FUNDATIA IOAN BARBUS

CELE MAI CITITE

Un ţăran numit Barbu Tănase

Un fragment emoţionant din convorbirile purtate de Alexandru Paleologu cu Stelian Tănase, în perioada aprilie 1988 – octombrie 1989.


Alexandru Paleologu: Începuse războiul. Eram la Regimentul de Gardă călare. Regimentul nostru urma să plece pe front în toamnă şi ne pregăteam. Atunci mi s-a întâmplat ceva foarte emoţionant, care merită reţinut.

Comandam un pluton de soldaţi vechi, ţărani şi băieţi de prin oraşe, concentraţi pentru reinstruire. Între cei primiţi de mine era un ţăran din Bolintin, unul Barbu Tănase. Fiind luna iulie, Barbu Tănase a venit la regiment, aşa cum se purta în iulie: în izmene, desculţ, cu o cămaşă şi cu o căciulă. Avea şi un cojoc la el şi nu ştia nimic. Escadronul nostru se chema: Escadronul de Puşti Mitraliere. El trebuia să înveţe mai multe chestii: cum îl cheamă pe comandantul regimentului, cum mă cheamă pe mine, comandantul lui, şi cum se numesc cele 4 feluri cartuşe folosite la puşca mitralieră. El nu putea învăţa lucrurile astea. Îi explicam: „Barbu Tănase, pe domnul colonel, comandantul regimentului, îl cheamă Eftimiu Ştefan, şi pe mine, care sunt comandantul tău, mă cheamă domnul elev plutonier Paleologu Alexandru. Cum îl cheamă, Barbu Tănase, pe domnul colonel, comandantul regimentului?” „Să trăiţi, Mihăilescu.” „De ce Mihăilescu, Barbule? De unde Mihăilescu? îl cheamă: domnul colonel Eftimiu Ştefan. Da’ pe mine, Paleologu, cum mă cheamă?” „Să trăiţi, domnu’ ilev Magogu’!” Iar cu cartuşele – care erau: S uşoare, SS grele, trasoare şi de manevră – a putut să spună „Cartuşe de soare, că dă lumină” – alea trasoare. Era imposibil. Imposibil! Ce să insişti cu el? Nu se putea. Trebuia lăsat în pace.

În fine, vine toamna, noiembrie. Urma să li se dea drumul acasă, în fine, trebuia să predea îmbrăcămintea şi să-şi ia hainele civile: izmenele, cămaşa, cojocul şi căciula. Între timp, i se furaseră: carabina, lopata Linneman, casca, masca, tot şi i se imputau vreo 4000 de lei, o sumă fabuloasă pentru el; dar eu nu ştiam asta. Eu îl vedeam pe Barbu Tănase că nu pleacă acasă şi-l întreb pe plutonierul major: „Ce e cu Barbu Tănase că nu mai pleacă?” „Păi să vedeţi, domnule elev, nu pleacă pentru că i s-a furat tot ce avea şi i se impută vreo 4000 şi ceva de lei!” O sumă pe care el n-o văzuse niciodată, aşa bani laolaltă. Solda mea era atunci de nu mai ţin minte cât era, 8000 – 7000 de lei, nu mai ştiu ce sumă aveam pe lună. Voiam s-o cheltuiesc într-o singură seară, la Capşa, cu prietenii, nu reuşeam niciodată să trec de 3000, aşa , cu icre negre, cu şampanie franţuzească, cu bacşişuri nu treceam de 5000. Mergeam cu 5,6 băieţi, mai mult nu, că n-avea haz. Bani aveam berechet atunci, zic: „Bine, dom’le. Cât trebuie să plătească? Uite banii. Daţi-i drumul bietului om acasă.”

Şi tot nu pleca, îl vedeam stând într-un grajd, cu un caporal, tot şuşotind cu el. Într-o seară, când eram de serviciu, aud bătând la uşă, poc-poc. „Intră!” Iar poc-poc. „Intră!” Nimic. „Intră! Care eşti acolo?” Mă duc şi deschid uşa şi-apare şi-mi spune aşa: „Să trăiţi, domnule elev plutonier. Pe domnul colonel, comandantul regimentului, îl cheamă domnul colonel Eftimiu Ştefan. Pe dumneavoastră vă cheamă domnul elev plutonier Paleologu Alexandru şi puşca mitralieră trage 4 feluri de cartuşe: S uşoare, SS grele, trasoare şi de manevră.” … M-au înecat lacrimile… Şi acum mă mai îneacă. L-am îmbrăţişat… O chestie ca asta nu o credeam posibilă. În toată literatura n-am întâlnit un astfel de exemplu, sub raportul relei cunoştinţe a neputinţei de a învăţa şi sub raportul de a face ceva imposibil.

Stelian Tănase: El aflase că aţi plătit.

Alexandru Paleologu: Da, aflase că plătisem.

Stelian Tănase: Şi-a mai rămas ca să înveţe.

Alexandru Paleologu: El văzuse că aşa de mult insistam şi ţineam morţiş să ştie chestiile astea…

Sursa: Alexandru Paleologu, Stelian TănaseSfidarea memoriei, Ed. Du Style, 1996, pp. 96-97

Puteți sprijini activitatea noastră cu o donație unică sau una recurentă prin Patreon.

Vlad M.

Vlad M.

3 Comments

  1. calehari
    1 October 2010

    Taranul Roman care secole si secole la rand , nu a facut altceva , decat sa-si lucreze pamantul si sa-si ingrijeasca vitele . Din cand in cand , Domnitorii si Tara , il chemau sa-si verse sangele si sa-si dea viata la Posada , Podul Inalt , Calugareni , Marasesti sau Stalingrad .Stia ca si asta e datoria lui , pe care trebuie sa si-o faca , nu pentru a conduce tara sau a se imbogati , ci pentru a fi din nou lasat sa-si lucreze pamantul si sa-si ingrijeasca vitele . Niciun navalitor n-a reusit sa-l faca sa dispara de-a lungul timpului . A fost exterminat cand l-au chemat sa intre pe poarta combinatului , uzinei sau fabricei si nu s-a mai putut intoarce la pamantul si vitele lui . Tot atunci , odata cu EL , au exterminat si ONOAREA .

  2. Nea
    1 October 2010

    Ai putea zice că acel Barbu Tănase e inversul lui Stelian: unul era greoi la minte, greoi la vorbă dar cu un sentiment puternic al obligaţiei morale.
    Al doilea a învăţat foarte repede cele 4-5 cuvinte pentru care l-a plătit stăpânul lui deşi, dacă Barbu Tănase ar fi umblat pe la burse şi şcoli cât şi Stelian, te miri ce politolog sau analist ieşea din el.

  3. Imperialistu'
    1 October 2010

    O oda inchinata frumusetii simplitatii, domnilor, atat de dispretuita in vremurile noastre dominate de fals si snobism. ???? In cele din urma, cele mai importante aspecte ale vietii umane sunt cele simple (prietenia, dragostea, onoarea, loialitatea) si se vad adesea in cele mai mici lucruri. It’s the little things that count in life, dupa cum ar spune englezul.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *