FUNDATIA IOAN BARBUS

CELE MAI CITITE

Adrian Zuckerman, noul ambasador al SUA la București: Pericolele unei Rusii agresive pot fi înfruntate cu asistență americană

Adrian Zuckerman a fost confirmat miercuri de Senatul american în funcţia de ambasador la București. Născut în România, a emigrat în SUA pe când era copil împreună cu părinții săi care s-au decis să fugă de „defectele brutale” ale sistemului comunist.

„La scurt timp după ce m-am născut, părinții mei, conștienți de defectele brutale ale sistemului comunist, au decis să emigreze. Nouă ani mai târziu ni s-a permis să plecăm doar cu hainele de pe noi”, a declarat Zuckerman în iunie, în cadrul audierii din fața Comitetului pentru relatii externe a Senatului american.

Adrian Zuckerman, care este și azi fluent în limba română, poate să-și preia acum postul de la București, după ce președintele Donald Trump va semna scrisorile de acreditare. Acesta este membru al baroului din New York din 1984 și a fost propus pentru funcția de ambasador de președintele Donald Trump.

La audierea din iunie noul ambasador a vorbit despre evoluția României, de la căderea comunismului, „ziua la care am sperat mereu, dar niciodată n-am crezut că voi trăi să o văd”, și până azi, când țara noastră este un „partener excelent și altor forțe naționale NATO”.

Accentul pe importanța parteneriatului cu SUA este pus de Adrian Zuckerman în contextul unei „Rusii agresive, care încearcă să destabilizeze democrațiile din Europa”:

Pericolele unei Rusii agresive, care încearcă să destabilizeze democrațiile din Europa, din interior și din afără, sunt substanțiale și nu pot fi subestimate, a declarat  acesta în iunie.

Noul ambasador a subliniat astfel faptul că „cel mai important aspect al relației SUA-România este cooperarea militară dintre cele două state.” Zuckerman se arată, de altfel, încrezător că, cu asistență americană, România va putea înfrunta cu succes provocările puse de Rusia:

Prin conducere americană proactivă, prin asistența în educarea, sprijinirea și încurajarea instituțiilor democratice, România va răspunde acestor provocări și va prospera.

O altă prioritate a României, consideră acesta, este „să continue lupta împotriva corupției, să creeze un climat de afaceri mai favorabil investițiilor, să investească în infrastructură, sănătate și educație și să consolideze administrația publică.”

Dacă voi fi numit ambasador voi oferi sprijin continuu eforturilor anti-corupție remarcabile ale României.

Combaterea corupției și susținerea independenței judiciare sunt vitale pentru prosperitatea şi securitatea regiunii pe termen lung.

Mai multe detalii, aici.

Puteți sprijini activitatea noastră cu o donație unică sau una recurentă prin Patreon.

Costin Andrieş

Costin Andrieş

Autor, co-fondator și redactor-șef ILD https://twitter.com/CostinAndriess

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *