„Este o carte care schimbă vieți. Unui tânar cititor, care își caută drumul în hățișul de minciuni, de manipulări și de formulări ideologice, îi permite să își găsească drumul și să evite niște capcane pe care autorul le-a văzut, pe unele chiar le-a experimentat, și îi scurtează cercetarea cu niște decenii.„ (Anca Cernea)

La lansarea cărții „Revoltă și acceptare. Eseu despre timpurile noastre”, a scriitorului și jurnalistului polonez Bronislaw Wildstein, au luat cuvânul traducătorul cărții, Profesorul Constantin Geambașu. A mai luat cuvântul D-na Profesoară Antoaneta Olteanu.

“Bronislaw Wildsteina avut și are un cuvânt greu de spus în publicistică, în mass media, în viața literară, culturală poloneză. A fost președintele radio-televiziunii polone, a fost redactor șef al mai multor ziare importante din Polonia, a pus bazele Solidarității în perioada în care era student la Cracovia, cunoaște foarte bine ce s-a întâmplat mecanismul cultural și politic din Polonia. Datorită doamnei Anca Cernea, Bronislaw Wildstein a devenit cunoscut și în România. În 2014 a fost avut un dialog cu Horia-Roman Patapievici și Gabriel Liiceanu la editura Humanitas. În România au apărut romanele Valea nimicniciei, la editura Humanitas, apoi la editura Casa Cărții au apărut trei romane pe care le-am tradus, și anume, Casa celor aleși, Vremea neîmplinirilor și aceaste fiind a cincea carte, Revoltă și acceptare„, a spus Profesorul Geambașu.

Anca Cernea:

„Bronislaw Wildstein este, așa cum a spus Dl. Profesor, o personalitate multilaterală. Este în primul rând un om de un curaj extraordinar, curaj intelectual, curaj moral și până la urmă, curaj fizic, pentru că încă din studenție a fost implicat în mișcarea anticomunistă.

Ca să legăm și de tema cărții, la vremea respectivă pornea de pe o poziție anarhistă, dar era profund anticomunist și a fost implicat în primele mișcări care au precedat Solidaritatea. Vorbim de anii dinainte de Solidaritatea, în care opoziția poloneză se mișca într-un spațiu mult mai periculos, mult mai riscant. Wildstein a fost cel mai important dintre fondatorii unui prim sindicat studențesc care a purtat numele de Solidaritatea, acolo avem prima dată acest nume, cu trei sau patru ani înainte de evenimentele de la Gdansk. A fost de nenumărate ori arestat și tratat cu multă burtalitate pentru că înainte de Solidaritatea, raporturile cu miliția erau cum știm și noi din istoria recentă a României. 

Mai târziu, a participat chiar direct la evenimentele de la Gdansk și a fost nevoit să se exileze după instaurarea legii marțiale în Polonia. În exil a fost foarte activ în mediile emigrației poloneze și a avut contact și cu emigrația românească. S-a cunoscut bine și cu Monica Lovinescu și cu Virgil Ierunca. A lucrat și el la Europa Liberă și i-a cunoscut pe românii de acolo. 

În 1989 s-a întors în Polonia, a devenit imediat directorul radioului oficial de la Cracovia, radio post-comunist, moștenit dinainte și acolo a început să întâmpine alte dificultăți. Cum s-a întâmplat și la noi, în Polonia lucrurile nu au fost chiar așa de schimbate cum ne-am imaginat și am sperat. El fiind un om dintr-o bucată și neocolind niciodată dificultățile și adevărurile supărătoare, a intrat imediat în conflict cu structurile post-securiste, post-comuniste, mai ales că a încercat toată viața, și nu a încetat nici acum, să investigheze circumstanțele morții lui Stanisław Pyjas, un prieten foarte apropiat al lui în perioada studenției, care a fost asasinat în 1977, în condiții foarte suspecte. Bineînțeles, bănuielile noastre se îndreaptă spre securitatea comunistă, Pyjas fiind și el implicat în mișcările de opoziție. 

Wildstein începe o nouă etapă de lupte și de greutăți în care are parte de nenumărate procese. În Polonia, justiția nu a fost reformată nici până acum, nici măcar cât a fost în România. Procesele cu câte un securist sau un reprezentant al vechii orânduiri nu prea ai șanse să le câștigi.

Wildstein și-a pierdut de nenumărate ori locul de muncă. A lucrat ca jurnalist, ca publicist, a fost șef de redacție de mai multe ori, dar cam de fiecare dată a plecat brusc, în urma unei astfel de situații.

Am încercat să îl portretizez ca să fac o introducere spre carte, pentru că ea este rodul unei căutări de o viața întreagă. Autorul a pornit dintr-o cu totul altă poziție decât cea pe care o veți constata dacă deschideți cartea și vedeți mesajul ei. E dovadă a faptului că Wildstein caută adevărul cu sinceritate fără să țină cont de costuri, pentru că de fiecare dată, adevărule pe care el le găsește și le proclamă, se se plătesc cu un preț foarte serios.

În ziua de azi nu mai are de a face nici cu miliția și în mare măsură, lucrurile s-au mai îmbunătățit de când s-a schimbat guvernarea din Polonia, dar prețul pe care îl plătește acum este poate și mai greu de acceptat, și îl acceptă, este faptul că nu se prețuiește așa cum s-ar cuveni creația lui literară. Wildstein e valoros ca scriitor, a scris beletristică, romane, nuvele, scrie de multă vreme și dacă nu avea această poziție, dacă nu avea angajamentul public pe care îl are, probabil că ar fi fost mult mai cunoscut. 

Este un om care și în literatură are aceeași abordare lispită de compromisuri. Nu e genul de scriitor care își alege teme cu planeta, cu nu știu ce minorități sexuale ca să placă și să aibă șanse la Nobel. În literatura lui găsiți același curaj pe care îl vedem și în eseistică și pe care îl vedem în prezența lui politică publică. Chiar i se reproșează uneori brutalitatea stilului în literatură.

Despre revoltă și acceptare, în accepțiunea lui Bronislaw Wildstein

E vorba de poate cea mai importantă dilemă, fundamentală, și a civilizației și ar trebui să fie a fiecăruia dintre noi: atitudinea față de ce vedem în jurul nostru. Vedem o realitate care e amestecată. Și bunătatea, și răutatea, și frumusețea, urâciunea, binele și răul sunt în proporții diferite amestecate, în diferite circumstanțe și atunci care să fie poziția cea mai adecvată? 

Wildstein prezintă două poluri ale acestei game de posibile atitudini. Este, pe de o parte, revolta. Nu se referă la o revoltă circumstanțială pentru o anumită nedreptate, asta e un lucru firesc. E vorba de acea revoltă metafizică, gnostică, putem să îi spunem religioasă, față de realitate ca întreg, față de ce a creat Dumnezeu, față de legile Lui, față de natură, de societate – o revoltă radicală care nu acceptă niciun fel de discuție, nu acceptă nici să studieze în amănunt această realitate. O revoltă din principiu. 

Chiar în introducerea cărții veți găsi un citat despre care Wildstein consideră că este cea mai definitorie frază pentru acest tip de revoltă, din cartea lui Marx, Teze despre Feuerbach, unde spune acele cuvinte, care ne sunt repetate, de obicei admirativ și cu aplauze:

„Filosofii n-au făcut decât să interpreteze lumea în moduri diferite, este vorba însă de a o schimba”. 

Aici, Marx refuză să mai cunoască, să mai discute, el trebuie să dărâme totul și să construiască de la zero. Asta ar fi, pe scurt, atitudinea de revoltă, despre care Wildstein vorbește pe tot parcursul cărții. 

Aici trebuie făcută din nou o paranteză despre personalitatea lui. Este un om de o erudiție extraordinară, chiar și în Polonia, unde erudiția nu este o raritate, după cum poate să vă confirme Domnul Profesor. O raritate a devenit, în mare măsură, din păcate, în lumea occidentală. În Polonia găsești oameni de o erudiție de-a dreptul enciclopedică. Wildstein este și-n această zonă poate chiar cel mai strălucit reprezentant.

În carte puteți să vă convingeți de asta din modul în care ilustrează această teză despre revoltă, trecând prin întreaga cultură universală. Trece prin folosofie, prin literatură, dar nu doar cea occidentală cunoscută. De exemplu, vorbește de autori ruși contemporani. Se mișcă natural în tot felul de domenii ale culturii – arta plastică, arhitectura, cinematografia, e recunoscut și ca un foarte pătrunzător critic de cinema. Practic, el trece această imagine a revoltei prin toate aceste domenii și le ilustrează cu citate relevante din diferiți autori.

Trecând la celălalt pol al acesui binom, revoltă și acceptare – cuvântul acceptare a fost foarte dificil de găsit, de tradus. Termenul polonez are o anumită rezonanță în limba polonă și este foarte greu să fie redat. Nu ar trebui să înțelegem prin acceptare un fel de resemnare fatalistă și de pasivitate în fața răului. Ăsta ar fi exact contrariul întregii personalități, întregii vieți și scrieri semnate de Bronislaw Wildstein. E vorba doar de o cu totul altă perspectivă decât revolta, de o anumită înțelepciune de a înțelege că puterile omului sunt limitate și că pretenția de a schimba radical lumea din jur duce mereu, fără greș, la catastrofă. Pentru că cei care își propun să repare lumea care este făcută greșit de Dumnezeu, sau să reconstruiască societatea care e nedreaptă și opresivă (există o mulțime de atribute de felul ăsta), trebuie să înceapă prin a distruge ceea ce există. Trebuie să distrugă societatea, cultura și în cele din urmă nu mai apucă să construiască nimic, după cum am vazut din experiența nazistă, comunistă, chiar și putem spune, a Revoluției franceze, pentru că și acolo au fost destul de puține construcții și mai mult dărâmări.

Practic din proiectele acestea luciferice de reconstrucție radicală și “corectă” a lumii, a realității, a naturii și a societății făcute greșit de Dumnezeu sau de oameni, din acest proiect de obicei rezultă o opresiune și mai mare, o nedreptate și mai mare, mizerie și totalitarism. O suferință absolut monstruoasă prin care, știm foarte bine, omenirea a trecut de mai multe ori. 

De ce e foarte importantă această carte

Este o carte care schimbă vieți. Nu ar trebui să ne lăsăm descurajați de grosimea și numărul mare de pagini pentru că stilul autorului este unul direct, iar traducerea Domnului Profesor a reușit să-l redea așa. Este, pentru un tânar cititor care își caută drumul în hățișul de minciuni și de manipulări și de formulări ideologice care nu-ți mai permit să-ți exprimi gândurile și experiențele în cuvinte normale – pentru că nu mai ai cuvintele, pentru că nu ai de unde să le mai ai – îi permit acestui cititor să își găsească drumul și să evite niște capcane pe care autorul le-a văzut, pe unele chiar le-a experimentat, și îi scurtează cercetarea cu niște decenii. Până la urmă chiar s-ar putea să ajungă la ceastă concluzie.

E o cale prin care ai putea să îți luminezi, să-ți clarfici anumite dileme fără să mai treci prin greșelile pe care autorul ți le semnalează și le poți evita. 

Care cred eu că este una dintre aceste greșeli posibile? Probabil că cei care ne aflăm aici înțelegem lucrurile astea și mulți intelectuali români își pun această problemă. Pe de o parte noi cunoaștem bine efectele marxismului în realitate și avem experiența noastră personală, sau a părinținlor, și știm foarte bine că asta e o cale greșită. Pe de altă parte, vedem că suntem confruntați în prezent cu un val de neomarxism, mai degrabă la nivel cultural, care pare să vină din Occident.

Aici discuția ar fi lungă și nu e cazul să intrăm în detalii, dar nu e chiar un fenomen spontan. E un fenomen care a fost, de-a lungul ultimului secol, întreținut în mod planificat de anumită orânduire, cea sovietică, interesată de decadența culturii occidentale.

În fața acestui val, care pare puternic, pare covârșitor și într-adevăr ne face să nu ne mai găsim cuvintele și să nu ne mai găsim reperele, există, din păcate o altă capcană, care mai recent a devenit foarte periculoasă și văd în jurul meu oameni căzând în ea tot mai des și mai zgomotos – și anume, propunerea așa-zisului conservatorism de tip rusesc. Acest Ruski Mir pe care îl propune Putin împotriva decadenței occidentale. Vreau să ajung și la acest avertisment pe care Wildstein nu îl ocolește. Se ocupă și de această problemă și veți găsi un capitol aproape întreg dedicat autorilor ruși contemporani care reprezintă acest curent. Din câte veți vedea și din carte, și dacă extindeți cercetarea pornind de la carte, nu este vorba de un adevarat conservatorism, e vorba de o atitudine cu totul și cu totul revoluționară care se încadrează exact în această definiție a revoltei de tip metafizic, de tip gnostic.„