Ieri, abia întors din turneul din Statele Unite unde a fost la Disneyland, Victor Ponta a ținut o conferință de presă în care a făcut şi următoarea afirmație:
”Haideţi să vă explic ce spune legea şi, de fapt, Convenţia Internaţională privind Dreptul Tratatelor şi legea prin care România a ratificat Convenţia. Când e vorba de tratate interguvernamentale, cum este acesta, şeful de Guvern – şi, conform Constituţiei României, şeful Guvernului este primul-ministru – are dreptul, nu trebuie să-l ceară de la nimeni, nu trebuie să îi dea nimeni niciun mandat, are dreptul să meargă să semneze, după care Parlamentul ratifică sau nu tratatul sau convenţia semnată de către primul-ministru. Faptul că ei fac o înţelegere privată prin care desemnează o persoană privată, pe domnul Băsescu, să-l reprezinte pe primul-ministru Ungureanu la Bruxelles este o chestie ridicolă pentru România. În continuare, la toate Consiliile Europene, participă 25 de prim-miniştri, domnul Băsescu şi domnul Sarkozy. Domnul Sarkozy sper sincer ca din luna iunie să nu mai reprezinte Franţa pe nicăieri, după care… evident, având nişte prevederi constituţionale diferite de cele din România, pentru că acolo preşedintele numeşte direct primul-ministru şi-l poate înlocui oricând pe primul-ministru şi pe oricare dintre miniştri. În România, conform legii şi Convenţiei Internaţionale, cel care ar trebui să semneze Tratatul este domnul Ungureanu. Un act privat între nişte persoane private nu ne este opozabil nici nouă. Mă rog, sigur, probabil că cei de la Bruxelles o să accepte şi semnătura domnului Băsescu, dar, din punctul nostru de vedere, este o anomalie constituţională şi, după această perioadă anormală este înţelesul meu şi modul în care candidatul nostru la funcţia de preşedinte, domnul Antonescu, vede lucrurile, fiecare, şi preşedinte, şi prim-ministru, cu jobul lui! E corect? Aşa sper! Nu ne călcăm pe picioare când e vorba de prevederi legale. E un acord inter-guvernamental.”
Președintelui PSD logoreea îi ține loc de substanță, așa cum îi stă bine oricărui procuror devenit avocat, în special din specia celor care aleargă să reprezinte hoți, criminali, delapidatori și alții din aceeași categorie.
Convenția de la Viena privind dreptul Tratatelor spune la articolul 7 punctul 2:
”În virtutea funcţiilor lor şi fără a fi obligaţi să prezinte depline puteri, sînt consideraţi ca reprezentînd statul lor:
a) şefii de stat, şefii guvernelor şi miniştrii afacerilor externe, pentru toate actele
referitoare la încheierea unui tratat; ”
Deci, în virtutea acestui drept deplin conferit atât de atribuțiile sale constituționale (art.91), cât și de Tratatul de la Viena din 1969, președintele Traian Băsescu va semna Tratatul de Guvernanță Fiscală și nu pentru că ar fi făcut vreo înțelegere tip Grivco, cu care este obișnuit președintele PSD Victor Ponta, care repetă 24 de ore din 24 că vrea să devină primul-ministru guvernului USL.
În virtutea citării exacte din Tratat și punând în oglindă afirmațiile lui Victor Ponta, cred că nu este cazul să ne ferim de cuvinte: președintele PSD minte cu nerușinare, cu obstinație, cu frenezia pe care i-o dă impresia că este puternic și isteț. Ceea ce nu mă miră, m-am mirat destul când unii comentatori nu au mai crezut proverbul cu lupul care își-a schimbat părul.
Ponta Che Guevara a fost, este si va fi tot un fel de Mitică de Dâmbovița, că nici Atlanticul nu l-a schimbat.
2 Comments
Liviu Crăciun
22 February 2012conform constitutiei romaniei, primul-ministru are mere, iar primul-plan cu dublul-casetofon al sudului-coreean infipt in capul primului-viceprimului-ministru i-a lasat cu gura cascata pe vestii-europeni pasionati de gramatica si ortografia limbii romane
asadar, ‘prim-ministrul ungureanu’ e acceptabil gramatical, dar e curat neconstitutional (si asta, vorba englezului, spune multe)
cf. constitutia romaniei, art 107 – http://www.cdep.ro/pls/dic/sit…..t3c3s0a107
euNuke
22 February 2012Pe noi, ca cetăţeni incă români, ne afecteză oare balivernele unui june demagog al opoziţiei sau actele aiuritoare ale unui preşedinte căruia nici nu-i mai pasă de suveranitatea şi constituţia noastră? Ar trebui să ne intereseze valoarea de adevăr a frunzei tăiate la cîini de nişte neica-nimeni sau adevărul din declaraţiile unui preşedinte ce a semnat un document ce reprezintă echivalentul unei capitulări fără să fi negociat in prealabil nici măcar un rînd? Dar care este oare natura juridică a documentului împricinat? Este Tratat sau Acord interguvernamental? Ei bine, niciuna din variante nu corespunde definiţiilor din ştiinţa dreptului, mai degrabă actul degrabă semnat de preşedinte este un Dictat fiscal. impus de o terţă parte suprastatală unor state conduse iresponsabil către dezastru colectiv.
Probabil că v-a scăpat sensul propriu al noţiunii de tratat de drept internaţional, deşi citaţi din convenţia de la Viena. Reiau definiţia aici.
„art 2, a) prin expresia “tratat” se înţelege un acord internaţional încheiat în scris între state şi guvernat de dreptul internaţional, fie că este consemnat într-un instrument unic, fie în două sau mai multe instrumente conexe şi oricare ar fi denumirea sa particulară”
să o luăm băbeşte cu fiecare element al definiţiei:
1. acordul de voinţă dintre statele semnatare lipseşte, textul nu a fost negociat şi redactat de către Consiliu ori de către un organism interstatal pe baze ideatice comune, ci doar preluat mot a mot de către şefii de guverne/state aflaţi in acel moment [30-31 ianuarie] in consiliu, autorii fiind anonimi, iniţiatorii reali aşijderea, iar negociatorii eventuali din partea unora dintre state necunoscuţi. Noi nu ştim nici astăzi unde, cînd şi de către cine a fost plăsmuit acest nou plan al distrugerii prin încorsetare a economiilor naţionale. Ştim doar că in ianuarie 2012 a ieşit pe piaţă o versiune, ulterior o alta, întîi cu denumirile de Acord, Pact, Compact [sic], şi, in cele din urmă, intitulat in mod abuziv Tratat pentru a-i da tărie in ochii publicului. Bîlbîiala sinistră a elitelor politice nu poate insă acoperi un adevăr simplu: România nu a participat la negocierea acestui document şi nici nu a exprimat vreo rezervă, prin reprezentanţii statului, faţă de versiunea finală a Dictatutului colportată in massmedia sub numele pompos de tratat.
2. documentul NU este guvernat de dreptul internaţional, ci de dreptul comunitar european, asta in teorie, căci in practică nici vorbă ca autorii obscuri ai Dictatului să fi respectat vreun tratat european. Atît in plan procedural, cît şi prin conţinut, textul Dictatului incalcă flagrant dispoziţiile TUE referitoare la raporturile de competenţă dintre Comisie, BCE şi guvernele statelor membre, precum şi dispoziţiile constituţionale ale romîniei referitoare la regimul bugetului şi al legiferării taxării. In plus, Dictatul acordă puteri suplimentare, ilicite, Curţii de Justiţie Europene, înainte ca vechiul Tratat să se fi modificat in ceea ce priveşte competenţele acestei instituţii, deci fără o fundamentare legitimă, şi fără ca propunerea lansată de cîţiva oameni politici excentrici de modificare prealabilă a TUE să fi fost luată in seamă de către eurocraţi. Dacă documentul împricinat ar fi fost un apendice firesc, logic al vechii ordini constituţionale comunitare, ale cărui prevederi nu intrau in conflict juridic cu normele TUE, ci doar completau, explicitau ori întăreau acele reguli considerate prea ambigue, ori prea blînde, atunci natura juridică a actului ar fi fost aceea a unui Acord Interguvernamental, nicidecum a unui tratat de drept internaţional. Iar preşedintele nu avea ce să caute la negocierea şi semnarea unui asemenea acord. Domnia lui s-a prezentat insă la Bruxelles -şi foarte bine că a făcut-o- pentru că a intuit că gravitatea ieşită din comun a ‘Acordului’ lipsit de acord de voinţă intre state depăşeşte cu mult un simplu zapis mîzgălit intre miniştri, măcar in acest fel cineva şi-a asumat responsabilitatea capitulării, chiar dacă nu o recunoaşte nimeni. Din păcate, un asemenea Dictat nu ne garantează nimic, absolut niciun ajutor din partea acestei entităţi intrate deja in putrefacţie, nici măcar dobînzile privilegiate acordate statelor ca pînă acum nu o să le mai prindem, căci centrala UE este un dictator neputincios, incompetent, intrat in ultima fază de decrepitudine, luat in derîdere de toţi derbedeii fascişti ai lumii [pînă şi un prim-ministru malaezian a ajuns să dea cu tifla Europei unite in dezastru], ca atare incapabil să mai pună presiune pe deţinătorii de capital, privaţi sau publici, şi pe dictatorii altor zări mai prăfuite, aşa cum făcea odinioară.