Cele întâmplate în aceste zile în Polonia seamănă cu o revoluție portocalie.

Andrzej Duda – 43 ani, jurist, europarlamentar din partea PiS ( partidul conservator Lege și Dreptate) – a câștigat alegerile prezidențiale. Va fi instalat ca Președinte al Poloniei la 6 august 2015. Bronislaw Komorowski, reprezentantul USL-ului polonez, PO (partidul liberal de stânga Platforma Civică), a pierdut aceste alegeri, spre disperarea establishmentului local, a rușilor, a nemților și a stângii internaționale. Probabil le vor pierde și pe cele parlamentare, din toamnă.

Poetul Jarosław Marek Rymkiewicz a definit victoria lui Andrzej Duda în aceste cuvinte: „I-am învins pe muscalii dinăuntru!”.

Liberali (stânga)

La putere în Polonia se află un fel de USL, în care predomină liberalii. Oficial, Platforma Civică (PO), partidul lui Bronislaw Komorowski, este un partid liberal, care, din motive electorale, își ia o imagine conservatoare. Această imagine este însă falsă, PO urmează o agendă stângistă chiar radicală, promovând cu insistență revoluția culturală în Polonia – gay-pride, educația sexuală-gender a preșcolarilor, politici anticlericale, pro-avort etc. În rest, PO reprezintă Partidul-Stat, interesele establishmentului oligarhic, asemănător celui de la noi.

Establishmentul PO este compus din:

• 1. Vechile structuri comuniste, activiști, securiști, deveniți ulterior foarte prosperi oameni de afaceri; ei stau la baza marii corupții și crimei organizate; sunt foarte intricați ca interese cu Estul, dat fiind că prezența rusească în Polonia a fost mai îndelungată și pentru că sistemul comunist de acolo era mult mai direct și deschis subordonat rușilor.
• 2. Foști lideri ai Solidarității, aripa de stânga, în frunte cu Adam Michnik, sau, acum câțiva ani, Bronislaw Geremek, Tadeusz Mazowiecki (primul prim-ministru de după căderea comunismului). Este vorba de oameni proveniți din regimul comunist care au suferit decepții – în special epurările antisemite din partidul comunist din 1968 – și au trecut în opoziție față de linia oficială a partidului, (opoziție însemnând că ei doreau mai mult o reformă decât o răsturnare radicală).
  Pe scurt, această opoziție a lor, chiar dacă a fost autentică (în unele cazuri există și îndoieli, dar, în mare, se pare că a fost adevărată) a durat aproximativ 20 de ani, iar din 1989 ei au revenit la dragostea dintâi, alăturându-se din nou (post)comuniștilor, care, chipurile, între timp se reformaseră, devenind social-democrați, adică stânga frecventabilă.

Grupul 2. a dat naștere liniei liberale – partidele liberale au suferit transformări, fuziuni, rupturi, schimbări de nume, dar în mare se poate spune că se înscriu în acest pedigree. Acestea se trag din elitele de stânga ale Solidarității și sunt aliații constanți ai foștilor comuniști, după 1989.

Faptul că cei din grupul 2, care se bucurau în anii 90 de credibilitate și prestigiu, s-au aliat cu comuniștii a determinat frânarea decomunizării și a lustrației, împiedicarea reformei justiției (care nu s-a făcut nici până astăzi, situația fiind în prezent similară celei din România, pe vremea Rodicăi Stănoiu) și dominarea mediului de afaceri, a politicii și a mass media de către stânga. Rezultatul este un sistem oligarhic în care corupția a atins dimensiuni considerabile.

Paradoxal, deși polonezii porniseră dintr-o poziție mult mai avansată decât România în anii 90, acum sunt în urma noastră la aceste capitole. De aceea, opoziția, dreapta, consideră că Polonia trebuie să urmeze exemplul Georgiei, al Președintelui Saakashvili, și al României, al Președintelui Traian Băsescu, în decomunizare, reforma justiției și campania anticorupție.

Mass media prietenoasă față de PO e compusă în primul rând din Gazeta Wyborcza, ziarul lui Michnik, și o serie de ziare, reviste și moguliziuni. În general ele propagă ideologia stângii de tip occidental – dar mult mai agresiv decât în România – atacă Biserica Catolică, pe care o compară cu teocrația iraniană, atacă patriotismul, pe care îl compară cu nazismul, promovează iertarea și reconcilierea cu criminalii comuniști – teoria „liniei groase” care ar trebui trasă definitiv asupra trecutului comunist. Adam Michnik a mers până la a-i numi „oameni de onoare” pe generalii Wojciech Jaruzelski și Czeslaw Kiszczak, răspunzători direct de toate crimele, brutalitățile și represiunile din timpul Legii Marțiale. Tot Adam Michnik și Gazeta Wyborcza au promovat reconcilierea istorică cu Rusia – mai ales după Smolensk. După invazia rusească a Ucrainei, siliți de împrejurări, au început să schimbe discursul și să vorbească precum Kaczynski (obligați atât de sondaje, cât și de realitatea amenințării directe pentru Polonia, inclusiv pentru propriile lor interese).
Limbajul de ură și campaniile de atacuri la persoană împotriva liderilor dreptei – mai ales împotriva fraților Kaczynscy, lui Antoni Macierewicz, dar și a unor intelectuali conservatori, printre care cred că cel mai atacat e Bronislaw Wildstein – nu sunt cu nimic mai prejos față de campaniile antenelor lui Voiculescu; și în general par să aibă același model, stilul de atacuri din mass media rusească.

Conservatori (dreapta)

Spre deosebire de România, în Polonia există o dreaptă structurată solid – la nivel cultural și politic, și cu ceva sprijin din partea unor oameni de afaceri mai curajoși – care astfel își asumă riscuri serioase.

Dreapta poloneză e catolică, patriotică și pro-americană. Mult mai puțin pro-UE decât suntem noi obișnuiți în România. Filonul de dreapta al Solidarității, „tabăra independentistă”, cum o numesc ei, a fost în realitate mult mai importantă ca lideri-inițiatori și ca număr decât cea de stânga, dar cea de stânga este incomparabil mai bine cunoscută pe plan mondial. Solidaritatea nu ar fi putut lua naștere fără KOR (care a fost fondat de Antoni Macierewicz în 1976) și mai ales fără Biserica Catolică, fără Cardinalul Wyszynski.
Societatea poloneză are tradiția istorică și reflexul încă prezent – exercitat și pe vremea comunismului – de asociere spontană și de voluntariat; e legat de faptul că în sec XIX Polonia nu exista ca stat, iar supraviețuirea etnică, lingvistică, religioasă, culturală, politică s-a făcut prin structuri clandestine, strâns legate de Biserică.

Dreapta are lideri intelectuali, grupuri de reflecție, cluburi de dezbateri, are cărți, edituri, media proprii (mai slab finanțate decât cele ale stângii, dar foarte puternice în comparație cu România), are nenumărate ONG-uri (adevărate, nu „societate civilă” fabricată de Soros), foarte mulți militanți. Are și partid, PiS.

Revoluția portocalie

Sistemul partidului-Stat al PO, establishmentul oligarhic politico-media-business care deține actualmente puterea în Polonia e în cădere liberă, iar alegerea lui Duda este o primă lovitură foarte grea pentru aceste grupuri.  Disperarea e mare, pentru că guvernanții sunt implicați în mari afaceri de corupție, care ies la iveală deja, în ciuda aservirii justiției. Pe mulți îi așteaptă pușcăria, probabil. Dar mai grav este pentru ei să se dezvăluie cum a pregătit guvernul PO împreună cu rușii vizita lui Kaczyński la Smolensk și cum au acționat PO ulterior în privința anchetei – pe care au cedat-o în întregime rușilor.

Comparația situației actuale din Polonia cu revoluțiile portocalii nu este, totuși, chiar exactă.

Adevărul este că dreapta a câștigat puterea la alegerile din 2005 și a inițiat schimbări curajoase, de natură să afecteze grav interesele establishmentului și pe ale rușilor. Una a fost lichidarea WSI ( v. mai jos), alta a fost legea lustrației și campania împotriva corupției. Acestea au declanșat reacții furibunde și disperate din partea establishmentului. În linii mari, conflictul din Polonia este de aceeași natură cu cel românesc, doar că e mai mare. Cel puțin de două ori mai mare. Țara e mai mare, taberele – stângiștilor, resp. conservatorilor, sunt mai puternice, mult mai bine definite. Lupta e mult mai dură și mai necruțătoare.

În 2005, PiS și PO erau în alianță împotriva SLD (fostul partid comunist, echivalentul PSD). După alegeri însă, PO a rupt alianța și s-a situat în opoziție față de PiS, care a fost nevoit să se alieze cu forțe politice cam dubioase, securistoide, care au sabotat și compromis multe dintre eforturile de schimbare ale PiS. De aceea PO a câștigat alegerile parlamentare din 2007. A urmat o conviețuite infernală între Președintele Kaczyński și premierul Tusk.

Smolensk a reprezentat un cataclism de proporții uriașe pentru Polonia. Au murit acolo cei mai respectați lideri spirituali, simbolici (Anna Walentynowicz, Președintele Kaczorowski) lideri politici, intelectuali, plus toți comandanții forțelor armate. A fost o lovitură extrem de grea pentru conservatori, care și-au pierdut acolo cei mai de seamă reprezentanți.

Ca să înțelegem proporțiile pierderii reprezentate de Smolensk pentru Polonia, și mai ales pentru dreapta poloneză, să ne gândim pentru o clipă ce ar fi însemnat dacă Băsescu, în loc să fie înjurat, săpat, suspendat, ar fi fost, Doamne ferește, omorât împreună cu toți comandanții armatei, cu cei mai importanți lideri spirituali/culturali/politici „rusofobi”… ce mai rămânea din axa București-Washington? Ce mai rămânea din viața publică românească? E de mirare că în Polonia, după Smolensk, la putere s-a înșurubat un USL, subordonat intereselor rușilor și ale nemților?

Smolensk explică de ce totuși, deși dreapta este atât de puternică în Polonia – ca anvergură a liderilor, coerență doctrinară, sprijin masiv în societate – ea a fost împinsă aproape în afara jocului politic oficial, fiind acum în situația de a-l asalta din afară, ca în cazul revoluțiilor portocalii din România, Georgia, Ucraina.

Presa mondială vorbește de o „surpriză”. Pesemne, nimeni pe lumea asta nu se aștepta să învingă Andrzej Duda. În afară de ILD, care, în cadrul tradiționalei noastre serii VZN  („V-am Zis Noi”) a profețit din timp că așa se va întâmpla.

• „USL” pierde alegerile in Polonia
• Deputatul PiS, Prof. Dr. Antoni Macierewicz contesta varianta procuraturii poloneze privind dezastrul de la Smolensk

„Surpriză, surpriză, bla bla bla”, zic experții când dau chix cu profețiile lor experte. În lumea “experților”, teoretic, e democrație, e pluralism, e firesc să câștige alegerile un partid sau altul… Dar să fie de stânga. Nimeni nu s-ar aștepta să câștige dreapta, iar când se întâmplă, asta se consideră ceva nefiresc, îngrijorător, chiar patologic.

Și totuși n-ar fi trebuit să fie așa o surpriză.

Existau anumite precedente. În 2005, cu mai puțin de o lună înaintea alegerilor prezidențiale din Polonia, sondajul TNS OBOP arăta astfel: Donald TUSK – 45%; Lech KACZYŃSKI – 22,1%. Și atunci, toată lumea zicea că va câștiga Tusk. Dar n-a fost așa.

Existau și anumite semne foarte proaste pentru Komorowski. Internetul era de luni de zile doldora de bancuri și de filmulețe și de photoshop-uri în care Komorowski era luat la mișto – și pe bună dreptate, întrucât se poate alcătui un tom cu citate din gafele penibile și ieșirile lui arogante și isterice, fie și numai din timpul campaniei.

Despre Komorowski

Partea gravă, mai puțin cunoscută

Dintre toți politicienii polonezi, nu numai PO, Komorowski e cel mai strâns legat de WSI – un fel de doi-și-un-sfert de limbă polonă – o caracatiță cu tentacule ramificate în politică, business, mai ales în sectorul energetic, mass media, o structură extrem de influentă, acționând din umbră, cu șefi care ascultă de serviciile rusești și cu contacte ce se întind în crima organizată, traficul de arme internațional și organizații teroriste islamiste. Oficial, WSI au fost desființate în 2006, sub guvernarea PiS. Atunci au ieșit la iveală aceste lucruri, fiind publicate într-un raport cunoscut ca Raportul Macierewicz. Neoficial, WSI încă trăiesc, și foarte aproape de președintele Komorowski. Se spune că WSI conduc, de fapt, Polonia.

WSI proveneau din structurile de informații militare de pe vremea comunismului, își schimbaseră doar numele. În armata poloneză dinainte de 89, rușii erau mult mai prezenți decât în România. Prezenți cu baze militare, dar și prin faptul ca ofițerii erau scoliți în URSS. WSI au moștenit toată această dependență de URSS, ofițerii au continuat să se școlească și în anii 90 în Rusia, deși URSS picase. Între alte activități ale WSI expuse de Raportul Macierewicz, reiese că acestea s-au ocupat de infiltrarea partidelor politice, mai ales PiS al fraților Kaczyńscy. Oamenii WSI erau prezenți și în toate redacțiile ziarelor, cel puțin 115  agenți importanți în presă, redactori, redactori șefi șamd. Cât despre prins spioni, în toată activitatea WSI nu au prins nici un spion rus, iar pentru protecția granitei de nord-est a Poloniei, care este și granița de nord-est a NATO, WSI avea doar 2 (doi, dwóch, two) agenți desemnați:  “Doi s’un sfert” în traducere poloneză

Acestea sunt doar câteva exemple, dar lucrurile sunt mai complicate.

În 2006, Komorowski a fost singurul parlamentar polonez care a votat împotriva lichidării WSI. Nimeni altcineva nu a îndrăznit, nici măcar comuniștii revopsiți, nimeni în afară de Komorowski nu a votat împotriva lichidării WSI.

• Stratfor: Este președintele polonez la mâna securiștilor din vechile structuri comuniste?

Raportul Macierewicz despre lichidarea WSI avea și 2 anexe, care au avut și încă au caracter secret. Komorowski a devenit mareșalul Seimului odată cu noua majoritate (PO) constituită în 2007. Ca mareșal, el nu avea acces la cele două anexe secrete ale raportului WSI, dar a încercat să le obțină. Voia cu disperare să afle ce scrie în acele anexe pentru că se parea că venea vorba acolo și de el și de legăturile lui cu șerpăria WSI. Un individ din WSI, cunoscut pentru conexiunile lui rusești, i-a propus lui Komorowski să îi facă rost, contra numerar, de acele anexe. Un alt ofițer WSI, colonelul Leszek Tobiasz, avea înregistrarea cu această ofertă ilegală pe care Komorowski nu a raportat-o la Procuratură, cum cerea legea. Lucrurile au evoluat într-un mare scandal în Polonia, cunoscut sub numele de „Scandalul mareșalului”, avându-l ca protagonist pe Komorowski.

Între timp a venit nenorocirea de la Smolensk, Komorowski a ajuns președinte interimar. Ca președinte interimar, pentru a-l pune Șef al Statului Major, a adus de la pensie un general care făcuse studii în URSS. Pe vremea lui Kaczyński, marele efort fusese să curețe Statul Major și conducerea forțelor armate de ofițerii care făcuseră studii în URSS. Komorowski l-a adus de la pensie și l-a înșurubat pentru trei ani, cei de la PO (Platforma Civică, partidul lui Komorowski) au făcut chiar o lege să se prelungească vârsta de pensie special pentru el.

Ancheta pornită de Scandalul Mareșalului a continuat și când Komorowski ajunsese președinte. Leszek Tobiasz era și el un tip uns cu foarte multe alifii, dar declarațiile depuse de el la Procuratură nu se potriviseră cu cele ale lui Komorowski, motiv pentru care ambii urmau să fie confruntați în fața justiției. Leszek Tobiasz era dispus să vorbească. Mai erau câteva zile până să aibă loc înfățișarea, toată lumea aștepta cu sufletul la gură, dar Leszek Tobiasz s-a dus să danseze la o petrecere, și în timp ce dansa… a murit brusc. Stop cardiac. Nu a mai avut loc nicio confruntare, iar Komorowski nu a mai avut de ce să-și facă probleme și emoții dinspre Leszek Tobiasz.

Ca președinte, Komorowski și-a adus consilieri tot felul de inși. Ca și în România, CSAT-ul polonez, BBN, ține de președinte, o structură în jurul președintelui legată de siguranța națională. Un expert BBN a produs un document oficial, în urmă cu 2 ani (decembrie 2012, adică mult după atacul Rusiei asupra Georgiei, de exemplu), care spunea că principalul garant al securității Poloniei este Rusia, și nu NATO.

Test multi-choice pentru experții români pe spațiul estic entuziasmați de perspectiva colaborării Iohannis-Komorowski: Să se afle, oare pe ce axă este orientat președintele unei țări al cărui BBN formulează astfel de documente de doctrină militară:

a. axa Varșovia-Washington
b. axa Varșovia-Bruxelles-Berlin
c. axa Moscova-Moscova-Moscova

Komorowski și cercurile lui sprijinitoare poartă în foarte mare măsură și răspunderea pentru redeschiderea faliei, a diviziunii din societatea poloneză, care părea să fi fost depășită în zilele doliului de după dezastrul de la Smolensk.

Așa cum explica Bronislaw Wildstein într-un interviu acordat ILD:

La început, după dezastrul de la Smolensk, a fost o neobișnuită emoție a polonezilor. Acea participare la doliul comun, acea asumare a identității, în acel doliu, față de acea tragedie, a fost ceva neobișnuit, și, în ciuda tragediei, înălțător. Eu m-am simțit mândru că sunt polonez. Atunci, într-adevăr, m-am simțit foarte mândru. Interesant, de altfel, Anna Ferens a făcut un film despre cum arăta Polonia văzută de corespondenții străini care erau surprinși, dar plini de o mare admirație pentru ceea ce se petrecea în Polonia. Totul era spontan, nimeni nu organizase asta.

Dar, deja de atunci s-au ivit tentative, tentative de a ataca această comuniune poloneză. De exemplu, tentativa de a contesta înmormântarea la Wawel a lui Lech Kaczynski. Bineînțeles, Gazeta Wyborcza era în frunte, dar și televiziunile, TVN și altele, desigur. Dar lucrurile arătau pe atunci încă foarte bine, în general, pentru că acele tentative rămăseseră cu totul marginale, nu aveau nicio însemnătate față de acea stare de spirit generală.

Dar mai târziu, totuși le-a reușit. (…) Și s-a întâmplat un lucru sumbru. Acela că, după alegerile prezidențiale (la o lună după Smolensk, în 2010, nn), imediat, președintele Komorowski, îndrăznesc să spun că intenționat, nu cred că putea să nu fie intenționat, a provocat un scandal în jurul crucii din Krakowskie Przedmiescie. În primul interviu de după alegeri, ca președinte ales, dat, bineînțeles, Gazetei Wyborcza, chiar de la prima întrebare, ce se poate face cu crucea ridicată acolo, el a spus că trebuie să fie dată jos. Acea cruce era ridicată în fața Palatului Prezidențial.

Dar acea cruce, în momentul acela, deja nu mai atrăgea atenția, în jurul ei se strângea un grup mic, nu se întâmpla nimic deosebit acolo, deja trecuseră mai multe luni de la dezastru. Era știut că această exprimare îi va provoca pe acei oameni, pe apărătorii mai radicali, către acțiuni mai intense, în apărarea crucii. Iar mass media favorabilă președintelui, guvernului, acționând împotriva acestor oameni, îi vor prezenta ca fiind un grup ciudat, de fanatici, de fanatici extremiști, fundamentaliști extremiști, mai mult, ca pe un fel de sectă, care voia să facă din Kaczynski un nou sfânt, iar din cele întâmplate la Smolensk, evenimentul fundamental al istoriei Poloniei.

• Polonia în urma tragediei de la Smolensk (interviu cu Bronislaw Wildstein)
• Triumful imaginii asupra realității

Komorowski, partea comică. Și evidentă.

Așa cum observa publicistul Grzegorz Górny , Komorowski a pierdut nu atât pentru lucrurile cu adevărat grave din biografia lui – cum ar fi legăturile sale cu WSI, despre care au putut afla doar cetățenii mai informați/interesați să cerceteze pe cont propriu, dat fiind că astfel de informații constituie tabu absolut în mass media mogulistă poloneză – cât mai ales pentru faptul că s-a acoperit de ridicol. Komorwski a rămas în istorie prin câteva greșeli flagrante de gramatică/ortografie, făcute în situații în care a trebuit să scrie ceva cu mânuța lui, fără ciornă de la specialiștii de PR. (E complicat de explicat în ce constau aceste greșeli, dar vă rog să mă credeți pe cuvânt, ele sunt șocante chiar și pentru un cititor ne-polonez, care s-a străduit, cu un succes destul de limitat, să învețe polona ca limbă străină.)

Campania prezidențială nu a fost prima ocazie în care Komorowski a făcut gafe, dar cele mai vechi au fost retușate de media, minimalizate și iertate. Au rămas însă consemnate părerile lui de specialist despre femeile daneze, cum că ar semăna cu niște „cașaloți”, glumele grosolane, ca aceea făcută cu Obama, căruia i-a spus că e bine să ai încredere în soție, dar e mai bine să verifici dacă ți-e credincioasă, referirile la Papa Ioan Paul al Treilea și la Cardinalul Stefan Karol Wyszynski, felicitările adresate fotbaliștilor la campionatul de baschet etc etc.)

În timpul slujbei de la ceremonia de investire ca președinte al Poloniei, în 2010, Komorowski a adormit, pur și simplu, pe scaun. De atunci, situația s-a mai repetat, somnul apucându-i adesea în cadrul unor momente oficiale, atât pe Komorowski, cât și pe prima doamnă.

Chiar înainte de campanie (feb. 2014), Komorowski s-a întrecut pe sine cu ocazia vizitei oficiale pe care a făcut-o ca șef de stat la sediul Parlamentului Japonez, suindu-se cu pantofii pe scaunul speaker-ului, pentru a se poza (aici).

La începutul campaniei prezidențiale din 2015, PO și presa sa de serviciu susțineau că nu au îndoieli, Komorowski va câștiga cu un scor covârșitor, încă din primul tur.

Adam Michnik, sigur de el, a afirmat că Bronislaw Komorowski nu poate pierde alegerile decât dacă, beat fiind, „ar călca pe trecerea de pietoni o călugăriță handicapată gravidă”. Între cele două tururi de scrutin, Michnik, deja panicat, îi făcea „căcăcioși” pe alegătorii lui Paweł Kukiz – un cântăreț, al treilea clasat în turul I, cu peste 20% din voturi, voturi pe care nu avea să i le cedeze lui Komorowski în turul II (și așa a și fost, alegătorii lui Kukiz au votat în proporție de 60% cu Duda în turul II). Azi, Michnik, deja isterizat, vorbește, nici mai mult, nici mai puțin, de sfârșitul democrației în Polonia – a se citi: sfârșitul dominației totale, ce durează de 8 ani, a unui singur grup, obișnuit să controleze toate instituțiile și toate resursele Statului în interes propriu, și care vede în orice competitor un uzurpator. Exact așa reacționa lumea lui Adrian Năstase, când acesta a pierdut alegerile în 2004.

Campania lui Komorowski a fost puternic susținută, finanțată, dusă inclusiv cu mijloacele Statului, și intens sprijinită de mass media. (Chiar folosindu-se de avantajele partidului-stat, Komorowski tot a cheltuit, oficial, în campanie, cu 5 milioane de zloți mai mult decât Duda.)

Funcționarii publici au fost scoși, în orele de lucru, să-l aplaude pe candidatul Komorowski.

La fel și copiii de școală și de grădiniță

video: https://www.youtube.com/watch?t=61&v=gu0xWZHRk-8

S-au regizat „lucrări de investiții”, unde Komorowski era filmat pe șantier. De exemplu, la Inowrocław. Toate bune și frumoase, numai că răutăcioșii de pe internet s-au uitat mai atent și au observat că mașinile din cadru se mișcau aiurea, în cerc, încărcând și descărcând aceleași materiale, doar ca să creeze impresia că „se lucrează”. video: https://www.youtube.com/watch?t=84&v=zo0yBhkTzPw

Komorowski a fost pus în cadrul campaniei în situații pe care echipa sa de PR nu a putut să le evite, cum făcuse înainte. Mass media reușise până atunci să-i promoveze imaginea de unchi simpatic, bisericos, familist, iubitor de bigos (mâncarea națională poloneză, pe bază de varză și carne) – pe scurt, părea un om de treabă cu care se putea identifica tot polonezul. Dar una e să fii toată ziua invitat de jurnaliști slugarnici prin platouri de moguliziuni, să ai de partea ta media dominante, analiști, sondaje, instituții, funcționari și lăudători pricepuți, alta e să te trezești în campanie, fără cartonașe și prompter, trebuind să răspunzi spontan în circumstanțe ne-regizate și neprevăzute. Așadar, în campanie, Komorowski s-a făcut de râs într-un mod incredibil – de fapt, a arătat așa cum a fost el întotdeauna, dar cum nu putuse fi văzut înainte din cauza protecției slugarnice de care se bucura din partea presei anteniste poloneze.

Una dintre cele mai caraghioase situații, din păcate intraductibilă, s-a produs când la un miting, la Lublin. Komorowski a fost întâmpinat de cetățeni care l-au fluierat și unul i-a strigat o poezioară despre găini. Komorowski a uitat de spiciul pe care i-l pregătiseră cei din echipa de PR și a trecut la înfierarea „specialiștilor în găini”, spunând că „nu ne trebuie specialiști în găini”, „vremea specialiștilor în găini a trecut”, pe un ton care amintea de discursurile din vremea regimului comunist, nefiind capabil să mai reia firul inițial al cuvântării. Așa a ținut-o până la sfârșitul intervenției sale, bătând câmpii despre nocivitatea specialiștilor în găini. Glumele care s-au lansat pe tema discursului delirant al lui Komorowski nu au încetat nici acum… video: https://www.youtube.com/watch?v=qZSw4UPPtnM

O scenă recentă, întâmplată între cele două tururi de scrutin, ni l-a arătat pe Komorowski în plină campanie pe stradă, fiind oprit de o doamnă aflată într-un scaun rulant, care protesta pentru că accesul persoanelor cu handicap este foarte dificil în spațiul public. În spatele candidatului o vedem pe specialista lui de PR, care îi suflă președintelui ce să o întrebe pe cetățeancă – iar Komorowski, ascultător, întreabă. În continuare, i se suflă: „Acum o îmbrățișăm pe doamna”, Komorowski deja plecase, dar se întoarce și se conformează, o îmbrățișează pe doamna din scaunul rulant. Dă iar să plece, dar muza îi suflă din nou „O invităm pe doamnă la palat” – Komorowski se întoarce din nou, cumințel, și o invită pe doamnă la palat. video: https://www.youtube.com/watch?t=43&v=NUE26o1Oh3Y

Nu vom putea enumera aici toate prostiile și gafele campaniei lui Komorowski, ce au făcut deliciul internetului, mai ales în ultimele săptămâni. Vom mai menționa doar două.

Întrebat de un tânăr cum se poate descurca cineva de vârsta lui din salariul pe care îl câștigă în Polonia, așa încât să nu fie nevoit să emigreze, Komorowski răspunde : „Îți schimbi serviciul și iei un credit”. Inutil să adăugăm că internetul s-a umplut de îndemnuri adresate lui Komorowski însuși, să-și schimbe serviciul (iar alegătorii l-au ajutat în acest sens) și să ia credit. video: https://www.youtube.com/watch?v=vjoOJYgrYjM

Dar nici first lady Anna Komorowska nu a rămas în urma soțului. Răspunzând și ea la o întrebare îngrijorată despre emigrarea masivă a tinerilor polonezi, a spus : „Emigrarea e o șansă, nu o dramă”. Evident, de atunci au apărut pe net nenumărate încurajări spre emigrare pentru perechea prezidențială Komorowscy.

Pe de altă parte, mass media care îl sprijină pe Komorowski s-au dedat la campanii agresive împotriva lui Duda – efectul a fost însă contrar celui așteptat de establishment.

Despre Andrzej Duda

Duda a pornit cu șanse aparent mici, ca David în fața lui Goliat. Nu a fost lansat cu suficient timp înainte și nu era destul de cunoscut. Dar are priză la public, mai ales la tineret. Știe să fie ferm pe principii, dar e simpatic, chiar carismatic și are prezență de spirit, se descurcă foarte bine în situații spontane.

Andrzej Duda a dus o campanie directă și susținută, a mers la țară, pe stradă, a vorbit cu mii de oameni. În ciuda eforturilor supraomenești depuse de establishmentul disperat de succesul lui, nu s-a găsit nimic în biografia candidatului PiS pe care să se poată construi în mod credibil o tentativă de compromitere. Dimpotrivă, chiar și adversarii recunosc faptul că Andrzej Duda inspiră încredere, că știe să-și apere convingerile, dar e deschis să discute, cu respect pentru oameni, atât cu aliații cât și cu adversarii.

O deosebire caracteristică și semnificativă a celor două campanii a fost aceea că Duda, deși l-a criticat sever pe Komorowski, PO și guvernul, niciodată nu a atacat electoratul PO. Komorowski, PO și mass media asociate, deși făceau mare caz de împăcare și de depășirea diviziunilor, s-au referit la electoratul PiS în termeni disprețuitori și aroganți. Este tipică împărțirea de către PR-ul PO a societății poloneze în „Polonia rațională” (alegătorii PO) și „Polonia radicală” (alegătorii PiS) – dar s-au spus și vorbe mai urâte despre electoratul lui Andrzej Duda, adică despre majoritatea alegătorilor care au votat în acest scrutin. Contrastul a fost evident între aroganța paternalistă a taberei PO, subliniată adesea de ieșiri isterice și jigniri la adresa polonezilor – și atitudinea senină, mesajul pozitiv, vorba normală, politicoasă, dar și plină de spontaneitate și de spirit a lui Andrzej Duda și a campaniei lui.

Nu au lipsit atacurile murdare împotriva candidatului PiS. Un exemplu ar fi „marea dezvăluire” publicată cu un aer demascator de revista Newsweek, aparținând grupului german Axel Springer și condusă de Tomasz Lis, cea mai obedientă slugă a PO din mass media poloneze, cum că Prof. Julian Kornhauser, socrul lui Andrzej Duda, este evreu. Ca să fie și mai senzațională demascarea, echipa de campanie a lui Komorowski pregătise terenul, anunțase dinainte pe surse că va lansa împotriva lui Duda o știre de puterea unei „bombe atomice”.

Prof. Paweł Śpiewak, Directorul Institutului Istoric Evreiesc a protestat și într-un interviu pentru Rzeczpospolita, l-a acuzat pe Tomasz Lis de antisemitism (aici și aici)

Așa cum spunea Ludwik Dorn, „avem de-a face cu lustrația socrilor pe criteriile legilor de la Nuremberg”

Doar că această manifestare de antisemitism nu a avut un efect pozitiv pentru Komorowski, dimpotrivă. Originea evreiască a Prof. Kornhauser nici nu era o mare noutate, nu era nevoie de vreo „demascare”, nimeni nu încerca să o ascundă. Julian Kornhauser nu este doar tatăl Agatei Duda, ci este de mult timp o personalitate în Polonia, un distins om de cultură, poet și critic literar.

Cam tot ce au putut spune adversarii împotriva lui Andrzej Duda – pe lângă „demascarea” originii evreiești a tatălui Agatei – a fost că „în spatele lui Duda stă Kaczyński”. La fel, mare noutate, mare și scandaloasă dezvăluire! De parcă ar fi fost de așteptat ca Duda să-i fie adversar, sau cel puțin să nu aibă nicio legătură cu președintele partidului care l-a pus candidat… Se vede că propagandiștii PO, după atâția ani cât au lucrat la asasinatul moral împotriva lui Kaczyński și Macierewicz, considerau că de-acum aceștia sunt suficient de diabolizați, încât simpla alăturare a cuiva lângă numele lor e deajuns pentru a-l compromite pe nefericit. Iată că nu a fost așa.

Această strategie a campaniei lui Komorowski a eșuat spectaculos. Pe internet au apărut nenumărate postări intitulate „În spatele lui Duda stă…” cu diferite poze în care, în spatele candidatului PiS, aflat în prim-plan, se văd diferite clădiri, statui, obiecte, personaje – inclusiv o poză în care, în spatele lui Duda stă chiar Komorowski.

Andrzej Duda a avut, spre deosebire de Jarosław Kaczyński în 2010, un sprijin mai limpede din partea Bisericii – iar asta contează foarte mult în Polonia. Komorowski, deși se filmează și el în biserică, precum Ponta, are poziții mult mai stângiste decât Duda în chestiuni legate de avort, in vitro, promovarea ideologiei gender, iar duplicitatea candidatului liberal, față de sinceritatea evidentă a angajamentului creștin al lui Andrzej Duda, nu a scăpat electoratului polonez, deosebit de sensibil în acest domeniu.

Pe parcursul campaniei, Duda a crescut încontinuu, iar Komorowski a scăzut.

La primul tur, Komorowski nu s-a prezentat la dezbatere, staff-ul lui pretinzând că președintele „nu are cu cine să concureze”. Dar înainte de al II-lea tur nu a putut să evite duelul cu Andrzej Duda.

Au avut loc două dezbateri : una la TVP, postul național de televiziune și apoi una la o antenă, numită TVN, extrem de virulentă și de ostilă față de Duda. Nu că TVP ar fi mult mai obiectiv decât TVN, dar dezbaterea de acolo a fost moderată destul de corect, Komorowski a fost extrem de agresiv, iar Duda, aș spune, mult prea politicos. I-a vorbit mereu cu respect lui Komorowski, ne-scoțându-l din „Domnule Președinte” , și s-a ținut cu scrupulozitate de regulile stabilite ale dezbaterii. Spre deosebire de Komorowski, care îl întrerupea mereu și vorbea peste timpul lui, lansând mereu noi acuzații, în afara temei discutate – la care candidatul PiS nu răspundea, pentru că nu de asta era vorba. (Mărturisesc, privind la dezbatere mi-era ciudă pe Duda că e atât de bine-crescut, aș fi dorit să fie un pic mai „mitocan”, așa, ca Băsescu al nostru). Câteva zile mai târziu însă, la TVN, adică pe un teren mult mai ostil, Duda a fost spectaculos. Komorowski nu a reușit, cu toată agresivitatea, să convingă pe nimeni, iar părtinirea jurnaliștilor-gazde nu a reușit câtuși de puțin să-l salveze.

Cine cu cine a votat | Abecedarul micului expert

Voturile pro-USL (Komorowski) s-au dat în cea mai mare parte în voievodatele din vestul Poloniei, teritoriul care a aparținut înainte de WW2 Germaniei. Acolo s-a stabilit populația refugiată din regiunile estice ale Poloniei istorice, regiuni furate de URSS în urma WW2 (precum se știe, Polonia a fost mutată pe hartă mai la vest).

În voievodatele din vest, mentalitățile reflectă încă trauma ruperii rădăcinilor, a disoluției conexiunilor și a pierderii tradițiilor locale, oamenii sunt mai puțin practicanți dpdv religios și, legat de asta, mai puțin atașați de patriotism, mai înclinați să înghită texte demagogice despre visul de aur al contopirii în UE și despre împăcarea Poloniei cu Rusia – adică mai înclinați să citească Gazeta Wyborcza și să voteze cu stânga – de astă dată, reprezentată de PO. Înainte, exact în acele regiuni câștiga SLD, PSD-ul din Polonia (electoratul SLD a fost preluat în ultimul timp de PO).

Dar comparația hărții alegătorilor lui Komorowski, din vestul și nordvestul Poloniei, cu harta alegătorilor lui Iohannis (hartă care, și ea, arăta așa cum arăta nu pentru că regățenii sunt “proști”/”comuniști”, ci pentru că Iohannis nu li s-a adresat în campanie aproape deloc) e atât de absurdă încât nu merită nici măcar să fie luată în discuție.

Nici balivernele despre “electoratul-tânăr-și-educat-care-ar-vota-Komorowski”, povestite de Armand Goșu, expert român pe spațiul estic, nu au legătură cu vreo expertiză, cu vreo cunoaștere a realității, ci reprezintă pură demagogie în favoarea taberei PO (USL), preferată de Rusia și de Germania. Chiar și Michnik, în interviul de după alegeri, recunoaște că tinerii l-au votat pe Duda.

 
În rândul electoratului 18-29 de ani Andrzej Duda a obținut aproape 60%. Între studenți, 62%.

E adevărat că în grupa 30-39 ani, Komorowski a avut mai mult sprijin decât Duda – 30,8 % față de 26,3 %. Și că în rândul alegătorilor de peste 40 ani, Duda a câștigat în toate grupele de vârstă.

Dar e o mare stupiditate să încerci să transferi judecăți/prejudecăți tipic românești pentru a explica felul cum votează grupele de vârstă din Polonia. În România, din păcate, mulți vârstnici – deși nu știm exact câți și nu e corect să generalizăm – au nostalgii comuniste și au apucat să se compromită în vremurile dinainte de 1989; printre ei, mulți sunt susceptibili de a se lăsa păcăliți de televizor cu ușurință și de a vota prost.

Ok, să zicem că e așa, dar ce legătură are asta cu Polonia? În Polonia, oamenii de peste 40-50 de ani sunt foștii luptători ai Solidarității; amintesc faptul că Solidaritatea avea, în anii 80, 10 milioane (zece milioane) de membri înscriși, cu carnete, dintr-o populație totală de vreo 40 milioane – până și în miliție au avut unii curajul să înființeze sindicatul Solidaritatea. Dacă ăsta e electoratul lui Duda, atunci îi face cinste! Sunt oameni care, în plină eră comunistă, au sfidat statul polițienesc și URSS-ul și s-au angajat deschis în lupta pentru libertate, mânați fiind de credință și de patriotism. Și acum, ei votează motivați tot de credință și patriotism, iar opțiunea lor e Duda. Ce e rău în asta?

În schimb, grupa de vârstă 30-39 nu a cunoscut, practic, din proprie experiență, comunismul și luptele Solidarității. Dar, spre deosebire de cei din grupa 18-29 ani, ei stau mai mult la televizor și își iau informațiile de acolo. Timpul de antenă pe care l-a avut la dispoziție Komorowski a fost cu totul și cu totul disproporționat față de cel acordat lui Duda. Asta explică de ce telespectatorii l-au votat pe Komorowski.
Alegătorii mai tineri, adică de 18-29 de ani, nu se uită aproape niciodată la TV și se informează doar de pe internet. Aceștia nu s-au lăsat influențați de propaganda de tip antenist pro-Komorowski.

Același lucru se poate discuta și în privința opțiunilor electorale în funcție de nivelul de studii. În România a rămas din 1990 prejudecata că intelectualii votează bine și muncitorii votează prost (asta chiar nu e exact, nici măcar la noi în țară). În Polonia, muncitorii și agricultorii au făcut și ei parte din Solidaritatea, ei au constituit de fapt grosul rândurilor acesteia, nu intelectualii. Nu sunt oameni ușor manipulabili, au manifestat deja un nivel de conștientizare politică remarcabil – în vremuri în care acest lucru presupunea și un grad serios de risc.

În rândul intelectualilor însă, mai ales după 1989, a pătruns mai mult ideologia stângistă importată din Occident – opusă tradiției creștine și patriotice poloneze, așadar, perfect compatibilă cu PO. Așa că, iată, au fost destui intelectuali care l-au preferat pe Komorowski, cu toate greșelile lui de gramatică, față de Duda, cadru universitar de la Facultatea de Drept a Universității Iagelone de la Cracovia, care nu face astfel de greșeli. Mă rog, fiecare cu opțiunea lui, intelectualii cu a lor, tinichigii cu a lor. Dar să nu-mi spună nimeni că cea a intelectualilor e neapărat mai bună și cea a tinichigiilor e neapărat mai proastă.

Ca să fie și mai clar, trebuie spus că bătrânii securiști, fosilele de tip Jurassic Park din vremea regimului comunist din Polonia, generalii la pensie din guvernul Jaruzelski, adică artizanii Legii Marțiale, și-au exprimat oficial adeziunea la Komorowski și au cerut electoratului lor specific să-l voteze neapărat.  Să nu-l uităm pe generalul Marek Dukaczewski, ultimul comandant al WSI (cel care zicea și în 2010 că, dacă iese Komorowski, are pregătită șampania – oare de ce?), un vot garantat pentru Komorowski.

Fostul președinte Aleksander Kwasniewski (SLD, PSD din Polonia) și-a afirmat în această campanie convingerea că și generalul Jaruzelski (1923 – 2014), dacă ar mai fi trăit, i-ar fi dat sprijinul lui Komorowski. Și avem toate motivele să-l credem pe Kwasniewski. Jaruzelski l-a susținut deja pe Komorowski în 2010; bătrânul general spunea că și-a dat seama ce mare om de stat e Komorowski cu ocazia vizitei la Moscova, unde Komorowski s-a comportat nemaipomenit de bine – nu e de mirare că pentru un om al rușilor ca Jaruzelski, testul suprem al politicianului este atitudinea pe care o are față de Înalta Poartă, adică Moscova. (Ar fi interesant de dezvoltat și tema: ce căuta Jaruzelski în delegația oficială alături de Komorowski, de ce acesta, în calitate de președinte interimar – în mai 2010, după Smolensk, dar înainte de alegerile prezidențiale -, l-a cărat cu sine pe bătrânul criminal comunist în vizita în Rusia? Din păcate, spațiul nu ne permite să ne ocupăm de chestiune în acest articol, deși e foarte relevantă.)

Jaruzelski a făcut atunci și precizarea, dacă mai era nevoie, că el se simte mai aproape de Komorowski decât de Jarosław Kaczyński.

Și printre alegătorii din penitenciare s-a manifestat o predilecție puternică pentru candidatul Komorowski – 82,7% (față de 14,8 pentru Andrzej Duda).

Ca și românii, polonezii din exil votează cu dreapta.

Situația era previzibilă; autoritățile PO și-au luat măsuri de tip Ponta pentru a împiedica diaspora să voteze. Dar totuși, colegii useliști din Polonia au fost ceva mai subtili, mai stilați și au evitat spectacolul de cozi kilometrice și scandalul pe la consulate; numai că, pentru a putea vota în străinătate cetățeanul polonez trebuia să îndeplinească anumite condiții, să fie înscris cu nu-știu-cât-timp înainte pe o anume listă, adică să facă de mai multe ori drumul până la consulatul/ambasada Poloniei din țara în care se găsea, mai întâi ca să se înscrie, iar apoi ca să voteze, turul I, apoi turul II – doar, doar vor renunța cât mai mulți să-și exercite dreptul de vot.

Dreapta s-a așteptat la fraude în aceste alegeri, pentru că la alegerile locale, din nov. 2014, s-a furat masiv (rezultatele s-au dat abia după o săptămână și se deosebeau flagrant de exit-poll-uri, desigur, în favoarea alianței PO-PSL). La alegerile parlamentare din 2011 se pare că serverele care transmiteau rezultatele din teritoriu la omologul polonez al BEC se aflau pe teritoriul Federației Ruse și aparțineau unor companii rusești, lucru care a putut influența rezultatele.

• Szeremietiew se teme că: Noul preşedinte polonez va fi ales de Kremlin
• Haos și fraude la alegerile locale din Polonia. Cine profită?

Situația în preajma alegerilor prezidențiale actuale semăna mult cu aceea din România 2004. Dar din decembrie 2014 până în mai 2015, s-a creat și a funcționat, chiar foarte eficient, o mișcare cetățenească numărând mai multe zeci de mii de membri, Mișcarea pentru Controlul Alegerilor. Este un exemplu de mobilizare cetățenească tipic pentru societatea poloneză. Datorită acestei mișcări, fraudele au fost reduse, probabil, substanțial – din fericire, diferența de voturi în favoarea lui Andrzej Duda a fost suficient de mare, încât să nu poată fi „rezolvată” prin artificii de numărătoare.

Iată cum s-a exprimat ministrul de externe PO, Grzegorz Schetyna, când a aflat rezultatul exit-poll-ului 53 la 47 pentru Duda: „Pare grav, sigur că va fi greu de răsturnat, chiar și dacă voturile s-ar număra cu precizie noaptea”.

Rezultatul oficial al numărătorii a fost până la urmă 51 la 48.

Polonia între zvonistică și realitate