FUNDATIA IOAN BARBUS

CELE MAI CITITE

Manifestul Dreptei nu își va fi meritat așteptarea

Mâine se va lansa marele manifest al „Dreptei” unite. Am scris al Dreptei? Mă iertați. Am vrut să scriu al Centru-Dreptei. N-aș vrea ca vreunul dintre reprezentanții viitoarei alianțe să fie neliniștit de asocierea cu Dreapta, așa că recunosc că am greșit. Slavă Domnului, nu contează nevinovata mea eroare. Singurul lucru cu adevărat important este că Agerpress are un fragment din textul mult-așteptatului document. Priviți și vă minunați!

Am ascultat glasul societăţii, am înţeles nemulţumirile şi năzuinţele cetăţenilor români, am luat notă de exigenţele partenerilor noştri occidentali, şi suntem gata să ne asumăm imperativul acestui moment istoric.

Propunem societăţii româneşti o platformă politică articulată în jurul valorilor de centru-dreapta.

Vom coagula energiile reformatoare, vom reclădi încrederea în domnia legii şi în democraţie, vom reda speranţa în viitorul României europene.

Suntem animaţi de orientările doctrinare ale dreptei populare europene, în pluralitatea sa de opţiuni creştin-democrate, conservatoare şi liberale. În centrul platformei se află o alianţă electorală între partide.

Aceasta este sprijinită de organizaţii neguvernamentale menite să capteze suflul civic de centru-dreapta existent la toate nivelurile societăţii româneşti.

Scopul nostru imediat este câştigarea alegerilor parlamentare.

Pe termen mediu şi lung misiunea dreptei unite este consolidarea statului de drept, justiţie pentru toţi şi prosperitate pentru fiecare.

Facem apel la toţi oamenii vrednici care se recunosc în principiile de centru-dreapta să vină alături de noi şi să susţină această platformă.

Construcţia noastră rămâne deschisă pentru partide, organizaţii şi persoane care se revendica de la valorile noastre.

Scopul unui manifest este răspândirea mesajului or acest document pare fi gol de orice conținut. Nu există frază la care să nu poți avea obiecții, nu există rând care să îți lase impresia că măcar ai de a face cu oameni care au ceva în cap. Îți este prezentat un mare gol, un text ambiguu care o să îi zăpăcească și mai mult pe cei nehotărâți. Cum poate să creadă cineva că așa se câștigă simpatizanți sau se înlătură bănuielile celor care nu sunt încă hotărâți? Dacă acesta este rodul gândirii creatoare a atâtor intelectuali, ce pretenții pot să mai ai de la analfabeți?

Platformă politică articulată în jurul valorilor de centru-dreapta

Care or fi ele? Vrem să știm pentru că este important. În România nu se va face saltul de la politică la politicianism atâta vreme cât ne vom mai învârti în jurul cozii vorbind vorbe și neavând curajul de a spune lucrurilor pe nume.

energii reformatoare

Limbă de lemn.

viitorul României europene

Limbă de lemn europenistă. De parcă România ar putea avea un viitor african!

Am înţeles nemulţumirile şi năzuinţele cetăţenilor români, am luat notă de exigenţele partenerilor noştri occidentali

Nuanța este remarcabilă: boborul român idiot are sentimente, partenerii civilizați din Occident au exigențe.

Suntem animaţi de orientările doctrinare ale dreptei populare europene

Trec peste faptul că nu pricep cum orientările pot anima pe cineva și întreb: principiile acestor oameni sunt „orientările doctrinare” ale PPE? Dacă mâine dreapta populară europeană se convertește la bolșevism, animații noștri îi urmează?

suflul civic de centru-dreapta

Ați simțit cum în ultima vreme „suflul civic de centru-dreapta” suflă peste România? Nici eu.

Scopul nostru imediat este câştigarea alegerilor parlamentare.

1. Nu are ce să caute într-un manifest.
2. Mă îndoiesc. Scopul imediat este negocierea unui colegiu electoral primitor.

misiunea dreptei unite este consolidarea statului de drept, justiţie pentru toţi şi prosperitate pentru fiecare

Un mare bla-bla. Atât, nimic altceva. Evident că sunt pentru consolidarea statului de drept, pentru justiție și prosperitate. NIMENI nu o să scrie un manifest în care să afirme că vrea stat mafiot, justiție și prosperitate doar pentru unii.

Facem apel la toţi oamenii vrednici care se recunosc în principiile de centru-dreapta să vină alături de noi şi să susţină această platformă.

N-au nevoie de cei care nu vor să toarne apă (centru) în vin (dreapta). Nici o noutate.

Construcţia noastră rămâne deschisă pentru partide, organizaţii şi persoane care se revendica de la valorile noastre.

Aceeași problemă ca mai devreme: nu se știe despre ce valori vorbesc oamenii ăștia. Nu au adus în discuție nici măcar una, s-au mărginit la a spune că sunt „animați de orientările doctrinare” ale PPE. Este foarte puțin și nu este deloc deplasat să li se ceară mai mult.

Tonul europenisto-civic-scăldat mă trimite cu gândul la un articol apărut vinerea trecută pe Hotnews. Scris în baza informațiilor venite prin Radio Șanț, se pare că a nimerit bine fondul oengist-stângist al viitorului document al „Dreptei”.

In ceea ce priveste numele, sigla si sloganul aliantei de centru dreapta exista mai multe variante luate in calcul. Sursele Hotnews.ro sutin ca cea mai vehiculata varianta pentru numele aliantei este „Initiativa de centru dreapta”. Alte nume luate in calcul sunt: „Polul de Dreapta” si „Actiunea de Dreapta”. Sigla viitoarei aliante ar putea fi cea a Partidului Populara European, dar cu mici modificari: pe un fond alb, o inima albastra, inconjurata de stelute aurii.

Totodata o varianta de slogan propusa de Monica Macovei si Cristian Preda ar fi „Inima sus”. Conducerea PDL va demara pe 26 august sondaje pentru testarea variantelor de titlu, sigla si slogan.

Sigla PPE

Cum fragmentul din „manifest” nu conține nici o referire autentică la dreapta sau la România, devine clar că sigla, sloganul și numele vor fi din aceeași categorie, chiar dacă nu vor rămâne cele de vineri. Așteptați-vă la o ciorbă europenist-stângistă, fără carne, sare sau piper, una care nu își va fi meritat așteptarea. Sper că nu vor fi mulți dezamăgiți și îmi doresc să fie analizat textul, nu să fie pusă la îndoială bună mea credință. Să nu uităm că dacă vrem să votăm Dreapta, trebuie să ne asumăm obligația de a corecta sau de a respinge ce nu este Dreapta.

Update
Cristian Preda a publicat pe blogul personal întreg textul Manifestului.

Comparați-l, vă rog, cu un manifest adevărat: manifestul din 1979 al Partidului Conservator din Marea Britanie.

Puteți sprijini activitatea noastră cu o donație unică sau una recurentă prin Patreon.

Vlad M.

Vlad M.

29 Comments

  1. emil borcean
    29 August 2012

    Un imn pentru centru-dreapta inimioară-cu-steluțe:

  2. emil borcean
    29 August 2012

    Și pentru că Vlad a pomenit despre manifestul din 1979 al Partidului Conservator din Marea Britanie…. ascultați un minut din discursul lui Margaret Thatcher, ținut în fața audienței strânse la conferința din 1975 a Partidului Conservator. Thatcher nu era înca prim-ministru. Comparați un minut de Thatcher, vechi de aproape patru decenii, cu manifestul întregii alianțe de centru-dreapta din România anului 2012:

  3. calehari
    29 August 2012

    Manifestul „dreptei” romanesti are un continut normal care, drept sa spun, nu ma mira sau socheaza deloc. Un continut care se pupa perfect cu materialul uman pe care „dreapta” romaneasca il are la dispozitie. Sa nu uitam ca „Bula din Colonesti” , adica deputatul Nicolae Stan, a fost, mult timp, unul dintre vajnicii reprezentanti ai „dreptei” in parlamentul tarii; si nu a fost singurul, ci a facut parte dintr-o TOVARASIE numeroasa.
    Manifestul nu trebuie sa convinga pe nimeni, pentru simplu motiv ca adevaratii oameni de dreapta oricum vor vota obligati de lipsa unei alternative reale de dreapta, pe cei care insira astfel de baliverne, iar ceilalti nu sunt interesati sa citeasca si sa faca analiza pe text. Oricum pe mine m-ai convins: Votez USL! ????
    „De parcă România ar putea avea un viitor african!” Am avut, timp de aproape doua luni, un prezent african, asa ca… ????

  4. Vlad M.
    29 August 2012

    Calehari, dar de unde impresia asta ca am avut un prezent african? Sa fim bine intelesi, Europa a facut de toate si nu exista un spirit al veacurilor care ne trage frumusel din trecutul barbar inspre viitorul luminos. Libertatea se poate pierde oricand, legea poate fi facuta bucati in orice moment, pacea poate sa dispara peste noapte. Nu am avut un prezent african, am avut un prezent european. ????

  5. Ciuma
    29 August 2012

    Domnule Emil, melodia „Seasons in the sun” este o melodie foarte trista care trezeste sentimente in sufletul oamenilor. Pe mine manifestul de mai sus ma lasa rece.

  6. Dinny
    29 August 2012

    Sigla aduce destul de bine cu desenele de prin oracolele din clasele V-VIII.

  7. Vlad M.
    29 August 2012

    Stati sa vedeti, s-ar putea sa fie inca si mai ridicola. Poate aflam ceva la marea conferinta de presa de la ora 16.

  8. john s
    29 August 2012

    Poate ar trebui sa adaugam aici ce am astepta noi de la aceasta platforma fie ea si de centru-dreapta pentru ca probabil alta nu o sa avem.
    Ma gandesc in special la:
    1. apararea valorilor civilizatiei crestine
    2. capitalism, despre interventia statului
    3. stat de drept
    4. trecutul comunist, revolutia, 13 iunie, mineriade, puci 2012
    5. orientarea geopolitica clara

  9. calehari
    29 August 2012

    @4 Vlad
    Am crezut ca-mi merge cu „figuri” dar vad ca trebuie sa explic, sa fiu mai clar :). Incepand cu 3 iulie, atunci cand, zic unii, in RO. s-ar fi dat o lovitura de stat ( mai ne aducem aminte: „Cu Curtea( Constitutionala) la puscarie, la puscariiee, cu Curtea la puscarie” sau „Jos cu Dictatoru’ noi suntem poporu’!) timp de mai multe saptamani, inclusiv vestitul referendum cu prezente de 150-250%, in Romania numai africanii (ca ei le stiu pe toate, si sunt si mai optimisti de felul lor) ar fi putut sa spuna ca traiesc un prezent european. Mie unuia mi s-a parut ca sunt prin Egipt sau Tunisia. Mi s-a parut?

  10. Apolodor
    29 August 2012

    Când văd sigla originală PPE şi cea derivată ICCD, nu pot să nu-mi aduc aminte de expresia americană „bleeding-heart liberals”. Şi cred că putem spune că apa amestecată în vin constă de fapt în lacrimi de crocodil pentru justiţia socială et alia. Aş vrea şi eu să văd un partid de dreapta care să aibă pe siglă creierul, nu inima.

  11. Riddick
    29 August 2012

    Molcuți, conformiști, autosuficienți. „Pe linie”.

    „Să mă duc, să mă zbat, să muşc, să rup” (Mircea Diaconu).

    http://www.adevarul.ro/grigore…..94757.html

  12. Vlad M.
    29 August 2012

    Calehari, asta cu opozitia politica intre viitor si trecut, Romania – Europa vs. Romania – Africa sunt teorii stangiste care pornesc de la ideea ca viitorul este LUMINOS si intreaga istorie este un lung mars spre progres. Ce s-a intamplat in ultimele luni nu a avut legatura nici cu Africa, nici cu Egipt, nici cu Tunisia, nici cu America de Sud.

    Apolodor, la asta te trimite cu gandul, la bleeding-heart liberals. Aud ca documentul reprezinta valorile in care cred. Care valori (impropriu numite astfel, orisicum)?

  13. Daniel Francesco
    29 August 2012

    Off topic:

    La trei luni si jumatate de la preluarea puterii, Francois Hollande inregistreaza o cadere importanta de popularitate, consecinta unei degradari a situatiei economice si sociale dar si a diviziunilor din majoritatea sa asupra unpr subiecte precum Europa si energia nucleara

    In fata acestor reprosuri, guvernul face referire la mostenirea bilantului lui Nicolas Sarkozy …

    Oare unde am mai intalnit ceva asemanator?
    http://www.hotnews.ro/stiri-in…..arkozy.htm

  14. George Daniel
    29 August 2012

    Domnul Blaga ne-a explicat cum sta treaba cu „economia sociala de piata”.
    In plus, discursurile au fost mai degraba pe post de somnifer. Slabut, fara idei, fara nerv, fara emotie.
    Pana la a se visa toti urmasii lui Basescu, eu zic atat: mi-e dor de un Emil Boc din perioada 2000-2004. Dupa ce gasim un nou Emil Boc, poate vom discuta si de un nou TB. Pana atunci, ascultam muzica. Iris, ca tot s-au despartit.

  15. calehari
    29 August 2012

    @12 Mi s-a parut ? (@9) Raspuns : „Ce s-a intamplat in ultimele luni nu a avut legatura nici cu Africa, nici cu Egipt, nici cu Tunisia, nici cu America de Sud.”
    Mi-ai luat o piatra de pe inima, eu am crezut altceva. Bine ca m-am inselat! ????

  16. Dan
    29 August 2012

    Problema cea mai mare însă nu mi se pare a fi conţinutul Manifestului, ci mult mai important, componenţa Platformei. Căci se pune întrebarea: Oare includerea PDL-ului în Platforma de Centru Dreapta ajută la obţinerea unui scor mai bun pentru Dreapta, sau, dimpotrivă, îndepărtează alegătorii nehotărâţi care, pur şi simplu nu mai vor să audă de PDL? E oare mai bine să meargă toţi împreună, sau ar avea mai multe şanse de a învinge USL-ul dacă Platforma şi PDL ar candida fiecare separat? Un sondaj online (neştiinţific desigur) promovat în special pe forumurile Dreptei adresează exact această problemă

    Desigur, ar fi cu mult mai relevant de văzut cum ar răspunde cei indecişi, nu cei ce au optat deja pentru Dreapta. Din păcate aceştia sunt prea puţin interesaţi să răspundă la un astfel de sondaj online. Totuşi, se poate observa că şi dintre susţinătorii Dreaptei, circa 9% n-ar mai vota cu Dreapta în condiţiile includerii PDL în platformă. Probabil că în rândul nehotărâţilor procentul este cu mult mai mare.
    Aşa încât partidele dreptei, ar trebui să ia în considerare această problemă şi să comande un sondaj serios, ştiinţific pe această temă şi în funcţie de răspunsuri să-şi facă şi strategia de participare la alegerile din toamnă – pe liste comune sau separat de PDL. Miza e uriaşă!

  17. Vlad M.
    29 August 2012

    Daniel Francesco> La tovarasul Ponta si camaradul Crin Antonescu. Acolo. ????

  18. emil borcean
    29 August 2012

    Dorinţa

    prezentată în premieră la 29 august 2012

    Dorim un stat modern
    și european
    solidar,
    nu asistențial,
    echitabil,
    nu egalitar
    un stat suplu
    și funcțional
    nici minimal,
    dar nici omniprezent.

    Farfuridi

    a jucat în premieră la 13 noiembrie 1884

    Din două una
    daţi-mi voie:
    ori să se revizuiască, primesc!
    Dar să nu se schimbe nimica.
    Ori să nu se revizuiască, primesc!
    dar atunci să se schimbe pe ici pe colo,
    şi anume în punctele
    esenţiale.
    Din această dilemă nu puteţi ieşi
    Am zis!

  19. Dan C
    29 August 2012

    Sa fim mai optimisti! Totusi este alternativa la USL si ar trebui sa gasim caile cele mai bune sa o imbunatatim.
    Altceva nu se vede la orizont.

  20. calehari
    29 August 2012

    @18. Excelent! Probabil ca vom avea o dreapta adevarata, atunci cand vom iesi din zodia lui Caragiale si vom reintra in zodia lui Eminescu. Eminescu? Care Eminescu?

  21. Costin Andrieş
    29 August 2012

    ‎”Atunci boierul, mirându-se în sine de iscusința fetei săracului, îi porunci ca a doua zi să vie cu fata la curtea boierească. Ea să fie nici îmbrăcată, nici dezbrăcată, nici călare, nici pe jos, nici pe drum, nici pe lângă drum.”
    si fata cea isteata facu intocmai, doar nu e proasta sa supere pe boier maria sa.

  22. Silvapro
    29 August 2012

    Ce e cu valorile Judeo-Christian?
    Ce e cu pozitia despre Islamism?

    Aceste puncte importante figureaza in platforma partidele de dreapta din Occident. Daca tot e vorba ca vor sa fie occidentali in contrast cu Ponta-Crin…

  23. Vlad M.
    29 August 2012

    Nu pare sa ii intereseze prea mult nici statul minimal, daramite apararea civilizatiei. ????

  24. Vlad M.
    29 August 2012

    Cristian Preda

    Centrul nu a fost definit în cultura noastră politică recentă, deși e, în mod evident, o opțiune la fel de legitimă ca și stânga ori dreapta.
    Întrucât mă auto-plasez la centru, sunt obligat, de aceea, să-mi explicitez opțiunea. O fac într-un moment când se discută mult despre identități politice, fără a formula neapărat un conținut.
    În ceea ce mă privește, sunt centrist întrucât:
    1. mă revendic intelectual de la liberalism, iar în istoria modernă această doctrină a fost mereu la centru, între socialism și conservatorism;
    2. în economie, cred mai degrabă în IMM-uri decât în speculația la bursă, fiind de asemenea partizanul unei libertăți economice în care reguli simple, clar definite și generale sunt supravegheate de tribunale independente;
    3. consider că originea oricărei proprietăți e munca, altfel zis mă reclam de la Locke, nu de la Proudhon (care vedea în ea un furt) și nici de la Joseph de Maistre (care o lega de Providență);
    4. văd în stat un actor neutru: nici Moș Crăciun, așa cum l-ar vrea socialiștii, nici paznic de noapte, cum și l-ar dori libertarienii;
    5. în chestiunea centrală a sănătății, cred că trebuie să existe un serviciu public accesibil oricui, înainte ca oportunități suplimentare să fie oferite de piață;
    6. consider că școala trebuie să predea egalitatea, nu doar materii științifice;
    7. traduc statul de drept, precum Bobbio, cu ajutorul formulei: nu oamenii, ci legile guvernează;
    8. am convingerea că doar un stat laic asigură deplina libertate religioasă, chiar și acolo unde diversitatea credințelor nu e foarte amplă;
    9. îmbrățișez opinia conform căreia divizarea puterii nu e un scop, ci un mijloc, și anume unul care garantează demnitatea umană;
    10. mi se pare că fără moderație nu există politică, ci doar un dialog al surzilor între dreapta și stânga.
    Mă grăbesc să adaug, în încheiere, următoarea remarcă: sunt perfect conștient că o formă de aroganță care se revendică de la simțul comun va considera întotdeauna câ o politică demnă de acest nume nu are nevoie de vorbe, ci de calcul și pragmatism.
    La centru, curajul e mai important decât pragmatismul, iar fără convingeri nu se schimbă lumea.

    Curajul de a nu avea convingeri. E si asta o chestie, domnule Preda.

  25. Costin Andrieş
    29 August 2012

    centru intre conservatorism si socialism e departe de a fi un punct fix. ca sa ramii de centru vei fi nevoit mereu sa mergi tot mai la stinga.

    Nicolai Sennels: Dislocarea spectrului politic

    Cea mai mare crima a mass media împotriva democraţiei şi a dezbaterii publice este că în ultimii 40 de ani – încet dar sigur – a dislocat spectrul politic. Ce era Stînga e acum Centru, ce era Centru a devenit dreapta. Ce odata a fost Dreapta s-a transformat în “Dreapta radicală”. Egalitarismul, apropiat uneori de comunism, este astăzi Stînga.
    Unii spun că deplasarea spectrului politica este rezultatul banilor arabi din petrol investiţi în marile noastre companii de media. Mai exact, că sprijinirea valorilor occidentale şi ale culturii naţionale reprezintă o rezistenţă în faţa islamizării. Alţii spun că s-a întîmplat din cauză că majoritatea jurnaliştilor sînt de stînga (în Danemarca, 9 din 10 studenţi la jurnalism votează cu Stînga). O a treia explicaţie este că o anumită viziune asupra lumii – teoria sistemelor – a cucerit universităţile. Teoria sistemelor susţine că în mare parte acţiunile unui individ sînt determinate de factori externi lui – sistemul din care “individul face parte indivizibil”. Cei de dreapta cred că individul este responsabil pentru propriul succes, fericire, şi acţiuni.
    Oricare ar fi motivul: Deplasarea spectrului politic a făcut ca alegătorii să fie mai uşor convinşi că taxele ridicate, un stat mare şi puternic, multiculturalismul, şi organizaţii multinaţionale non-democratice şi extrem de puternice şi bogate cum sînt UE şi ONU sînt bune pentru noi.
    Între timp, doar “extrema Dreaptă”, sau “Dreapta Radicală” – sau chiar rasiştii şi naziştii – afirmă despre cultura noastră occidentală că este superioara multiculturalismului sau culturii islamice. Aceaşi etichetă este pusă şi pe cetăţeni şi partide care se opun dominaţiei organizaţiilor politice supranaţionale conduse de oficiali şi avocaţi ale căror directive şi convenţii contravin legilor noastre democratice.
    Cui bono? Cu mai mulţi bani şi un stat mai mare, cei de la putere devin şi mai puternici. Cu dispariţia identităţii naţionale şi a graniţelor, cei care doresc să răspîndească o anumită religie o pot face mai uşor.
    Este greşit, iar lipsa discernămîntului şi determinării în apărarea culturii noastre cauzate de acest fenomen poate duce la prăbuşirea occidentului. Dislocarea spectrului politic este cea mai mare crimă comisă de media.

  26. dorin valeriu
    29 August 2012

    Sigur ca o miscare politica trebuie sa adune oameni care au convingeri, interese si teluri asemanatoare. In aceasta faza o clariicare ideologica, o plasare printre curentele politice existente (sau o idee-doctrina noua ! dece nu?) e necesara. Poate parea multora plictisitor, sec, greu de urmarit, prea abstract dar e o etapa ce nu poate fi evitata. „Tarcul” ideologic nu trebuie sa fie prea restrictiv, pentru a cuprinde tendinte apropiate sau convergente chiar daca nu sunt identice.
    Mai departe vine momentul programullui, a chestiunilor concrete. Enuntate clar, concis, de inteles pentru „tinte”.
    Urmeaza oamenii, vectorii care vor propaga ideile si propunerile concrete. Etapa foarte dificila, cu riscuri imense date de instabilitatea psihica a unora, de orgoliile uneori greu de temperat (mai ales printre intelectuali si artisti), de interese care nu converg intotdeauna, de presiunile mediului si ale adversarilor, foarte puternici, alternand amenintarile/santajul cu tentative de flatare/coruptie, de timiditatea excesiva a unora sau tendintele de supraapreciere ale altora.
    E greu, da ! Trebuie curaj, rabdare, tenacitate, timp. Sa speram ca cineva/cativa are/au aceste calitati. Si sa mai incetam cu criticile si aducere in deriziune a celor care incearca sa faca ceva !
    Stii tu mai bine ? Fa-o tu !

  27. Vlad M.
    29 August 2012

    Dorin Valeriu, with all due respect, acest „manifest” este o gluma. Buna, daca ti se pare amuzant, proasta daca ti se pare ridicol. Este o dovada vie ca nimeni nu incearca nimic. Este foarte greu sa scrii ceva evitand cu succes toate punctele sensibile. Nimic nu apare in acest document, nimic! Este scris ca sa nu deranjeze pe nimeni si, implicit, nu atrage pe nimeni. Nu are ce sa atraga. Este un soi de declaratie de intentie din partea unora care, spun ei, sunt anti-USL si vor sa ne conduca. Foarte nobil, nu-i asa? Sa te propui singur conducator al celorlalti, dar sa eviti orice subiect sensibil. S-ar fi putut numi foarte bine Manifestul Lasati-ne sa va conducem.

  28. Vlad M.
    29 August 2012

    Inca ceva: se vor gasi mereu scuze pentru lasitate. Cu asumarea raspunderii si cu curajul stam foarte prost si nu se va schimba nimic atata vreme cat nu vom pune conditii care sa fie indeplinite. Vrem sa fim reprezentati, nu condusi. Documentul asta nu reprezinta pe nimeni, doar constituie o marturisire, mai degraba ridicola, a dorintei unora de a ne conduce.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *