Una dintre cele mai abuzate sintagme în aceste zile de furie colectivă pe marginea tragediei din Minneapolis a fost „Rasismul sistemic”. Despre acesta ni se spune că este responsabil pentru perpetuarea rasismului și că principala cauză a perpetuării acestuia se datorează sancționării de către sistem a comportamentelor rasiste sau prin nepedepsirea abuzurilor care au drept (presupusă) cauză rasismul.

Am să scriu probabil cu altă ocazie despre modul obsesiv în care încercăm să ne descotorosim de responsabilitatea personală, aruncând-o în cârca unui sistem, ca și când acesta nu ar fi alcătuit tot din indivizi ca și noi care, la rândul lor, se ascund în spatele sistemului. Dar pentru că gloata înfierbântată, inclusiv tot soiul de voci surescitate de la noi, flutură acuzator degetul către sistem, am vrut să văd cum se prezintă acesta.

Așa se face că mi-am făcut timp să aflu cum arată și de cine este reprezentat acest sistem totalitar care se face vinovat de moartea lui Floyd George și a perpetuării rasismului sistemic din Statele Unite. Cine sunt oamenii din statul Minnesota și cine sunt liderii orașului Minneapolis, scenă în aceste zile a unui adevărat război civil. Am început să caut pe rând datele și, spre surprinderea mea (NOT), orașul este condus în absolut toate instituțiile guvernamentale de vârf de reprezentanții partidului care urlă în aceste zile că de vină pentru toată situația acesta este „Republicanul” Trump. Iar în timp ce ne explică despre rasismul fermentat în sânul partidului Republican, orașul lor este literalmente în flăcări. Interesant e și faptul că majoritatea orașelor în care în zilele acestea au loc proteste violente sunt orașe conduse de democrați, care înregistrează statistici îngrijorătoare la nivel economic, social și al infracționalității. (acest subiect a mai fost tratat și n-am să revin acum asupra lui). Dar pentru că vorbim despre o chestiune sistemică, o problemă care cangrenează în timp și are nevoie tot de mult timp pentru a fi vindecată, am presupus că nu poți lua anul 2020 și să aștepți ca problemele să se rezolve prin efortul unanim al democraților care au la ora aceasta în mână destinele sistemului din Minneapolis și Minnesota. Cât timp au avut la dispoziție? După câți ani de control al sistemului nu mai ai voie să arunci mâța peste gardul altora? Haideți să trecem în revistă instituțiile și să aflăm.

1. Primăria Minneapolis – Luna viitoare se împlinesc 63 de ani de când un republican nu a mai fost ales ca primal al orașului. De atunci, prin funcție au trecut 7 primari democrați, un independent (suținut de democrați) și un primar republican, deținător al recordului de cel mai scurt mandat (1 zi). Cei 60 de ani de conducere democrată a orașului au inclus două femei, un primar de culoare (prima femeie de culoare aleasă în 1994) și un fost Șef al poliției. 60 de ani în care orașul a fost zguduit de nenumărate proteste violente și scandaluri. Șase decenii în care lucrurile par a merge din rău în mai rău, inclusiv în zona rasismului sistemic. Orașul se află an de an în topul celor mai violente orașe din SUA, cu peste 1.000 de infracțiuni violente la suta de mii de locuitori. În ultimii 70 de ani populația de culoare a crescut de aproape 15 ori, ajungând la aprox. 20%, mult peste media națională. Dacă există orașe în care rasismul ar trebui să se diminueze, Minneapolis ar trebui să fie în top.

2. Consiliul local al orașului Minneapolis – Dacă un primar poate fi ales pe baza carismei sau a unor factori independeți de percepția politică, consiliul orașului (13 consilier) este de departe cea mai politizată instituție e orașului. Consiliul e cel care are la îndemână toate pârghiile necesare implementării unui sistem local care să reflecte valorile și ideologia propusă. La ora actuală 12/13 consilier reprezintă DFL, așa cum e cunoscut Partidul Democrat în statul Minnesota. Cel de-al 13-lea e un Verde. Majoritate covârșitoare au democrații în consiliu de cel puțin 20 de ani. Spun cel puțin pentru că mai departe de anul 2000 nu am putut săpa, site-urile guvernamentale din Minneapolis având probleme cu serverele. Ce ironie… Deși nu cred că e exagerat să presupun că primăria a mers mână-n mână cu consiliul, să zicem că doar de 20 de ani au controlul. Ce ziceți, aveau destul timp să reformeze sistemul? Consiliul s-a făcut remarcat în aceste zile prin propunerea reprezentantului Jeremiah Ellison care consideră Departamentul de Poliție nereformabil, așa că propune desfințarea aceastuia. Cum scapi de o boală? Omori pacientul!

3. Procurorul general – De aproape 50 de ani funcția care presupune apărarea justiției și pedepsirea abuzurilor, implicit primenirea sistemului, este deținută de democrați. Această funcție este cu atât mai importantă cu cât Procurorul general (AG) este cel care are îndatorirea de a-i aduce în fața justiției pe polițistul ucigaș și pe „complicii” săi. Ni se repetă ad nauseam că protestele au ca scop dreptatea pentru George Floyd și ni se explică cum că problema ar fi că rasismul sistemic este reprezentat mai ales de faptul că polițiștii care omoară persoane de culoare scapă. Ei bine, Procurorul general nu doar că i-a investigat pe Chauvin & Co., dar a și propus pedepse de până la 40 de ani de închisoare. Sună a dreptate? Dacă e să ne uităm la cum arde încă orașul, se pare că nu. Ce altceva ar mai trebui să facă? La cum decurg lucrurile, se pare că există suficiente persoane care ar trece la metode iacobine. Oricum, devine evident că democratul Keith Ellison nu face suficient în opinia celor furioși pe sistem. Da, e vorba despre Keith Ellison, fost congressman negru, cel care promova public manualul ANTIFA și al cărui fiu e consilierul de mai sus care vrea un Minneapolis fără poliție.

4. Șeful Poliției – Aceasta nu ar trebui să fie o funcție politică, dar pentru că acesta este numit de primar, în cel mai important fotoliu al Departamentului aflat în mijlocul scandalului din aceste zile ajunge un om după modelul și preferințele primarului. Uneori, această funcție fiind chiar o rampă de lansare pentru primărie. Vezi Charles Stenvig, primar cu două mandate între 1969-1973 și 1976-1977. În această funcție se presupune că stă cheia eradicării rasismului sistemic și a brutalității poliției. Șeful poliției este răspunzător indirect de ce fac subalternii. Iar când aceștia omoară un negru, presupui că o fac știind că șeful lor (presupunem rasist) va închide ochii. Doar că avem o problemă. La șefia Poliției a fost numit acum trei ani Medaria Arradondo, bărbat de culoare. De la adjunct a devenit șef când superiorul său, Janee Harteau și-a dat demisia în urma unui incident tragic. În iulie 2017 o australiancă a fost ucisă de un polițist care a tras în ea în secunda în care a văzut-o, deși nu era înarmată și nu fugea. (conform declarațiilor oficiale). Despre acest caz n-a vuit presa, n-au ars orașe și nu s-a isterizat nimeni pe la noi (o să scriu mai pe larg cu altă ocazie). Probabil că nu s-a întâmplat asta pentru că nu era rasismul sistemic la mijloc? Nici n-avea cum. Australianca a fost ucisă de un ofițer somalez de culoare. Astfel devine clar că rasismul sistemic e unidirecțional. Ar mai merita menționat că Medaria Arradondo, înainte de a ajunge la cârma Departamentului de Poliție Minneapolis, a fost însărcinat timp de 5 ani cu departamentul de investigații a presupuselor abateri disciplinare ale ofițerilor de poliție. Altfel spus, prin mâinile sale au trecut cele 17 plângeri împotriva lui Chauvin, polițistul ucigaș. Ce altceva mai avea sistemul de făcut?!

5. Reprezentanți în Congresul SUA ai districtului Minneapolis (5th) – Până la alegerile preliminare de anul trecut din rândul Partidului Democrat, cea mai celebră personalitate politică din Minnesota era considerată a fi Ilhan Omar. Aleasă în Congresul SUA din partea orașului Minneapolis (MN), somaleza a ajuns o celebritate mai ales datorită ieșirilor controversate și a permanentei încăierări pe Twitter cu președintele Trump. Ea este cea care ar trebui să formuleze și propună legislații care să eradicheze rasismul sistemic. Am trecut prin toate propunerile legislative pe care și-a pus numele Ilhan Omar (majoritatea formulate de alții). Se remarcă cele prin care solicită abolirea a tot soiul de datorii, imigrație, dreptul la boicot (mai ales împotriva Israelului H.RES.496) sau cererea de ridicare a sancțiunilor împotriva Republicii Islamice Iran. (H.J.RES.82). N-am găsit nimic despre reforma Poliției. S-ar putea spune că e încă tânără, are timp și acum, că au ajuns democrații pe fotoliul care reprezintă Minneapolis, aceștia vor rezolva problema. Doar că avem o situație delicată. Acest fotoliu este ocupat de democrați din 1963. De aproape 60 de ani democrații reprezintă în U.S. Congress interesele statului Minnesota, dar rasismul sistemic pe care îl tot acuză nu mai dispare. Să fie problema totuși la oamenii din sistem? Interesant e că funcția deținută de Omar a aparținut până în 2018 lui Keith Ellison, da, politicanul de culoare pe care l-am găsit ca lider al Partidului Democrat, procuror general și om cu legături în Consiliul orașului Minneapolis. Ce încrengătură…

6. Reprezentanți în Senatul SUA ai statului Minnesota – persoanele care ocupă acestă funcție sunt, spre deosebire de cei menționați mai sus, alese de întreg statulul, nu doar de Minneapolis. Deci influența lor e mai mare, dar mai puțin punctuală. Așa se explică probabil și faptul că democrații sunt „stăpâni” pe aceste fotolii de „doar” 20 de ani. În funcție, la ora actuală, este și Amy Klobuchar, fostă candidată la nominalizare pentru cursa prezidențială din partea Partidului Democrat. Ai fi zis că în 20 de ani, cu efortul concertat al restului jucătorilor, aceștia ar fi trebuit să poată eradica rasismul sistemic pe care îl acuză peste tot. Mai ales că l-au avut în acești ani ca senator și pe celebrul activist Al Franken, membru al Comisiei pe politici pentru Indieni și în Comisia pentru Drepturile Omului și Drepturile Civile. Acesta a rămas însă mai degrabă celebru pentru scandalul sexual pentru care a fost sacrificat de Partidul Democrat. Presupunem cu un asemenea personaj cu influență avea tot concursul pentru eradicarea rasismului sistemic. Presupunem greșit?

7. Guvernatorul statului Minnesota – la fel ca funcția din Senat și guvernatorul statului este ales tot de întreaga populație, inclusiv de zonele rurale care se află de multe ori în opoziție față de Minneapolis. Cu toate acestea, în ultimul deceniu și această funcție e deținută tot de Partidul Democrat, prin Tim Walz, fost congressman de Minnesota. Până în 2019 guvernator era Mark Dayton, fost senator pe fotoliul actual al lui Klobuchar. (Observați cum numele se repetă?) Waltz s-a făcut remarcat în rând cu restul guvernatorilor democrați prin măsurile foarte restrictive din timpul pandemiei COVID-19. Deși și-a exprimat îngrijorarea legată de răspândirea virusului în cadrul protestelor, a refuzat să ia măsuri care să limiteze adunările mari de oameni. În fond, eradicarea rasismului sistemic e mai importantă ca orice.

În funcție de cum privești lucrurile, sunt cel puțin zece ani de când partidul din gura căruia se aruncă toate acuzele de rasism sistemic are hățurile statului și orașului în care a fost ucis Floyd George. Dacă ne uităm la oraș putem vorbi de aproape jumătate de secol, de pe vremea lui Martin Luther King Jr. Ce scuze există? Câte congrese albastre a avut SUA din 1960 încoace? Câți președinți democrați? Cei opt ani ai lui Obama contează? Oricum ai întoarce aceste realități, oricâte scuze ai încerca să cauți sau degete să agiți în direcția altora, un lucru e cert. Dacă pretindem că rasismul este o chestiune sistemică, atunci e legitim să așteptăm ca un sistem condus de oameni care se prezintă ca anti-rasiști să fi eradicat de mult problema. Iar dacă aceștia au eșuat, concluzia e simplă. Fie rasismul nu e sistemic, fie, parafrazându-l pe Bill Buckley Jr., Partidul Democrat ar trebui să înceteze să mai insulte inteligența votanților săi, pretinzând ca aceștia să îi creadă că luptă împotriva rasismului.