FUNDATIA IOAN BARBUS

CELE MAI CITITE

Marius Bostan: „Top 100 Români de pretutindeni“ care ne dorim să se implice în dezvoltarea economică, culturală și socială a României

Românii de pretutindeni, prin talentul, îndemânarea și inteligența lor, au câștigat respectul lumii în țările de adopție în care profesează și au obținut succese remarcabile în multe domenii.

De peste 100 de ani vedem cum românii migrează în toate colțurile lumii, căutând să-și împlinească destinul și să-și pună în valoare puterea de muncă și de inovație moștenită de la străbuni. Noi, cei rămași, i-am văzut învățând, muncind și reușind în noile lor patrii și îi privim cu admirație și respect pentru reușita și aprecierea câștigată.

RePatriot, fidel misiunii sale de a atrage românii plecați mai aproape de România, își propune să-i aplaude și să-i onoreze pe românii exemplari, cu putere de inspirație, care ne fac cinste în comunitățile de peste hotare.

„Top 100 Români de pretutindeni“ este o inițiativă specială, lansată de echipa RePatriot cu ocazia Centenarului, care își propune să identifice și să celebreze 100 de români care au excelat în 10 domenii cheie. Ne dorim ca aceștia să se implice în dezvoltarea economică, culturală și socială a României, să inspire românii de acasă și pe cei care trăiesc peste hotare. Ne dorim ca acest mic pas să-l conti-nuăm an de an și astfel să ne cunoaștem valorile oriunde s-ar afla.

Categoriile de români remarcabili alese sunt: profesioniști și lucrători foarte buni („meseriașii României“) în domenii tehnice, vitale pentru economie, construcții, agricultură, transporturi etc., manageri care conduc afaceri, departamente și echipe peste hotare, educatori și profesori care își aduc contribuția în grădinițe, școli și universități, medici  care profesează și se implică în spitalele de peste hotare, oameni de știință inovatori care au rezultate în domenii cheie ale viitorului, artiști de succes care inspiră alți români de peste hotare, avocați, funcționari și specialiști în administrație, sportivi cu rezultate notabile în comunitățile în care profesează, lideri religioși cu activitate pastorală, socială și culturală remarcabilă și antreprenori de succes care au dezvoltat afaceri peste hotare.

Propunerile au fost primite în perioada mai-septembrie 2018, pe site-ul repatriot.ro , iar pe 5 Octombrie vom avea o ceremonia specială la Summitul RePatriot de la Alba Iulia. Lista a fost creată de românii din comunitatea RePatriot care, indiferent de locul în care trăiesc, au făcut propuneri pentru nominalizări. Suntem conștienți că mai sunt zeci de mii de români care ar merita să fie pe această listă și de aceea am dori să continuăm demersul nostru pentru ca în fiecare an să adăugăm oameni care merită să fie cunoscuți și aplaudați.

Am căutat să nominalizăm persoane care au reușit să se afirme prin rezultate, proiecte și acțiuni remarcabile, care locuiesc și profesează în afara țării de cel puțin trei ani. Persoane care cred în viitorul României, în ideea de încurajare a românilor din străinătate să mențină legătura cu țara și să se implice în dezvoltarea ei.

Noi am dori ca ei să nu uite de înaintași, de momentele grele prin care am trecut, de frumoasa și mândra noastră Țară, Grădină a Maicii Domnului,  de munți, de Mare, de Dunăre, de câmpii și de dealuri, de satele României în care mai rezistă cimitirele și bisericile construite de moșii și strămoșii noștri.

Prin această inițiativă, aducem un omagiu tuturor celor pe care îi dorim mai aproape de noi și le transmitem că îi prețuim și îi iubim!

Dumnezeu să binecuvânteze România!

Marius Bostan este antreprenor, inițiator RePatriot

PRELUAT DIN   Newsweek România

Puteți sprijini activitatea noastră cu o donație unică sau una recurentă prin Patreon.

Marius Bostan

Marius Bostan

3 Comments

  1. lola
    14 October 2018

    Dacă nu pun mâna pe administrație s-o scuture bine tot degeaba.Chestii d’astea cu”iluminări”, „schimbarea mentalităților” și mesianisme colective am tot avut și tot degeaba, in aqua scribere adică aqua chiorae.

  2. Dorin
    14 October 2018

    Orice presiune sau propuneri aparent nelucrative pot constitui baza unui viitor lobby, unor viitoare acțiuni – spre schimbare. Nu știm de unde poate sări iepurele, au vreun cangur mai karatist…

  3. Romulus B
    14 October 2018

    Eu cred ca lista cu romani ce ar putea ajuta tara ar trebui sa cuprinda 3 categorii de personalitati:
    1. Profesionals – varfuri in domenii critice pentru tara;
    2. Educators – buni in profesie, cu mare forta de educatori / formatori de profesionisti;
    3. Entrepreneurs – buni businessmani, potential finantatori.
    Alcatuirea listei curente arata o neta preponderenta a businessului.

    Cu mult respect pentru ILD si oamenii care il creaza zi de zi,
    Romulus

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

România a făcut mulți pași în direcția corectă de la revoluția din 1989. Cu toate acestea, revoluția nu a fost niciodată terminată în România. Influența malefică a Rusiei, datorită proximității sale geografice față de România și relația continuă a României cu China comunistă, creează multe probleme care subminează progresele economice și democratice ale României, precum …

adrian zuckerman foto