Solstițiului însângerat din 1989, cu amestecul lui de sânge pur și de manipulări criminale, îi datorăm 33 de ani de libertate și de prosperitate crescândă. Se putea altfel? Puteau să nu moară oameni nevinovați în 21-22? Astăzi știm că da. Știm și că Iliescu și ceilalți nu vor păți niciodată nimic. Peste 20 de ani, când vor fi morți toți protagoniștii loviturii de stat care s-a suprapus peste Revoluția românilor, vom cunoaște mai multe despre aranjamentul prin care Iliescu & co. au fost propulsați în fruntea României.

În 1990, nimic nu era decis. Iliescu era omul KGB, iar rolul său era să țină România în orbita URSS. Din fericire, URSS s-a destrămat, imperialismul sovietic a scăzut în epoca lui Elțîn, în 1996 am scăpat pentru o vreme de Iliescu, iar România a putut să o cârmească definitiv spre Occident. Când au revenit Iliescu și ai lui, era prea târziu, și au urmat direcția occidentală.

Puteam să ne trezim în 1990 cu o “democrație originală” ca în Bielorusia, adică tot cu un regim autoritar, rupt de lume, cum voia Iliescu? Sigur. Puteam să continuăm să ne zbatem în umbra Rusiei, care și-a regăsit sub Putin vocația totalitară și imperialistă? Da.

Deși era preferabil să nu moară oameni nevinovați, sângele vărsat în 1989 a devenit insigna de onoare a poporului român. Puținii oameni cu adevărat curajoși din 16-25 decembrie 1989, și apoi din ianuarie-iunie 1990, ne-au oferit cu adevărat libertatea, demnitatea și premisele prosperității. Acestea nu au fost o pleașcă, un accident istoric, sau rezultatul unor aranjamente între marile puteri, ci dreptul plătit cu sânge al națiunii noastre.

Oricât am bombăni și ne-am văicări, nu ne-am descurcat deloc rău în ultimii 33 de ani. Ucraina își obține acum, cu mult mai mult sânge și eroism, libertatea și demnitatea pe care noi le avem de o generație.

În preajma Crăciunului 2022, ar fi bine să-i mulțumim lui Dumnezeu pentru situația binecuvântată în care se află România și noi toți, români din țară și din patria lărgită a lumii libere.

ADRIAN PAPAHAGI