Olavo de Carvalho, 26 ianuarie 2015

„Ori revenim la acele valori (creștine, NT), ori islamul ne va domina. E foarte simplu. Nu există o a treia alternativă. Asta e cel mai important. Dacă cineva vorbește de „civilizație laică”, mă face să râd. Așa ceva nu a existat niciodată și nu va exista niciodată. Civilizație înseamnă religie!

O civilizație nu poate fi montată ca o lucrare inginerească, în care toate părțile sunt calculate și ascultă de un unic plan rațional, nu e așa, unitatea unei religii are loc într-o sferă simbolică și imaginativă, care este împărtășită de către cele mai diferite grupuri, între care nu există nicio subordonare ierarhică sau administrativă.

„Civilizația laică” e un produs bionic. S-a dovedit cu vârf și îndesat că ceea ce reușește ea să facă este următorul lucru: să corodeze unitatea creștină a civilizației occidentale și să creeze un vid, pe care islamul vine și-l umple. Cu o ușurință îngrozitoare, îngrozitoare!

Iată, acel atentat, care a avut loc la Paris, condensează acest fapt:

Pentru că, pe de o parte, ce era Charlie Hebdo? Charile Hebdo era nihilismul revoluționar cel mai extrem. CH vorbea de rău de tot și de toate, nu respecta nimic, își bătea joc de tot, așadar, el este un aspect al autodistrugerii valorilor occidentale.

Și atunci, intră în scenă musulmanii și îi omoară pe toți!

Iar societatea rămâne neajutorată, nu are cum să reacționeze împotriva acelor tipi. Poți să și prinzi o jumătate de duzină de teroriști, dar vor veni alții.

Pentru că evoluția Statului Laic ajunge la așa-numita „diversitate”, la corectitudinea politică, unde Statul, fiind laic, nu poate să se pronunțe în chestiuni de moralitate, de religie, etc. Trebuie să se abțină, și să lase pe toată lumea să facă ce vrea. Atunci e clar, că într-o asemenea panoramă, cine poate mai mult, plânge mai puțin. Sau, cine strigă mai tare, câștigă.

Adică, influența culturii asupra societății rămâne descoperită. Pentru că singura cultură pe care o mai avem, este cultura auto-coroziunii.

Atunci, se întâmplă următorul lucru: Eu vreau să te omor iar tu vrei să mori.

Nu e minunat?

Din conferința de lansare a noii ediții a volumului lui Olavo de Carvalho – „O Jardim das Aflições – De Epicuro à ressurreição de César: ensaio sobre o Materialismo e a Religião Civil” („Grădina Mâhnirilor – de la Epicur la învierea lui Cezar: eseu despre Materialism și Religia Civilă”)

Am publicat pe ILD un articol despre Witold Pilecki și un material mai amplu despre Ion Mihalache și ceilalți deținuți din închisoarea de la Râmnicu Sărat. În paralel, aproape în același timp, avea loc o discuție la articolul lui Bogdan Calehari, Frații noștri islamiști. Nu vreau nicidecum să mă angajez în acea discuție, dar mi se pare important să subliniez diferența radicală dintre Weltanschauung-ul acelor eroi, modelele pe care Gelu Trandafir și Mihaela Bărbuș ni le-au pus în față, și felul în care discută contemporani de-ai noștri, altfel, evident, oameni de bună credință, inteligenți, nu lipsiți de o oarecare informare – că altfel, nu-i așa, nu erau cititori ILD.

Pilecki era catolic, practicant, mergea la biserică, se spovedea, se împărtășea, se ruga mult, împreună cu familia. Viața i-a fost atât de profund marcată de credință, încât s-a pus chiar problema alcătuirii unui dosar de beatificare pe numele lui. Eroismul extraordinar de care a dat dovadă Pilecki nu poate fi disociat de această „religiozitate” a lui, iar asta este la fel de valabil și pentru Mihalache și ceilalți deținuți de la Râmnicu Sărat, pe care îi cunoaștem mai bine – nu numai fețele bisericești, dar și mirenii erau mai toți oameni cu credință tare și cu o viață trăită în prezența lui Dumnezeu.

Pilecki și Mihalache nu ar fi discutat pe ILD ce religii le plac sau nu, așezându-le într-un top al preferințelor, analog celui de piese muzicale și filme, ci ar fi spus simplu și direct „creștinismul este religia adevărată”.

Pilecki și Mihalache nu s-ar fi sfiit să abordeze lupta dintre Bine și rău în termenii credinței, fără a simți nevoia să se ascundă după cei ai psihiatriei. Le era evident caracterul satanic al nazismului și al comunismului. Da, vorbeau de Dumnezeu și de diavol, nu stăteau să-i psihanalizeze pe Hitler și pe Stalin. Sau pe Mahomed.

Pilecki și Mihalache ar fi susținut, sus și tare, că Dumnezeu ne-a creat. Nu ar fi zis că „suntem produse ale universului” cum zicea un comentator creștin pe ILD. Își asumau credința așa cum e, nu încercau să și-o adapteze, să și-o croiască pe măsură – nuanțe de tipul „mă consider credincios”, dar nu religios, „religiile au devenit lucruri necurate”. Nu priveau Vechiul și Noul Testament drept alegorii, ci drept ceea ce sunt – adevărul istoric și teologic, Revelația lui Dumnezeu, dialogul Său viu cu oamenii, desfășurat în viața poporului lui Israel și în Persoana Fiului Său, întrupat, mort și înviat a treia zi.

Pilecki și Mihalache nu credeau într-o „forță, energie transcendentă” care nu te pune să mergi la biserică. Pilecki și Mihalache credeau în Dumnezeu exact așa cum învață Biserica, și mergeau la slujbe, și țineau toate rânduielile (pe care internauții de astăzi le-ar privi cu cel mai suveran dispreț – „pupători de moaște, ha, ha, ha”) din dragoste pentru El, nu pentru că Îl considerau un fel de polițai cosmic, gata să-ți taie amenzi pt tot felul de absurdități. Și culmea, chiar trăiau viața de rugăciune și de har, prin Sfintele Taine, având adică experiența împărtășirii cu Dumnezeul cel Viu – nu cu vreun chip cioplit, vreun dumnezeu de sinteză postcreștin, gnostic, etc.

Cum ar putea un chip cioplit să motiveze pe cineva să reziste celor mai groaznice chinuri și să nu se sperie de moarte, să refuze până la capăt minciuna și trădarea? Rezistența la tortură e o minune în sine, total de neînțeles pentru știința postmodernă, cine poate să-ți dea asemenea har, asemenea curaj și stăruință, dacă nu Dumnezeul cel Adevărat?

Comentatorul care spunea că are credință într-o forță, dar nu merge la biserică, și că religia îi pute, mărturisea tot el, cu câteva rânduri mai jos, că dacă o fi de vreo invazie, de vreun război, el nu are de gând să se implice, că lui nu-i place scandalul. Mi se pare normal, cum altfel?Dacă vine vremea încercării, cine va trece imediat la Islam? Un ultracatolic precum Pilecki, un ultraortodox precum Mihalache (fiindcă deja sunt predispuși la fanatism, prin excesul de religiozitate) sau adeptul unei credințe artizanale, fără înfruntări și fără exigențe, căruia nu-i plac conflictele și nu ține cont de diferențe?

Pilecki și Mihalache nu căutau consensul cu orice preț, împăciuitorismul cu minciuna și cu satana și nu au ezitat să-i contrazică pe sataniștii cu care s-au luptat. Intoleranți, nu? Cam așa punea problema și Sf. Bernard de Clairevaux și toți radicalii care au rămas cu numele în calendarele creștine, pentru că au crezut, „pe bune” că Hristos nu a venit pe pământ să aducă relaxare, ci ca să ne mântuiască din robia păcatului și a morții, prin patimă și cruce – lucruri extrem de dure și serioase.

[Asta îmi amintește că nu de mult discutam cu două prietene de-ale mele, de dreapta, la care țin foarte mult, și care îmi explicau că ar trebui scoasă treaba cu răstignirea din manualele de religie, din icoane, slujbe și scripturi!!!]

Lui Pilecki și lui Mihalache nu le-ar fi trecut prin cap să pună alături Islamul și creștinismul și să vadă părțile bune din Islam, sau să compare cruciadele cu jihadul, să vorbească de „fundamentalism creștin” la egalitate cu demența asasină islamistă. Mai mult, pe vremea lui Pilecki și Mihalache, propaganda anticreștină și proislamistă nu atinsese tupeul de astăzi, iar elevii de atunci erau mai citiți decât cei de acum – și știau că Civilizația Iudeo-Creștină, și nu Islamul, a fost aceea care a încurajat cunoașterea și gestionarea cu cap a lumii create – v. dezvoltarea științei, a școlilor, universităților, spitalelor, tehnologiei, economiei, libertății politice, artei, culturii, și tuturor lucrurilor minunate pe care le luăm astăzi de-a gata și considerăm că ni se cuvin, fără să ne sinchisim prea mult de originea lor religioasă și de felul cum ar putea supraviețui dacă aruncăm religia la gunoi.

Când Pilecki și Mihalache mergeau la școală, învățau că Islamul a practicat masiv sclavia și comerțul cu sclavi (btw, le practică și astăzi). Elevii de atunci știau că nu Islamul, ci creștinismul a fost acela căruia i s-a datorat abolirea sclaviei și că sclavii care au fost duși în Lumea Nouă erau cumpărați de la negustori arabi. Știau asta fie și numai din lectura unor romane pentru copii de gimnaziu și adolescenți, la modă pe atunci – pe care vă încurajez să le abordați, în cazul în care v-au scăpat, sunt foarte serios documentate și neatinse de delirul corectitudinii politice: Căpitan la cincisprezece ani de Jules Verne sau Prin pustiu și junglă de Henryk Sienkiewicz.

Dar Pilecki și Mihalache ar fi mers și încă mai departe cu intoleranța.

Ar fi spus că rezultatele extraordinare ale creștinismului în plan material și social se explică prin faptul că este religia adevărată. Nu erau creștini pentru că creștinismul este un factor de civilizație și progres real – chiar dacă este -, ci pentru că creștinismul e adevărat. Ar fi spus că islamul e sângeros pentru că e mincinos și păgân. Da, așa se zicea pe atunci. La fel se zicea păgân despre nazism și despre comunism – forme de idolatrie, adică de satanism, așa cum învăța Sf. Pavel „zeii păgânilor sunt diavoli”. Nici mai mult, nici mai puțin.

De ce e importantă diferența asta de Weltanschauung: e diferența dintre viață și moarte. Mai important decât asta nu se poate.

În primul rând, e vorba de viață și moarte veșnică. Nu e de joacă. Dacă totuși e adevărat ce spune Biserica? Până acum niciun ateu și niciun gnostic nu a fost în stare să aducă dovada că nu e adevărat. Atitudinea înțeleaptă ar fi aceea a lui Pascal – mai bine să pariezi pe Cuvântul lui Dumnezeu decât să riști.

Dar în al doilea rând, și sper că măcar de asta le pasă tuturor cititorilor de ILD, e vorba de viața sau moartea Civilizației. Nu numai moartea unor oameni, milioane, ci dispariția Civilizației cu totul. Libertatea se sinucide dacă nu se sprijină pe principii – principiile sunt mai presus decât libertatea. Nu suntem liberi față de adevăr și de minciună, nu ne eliberăm de realitate.

Lumea Liberă e liberă încă în măsura în care mai are rădăcinile înfipte în Tradiția Iudeo-Creștină. Până și ateii, zicea Voegelin, poartă amprenta credinței pe care au părăsit-o. Te definești tot prin biserica/ sinagoga la care nu te mai duci.

A sta la calculator, undeva în lumea liberă, și a-ți da cu părerea despre originea omului și a religiei, despre defectele creștinismului față de islam și despre bine și rău prin prisma științei este dovada că nu pricepi câtuși de puțin poziția ta reală și ai iluzia că vorbești din alta, de undeva din afară, de deasupra, putând să judeci cu superioritate milenii și milioane de oameni pe a căror credință se bazează posibilitatea pe care o ai acum să te pronunți despre toate cele. Olavo de Carvalho numește acest tip de iluzie „paralaxa cognitivă”.

[A propos, ucenicia filosofică pe lângă Olavo de Carvalho începe cu o perioadă de abstinență de la „părerism”. Discipolul este îndemnat să nu-și mai dea cu părerea o vreme. O vreme, până când își trece în revistă tot ceea ce crede, și conștientizează de unde îi vin acele convingeri. Surpriza e că, de multe ori, constată că vin de la TV, filme artistice, părerile găștii, ale actorilor și cântărețelor și lecturi superficiale de tip „religia pentru toți” și Wikipedia.]

Creștinismul, trăit în mod serios, produce oameni ca Pilecki și Mihalache.

Pilecki și Mihalache nu sunt personaje caracteristice Islamului, cred că nu are rost să explic aici de ce și cum. Nici budismul nu produce un Pilecki sau un Mihalache.

[Asta îmi amintește de un comentariu de pe un blog polonez, la un articol despre cum catolicismul a configurat societatea civilă din Polonia, făcând posibil, între altele, fenomenul Solidarnosc – citez din memorie: budismul ar fi abordat lucrurile cu totul diferit, te-ar fi învățat să stai în lotus în fața zidului și, după decenii, vei fi ajuns să te convingi că zidul nu există, și nu există nicio problemă.]

Dacă e ca Civilizația să supraviețuiască barbariei, trebuie să aibă încă oameni ca Pilecki și Mihalache, profund pătrunși de un creștinism sigur de el, fără complexe, gata să se lupte cu păgânismul. Să se lupte fizic, pe viață și pe moarte. Dar dacă și oameni care se consideră creștini scriu pe bloguri comentarii despre lume și viață, judecăți făcute cu orice instrumente posibile, numai cu cele creștine nu, atunci șansele de a face față fanatismului ucigaș al islamului sunt tot mai mici. Atunci nu mai are cine să țină în picioare Civilizația în fața barbarilor – asta pot să facă numai creștini ca Pilecki și Mihalache, nu credincioșii nereligioși ai unei forțe care nu așteaptă nimic de la oamenii, produși ai universului – o astfel de credință nu face decât să pregătească poteca spre Islam.