FUNDATIA IOAN BARBUS

CELE MAI CITITE

… şi dă-ne nouă vacanţa noastră cea de toate zilele

Palm_-_Martini_girlPanoplia drepturilor omului s-a îmbogăţit cu încă unul: dreptul la vacanţă. Oamenii muncii de la euro sate şi oraşe mulţumesc din inimă conducerii înţelepte de la Burqxelles şi aşteaptă cu nerăbdare sezonul estival din acest an.

Uniunea Europeană a declarat călătoria un drept al omului şi va inaugura un plan de subvenţionare a vacanţelor pentru cei care nu îşi pot permite să plătească din propriul buzunar pentru o vacanţă reconfortantă. Soluţia UE la această nedreptate este simplă şi echitabilă: subvenţiile vor fi dispersate din buzunarul altora. Al celor care muncesc pentru un trai decent, au un venit ok şi sînt plătitori de impozite.

„Călătoria în scopuri turistice este un drept. Felul în care ne petrecem vacanţele este un formidabil indicator al calităţii vieţii noastre.” Aşa grăit-a recent Antonio Tajani, comisar UE pentru antreprenoriat şi industrie, cu ocazia unei consfătuiri a miniştrilor din eurosovietele membre UE, dedicată problemelor din industria turismului.

Noul drept al eurofraierilor de a plăti pentru vacanţele concetăţenilor dezavantajaţi va costa cîteva sute de milioane de euro anual. Nu se ştie exact cîte, dar se ştie mai bine cine sînt beneficiarii: tineri între 18 şi 25 de ani, pensionari, handicapaţi şi familii cu „circumstanţe sociale, financiare sau personale dificile”. Deocamdată, doar 30% din costul pachetelor de vacanţă va fi subvenţionat din milostenia culturală a eurobirocraţilor responsabili de buna organizare a timpului liber. Se intenţionează stabilirea unei reţele de euroturism care să permită tinerilor să exploreze fabricile abandonate din Manchester, sau vîrstnicilor să deguste din plăcerile madrilene, într-o schemă echilibrată şi nuanţată al cărei scop este de a-i trimite pe nord-europeni în vacanţă în sudul Europei şi viceversa. Deocamdată, planul va funcţiona în regim experimental, iar din 2013 va deveni indispensabil.

Mamaia salută revenirea scandinavilor, după decenii de dor şi lipsă! Între timp, scandinavilor cu „circumstanţe sociale, financiare sau personale dificile” le-au crescut bărbile şi burcile, dar noi nu discriminăm… salaam alaikum!

Puteți sprijini activitatea noastră cu o donație unică sau una recurentă prin Patreon.

Emil Borcean

Emil Borcean

7 Comments

  1. Pataphyl
    19 April 2010

    emil, aproape-mi vine să-ți fac ceva mîrșav incorect pentru minunăția de „Burqxelles”, așa ros & ruginit de invidie ce sînt! Da’ ceva concret tot îți torn – ce contează niște pîrlite de sute de milioane, să-nțeleg că nici măcar un miliard? Păi în Obamerica noi ne pregătim să ignorăm meschinele trilioane pentru mult mai atractivele catraNlioane. Fără turism deocamdată, burqezii vin pe cont propriu :mrgreen:

  2. dr pepper
    19 April 2010

    ce stiti de miscarea de rezistenta?

    http://www.youtube.com/watch?v=zDRhEA_XMmQ

    fenomenal maestrul raducanu!
    cum am reusit sa ne pierdem valorile si punctele de reper?

  3. Despina
    19 April 2010

    Eu n-am auzit de „miscarea de rezistenta”

  4. Pataphyl
    19 April 2010

    Eu am auzit acum cîțiva ani de acuzele de colaborator, foarte probabil măsluite. Mie mi-a plăcut întotdeauna de Johnny:

    http://forum.chip.ro/showthread.php?t=76107

  5. Pataphyl
    19 April 2010

    …și asta:

    http://www.maxim.ro/circus/int…..ucanu.html

  6. bugsy
    19 April 2010

    Dr.pepper & Despina, aveti aici info despre miscarea de rezistenta: miscareaderezistenta.jurnalul.ro/.

    daca vreti info suplimentare despre initiatorul miscarii de rezistenta, Marius Tuca, just ask.

  7. Despina
    19 April 2010

    M-am lamurit

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *