat variații mici de temperatură în acest interval, dar media pentru perioada 1998-2014 este staționară. Temperatura globală nu a crescut, cu toate că același lucru nu se poate spune și despre emisiile de dioxid de carbon. Dimpotrivă.

Sensibilitatea climei la acumularea de dioxid de carbon a fost mult exagerată de șarlatanii încălzirii globale, în frunte cu politicieni ca Al Gore, alarmiști cu pedigriuri științifice ca Michael Mann (climatologul care a fabricat celebra diagramă supranumită „crosa de hochei”), James Hansen (NASA), și putregaiul ONU numit IPCC – acel Intergovernmental Panel on Climate Change responsabil primar pentru confecționarea și întreținerea unui „consens” mincinos.

Uniunea Europeană și-a însușit de timpuriu dogma încălzistă și a luat toate măsurili profilactice recomandate, iar Germania a excelat la acest capitol. A renunțat complet la producția de energie nucleară, este ferm împotriva exploatării gazelor de șist și la sfărșit de deceniu 1990 și început de deceniu 2000 a redus substanțial producția de cărbune din bazinul Ruhr. În schimb, a implementat un program agresiv de subvenționare și promovare a panourilor solare și fermelor de elice eoliene.

Experimentul german este important. Germania e locomotiva economică a Europei, cu o industrie de vârf în numeroase domenii. Exemplul ei are o greutate deosebită.

A reușit tranziția verde made in Germany? Nu. Este un eșec de proporție wagneriană. Nibelungii verzi sunt buni doar de spectacol, iar prețul acestui spectacol este atât de mare încât prețul la energie a devenit și el mult prea mare pentru a mai susține în mod eficient industria germană. Bunăstarea, inovația și calitatea exemplară au nevoie de energie ieftină și din abundență, iar fantasmagoriile verzi nu pot oferi așa ceva. Progresul idiotic foțat cu orice preț înseamnă de fapt o întoarcere la trecut.

De-a lungul centurii miniere a continentului, din Germania și până în Polonia și Cehia, furnizori de energie precum Vattenfall AB, CEZ AS și PGE SA își extind exploatările de suprafață de lignit. Această formă de carburant fosil umed conține mai puțină energie și mai mult carbon decât cărbunele solid folosit în general.

Aceste proiecte sunt contrare reglementărilor Uniunii Europene, care limitează emisiile și impun forme de energie curată. Alarmați de prețurile de două ori mai mari decât cele din SUA, politicienii permit expansiunea sectorului minier de cărbune, care a fost restrâns în ultimele două decenii. A fost provocată o reacție de împotrivire în comunitățile vizate de această expansiune.

„Este absurd”, spune Petra Roesch, primar al unui sat vechi de 700 de ani din sud-estul Berlinului, care ar urma să dispară în urma expansiunii miniere propusă de firma Vattenfall. „Germania dorește o tranziție către energie regenerabilă, iar noi suntem pe cale să pierdem terenurile noastre”.

Conform Agenției Internaționale a Energiei, cererea mondială de lignit va crește cu 5.4% până în 2020. În același timp consumul ar trebui să scadă cu 10%, pentru a menține încălzirea globală la două grade Celsius până la finalul acestui secol.

Dirtiest Coal’s Rebirth in Europe Flattens Medieval Towns

Petra Roesch crede că Mercedesul din garaj și restul de artefacte care îi asigură confortul material cresc spontan, din sporii energiei regenerabile. Gândirea magică are însă un efect pervers: la intersecția cu realitatea se produce un salt înapoi, la lignit… cam de 700 de ani.

Iar România? Cărbune avem, dar avem și Greenpeace: Renunțarea la cărbune.

Gaze de șist nu, cărbune nu… Se va inventa oare o metodă de obținere a energiei din prostie? Asta chiar ar fi o sursă eternă și infinit regenerabilă.

Hai, #unițisalvăm, produceți și voi ceva!