Mă gândesc la mult-ponegrita noastră Biserică Ortodoxă.

Hai să vedem!

E singura instituție capabilă să vorbească și cu țăranca smerită și cucernică din vârful muntelui, și cu Andrei Pleșu, Horia Patapievici sau Teodor Baconschi.

E implantată în fiecare sat, în fiecare cartier, dar și la Paris, Londra, Roma sau New York, unde atrage prin sfințenie și har nu doar români, ci și străini (am cunoscut mulți francezi convertiți la ortodoxie în Biserica noastră de la Paris). E principalul element coagulant al diasporei noastre europene (în America e important și elementul evanghelic, protestant).

A rezistat ispitelor putiniste, nu a acționat ca frână antioccidentală sau izolaționistă. Dimpotrivă. S-a văzut asta la vizita Papei Ioan Paul II și la recentul Sinod panortodox din Creta (boicotat de Patriarhia Rusiei și de câțiva sateliți).

S-a împotrivit eficient ingineriilor sociale ale (anti)umanismului revoluționar-progresist. Nu a cedat ispitei aggiornamentelor, nici nu s-a comportat autoritar. A ținut decent linia tradiției. Nu e habotnică, nici laxistă.

Cu ceva efort, a reușit să se poziționeze corect în momente cheie ale istoriei recente, inclusiv în săptămânile care au trecut. Nu mai vreau să zgândăresc subiectul.

Este un administrator mai eficient decât statul și a reușit să construiască mult cu bani puțini. Unii spun „prea mult” – dar asta e, piața o cere. Pe lângă biserici, face și operă extinsă de caritate și asistență socială, pe care ar fi bine să o publicizeze mai mult. Cred că a înțeles și ea că, după 27 de ani de ctitorit, a venit momentul să investească mai puțin în ziduri și mai mult în zidire.

Cred că avem destule argumente ca să ne sprijinim Biserica și să o apărăm împotriva atacurilor din toate părțile și a ispitelor dinspre răsărit.

Citiți și Adrian Papahagi: Nu vă lăsați înșelați de cântecul de sirenă al celor care denaturează patriotismul și ortodoxia

PRELUAT DIN   Facebook